Partidul de export

- Să ne grăbim! spuse femeia, căutând legitimaţiile prin rucsac.

- Dacă aveţi treabă cu şedinţa, nu are nici un rost să vă grăbiţi, spuse tânărul. Mai durează până începe şi nici nu cred că puteţi intra.

- De ce?

- Pentru că legitimaţiile voastre sunt false.

- În ce calitate ne declari dumneata legitimaţiile ca fiind false?!

- După legitimaţiile alea, rezultă că suntem colegi, la acelaşi ziar, ceea ce nu e adevărat. Cel care vi le-a făcut putea să ştie că ziarul la care lucrez eu nu mai foloseşte legitimaţii din alea, ci ecusoane cu senzor.

Le arătă ecusonul pe care îl avea atârnat la gât şi le spuse că primăria luase măsuri de siguranţă în plus. Din mulţimea de oameni de presă strânşi pe trotuarul din faţa primăriei, nu puteau să intre decât câţiva, cei care aveau ecuson cu senzor, ca şi el, pe post de acreditare.

Diana se uita la tânăr deconcertată.

- Intrăm prin spate, spuse.

- Nu există nici un spate. Pe unde se intră, pe acolo se iese.

- Îl mituim pe cel de la intrare.

- Nu puteţi. Se teme. Nu vedeţi câtă poliţie a fost masată de jur împrejur?

- Urâtă treabă. Avem ghinion.

- Nu e nici un ghinion, ci noroc chior.

- Care ar fi norocul?

- Faptul că m-aţi întâlnit tocmai pe mine, spuse ziaristul.

- Poţi să intri cu mai mulţi însoţitori?

- Pot să fac asta, dar nu vreau să fac aşa ceva.

- Vrei bani?

- Sigur că vreau bani. Nu fac nimic fără să fiu plătit, dar nu asta e problema, ci faptul că vă voi vinde plăcuţele care folosesc ca acreditări. După aia, fiecare îşi vede de treaba lui; nu ne ţinem unul după altul.

Le întinse două ecusoane, iar Albert scoase haina găsită în biroul de investigator. Din haină, scoase portofelul, din portofel banii şi îi dădu tânărului două bancnote.

- Nu ştiu ce reprezintă hârtiile astea, spuse ziaristul. Sunt, probabil, bani de la voi, de pe Pământ. Vreau bani de pe planeta noastră!

- Nu avem decât cărţi de credit.

- Bune şi alea.

Diana îi întinse una dintre cărţile de credit de pe numele lui Hosman şi întrebă dacă e destul.

Jurnalistul se uită pe foiţa unde era scrisă suma şi parola, apoi spuse că e o sumă acceptabilă. Se ridică, îşi luă geanta din plastic transparent şi se îndreptă spre un automat, să controleze valabilitatea cărţii de credit. Făcu semn că lucrurile erau în ordine, traversă strada şi intră în primărie.

După ce terminară de comentat ceea ce se întâmplase, Albert şi Diana, dădură chelnerului o altă carte de credit, să scadă consumaţia, şi părăsiră grădina.

Avură emoţii până ajunseră în faţa omului cu scannerul, apoi se liniştiră şi intrară în primărie.

VI

Pentru a intra în atmosfera şedinţei, Albert şi Diana nu mai aveau nevoie să întrebe pe cineva ce se întâmplă. Unii dintre lucrătorii din presă se aşezaseră pe scaunele de pe cele două laturi ale sălii, cu genţile aşezate pe genunchi, pentru a nu-şi expune prea vizibil organele genitale, dar cei mai mulţi rămăseseră în picioare. Discutau cu aprindere ultimele evenimente din capitală, din jurul acesteia, de pe partea întunecată a planetei sau de aiurea.

Consilierii se mişcau fără rost prin sală, şoptind unul altuia secrete ştiute doar de ei. Două secretare împărţeau foi de hârtie, pe care era trecut singurul punct de pe ordinea de zi, acela de votare a unei hotărâri de consiliu privind plimbarea în pielea goală pe străzi. Şedinţa avea un caracter extraordinar, pentru că aborda o temă deosebită, foarte sensibilă, care nu a mai fost dezbătută vreodată şi era deschisă oricui. Publicul ocupa scaunele din spate, aşezate la oarecare distanţă de rândurile de scaune destinate consilierilor, primarului şi aparatului tehnico-administrativ.

