Partidul de export

- Nu înţeleg legătura dintre mine şi furnicile alea.

- Nu ţi-au spus?

- Nu.

- Marii conducători politici au dreptul să deţină furnici de conversie. Că le folosesc ei sau rudele lor, e altă poveste.

- Care dintre cele trei femei are aşa ceva?

- Nevasta premierului şi cea a primarului general al capitalei au sigur furnici în proprietate personală. Astea nu merg nici la closet singure, dar să mai facă şi curăţenie, să gătească, să facă piaţa sau să servească masa. Să se împerecheze singure, nici atât. Folosesc furnici.

- Cum adică? Trebuia să le însămânţez prin intermediul furnicilor de conversie?

- Văd că ai înţeles. Două femei trebuiau să te ţină pentru a o lăsa însărcinată pe ce-a de-a treia. Durerile sunt cumplite. Poţi să mori în orice clipă.

- Şi eu care credeam că se moare de epuizare fizică. Brr… Bine că am scăpat.

Se aşeză în spatele femeii, cu spatele la cutia de gunoi, cu capul pe rucsac şi închise ochii. Fie din cauza celor povestite, fie din cauza faptului că i se răspundea la mângâieri, bărbatului îi crescu nivelul hormonilor în sânge. O întoarse cu faţa spre el şi întreţinu un îndelung act sexual.

Diana îi spuse că nu prea avea chef, dar, dacă tot se apucaseră, o plăcere în plus nu strica.

- Şi eu care credeam că tu te-ai încins prima…, spuse bărbatul şi dădu din mână cu regret. Unde dragoste nu e, nu-i nimic.

- Să nu-ţi pară rău. Eşti foarte asemănător cu originalul.

- Dar nu identic.

- Nu prea identic.

- Eu nu am ce comparaţie să fac. Nu m-am culcat cu cealaltă Diana.

- Dacă o întâlneşti, ai tot timpul. Până atunci, trebuie să te mulţumeşti cu mine.

- Cred că mi-a pierit somnul şi am amorţit, spuse bărbatul şi se aşeză pe partea cealaltă. Ce facem?

- Eu nici nu am avut de gând să adorm pe ciment, spuse femeia. Şi pe mine mă dor oasele. Mergem la primăria de sector! Eşti mult mai în siguranţă acolo. Asistăm la şedinţă şi ne gândim ce să facem în continuare.

Se ridică, scoase din rucsac o alifie şi îi unse lui Albert tot corpul.

- Fantastic. Mi-au dispărut durerile. Ce e asta?

- E bună pentru durerile musculo-articulare, dar te apără şi de radiaţiile solare. E rândul tău să mă ungi, dar încearcă s-o faci fără mângâieri pe toate zonele erogene!

După ce bărbatul asigură şi protecţia femeii, luă rucsacul la spinare şi o urmă.

- Acum eşti mult mai alunecoasă.

- Şi tu.

Porniră pe un bulevard înţesat de lume, străjuit de clădiri vechi şi înalte, lipite una de alta. Căutând să nu bată la ochi, se prelingeau pe lângă pereţi, oprindu-se în câte un gang, să vadă care e mişcarea.

Oamenii, autohtonii, sau ce or fi fost ei, treceau grăbiţi încolo şi încoace şi nu-i băga nimeni în seamă. Fiecare avea, probabil, treaba lui şi ceva distinctiv, potrivit cu ocupaţia: birocraţii de rang superior, care centralizau datele, duceau cu ei serviete din material transparent, pline cu seturi de acte, cei care prelucrau datele primare, mai multe la număr, aveau genţi mai mari, cu mai multe hârtii, gospodinele duceau plase de plastic, în care se vedeau cumpărăturile. Cei care aveau pe cap pălării transparente şi genţi diplomat, erau diplomaţi, politicieni sau ceva de acest fel. Cei care purtau caschete, ghiozdane imense şi bastoane, toate transparente, precum şi centuri cu pistoale pe pielea goală, erau, evident, poliţişti.

- E o societate foarte transparentă, spuse bărbatul.

- Transparenţa e una dintre dimensiunile de bază ale politicii făcute de partidul nostru.

