Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

ELEMENTE DE DOCTRINĂ ALE ISLAMULUI

1.DUMNEZEU

Teognosia este cuprinsă în formula de credinţă: “nu este Dumnezeu afară de Allah (la ilaha illa Allah) iar Mohamed este profetul lui (Muhammadu-r-rasul Illah)”. Allah este creatorul absolut, proniatorul susţinătorul lumii, precum şi judecătorul ei. Are 99 de nume sublime iar musulmanul pios trebuie să le cunoască pe de rost. El a fost prevestit de profeţii anteriori: Adam, Avraam, Moise, Iisus, etc. dar ultimul profet şi cel mai important, care a adus tot adevărul divin, a fost Mohammed.

Ceea ce trebuie reţinut cu privire la Allah este faptul că între El şi musulman nu există un raport de iubire filială, ci de supunere. Allah este bun dar în primul rând el este atotputernic şi nu acceptă ideea de filiaţie. Supunerea aceasta totală faţă de el⁹⁶ este dictată de cartea Coranului, unde chipurile idolilor sunt combătute şi eliminate:

„citeşte-le istoria lui Avraam,

când zise el părintelui său şi poporului său:

cui vă închinaţi?

Ei ziseră: ne închinăm idolilor şi îi slujim mereu

El zise: oare vă aud ei când îi chemaţi

Sau vă ajută sau vă strică?

Ei ziseră: ba nu. Dar am aflat pe părinţii noştri făcând aşa.

El zise: (…) idolii îmi sunt duşmani, afară de Domnul veacurilor

Care m-a făcut şi mă ocârmuieşte,

Care mă nutreşte şi mă adapă

Şi dacă sunt bolnav, mă vindecă

Care mă lasă să mor şi apoi mă învie”

(Sura 26, 69-81)

Allah are multe nume pe care musulmanul le învaţă pe dinafară, oferindu-i lui supunere totală. Apare aici teza determinismului⁹⁷ deoarece transpare prea puţin ideea de dialog dintre Allah şi credinciosul islam⁹⁸. Prin gura ulemalelor, a învăţaţilor islamici, poporul primeşte învăţătura coranică, pe care o porunceşte Allah.
2.ANGHELOLOGIA.

Musulmanii cred în îngeri, probabil în urma influenţei semite, exercitate de evrei sau de creştini. Ei sunt fiinţe pur spirituale şi nevăzute, mărturisind că sunt din esenţa luminii şi au misiunea de a prezenta oamenilor voinţa lui Allah. Căpetenia îngerilor este Gabriel sau Djabrail iar căpetenia demonilor este Iblis sau Şeitan (Satan).

Căderea diavolilor nu a constat în vreo greşeală faţă de Allah, ci pentru că Şeitan nu a vrut să se închine înaintea lui Adam. Era evident că musulmanii nu puteau pune căderea diavolilor pe baza unui raport cu Allah, deoarece el fiind fiinţa superioară, nu avea cum să intre în dialog cu diavolul sau cu omul, ci cel mult porunceşte şi toţi i se supun. De aceea, neascultarea diavolului cade pe o treaptă mult inferioară, pe cea a supunerii faţă de om.

„deci au spus îngerilor:

prosternaţi-vă înaintea lui Adam.

Atunci se prosternară

Numai diavolul nu voi, ci se îngâmfă şi se făcu necredincios.” (sura 2, 32)

Pe lângă aceştia există şi duhurile libere, jinn, care au fost create de Dumnezeu din foc şi care umblă libere prin văzduh. Ele pot fi spirite bune sau rele, însă pentru a intra în relaţie cu ele trebuie să ai o perceptibilitate a acestora.

3.PROFETISMUL.

Allah a vorbit lumii prin profeţi. După tradiţie ar fi fost peste 100.000 de profeţi deşi în Coran sunt amintiţi doar 25 de profeţi (nabi), printre care: Adam, Noe, Moise (Musa), Iisus (Işa ben Miriam), etc. Toţi aceşti profeţi au contribuit la pregătirea poporului arab în vederea receptării mesajului final, Coranul, prin cel mai mare profet: Mohammed. Evident că pentru un musulman personalitatea lui Iisus nu depăşeşte spaţiul unui profet din cetatea Nazaretului, care a sfârşit prin a fi crucificat de către conaţionalii săi pentru ideile sale. Sunt eliminate din biografia Mântuitorului orice relatări extraordinare care ţin de domeniul transcendenţei şi a miracolului. Altele sunt introduse sub influenţa ideilor gnostice⁹⁹.

„Ce a fost Mesia, Fiul Mariei, decât un trimis,

precum au fost trimişi şi înaintea sa

şi maică-sa o femeie ca toate femeile” (Sura 5, 79).¹⁰⁰

Despre credinţa creştină, marcată de dumnezeirea lui Iisus, Mohammed nu are decât cuvinte de ameninţare:

„Necredincioşi sunt cei ce zic:

Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei.

Doar a zis Mesia: o, fiii lui Israel,

Serviţi lui Dumnezeu, Domnul Meu şi Domnul vostru;

Cei ce adaogă lângă Dumnezeu o altă fiinţă,

Pe acela îl opreşte Dumnezeu de la rai

Şi locuinţa sa va fi focul şi cei nelegiuiţi nu vor avea ajutor” (Sura 5, 76).

Ori astfel de cuvinte, nu sunt consemnate nicăieri în Sfânta Scriptură, ci sunt invenţii ale lui Mohammed sau preluări din spusele fracţiunilor sectare ale timpului, care nu recunoşteau dumnezeirea lui Hristos.