- Pe ce criteriu or fi format asistenţa aia de schelete? întrebă bărbatul.

- I-or fi adus ca să le arate că se mănâncă mai bine prin reprezentanţi. Consilierii abia încap pe scaune de graşi ce sunt.

- Primarul care-i?

- Cel aşezat la capătul celui de-al cincilea rând, în partea stângă, e primarul de sector, spuse Diana.

Lăsat pe spate, peste spătarul scaunului, primarul se uita în sus, fixând un punct pe tavan.

- Pare destul de abătut, spuse vicepreşedintele. Nu parlamentează, nu se ceartă, nu discută cu nimeni. Pare că gândeşte, că e frământat de o idee interioară.

- Nu ştiu cât de interioare îi sunt ideile, dar am înţeles că are necazuri din cauza celor trei neveste de demnitari, care au dispărut.

- Te pomeneşti că una dintre alea de la camera obscură era nevasta ăstuia.

- Nu. De la sectorul ăsta, n-a dispărut decât nevasta unui secretar, dar e mare scandal cu celelalte două, nevasta primarului general şi nevasta premierului. Dacă nu le găseşte, îl paşte demisia, spuse Diana.

- Să-i spunem unde sunt!

- Ştie şi el unde sunt, dar îi e frică să nu producă un conflict artificial între poliţie şi mafie, care s-ar putea solda cu victime nevinovate. Cred că încă se mai caută soluţii.

- Sau se înfiinţează comisii de analiză, spuse Albert.

- E posibil. Dacă nu s-ar înfiinţa aceste comisii, nu ştiu dacă ar mai analiza cineva ceva.

- Dacă le-aş spune că eu sunt cel care trebuia să le însămânţeze pe distinsele doamne, ce crezi că s-ar întâmpla?

- Nu s-ar întâmpla nimic. Ar lua-o ca pe o glumă bună şi s-ar prăpădi de râs.

- Serios. Ăştia sunt în stare să aibă şi umor?

- Sigur că da, spuse femeia.

- De unde ar putea veni umorul?

- Ca şi la oameni, din contradicţia posibilităţii şi dorinţei. Nu e posibil să scape cineva de la mafioţi.

- De ce n-ar fi posibil?

- Există înrădăcinată mentalitatea că nu fuge nimeni de mafioţi. Existând această mentalitate, cele spuse de tine sunt luate în râs, pentru că sunt percepute ca o dorinţă a ta de a fi cel programat pentru camera obscură.

- Nu au o mentalitate sănătoasă, spuse bărbatul. Dacă eşti sănătos la cap, fugi de rău, nu îl cauţi cu tot dinadinsul.

- Aşa ar fi normal, dar aici, dacă fugi de mafie, e mai rău decât dacă stai pe loc. Dacă stai pe loc, există posibilitatea, în proporţie de 50%, ca mafia să fie în toane bune şi să scapi. Dacă fugi, nu mai scapi.

- Vrei să spui că soarta mi-e pecetluită?

- Nu ştiu, spuse Diana. Mergem pe elementul surpriză. Deocamdată, cred că mafia e nedumerită de dispariţia ta. E atât de nedumerită, încât nu poate decât să creadă că e o eroare a furnicilor. Pe ideea asta a mers şi Areta; cunoaşte psihologia mafioţilor şi mentalitatea celorlalţi în ce îi priveşte pe primii.

- Văd că se râde destul de des. Ce ar putea să stârnească râsul?

- O glumă de ultimă oră se referă la proiectul de lege al unui nebun, proiect de apărare a limbii autohtonilor de elemente din limbile extratereştrilor.

- Care e bancul? întrebă Albert.