- Da, dar dacă mi se pare oarecum logic să vadă toată lumea ce au unii în geantă, nu ştiu cât de logic e să porţi pălărie transparentă. Ce ar fi vrut să ascundă sub pălării?

- Ce ascund ăia sub pălăriile transparente este un lucru oarecum logic, dar de ce nu te întrebi ce ascund poliţiştii sub caschetele lor transparente? spuse femeia.

- Dacă o ţinem tot aşa, ajungem la limita inferioară a logicii, râse Albert.

Se apropiară de un poliţist plictisit, care stătea pe marginea trotuarului, învârtea bastonul şi se uita în josul şi în susul bulevardului.

- Nu vă supăraţi, îl interpelă Diana. Vrem să ajungem la primărie. Ne puteţi spune unde este?

- Nu sunteţi din zonă?

- Nu.

- Mi-am dat seama.

- După ce?

- Nu ştiţi unde este primăria, spuse poliţistul. Cel ce nu ştie unde este primăria, nu e de pe aici. Logic, nu?!

- Cât se poate de logic.

- Dacă nu este de pe aici, este din altă parte. Logic, nu?

- Logic, admise Diana.

- Dacă este din altă parte, e posibil să fi făcut vreo fărădelege pe acolo. Logic, nu?

- Da.

- Dacă cineva face o fărădelege, e logic să fie căutat de poliţie. Logic, nu?

- Uite că am ajuns la pragul de sus al logicii, râse femeia. Ce doreşti de la noi?

- Vreau să ştiu dacă sunteţi căutaţi de poliţie, spuse poliţistul.

- Logic, nu? râse Albert.

- Nu suntem căutaţi de nici o poliţie, spuse femeia.

- Nu merge aşa. Orice răufăcător spune că nu e căutat de poliţie.

- Logic, nu? râse în continuare Albert.

- Mai încetează cu “logic, nu”- ul ăsta! se enervă Diana.

- Nu trebuie să vă enervaţi, spuse poliţistul. E rău dacă mă enervez şi eu.

- Dacă te enervezi, ce faci?

- Nimic. Am spus că e rău dacă mă enervez, în sensul că mi se face rău, pe fond nervos, nu că trebuie să fac ceva.

- Dacă eşti poliţist şi nu-l arestezi pe insolentul care te deranjează în exerciţiul funcţiunii, cu ce te ocupi? Stai, aşa, să ţi se submineze autoritatea?!

- Nu mi se subminează nici o autoritate. În primul rând, domnişoara a avut dreptate să se enerveze; prea am exagerat şi noi cu logica. În al doilea rând, eu nu arestez pe nimeni, ci umblu după indivizii care sunt căutaţi de poliţie. Când îi găsesc, îi duc la sediu.

- Dacă nu vor să meargă?

- Ce întrebare e asta?! se miră poliţistul. Cum să nu vrea să meargă? Nu am întâlnit un astfel de caz.

- Dacă întâlneşti?

- Nu ştiu. În regulament, nu se specifică nimic.

- Acum înţeleg de ce trebuie să facem politică şi de ce trebuie să câştigăm alegerile, spuse Albert. Pentru că avem o legislaţie imperfectă.

- Dumneata afirmi trăsnăi, spuse poliţistul. Avem o legislaţie foarte bună. Partidele au complicat lucrurile până n-a mai rămas nimic de simplificat.

- Din cauza unei gândiri simpliste, nu progresăm. Dacă nu progresăm, sărăcim încontinuu.

- Sărăcirea săracilor nu interesează pe nimeni. Aţi elaborat nişte programe care să ne facă fericiţi. Când citim aceste programe, ne prăpădim de râs.

- Când am venit aici, cantitatea era singura voastră calitate, spuse vicepreşedintele. Noi, oamenii, v-am ajutat foarte mult să înaintaţi din punct de vedere calitativ.

- Sunteţi oameni?!

- Sigur.

- Bă, dacă voi sunteţi oameni, atunci noi ce suntem? exclamă poliţistul.

