Pluta de piatra

Pentru a anima călătoria, Pedro Orce a repetat povestirea întîmplărilor pe care le trăise, a adăugat

82

amănunte, oainenii de ştiinţă au ajuns să-l lege, în prezenţa autorităţilor, la un seismograf, idee dispe-rată, dar de bun augur, pentru că atunci au putut să se convingă de adevărul pe care-l afirmase el, acul mecanismului a înregistrat continuu cutremurarea pămîntului, întorcîndu-se la linia dreaptă imediat ce pacientul a fost dezlegat de maşină. Ceea ce n-are explicaţie e explicat, a spus guvernatorul Granadei, care asista, dar unul din învăţaţi l-a corectat, Ceea ce n-are explicaţie mai are niţel de aşteptat, a vorbit fără rigoare ştiinţifică, dar toată lumea a priceput şi i-a dat dreptate. L-au trimis pe Pedro Orce acasă, să rămînă la dispoziţia ştiinţei şi a autorităţilor, şi să nu vorbească de harurile sale extrasenzoriale, recomandare ce nu diferea mult de hotărîrea luată de către veterinarii francezi în legătură cu miste-rioasa problemă a dispariţiei corzilor vocale la cîinii din Cerbere.

Doi Cai se îndreaptă în sfirşit spre sud, de-acum merge pe şosele frecventate, prin părţile acestea nu pare să fie lipsă de combustibil, benzină, gazolină, dar treptat a fost silit să-şi încetinească mersul sprinten, în faţa sa înaintează alene un şir care nu se mai sfirşeşte, alte automobile, autocare şi auto-camioane, motociclete, bicicletele, motorete, căruţe trase de catîri, asini călăriţi, dar Roque Lozano nu merge pe nici unul din ei, şi oameni pe propriile lor picioare, mulţi, unii fac autostopul, alţii dispre-ţuiesc în mod ostentativ mijloacele de transport ca şi cum şi-ar ispăşi vreo pedeapsă sau şi-ar îndeplini unjurămînt, şi nici n-are rost să-i întrebi încotro se îndreaptă, nu e nevoie să te numeşti Pedro Orce ca să ai acelaşi gînd si aceeaşi dorinţă de a vedea trecînd Gibraltarul în depărtare abătut din drum, ajunge să fii spaniol, şi pe-aici sînt mulţi, Vin din Cordoba, din Linares, din Jaen, din Guadix, oraşe principale, dar şi din Higuera de Arjona, din El Tocon, din Bular Bajo, din Alamedilla, din Jesus del Monte, din Almăcegas, de pretutindeni par să fi

fost trimise delegaţii, oarnenii aceştia au fost foarte răbdăton, de la o mie şapte sute patru, ia faceţi socoteală, dacă Gibraltarul n-o să fie al nostru, ca să ne facem deschidere la mare, să nu fie nici al engle-zilor. E atît de uriaş fluviul uman, încît poliţia rutieră a trebuit să deschidă un al treilea drum coborînd pe unde era posibil, rari sînt cei care merg spre nord, numai cu pricini întemeiate, moarte sau boală, şi chiar şi aşa sînt priviti cu neîncredere, suspectaţi de anglofilie, poate vor să-şi ascundă departe dure-rea unei atari devieri geologice şi strategice.

Dar această zi, pentru majoritatea lor, e o sărbătoare mare, o săptămînă la fel de sfintă ca cealaltă, unele autocare poartă crucifixe, inşi de prin toate colţurile Sevillei, formaţii de muzică, cu instrumentele lucind în soare, şi se văd pe spinările măgarilor mănunchiuri mare de rachete de artificii şi mortiere, dacă cineva le întinde un fitil aprins vor urca, precum Clavileno1, în a doua şi a treia regiune a aerului, şi la cea a focului, unde s-ar pîrli barba lui Sancho, dacă, atît de credul cum e de obicei, ar fi dispus să se mai lase o dată înşelat. Fetele sînt îmbrăcate cu ce au mai bun de gală si poartă podoabe, mantile şi mantouri, iar bătrînii, cînd nu mai pot umbla, sînt duşi de tineri în spate, fiu eşti, vei fi tată, bine faci, bine găseşti, pînă cînd se opreşte vreun vehicul oarecare, şi-şi continuă mersul, alinat corpul obosit, toţi pe drumul spre coastă, spre plajă, mai bine încă spre înălţimile dominînd marea, ca să poată fi văzută în întregime stînca blestemată, păcat că nu se vor mai putea auzi, de la distanţa asta, tipetele maimuţelor, dezorientate că le lipseşte vederea pămîntului. Pe măsură ce marea se apropie, circulaţia se îngreunează, unii îşi abandonează automobilele şi o pornesc pe jos, sau le cer loc celor care merg în căruţe sau pe măgari,