- Un bogătaş pământean, patronul celei mai mari fabrici de tehnică de calcul, îi spune iniţiatorului legii: Domnule, eu le-am dat locuitorilor Iozei soft-uri, hard-uri, site-uri, on-line-uri, scanner-uri, e-mail-uri, fax-uri. Dumneata, ce le-ai dat? Le-am dat nume autohtone, răspunde iniţiatorul proiectului de lege.

- Presupun că partidele oamenilor, în frunte cu măreţul partid al lui Aram Melior, nu sunt de acord cu astfel de iniţiative. În fond, oamenii sunt extratereştri pe aici.

- Bineînţeles, spuse femeia. E o iniţiativă ridicolă. Dacă băştinaşii au luat forma oamenilor, nu văd ce ar avea cu limba lor, mai ales când este vorba de tehnică. O iniţiativă ridicolă este şi aceea privind elaborarea unui manual al crizelor.

- Într-o democraţie, există multe crize, de tot felul, care trebuie gestionate. E normal, dacă nu există succese, care să fie gestionate, să se gestioneze ce se poate obţine mai uşor, adică crizele. E normal să se elaboreze un manual al acestora.

- Aici e vorba de faptul că, de la criza manualelor aprobate de ministerul învăţământului, s-a ajuns la ideea unui manual al crizelor.

Albert o făcu atentă pe femeie că începea şedinţa. Consilierii se aşezaseră, unii pe dreapta, alţii pe stânga, iar oamenii presei scoseseră carneţelele, aparatele de fotografiat şi camerele de filmat.

Cvorumul fiind întrunit, conducătorul şedinţei bătu cu un ciocan de lemn în masă, semn că şedinţa putea începe, şi îi rugă pe consilieri să se ridice în picioare şi să păstreze un minut de reculegere în amintirea nevestelor premierului, primarului general al capitalei şi secretarului sectorului 2, dispărute în împrejurări neelucidate.

- N-ar fi rea o iniţiativă legislativă prin care să se mărească eficienţa poliţiei, şopti Albert.

- Aşa-i. Dacă i-ar îmbrăca şi pe cei din acest sector în uniforme, le-ar creşte prestanţa în faţa hoţilor, spuse Diana.

- Pot să aibă poliţiştii o ţinută oricât de impunătoare. Hoţii sunt tot hoţi.

- Totuşi, mi se pare penibil să te aresteze un poliţist în fundul gol.

- Nu se poate, spuse bărbatul.

- Ce nu se poate?

- Cum te-ai simţi tu dezbrăcată în faţa unui poliţist îmbrăcat?

- M-aş simţi în inferioritate, dar cred că nu e bine să ajungem în situaţia de a avea de-a face cu poliţia.

- Imposibil.

- Ce e imposibil? întrebă femeia.

- E imposibil să nu ai de-a face cu poliţia. Ai văzut, dacă eşti căutat de poliţie, eşti căutat şi de poliţişti, indiferent dacă sunt îmbrăcaţi sau nu. În numele legii, eşti arestat. Nu are importanţă în numele cărei legi.

- Chiar dacă inutilă, ideea cu încurajarea poliţiei nu e rea, spuse Diana. Prinde la electorat. Am întregistrat-o şi o voi folosi în raport. Ochiul meu informaţional e deja deschis spre tot ce se întâmplă de acum încolo. Totuşi, ce te-a făcut să abordezi acest subiect? Te-ai gândit singur la lucrurile astea?

- Cum adică?!

- Această discuţie, în aceiaşi termeni, am avut-o şi cu originalul Hosman.

- Din moment ce nu-mi amintesc de discuţia ta, presupun că m-am gândit singur.

- Mă întreb ce rost are discuţia asta şi de ce se repetă întocmai, iar tu, fără să ştii ce mă întreb eu în gând vrei să îmi spui că discuţia îşi are rostul ei pentru că escrocii de pe aici nu au rafinamentul celor de pe Pământ; sunt şi hoţi, şi urâţi.

- Exact. Asta voiam să spun şi voiam să completez că totul se datorează faptului că bogăţia dezorganizată de aici e sărăcie curată. Mulţi fură, dar puţini profită de aceasta.