- Băştinaşi. Nişte entităţi fără puls şi fără temperatură, dar cu formă umană.

- Sunt şi băştinaşi în sectorul ăsta, dar eu sunt om.

- De-aia ne înţelegem aşa bine.

- Sigur că da, se bucură poliţistul. Eu sunt venit mai de curând pe planeta asta şi mă bucur când întâlnesc oameni ca mine.

- Nici eu n-am venit de prea mult timp, spuse Albert.

- Ce te-a făcut să vii aici?

- Sunt aici dintr-o eroare. M-am dus să înregistrez copilul meu abia născut şi, în loc să nimeresc registratura oraşului Esper, am nimerit în aerodina 068.

- Ce ghinion! Eu am venit pentru că nu mai suportam climatul politic de pe Pământ. Aici, am observat că se face o politică mai rafinată; lucrurile urâte sunt prezentate frumos. Cei care au luat conducerea pe planeta noastră de origine spun că nu ne-au îndeplinit dorinţele electorale pentru că nu am avut mai mult respect faţă de promisiunile lor electorale. Măcar ăştia de aici ne spun că diferenţa dintre doi oameni este egală cu diferenţa dintre doi autohtoni.

- Sunt greşeli peste tot.

- Da, dar nu seamănă între ele. Politicienii de pe Pământ fac greşeala să demonstreze că sunt mai deştepţi decât electoratul, iar cei de pe Ioza fac greşeala să demonstreze că sunt mai proşti decât electoratul. Există şi un proverb: aşa cum englezul caută ploaia prin ceaţă, autohtonul din Lahr caută noaptea în ziua veşnică.

- Ce e englezul?

- Un locuitor al unei insule sălbatice de pe Pământ. Sunt foarte mulţi englezi în sectorul ăsta al capitalei. Mulţi dintre ei îmi sunt vecini; sunt recunoscuţi pentru calmul şi umorul lor.

- În ce ar consta umorul?

- “Tot ce putem învăţa de la Darwin e că autohtonul de pe Ioza şi celelalte tipuri de oameni se trag din maimuţa englezului”, spun ei şi se prăpădesc de râs.

- Cine e Darwin?

- Vreun învăţat de-al lor. Când pomenesc vreun nume şi dau şi câte un citat, obişnuiesc să încheie cu sintagma “Proşti, da’ culţi!”. De exemplu, e citat unul Horace, care obişnuia să spună că e mare păcat de umorul englezesc, să fie susţinut de un regim alimentar autohton.

- E ceva.

- Sigur că da. Am învăţat de la ei că nu e important dacă trăieşti sau nu fericit; important e să trăieşti în aşa fel încât să poţi muri fericit.

- Ce altceva ai mai învăţat?

- Am mai învăţat faptul că orice guvern promite organismelor internaţionale că intră în normalitate şi se pomeneşte că nu mai poate ieşi de acolo.

- Sunt nişte proşti englezii dumitale, spuse Albert.

- Fiind proşti, nici nu ştiu cât sunt de fericiţi, râse Diana.

- Nu ştiu cât de proşti sunt, dar eu îi admir, spuse poliţistul. În calmul lor, nu îi interesează ce fac toţi ceilalţi în timp ce ei nu fac acest lucru.

- Profund.

- Profund idiot, spuse femeia. Nu suntem aici să studiem obiceiurile etniilor din oraş, Suntem aici să sprijinim, cu toate forţele, cel mai mare partid al oamenilor de pe planeta Ioza. Tu din ce partid faci parte?

- Nu fac parte din nici un partid, spuse poliţistul. Eu sunt aici să descopăr locuitorii căutaţi de poliţie şi să-i conduc la sediu. Prin intermediul mass-media, poliţia i-a ameninţat pe toţi urmăriţii general că, dacă nu se predau, îi arestează. Voi sunteţi căutaţi de poliţie?

- Chiar dacă am fi căutaţi de poliţie, crezi că am fi proşti să venim, aşa, şi să-ţi spunem ţie că suntem căutaţi? întrebă Albert.

- Da.

- Cum adică?