1. Lerimopiron, cf. romanului Don Qiiijote (sp.). 84

aceştia nu-şi pot părăsi animalele în mijlocul naturii, trebuie să le îngrijească, să le adape, să le întindă la bot coşul cu paie şi grăunţe, chiar şi poliţiştii sînt la curent cu situaţia, toţi provin din mediul rural, aşa că ordinele sînt să fie lăsate autocarele şi automobilele pe marginea drumului, animalele pot merge mai departe, şi mai sînt autorizate motocicle-tele, bicicletele şi motoretele, sînt maşinării care au arta de a se insinua uşor datorită corpolenţei reduse. Formaţiile de muzică, mergînd pejos, repetă primele pasos-dobles, un artificier mai nerăbdător sau patriot a aruncat prematur un mortier de mare putere, dar a fost muştruluit de colegi, care nu erau dispuşi să-şi strice focul de pomană. Doi Cai s-a oprit şi el, era în cortegiu unicul automobil portughez, mai bine zis, cu număr de înmatriculare portughez, faptul că va vedea Gibraltarul pierdut pe mare nu-l încălzeşte şi nici nu-l lasă rece, mîhnirea sa istorică se numeşte Olivenşa şi drumul acesta nu duce acolo. Se văd deja oameni rătăciţi, femei care-şi cheamă bărbaţii, copii care-şi strigă părinţii, dar cu totii, din fericire, se vor întîlni în cele din urmă, dacă asta nu-i o zi pentru rîsete, nici pentru lacrimi nu va fi, dorind-o aşa Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Mai trec pe-acolo şi nişte cîini care adulmecă, puţini sînt cei care latră, şi numai atunci cînd se încaieră, din Cerbere nu e nici unul. Şi de doi măgari care s-au ivit singuri, fără stăpîn prin apropiere, au profitat în mod imprudent Pedro Orce, Joaquim Sassa şi Jose Anaigo, pe rînd, unul pejos, doi la odihnă, dar nu i-a ţinut mult repausul, măgarii erau ai unei şatre de ţigani care mergeau înspre nord, pe ăştia-i durea în cot de Gibraltar, iar dacă n-ar fi Pedro Orce spaniol, şi încă din cei mai vechi şi declaraţi, pe-acolo ar curge sînge de portughezi.

De-a lungul coastei tabăra nu are sfirşit, e o sărbătoare cîmpenească, unii se urcă pe acoperişuri şi în copacii înalţi, ca să nu mai vorbim de alte atîtea mii care n-au vrut să vină atît de departe, au

85

rămas cu ocheane şi binocluri pe culmile munţilor Contraviesa sau la poalele munţilor Nevada, aici ne interesează doar persoanele cele mai simple, cele care simt nevoia să pună mîna pe lucruri ca să le recunoască, chiar atît de aproape nu vor putea ei să ajungă, dar de străduit s-au străduit. Jose Anaipo, Joaquim Sassa şi Pedro Orce au venit cu ei, din rîvna pasionată a lui Pedro Orce şi sinceritatea cordială a celorlalţi, acum şed pe nişte pietre care dau înspre mare, seara se apropie de sfirşit, şi Joaquim Sassa e cel care spune, pesimist aşa cum singur a mărturisit-o, Dacă Gibraltarul trece noaptea, degeaba am mai venit, Măcar îi vedem luminile, a argumentat Pedro Orce, va fi chiar mai frumos să vezi piatra îndepărtîndu-se ca un vas luminat, atunci, da, va fijustificat focul de artificii complet, cu steluţe, ploi, cascade, sau cum li s-o fi spunînd, în timp ce palida stîncă se pierde în depărtare, mistuindu-se în noaptea întunecată, adio, adio, că n-am să te mai văd. Dar Jose Anaipo despăturise harta pe genunchi, cu creion şi hîrtie a făcut calcule, le-a repetat unul cîte unul ca să aibă toată siguranţa, a verificat din nou scala, a facut probe peste probe, în cele din urmă a declarat, Gibraltarului, amicii mei, îi vor mai trebui vreo zece zile pînă să ajungă aici, surprindere neîncre-zătoare a tovarăşilor de drum, atunci le-a prezentat calculele sale aritmetice, n-a fost nici măcar nevoie să-şi invoce autoritatea de învăţător cu diplomă, ştiinţele astea, din fericire, sînt deja la îndemîna înţelegerilor celor mai rudimentare, Dacă peninsula, sau insula, sau ce o fi, se dislocă cu o viteză de şapte sute cincizeci de metri pe oră, înseamnă că va parcurge optsprezece kilometri pe zi, de la golful Algeciras pînă aici unde ne aflăm, în linie dreaptă, sînt aproape două sute de kilometri, acum faceţi şi voi socoteala, că-i uşor de facut. în faţa demonstratiei limpezi ca lumina zilei, Pedro Orce a înclinat capul, împovărat, Va să zică noi am venit aici, şi-a venit toată omenirea asta zor, nevoie mare, pentru că

86