- Eu îţi spun că planeta asta a progresat în ultimul hal datorită faptului că nu există un cadru legal nici măcar pentru hoţie, deoarece, ca orice lucru, legile funcţionează între anumite ore, iar tu te gândeşti să-mi spui că legile sunt respectate la grămadă şi politicienii nu trebuie lăsaţi să gândească singuri, nu-i aşa? întrebă femeia.

- Exact. Mă gândesc să-ţi spun că politicienii nu trebuie lăsaţi să gândească singuri pentru că fac doar prostii, spuse vicepreşedintele. S-a demonstrat anatomic faptul că indivizii fără cap nu gândesc.

- Iar eu îţi dau dreptate şi îţi spun că, dacă vrei să te apuci serios de politică, trebuie să ai un ajutor serios, spuse Diana.

- Nu mă gândesc să mă apuc serios de politică, spuse Albert. Vreau să mă întorc acasă.

- Aici, discuţia mea cu originalul nu mai coincide cu discuţia asta. Când mă refeream la politică, nu vorbeam despre tine.

- Despre cine vorbeai?

- Despre mine. Eu vreau să mă ajuţi tu pe mine, nu eu pe tine.

- Cu toată plăcerea, dar acum ar fi mai bine să ne îndreptăm atenţia spre ceea ce se întâmplă în sală.

Consilierii se aşezaseră şi, în aşteptarea semnalului de începere, foşneau ziare sau dosare cu ordini de zi de la adunările ordinare anterioare. Pentru că şedinţa era declarată ca fiind publică, Albert află că se aleseseră şi câteva zeci de oameni de pe stradă. Fuseseră aduşi cu forţa în incintă şi ocupau ultimul rând din spate, rând care se afla separat de blocul de scaune din faţă al sălii printr-o distanţă de vreo câţiva metri.

Primul care urcă la tribună şi luă cuvântul fu primarul.

- Ce mulţi sunteţi! spuse rotindu-şi privirile prin sală. Mai ales dumneata, de acolo.

După ce râsetele încetară, se apucă să expună în termeni simpli şi plini de mult bun simţ, cam ce i-a trecut prin cap, atunci când a avut iniţiativa strălucită de a propune îmbrăcarea celor ce umblau goi, iniţiativă care, aşa cum se va vedea peste mai multe secole, va da roade. S-a gândit să propună consiliului local adoptarea unei hotărâri prin care să se interzică măcar locuitorilor sectorului 2, indiferent de rasă, condiţie socială, religie sau stare de agregare, să mai umble dezbrăcaţi pe stradă.

În încheiere, făcu semn unei secretare să împartă reprezentanţilor presei textul oficial, semnat şi parafat, şi ură succes celor care urmau să discute şi să voteze acest text.

Primul înscris pe lista vorbitorilor era un reprezentant al unui partid extremist de stânga.

- Nu cred că iniţiativa domnului primar va avea sorţi de izbândă, începu el. E adevărat, în antichitatea pământeană, oamenii puneau pe ei tot felul de pânzeturi, prinse cu ace de aur. S-a ajuns la o aşa mare risipă de imaginaţie în conceperea brizbizelor, încât omul, “cel mai de preţ capital”, a ajuns să nu mai aibă nici o valoare. Şi-a consumat energia cu lucruri inutile. Atunci mai mergea. Era frig şi, când venea vorba despre frig, oamenii vorbeau cu căldură. Nu se ajunsese la independenţa faţă de natură. Independenţa faţă de condiţiile de mediu s-a produs în zilele noastre şi, cum e firesc, a dus la o mai mare apropiere de natura umană. Forţele de dreapta au încurajat simplificarea modelelor de haine, culorile mai puţin enervante, dar să nu uităm că revoluţia tehnico-ştiinţifică, promovată de forţele stângii politice, a introdus şpilhozenul unisex şi unicolor. Doar mirosurile au fost diferite, în funcţie de coeficientul de inteligenţă al fiecăruia.