- Adică s-ar simplifica lucrurile. Când cei căutaţi de poliţie vin la mine să mă întrebe dacă sunt căutaţi de poliţie, economisesc timp şi plătesc mai puţine oale sparte. Câştig şi eu timp, că nu mai sunt obligat să alerg după ei.

- Cum putem afla dacă suntem căutaţi de poliţie?

- În ghiozdanul pe care îl duc în spate, am fişele nominale ale tuturor celor căutaţi. Vreţi să vă uitaţi voi în fişe? Sunt puse în ordine alfabetică.

- Cine e nebun să fie căutat de poliţie şi să vrea să se predea?

- Când au o bănuială că ar fi căutaţi, cetăţenii se îndreaptă către primul poliţist întâlnit şi se predau. Sunt curioşi de ce îi caută poliţia, în cazul în care îi caută.

Diana deschise ghiozdanul şi luă fişele la rând, căutându-l întâi pe Hosman la litera “h”, apoi se căută pe ea, la litera “o”, de la Overt.

- Să zicem că suntem pe listele astea. Ce facem? întrebă.

- Dacă sunteţi pe liste, vă conduc la sediul poliţiei, care se găseşte în aceeaşi clădire cu primăria. Vă predau cu proces verbal şi încasez o sumă consistentă de bani.

- Uite la el! râse Albert. După ce că vin cetăţenii şi se predau, ca proştii, poliţistul mai şi încasează bani de pe urma lor.

- Să lăsăm asta! spuse femeia. Şi noi căutăm primăria. Nu vrei să ne duci până acolo.

- Sunteţi pe liste?

- Nu.

- Atunci, vă salut prieteneşte şi vă rog să circulaţi!

- Spune-ne măcar cum să ajungem la primărie!

- Ce căutaţi la primărie?

- Vrem să asistăm la o şedinţă de consiliu local.

- În ce calitate?

- Ziarişti.

- N-am înţeles niciodată cu ce se ocupă ziariştii şi presa asta?! În viziunea voastră, doar opresorii sunt răi.

- Noi ne ocupăm cu presa pentru a vă da timp vouă, cetăţenilor, să trăiţi informaţiile, spuse femeia. Să le trăiţi bine.

- Pe dracu’! Publicaţiile sunt pline de poze cu femei goale. Am scris la o astfel de revistă, să-mi exprim nemulţumirea, iar cei de acolo m-au luat peste picior, la poşta redacţiei.

- Ce ţi-au răspuns?

- Că nu e adevărat că, în revista lor, fetele pozează goale, că le dau, în prealabil, o masă bună.

- Nu văd unde e necazul, spuse Albert. Cu toţii umblăm în fundul gol.

- Da, dar eu locuiesc într-un sector unde cetăţenii merg îmbrăcaţi pe străzi.

- Aşa?!

- Da.

- Mai bine ne-ai spune unde e primăria aia! spuse Diana.

- Sigur că da. Asta pot să fac pentru voi. Luaţi banda transportoare două staţii. La o intersecţie, mergeţi la dreapta, apoi la stânga şi din nou la dreapta. Clădirea primăriei se vede, impunătoare, chiar la capătul celei de-a treia străzi.

Văzând că poliţistul încheiase discuţia şi le întoarce spatele, îi mulţumiră şi o luară, prin mulţime, în direcţie opusă, către benzile transportoare.

- Nu cred că am mers vreodată cu aşa ceva, spuse bărbatul, dar am în memorie modul de folosire al benzilor. Cred că originalul le-a folosit.

- E foarte adevărat. Nu mergem nici cu banda cea mai rapidă, nici cu cea mai lentă.

- De ce n-am merge cu banda lentă? Nu e nimeni pe ea.

- Ar bate la ochi.

- Cred că ne ascundem şi nu ne caută nimeni.

- Nu e chiar adevărat, spuse femeia. Tu erai trecut pe listele celor căutaţi de poliţie.

- Tu nu?

- Nu. Eu nu?

- Asta înseamnă că nu mă caută numai mafia, ci şi poliţia.

- Asta înseamnă că poliţia e pe mână cu mafia.

- Ca peste tot.

