Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

7. Afectivitatea este acea functie psihica, care permite reflectarea raporturilor subiective dintre obiecte, fenomene si trebuintele noastre, reflectarea relatiei subiective între noi si lumea materiala, perceputa sub forma reactiilor afective. Unele reactii afective tin de straturile profunde ale afectivitatii, fiind legate de biotonus, altele tin de straturile superioare, în relatie cu activitatea psihica de tip superior.

Dispozitia este o stare afectiva generala (cea mai elementara dintre reactiile afective specific umane). Este descrisa ca o stare de fond, de durata, cu intensitate slaba sau medie, nelegata de un obiect dat, dar determinata de gradul de adaptare la ambianta, de conditiile materiale, de starea de sanatate, de echilibru neuroendocrin, de consumul de toxice, de starea subiectiva precedenta.

Afectele sunt reactii afective mai diferentiate, de intensitate mare, de durata scurta, legate de obiectul declansator. Sunt izbucniri puternice afective însotite de îngustarea câmpului constiintei, de intense modificari somatice si vegetative, având repercursiuni negative asupra vietii psihice si asupra conduitei individului. Au debut brusc si desfasurare furtunoasa.

Emotiile au un sistem motivational mai complex, au o manifestare variabila spontan, aparitie brusca sau de lunga durata, intensitate mai mica decât afectele. Sunt situative, îsi mentin totdeauna referinta la obiect, în functie de care au o anumita polaritate si continut. Exista emotii pozitive (placere, satisfactie, bucurie) si negative (neplacere, frica).

Sentimentele sunt trairile afective cele mai complexe, stabile si generalizate. Sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, având o conditionare sociala evidenta, depinzând de conditionarea sociala a obiectului lor.

Pasiunile au o amplitudine a trairilor mai mare decât în cazul sentimentelor, angajare mai puternica, caracter mai stabil. Presupun existenta unui impuls puternic spre o anumita activitate, care polarizeaza viata psihica a individului. În functie de obiectul pasiunii, acestea pot fi pozitive sau negative.

1. 
   Tulburari cantitative ale afectivitatii
   

7.1.1.Dispozitia poate suferi urmatoarele modificari:

7.1.1.1.Hipotimia este o scadere, în grade variabile, a tensiunii afective si a elanului vital. Apare în insuficientele psihice primare, în stari de deteriorare cognitiva, stari confuzionale de diferite etiologii, stari defectuale schizofrenice.

Atimia este forma extrema a hipotimiei caracterizata prin scaderea foarte accentuata a tonusului afectiv, cu scaderea capacitatii de a vibra afectiv la situatiile ambientale.

Apatia este conceptul sinonim cu al atimiei, dar include si situatiile psihologice care nu ating o amplitudine clinica (lipsa de interes). În acest cadru tulburarea initiala este pe plan organic (boli cronice).

7.1.1.2. Indiferentismul nu presupune diminuarea dispozitiei, ci o golire afectiva, pustiire, cu pierderea semnificatiei afective a lucrurilor pentru individul în cauza. Apare în schizofrenie.

7.1.1.3. Hipertimia este o dispozitie care depaseste valorile normei.

7.1.1.3.1. Euforia se caracterizeaza printr-o încarcatura afectiva pozitiva, veselie nemotivata. Poate apare în intoxicatiile cu alcool, morfina, cocaina, în episoadele maniacale ale psihozei maniaco-depresive.

Moria este o veselie necontagioasa, puerila, care apare în tumorile cerebrale de lob frontal.

7.1.1.3.2. Extazul imita buna dispozitie îmbracând un caracter contemplativ, rupt de realitate, de scurta durata. Apare la copiii cu epilepsie temporala, în delirele mistice pasionale.

7.1.1.3.3. Distimia este o dispozitie dureroasa, negativa, de intensitate mare, întâlnita în depresie (plâns dureros).

7.1.1.3.4. Anxietatea este o teama difuza, "fara obiect" manifestata prin neliniste psihica si motorie cu rasunet neurovegetativ somatic, La copil poate apare sub forma anxietatii de separare, a anxietatii de evitare si a celei constitutionale. Anxietatea poate deveni situationala, în starile fobice, ajungând pâna la atacuri de panica. Când anxietatea este somatizata îmbraca aspectul hipocondriei.

Angoasa este o senzatie penibila, acuta, de disfunctie a unui organ (constrictie laringiana, etc.), mergând pâna la senzatia mortii iminente.

Raptusul melancolic este o exacerbare critica a trairii depresive potentata de anxietate si tradusa prin agitatie psihomotorie si acte impulsive (sinucideri).

Anestezia psihica dureroasa se caracterizeaza prin trairea anxioasa, penibila, în raport cu constientizarea incapacitatii de modulare afectiva. Este o reactie paradoxala a individului la ruperea unui stereotip dinamic de mare importanta biologica pentru el (decesul unei persoane apropiate din familie nu determina nici bucurie, nici durere).

7.1.2.Afectele sunt frecvente la copil, fiind amplificari ale afectivitatii lui caracterizate, în general, prin explozivitate.

7.1.2.1. Spasmul hohotului de plâns asociaza componenta motorie, agitatia, plânsul si pe cea vegetativa, cu îngustarea câmpului constiintei, impunând diagnosticul diferential cu epilepsia. Apare în primii ani de viata, îmbracând forma rosie, cianotica, palida.

7.1.2.2. Scurt-circuitarile afective apar în cadrul tendintelor de structurare dizarmonica a personalitatii, cu manifestari clastice, agresive, de scurta durata.

7.1.3.Emotiile

7.1.3.1. Hiperemotivitatea este frecventa la copii, survenind, adesea, în contextul unor greseli de educatie, sau a unor suferinte organice. Se caracterizeaza prin hipersensibilitate, tensiune permanenta, teama de propriile reactii emotionale, pe care nu le pot stapâni. Se poate ajunge la blocaje emotionale.

7.1.4. Sentimentele

7.1.4.1. Nedezvoltarea sentimentelor apare în insuficienta psihica primara (în cadrul nedezvoltarii generale).

7.1.4.2. Disparitia sentimentelor, tocirea, dezorganizarea lor poate apare în bolile care merg cu dementiere, degradare.

7.2. Tulburarile calitative ale afectivitatii

Se caracterizeaza prin reactii afective aberante si neadecvate.

7.2.1. Afectivitatea paradoxala este tipica schizofreniei. Se defineste ca o traire inadecvata situatiei, negativa, întâmpinata cu veselie si invers.

7.2.2. Inversiunea afectiva se instaleaza lent, în timp si se caracterizeaza prin disparitia treptata a raspunsului adecvat si înlocuirea lui cu unul inadecvat, impropriu (copilul uraste parintii în schizofrenie).

7.2.3. Ambivalenta afectiva consta într-o traire foarte apropiata a doua sentimente contrare: dragoste-ura, placere-neplacere. Apare asociata cu ambitendinta (nehotarârea de a face sau nu un anumit lucru). Apare tot în schizofrenie.