- Ha, ha, ha! sări un consilier al unui partid din cealaltă parte a spectrului politic. Ce culoare?! Ce miros?! Ca urmare a egalitarismului vostru de prost gust, lucrurile începuseră să pută. Şi puţeau într-un singur fel. Ar trebui să venim noi la putere, să dăm toate şulfele jos de pe cetăţeni, pentru a se vedea unii pe alţii într-o lumină adevărată.

Preşedintele de şedinţă bătu cu ciocanul în masă, indicându-i recalcitrantului să ia loc şi să vorbească atunci când îi vine rândul.

- Politica dezastruoasă a ultimelor guverne interimare a adus lumea la forma primară, a lăsat-o în fundul gol. În numele unei democraţii prost înţeleasă, se consideră individualismul ca un concept de bază şi se uită munca în echipă, se enervă vorbitorul, privindu-l pe deasupra ochelarilor pe acela care îl întrerupsese.

- Munca în echipă duce la devieri sexuale! strigă, la rândul lui, din sală, consilierul de dreapta. Şi la antici se umbla în pielea goală, mai ales pe stadioane, la olimpiade, dar atunci nu aveau altă treabă decât să înalţe temple şi să venereze frumuseţea corpului uman. Nu-şi prea puneau capul la contribuţie.

Văzând că nu are cu cine vorbi şi că e întrerupt tot timpul, consilierul de stânga lăsă locul următorului vorbitor înscris pe listă, membrul unui partid ecologist.

- E posibil să consideraţi că am avea aplecări spre stânga, dar nu este aşa, începu acesta. Partidul nostru face parte dintr-o convenţie de centru-dreapta şi simpatizează cu actuala putere. Părerea mea este asemănătoare cu cea a primarului: persoanele goale strică peisajul. S-a constatat că, atunci când ies din casă, cetăţenii unor sectoare ale capitalei noastre se dezbracă de tot ce au, ies la plimbare, pe străzi sau prin parcuri, şi nu mai sunt atenţi decât unii la alţii. E adevărat că atenţia aceasta este foarte bine mascată de educaţia pe care am primit-o, educaţie ce ne serveşte şi în relaţiile de serviciu, dar tot cu ochii în patru suntem. Ce ar fi ca, acum, în şedinţă, să lăsăm la o parte acest unic punct de pe ordinea de zi, care este introducerea sau nu a hainelor în afara locuinţei personale, şi să pornim a face remarci deplasate privind defectele fizice pe care le are fiecare? Vă spun că ar fi foarte rău. Are dreptate primarul: ceea ce nu se vede, nu intră în discuţie. Dacă ne acoperim goliciunea, măcar la serviciu, nu mai suntem nevoiţi să ne gândim tot timpul cum să ne înfrânăm instinctele şi nici nu mai avem nevoie să votăm tot felul de pedepse aspre pentru cei care se iau de semenii lor.

Următorul vorbitor, un social-democrat, urmă la microfon şi spuse că lucrurile cele mai simple sunt moştenite din generaţie în generaţie şi că nu are rost să le schimbăm tocmai noi, că suntem mai breji, mai ales atunci când lucrurile cele mai simple sunt acelea care nu există. Cele mai simple haine sunt acelea pe care nu le avem. Despre ele nici nu trebuie să vorbim. Ţinu să releve faptul că ultimele cercetări socio-psihice au demonstrat faptul că instinctele se aprind mai repede atunci când li se ascunde ceva. Un simplu fiar, pus pe o femelă, o face mai misterioasă, mai atractivă, lucru care nu ne trebuie în societate, la lucru, prin parcuri sau magazine.

- Sunt de acord cu antevorbitorul meu, spuse un consilier socialist, urmând la cuvânt. Instinctele de procreare trebuie să se trezească acasă, la fiecare, când, după ce am luat masa, ne-am făcut de lucru prin atelier, am lucrat ceva pe calculator, am controlat lecţiile copiilor, am udat grădina, am tuns iarba sau am privit la televizor, trebuie să ne îmbrăcăm frumos, la cravată, cu pălărie sau fără, în cizme sau pantofi, după gust, şi să ne băgăm într-o cameră obscură, unde să facem tot ce dorim. Sunt de acord cu primarul, care vrea, iată, după atâta amar de vreme, în care ne-am văzut goi, să ne vedem şi îmbrăcaţi. S-ar putea relansa industria uşoară şi s-ar putea crea multe locuri de muncă.