Trecură de pe banda mijlocie pe banda lentă, urcară pe trotuar şi se prelinseră pe lângă zidurile clădirilor, oprindu-se în câte un gang, să privească de-a lungul străzii şi spre masa de trecători. Ajunşi la capăt, văzură peste drum o clădire impunătoare, barocă, înălţată după modelul casei regale din micuţul regat arab Agundawa. Se repeziră ca orbii să treacă strada, uitând să privească pe unde se află.

- Hei, unde vă credeţi?! le strigă o tânără. Până aici aţi ajuns?!

Ca treziţi dintr-un vis, priviră în jur şi văzură că mulţimea era îmbrăcată şi încă destul de auster. Nu era nici băştinaş, om sau cine ştie ce altfel de extraterestru gol pe acea stradă.

- Ce sector e ăsta?

- Sectorul 3, le spuse tânăra, roşie la faţă şi cu ochii la Albert.

- Nu e sectorul 2 ?!

- Nu. Acel sector începe dincolo de şirul de case din faţă.

- Înseamnă că aia nu e primăria sectorului 2.

- Nu. Asta e primăria generală.

Înainte ca o mulţime furioasă să se repeadă la ei, Diana şi bărbatul se ascunseră într-un gang şi o luară la fugă printr-o curte interioară. Săriră mai multe garduri şi se treziră, nu se ştie unde, pe una dintre străzile unde oamenii umblau goi.

- Era s-o încasăm, spuse bărbatul.

- Puteam să ne îmbrăcăm şi nu se mai supărau aşa. Am şi eu un rând de haine în rucsac, dar avem treabă la primăria acestui sector, nu la primăria generală; aici e şedinţa. Cred că am uitat să-i spunem poliţistului ce fel de primărie căutăm.

- Cred că poliţistul avea insolaţie. A spus că poliţia se găseşte în aceeaşi clădire cu primăria. Cred că vorbea de primăria sectorului 2, deoarece primăria generală a capitalei se află într-o zonă cu oameni îmbrăcaţi, unde el, fiind gol, nu putea să ducă cetăţenii căutaţi de poliţie. Eşti sigură că şedinţa nu are loc la primăria generală?

- Nu mai sunt sigură de nimic, spuse femeia. De ce crezi că ar fi trebuit să aibă loc acolo?

- Nu cred nimic. Mi-ar fi plăcut să merg la şedinţă îmbrăcat. Nu-mi place să umblu aşa. Ca reprezentanţi ai unui partid, în legătură cu imaginea şi presa, trebuie să luăm notiţe. Unde ţinem reportofonul, creioanele sau carneţelele? Nici nu avem aşa ceva.

- Avem aşa ceva în rucsac, dar nu folosim. Fac o înregistrare pe microsferă.

- Ce e aia? întrebă Albert.

- O sferă miniaturală pe care se înregistrează tot ce priveşti. Sunete, imagini, tot. În trecut, s-au folosit micro-compact-discurile, dar acelea aveau o capacitate foarte mică.

- Unde ascunzi sfera aia?

- N-o ascund niciunde, spuse Diana. Se găseşte în globul ocular informaţional.

Îi arătă ochiul stâng şi îi spuse să privească atent în partea de sus. Microsfera se putea vedea foarte bine.

- Ţi-au făcut operaţie?!

- Eu am cerut acest lucru. Crezi că îmi dădeau drumul în oraş şi îmi încredinţau o misiune de maximă importanţă fără să fiu pregătită tehnic?

- I-au pus şi originalului Hosman ochi din ăsta?

- S-a pus problema, dar el s-a prefăcut că are o indispoziţie digestivă. A spus că are foarte mult de lucru şi, dacă tot nu se simte bine, rămâne acasă. Părerea mea este că nici nu l-ar fi lăsat să mă însoţească fără să aibă un astfel de ochi. Nu am vrut să te sperii.

- Nu m-ai speriat deloc, spuse bărbatul. După toate cele întâmplate, nu mă mai sperii. Cu mafia şi enocraţii după mine, gândesc altfel. Am văzut ce performanţe avea luneta aceea şi armamentul copiilor. E posibil ca un ochi din ăsta să mă facă mult mai vigilent.

