Se vede că s-a gîndit la ceva practic — cum ar fi greutatea trupului său peste al meu —, pentru că s-a rostogolit într-o parte, m-a prins de mîini şi am rămas amîndoi cu ochii la tavan şi la lustra cu trei lumini aprinse.
— Noapte bună — i-am spus eu. M-a tras spre el şi mi-a pus capul să i se rezeme pe piept. A continuat să mă mîngîie vreme îndelungată, înainte de a-mi spune şi el „noapte bună”.
— Cred că vecinii au auzit tot — am comentat eu, fără să ştiu cum să continuăm, pentru că a spune „te iubesc” nu prea avea sens atunci, ştia şi el, ştiam şi eu.
— Pe sub uşă intră un curent de aer rece — fu răspunsul lui, cînd ar fi putut răspunde „ce minune!”
— Hai în bucătărie.
Ne-am ridicat şi am văzut că nici măcar nu-şi scosese pantalonii, era îmbrăcat ca atunci cînd intrasem, doar cu sexul afară. Mi-am pus pardesiul peste corpul gol. Ne-am dus în bucătărie, a făcut o cafea, a fumat două ţigări, eu una. Aşezaţi la masă, el zicea „mulţumesc” din ochi, eu îi răspundeam „şi eu vreau să-ţi mulţumesc”, dar gurile ne-au rămas închise.
În cele din urmă el îşi luă inima în dinţi şi mă întrebă de valize.
— Mă întorc în Brazilia mîine la amiază.
O femeie înţelege cînd un bărbat e important pentru ea. Oare or fi şi ei capabili de acest soi de înţelegere? Sau ar trebui eu să spun „te iubesc”, „mi-ar plăcea să rămîn aici cu tine”, „mi-aş dori să rămîn”.
— Nu pleca — da, înţelese că-mi putea spune asta.
— Plec. Am promis.
Căci, dacă n-aş fi făcut-o, aş fi crezut poate că toate acelea erau pentru totdeauna. Or, nu erau, erau o parte din visul unei fete din adîncul unei ţări depărtate, care ajunge într-un oraş mare (de fapt, ca să spunem adevărul, nici nu era chiar aşa de mare), trece prin mii de dificultăţi, dar îl întîlneşte pe bărbatul care o iubeşte. Deci acesta era finalul fericit al tuturor momentelor dificile prin care trecusem şi ori de cîte ori aveam să-mi amintesc de viaţa mea în Europa, aveam să termin cu povestea unui bărbat îndrăgostit de mine, care avea să fie pentru totdeauna al meu, de vreme ce-i vizitasem sufletul.
Ah, Ralf, tu nu ştii cît te iubesc. Cred că poate ne îndrăgostim totdeauna în clipa cînd îl vedem pe bărbatul viselor noastre pentru prima oară, deşi în clipa aceea raţiunea ne poate spune că greşim şi încercăm să luptăm — fără dorinţa de-a învinge — contra acestui instinct. Pînă cînd vine momentul în care ne lăsăm învinse de emoţie, şi asta s-a întîmplat în noaptea aceea, cînd am umblat desculţă prin parc, suferind de durere şi frig, dar înţelegînd cît mă iubeai.
Da, te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată alt bărbat, şi tocmai din cauza asta plec, fiindcă, dacă aş rămîne, visul s-ar transforma în realitate, voinţă de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea... în sfîrşit, toate lucrurile astea care sfirşesc transformînd dragostea în sclavie. Mai bine zis: visul. Trebuie să avem grijă de ceea ce luăm cu noi dintr-o ţară — sau din viaţă.
— Tu n-ai avut orgasm — a spus el, încercînd să schimbe vorba, să fie atent, să nu forţeze lucrurile. Îi era teamă să nu mă piardă şi credea că avea la dispoziţie o noapte întreagă pentru a mă face să mă răzgîndesc.
— Nu, orgasm n-am avut, dar am avut o imensă plăcere.
— Era însă mai bine dacă ai fi avut orgasm.
— Aş fi putut simula, doar ca să fii tu mulţumit, tu însă nu meriţi asta. Tu eşti un bărbat, Ralf Hart, în deplinul înţeles frumos şi intens pe care-l poate avea cuvîntul ăsta. Ai ştiut să mă susţii şi să mă ajuţi, ai acceptat ca eu să te susţin şi să te ajut, fără ca asta să însemne umilinţă. Sigur, mi-ar fi plăcut să am orgasm, dar n-am avut. Mi-au plăcut însă pardoseala rece, corpul tău fierbinte şi violenţa bine venită cu care ai intrat în mine.
Azi m-am dus să restitui cărţile împrumutate, iar bibliotecara m-a întrebat dacă stau de vorbă despre sex cu partenerul meu. M-a încercat dorinţa să-i spun: Care partener? Ce fel de sex? Dar nu se făcea, a fost întotdeauna ca un înger cu mine.
Dostları ilə paylaş: |