- S-ar putea crea pe dracu’! strigă un consilier. Industria uşoară e acaparată de mafie, cu ajutorul vostru, aş spune!

- Am putea aduce haine, la mâna a doua, de pe Pământ!

- Ăsta e genocid. Nu putem şti cum reacţionează autohtonii şi celelalte rase de extratereştri la bolile noastre.

- Da, iar cu hainele astea nu am face altceva tot timpul decât să stăm în oglindă şi să ne admirăm, interveni şi un consilier de pe primul rând, din stânga. N-am face altceva decât să ne lăudăm unii la alţii hainele, din ce în ce mai sofisticate şi mai fistichii. Unde ar mai fi eficienţa muncii?

- Având în vedere eficienţa muncii noastre, vă rog să nu întrerupeţi vorbitorul! se enervă preşedintele şedinţei. După luarea de cuvânt a primarului, îşi spune fiecare părerea, mai pertinentă sau mai puţin pertinentă, apoi îşi formează fiecare propria lui opinie, pro sau contra, şi trecem la vot. Întreruperile şi discuţiile în contradictoriu, în afara listei de vorbitori, prelungesc inutil şedinţa.

Deoarece socialistul nu mai avea nimic de adăugat, luă cuvântul un reprezentant al coaliţiei, aflată pe moment la putere, şi spuse că dezbrăcarea, inclusiv dezbrăcarea de caracter, este o practică liberală, o eliberare de convenţionalismul ieftin, specific unor ere întunecate, cu perucile, blănurile şi păduchii lor sau maieurilor luate peste pufoaice.

- Ce sunt păduchii?! se interesă preşedintele şedinţei.

- Nişte bidigănii enervante cu formă de taier.

- Ce sunt bidigăniile?

- Nişte chestii mici şi enervante, ca furnicile de conversie, dar mult mai mari, vizibile cu ochiul liber.

- Taierul?

- O farfurie întinsă, din metal.

- A!

- Nu are rost să ne ferim de frig, acum, când temperatura este menţinută constantă, pe toată planeta, spuse liberalul. Dacă vrea cineva să se culce cu nevasta îmbrăcat în salopetă de mecanic, cu fular la gât, bocanci în picioare şi căciulă pe cap, e liber să o facă. Îşi poate procura orice. Nu toată industria textilă e la cheremul mafiei. Există fabrici care lucrează la cererea clienţilor. Dacă vrei să te duci la culcare cu tractorul, nu te împiedică nimeni. În limitele legilor, fiecare poate face, la el acasă, tot ce pofteşte. Vă previn că purtarea hainelor încurajează traficul de droguri, care, ascunse prin buzunare false, sunt găsite mai greu. Prin buzunare, pot fi ascunşi banii falşi sau trusele de spart bănci. O cartelă de credit, legată de gât, şi o geantă transparentă sunt de-ajuns.

Încheie prin a le ura tuturor să lupte pentru o societate simplu organizată şi coborî de la tribună. Timp de o oră, se perindară la microfon mai mulţi consilieri, aprobând ideea îmbrăcării locuitorilor Iozei sau, dimpotrivă, criticând-o cu vehemenţă.

- La un buget de austeritate, cum este cel al capitalei noastre, asta ne mai lipseşte, să-i îmbrăcăm pe cei goi, spuse un vorbitor. De bine ce o ducem, n-o prea ducem. În condiţiile în care tradiţia croitoriei s-a cam pierdut, noi vrem să aruncăm cu miliarde. Nici ce mai e la modă nu se ştie, aceasta dispărând în condiţiile în care a dispărut obiectul discuţiei şi hainele sunt traficate de mafie. Să trimitem şomeri la calificare, departe, în enclavele unde s-au auto-exilat unele categorii de oameni, mi se pare o pierdere de timp şi de bani. Nu putem şti dacă pământenii amintiţi au evoluat sau au devenit primitivi. Nu putem şti dacă au păstrat tradiţia de a fabrica haine sau sunt şi ei dezbrăcaţi. Mai bine am folosi banii să astupăm gropile de pe şosele. Vă întrebaţi de ce sunt aşa bune maşinile noastre? Pentru că reuşesc să meargă pe drumurile noastre. Să construim mai multe şcoli sau să ajutăm sănătatea şi culturile tuturor raselor!