- Nu numai că ochiul informaţional te face să te descurci într-un mediu ostil, dar te ajută să întreprinzi acţiuni de partid secrete. Nu trebuie să ştie prea multă lume cine suntem şi ce căutăm. Reprezentanţii partidelor mici abia aşteaptă să se ia de noi.

- Despre ce partide mici vorbeşti?

- Există mai multe aripioare, de stânga, de dreapta, de mijloc, de stânga mijlocului, de mijlocul stângii, de mai la dreapta sau de mai la dreapta dreptei, care s-au desprins din partidul principal al oamenilor, adus aici de Melior, explică asistenta. La alegerile locale, reprezentanţii acestor aripi au reuşit să se bage în consiliile tuturor primăriilor. Sunt deosebit de periculoşi.

- Mai periculoşi ca enocraţii sau mafioţii?

- Nu ştiu. Prin faptul că umblă îmbrăcaţi, mafioţii nu pot veni la primăria sectorului 2, unde oamenii umblă dezbrăcaţi. De-asta cred că şedinţa de consiliu local se va desfăşura aici, nu la primăria generală a capitalei.

- Pot avea iscoade, spuse bărbatul.

- Mai mult ca sigur. Mulţi dintre consilieri pot fi plătiţi sau pot fi chiar mafioţi mai mici. Şedinţa este extraordinară şi are la ordinea de zi un singur punct: votarea pentru îmbrăcarea sau pentru lăsarea aşa a celor ce mai umblă goi pe străzi, în anumite părţi ale planetei sau în diferite sectoare ale capitalei. Mafioţii sunt direct interesaţi de această problemă. Până să reuşească să producă haine invizibile, pe bază de acroniu, cea mai prosperă afacere a lor este traficul ilegal cu haine, aduse de pe Pământ.

- Trafic ilegal de material genetic, trafic de influenţă, furturi, negustorii ilegale… Stai şi te întrebi dacă are rost să împarţi dreptatea unei astfel de lumi. Mafioţii ăştia nu au chiar nici un pic de ruşine?! întrebă Albert. Fac reguli pentru toată lumea şi se comportă discreţionar. Nu-i pune nimeni la punct? Nu-i bagă nimeni în puşcărie?

- Ba da. Am auzit că enocraţii se ocupă de vânarea mafioţilor, că au construit o puşcărie de maximă securitate pentru corupţi, unde ei fac regulile.

- Mare scofală. Mafioţii fac reguli, enocraţii fac reguli.

- Exact. De-asta trebuie să ne luptăm şi să luăm puterea politică, pentru a da legi clare şi progresiste, spuse Diana.

- Unde e puşcăria asta?

- Nu ştiu.

- A văzut-o cineva? o întrebă.

- Nu cunosc pe nimeni care s-o fi văzut şi nici nu e indicat s-o vedem noi. E o puşcărie pentru mafioţi.

- Poate fi doar o legendă. Cealaltă Diana mi-a spus că enocraţii sunt oameni, dar îi tratează cu dispreţ pe cei de aceeaşi rasă, considerându-i simple “derivate ale viei şi vinului”. Nu sunt nici ei mai buni, aşa că nu trebuie să ne temem că pot câştiga alegerile?

- Nu ştiu dacă s-au înscris ca partid politic. Cred că, mai degrabă, vor să ne lase pe noi, cei din jurul lui Aram Melior, să câştigăm, apoi ne fură oamenii cei mai capabili şi construiesc o dictatură, bazată pe fărădelegi ascunse, multă secretomanie şi puşcării. La suprafaţă, nu sunt decât nişte specialişti în aclimatizarea viei pe Ioza şi buni tehnicieni în fabricarea vinurilor şi derivatelor acestora.

- Iar politica lor este unul dintre derivatele de succes ale vinului.

- Nu ştiu ce fel de politică fac enocraţii pentru că nu ştiu pe unde se ascund. Faptul că ne ajută pe noi, poate fi doar o speranţă deşartă a preşedintelui nostru. Nu putem şti.

- Cred că au şi o politică a lor. Cel care a venit la capul patului meu, enolog, fantomă sau ce o fi fost, a vrut să mă ajute să evadez. M-a lăudat şi mi-a spus că are nevoie de mine, să fac politică pentru ei.

- Aia a fost doar o fantomă. E posibil să fi visat.

- Da, dar faptul că mafioţii au vrut să mă vândă ca deşeu genetic sau să mă dea la montă, n-a mai fost vis. Enocraţii îi vânează pe mafioţi, mafioţii îi vânează pe enocraţi şi eu cad la mijloc.

- Nu. Mafioţii nu îi vânează pe enocraţi. Nu consideră că e de demnitatea lor să facă acest lucru. Să nu te superi că îţi spun, dar mafioţii, chiar dacă răufăcători, sunt băştinaşi. Enocraţii sunt oameni, adică locuitori ai unei planete numite Pământ, ca şi noi. Mafioţii îi privesc pe enocraţi ca pe o adunătură de beţivi, care nu merită nici o atenţie.

- Să nu-mi spui că vine cineva, te bagă în puşcărie, iar tu te mulţumeşti să-l priveşti superior!

- Cum îţi spun. Uneori, orgoliul inhibă simţul de conservare.

- Începe să mă obosească politica, spuse Albert şi se opri în faţa grădinii unui restaurant. Mai bine ne-am aşeza la o prăjitură sau un cocteil.

- Bine, dar în fugă şi cu ochii în toate părţile, spuse femeia. Nu vreau să te pierd. Dacă accepţi să faci operaţia de montare a ochiului artificial, te iau cu mine în misiune. Îl dau dracu’ pe celălalt Hosman.

- Uiţi un amănunt. Eu sunt vicepreşedintele cu probleme de imagine şi relaţia cu presa, iar tu eşti secretara mea.

- Iar tu uiţi alt amănunt. Eşti o copie, iar preşedintele te-a vândut ca pe ultimul om. Eu te prezint drept originalul, pentru mai multă eficienţă şi nu se prinde nimeni de substituţie. Poate, într-o zi, găsim o metodă de a te răzbuna pentru tot răul făcut. Până atunci, ajută-mă şi te ajut!

- Cum vrei să te ajut, am înţeles. N-am înţeles cum mă poţi tu ajuta pe mine; nici nu ştii ce îmi doresc.

- Îţi doreşti să fii pus pe liste şi să ocupi un loc fruntaş în societate şi în partid.

- Nicidecum. Îmi doresc să ajung acasă, pe Pământ, în oraşul Esper, unde mă aşteaptă soţia şi copilul abia născut.

- Bine. Mergem înainte şi, când găsim o portiţă favorabilă, te ajut să pleci de aici.

- Nu pot, pur şi simplu, să-mi cumpăr un bilet şi să mă urc în prima aerodină care pleacă spre Pământ?

- Nu. Nu poţi face asta. Te caută conducerea partidului, pentru că a luat banii şi a livrat mafiei o marfă proastă. Te caută mafia, pentru că a luat bani de la soţiile demnitarilor şi tu ai fugit…

- Mă caută enocraţii pentru a le face politica.

- Nu e foarte sigur. Numai tu continui să crezi că fantoma aia este enologul-şef.

Văzând că se apropie chelnerul, tăcură. Comandară băuturi şi prăjituri, iar Albert întrebă un tânăr de la o masă alăturată cum se putea ajunge la primăria de sector.

- Nu puteţi, spuse tânărul.

- De ce, mă rog?!

- Pentru simplul motiv că vă aflaţi la primărie. E peste drum.

- Unde e?

- Acolo.

Diana privi cu atenţie, iar ochiul artificial i se reglă singur. Pe o placă de marmură scria, într-adevăr, că aceea era primăria sectorului 2.

- Clădirea aia jegoasă e un bloc de apartamente.

- Da, dar la parter se găsesc birourile şi sala de şedinţe. Acolo se va lua o hotărâre crucială. Vom vedea dacă, în continuare, vom umbla aşa cum suntem sau va trebui să dăm jumătate de salariu pe un costum de haine.