- Unde sunt tradiţiile noastre?! întrebă retoric consilierul unui alt partid de stânga. Unde sunt frumoasele noastre costume populare de acum trei secole? Dacă membrul unei comunităţi minoritare nu se exprimă în limba lui de origine, nici nu ştii că e minoritar. Majoritatea raselor venite după noi au proprietăţi mimetice, ca şi autohtonii. Oricine se poate strecura în orice structură a statului, făcând politica cine ştie cui şi subminându-i autoritatea.

- Da, dar singura minoritate adevărată suntem noi, oamenii. Doar noi nu ne putem metamorfoza, interveni un consilier al forţelor de dreapta.

- Nu suntem singura minoritate, sări un al doilea consilier al forţelor de dreapta. O minoritate foarte mare sunt cei ce ne operează la buzunare, atunci când purtăm haine. Când umblăm dezbrăcaţi, hoţii se “metamorfozează” în oameni de afaceri.

- Şi, în plus, dacă plângi atâta după tradiţii, ce te împiedică pe dumneata să-ţi pui un frumos costum popular, din zona unde te-ai născut, şi să petreci o frumoasă seară pământeană, în intimitate, cu nevasta, dacă eşti aşa mare naţionalist?! întrebă un liberal.

- Să vă suiţi voi în pat, îmbrăcaţi în costum popular, cu iţari de bumbac, cizme, laibăr şi pălăriuţă cu pene, pe o căldură înăbuşitoare! strigă consilierul de stânga în microfon. Am făcut nenumărate cereri, să vină cineva şi să-mi repare climatizarea, dar n-a venit nimeni. Dacă noi, consilierii, suntem trataţi cu dispreţ, ce să mai vorbim de cetăţeanul simplu, votantul care umblă cu fundul gol pe stradă. Am luat după acesta zece piei, printr-o fiscalitate înrobitoare şi iraţională…Eu vreau să ies cu nevasta şi copiii, la biserică sau la cumpărături, îmbrăcat în costum popular, să mă admire toată lumea.

- E treaba dumitale, interveni conducătorul şedinţei. Aici, însă, discutăm o problemă cu implicaţii sociale, politice şi economice mult mai profunde, cu repercursiuni neaşteptate, imprevizibile, în timp. Vă rog să reveniţi la subiect!

- Nu revin la nici un subiect. Or să ne mănânce autohtonii. Lor le vine mult mai uşor să demonstreze ceva, altcuiva decât propriului lor popor. S-au înmulţit peste măsură şi nici nu pot fi depistaţi. Au înveliş uman, ca şi noi. Dacă umblă îmbrăcaţi sau în pielea goală, nu are nici o importanţă. Nu îi caută nimeni să vadă dacă au funcţii vitale sau nu. În plus, fac faţă de noi aceeaşi politică pe care o facem şi noi faţă de ei.

- Vă rog să treceţi la loc! spuse preşedintele. Sunt şi autohtoni de faţă şi se pot simţi jigniţi. Sunteţi un naţionalist şovin.

- Nu trec niciunde!

- Mă obligaţi să amân şedinţa. Şi aşa, am mai amânat-o de câteva ori. Ştiţi prea bine.

Auzind ce e pericol să fie chemaţi din nou, consilierul se depărtă de microfon, de parcă acesta ar fi fost încins. Începu să facă semne obscene către consilierii băştinaşi, către conducătorul şedinţei şi către următorul înscris pe listă, care se apropiase de microfon. Fu rugat să înceteze, admonestat şi, până nu luă o palmă peste ochi, nu se opri.