4.ESHATOLOGIA

Potrivit teologiei musulmane va exista o zi de judecată, în care se vor descoperi toate faptele oamenilor. Sufletele vor trece spre Allah peste o punte mai subţire decât firul de păr sau decât ascuţişul sabiei. Cei păcătoşi vor cădea în iad iar cei buni vor merge în paradis unde îi vor aştepta munţi de pilaf, muzică, cadâne tinere care îi vor desfăta. Înainte de judecata lui Allah vor apărea pe pământ fiinţe fioroase, cu un singur ochi călare pe asin, care vor înşela lumea. Apoi va apărea un mesia, Mahdi (cel călăuzit de Allah), care va risipi înşelăciunea de pe pământ.

Iadul şi raiul sunt foarte pestriţ şi impresionist prezentate, dând impresia unor locuri ale voluptăţii senzuale (raiul) sau al chinurilor fizice (iadul):

„Cei drepţi vor bea dintr-un pahar

amestecat cu Kafur¹⁰¹,

un izvor din care vor bea servii lui Dumnezeu

lăsându-l să curgă mereu” (Sura 66, 5)

Petrecerea din rai frizează chiar ideea de imoralitate, de vreme ce între cei care produc plăcere se află nu numai femei, ci şi băieţi:

„Ei sunt întinşi acolo pe tronuri de nuntă;

nu văd nici soare, nici ger.

Şi aproape asupra lor sunt umbrele ei (n.n. ale grădinii raiului)

Iar strugurele ei atârnă

Şi vor umbla pe la ei cu pahare de argint (…)

Şi umblă pe la ei băieţi nemuritori;

Când îi vezi crezi că sunt mărgăritare împrăştiate (…)

Asupra lor sunt haine de mătase verde şi de brocart

Şi sunt împodobiţi cu brăţări de argint

Şi îi adapă Domnul cu băutură curată” (Sura 76, 13 – 21)

De asemenea, sunt în raiul musulman şi femei fecioare, făcute de Allah pentru desfătarea celor ce intră aici¹⁰²:

„Pentru cei cu frica lui Dumnezeu

(n.n. raiul) este un loc fericit,

grădini împrejmuite şi podgorii,

copile cu ţâţe rotunde, de-o vârstă cu cei fericiţi

şi pahare pline” (Sura 78, 31 – 34)

Iadul, în schimb este zugrăvit în culorile cele mai sumbre:

„Iadul este o cursă,

pentru păcătoşi o locuinţă.

Ei vor petrece acolo veacuri.

Ei nu gustă acolo răcoare şi băutură,

Ci numai apă clocotită şi puroi” (Sura 78, 21 – 25)

INOVAŢIILE ÎN TEXTUL CORANULUI

Necunoscând direct Sfânta Scriptură, evident Mohammed a inventat o serie de afirmaţii şi le-a pus în gura personalităţilor biblice, pentru a demonstra aşteptarea islamului. De exemplu, Avraam se roagă astfel lui Allah, atunci când, împreună cu Ismael, a primit piatra de la Kaaba iar apoi ei ar fi ridicat templul de aici:

„Doamne, primeşte-o de la noi, tu eşti doar cel ce aude şi ştie!

Doamne, fă-ne musulmani şi pe urmaşii noştri

Fă-i un popor de musulmani şi arată-ne pravila

Şi te întoarce spre noi” (Sura2, 121-122).

Iacov, la rândul lui le cere urmaşilor săi să caute această nouă religie şi să moară în ea:

„O, fiii mei, iată Dumnezeu v-a ales vouă credinţa aceasta

şi să nu muriţi altfel decât fiind moslemi” (Sura 2, 126)

Evident persoana Mântuitorului Hristos nu putea fi acceptată ca de natură divină, deoarece Allah este unul singur. Chiar Hristos ar fi spus acest lucru, după părerea lui Mohammed: „nu se cuvine lui Dumnezeu să nască fiu” (Sura19, 36).

În ceea ce priveşte moarte lui Iisus, influenţa dochetistă l-a făcut pe Mohammed să afirme că El nu a murit cu adevărat:

„Ei au zis: noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah.

Ei însă nu l-au omorât şi nu l-au răstignit,

ci pe altul care le părea asemenea. (…)

Dumnezeu l-a ridicat la sine,

căci Dumnezeu este puternic, înţelept” (Sura 4, 156).

Se pare că influenţele creştine ale lui Mohammed ar fi provenit de la Mariya, una dintre cele nouă soţii ale sale, o creştină provenită dintre copţii egipteni, pe care apoi a trecut-o la islamism, de la sclavul creştin Gabr şi un călugăr, Bahir, apropiat profetului¹⁰³.

FUNDAMENTALISMUL ISLAMIC ARGUMENTAT PE BAZA CORANULUI

Mohammed însuşi este pomenit a fi „un mare luptător şi un comandant militar dibaci”¹⁰⁴, lucru care evident nu se poate afirma despre Iisus sau despre Buddha. Coranul este plin de versete care incită la luptă, chiar dacă lupta la care se referea atunci Mohammed era cea împotriva quraishiţilor. Să amintim câteva dintre aceste versete, lucru care ne va elucida enigma de ce sunt atât de uşor de fanatizat musulmanii în raport cu celelalte religii contemporane.

-„Luptaţi-vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi (…). Omorâţi-i oriunde îi găsiţi şi goniţi-i de acolo, de unde v-au gonit pe voi, căci ispita este mai rea decât omorul, însă nu luptaţi împotriva lor lângă templul sfânt, doar dacă se luptă ei acolo împotriva voastră; omorâţi-i, căci aceasta este răsplata celor necredincioşi”(Sura 2, 186 – 187). Evident aici este vorba de lupta pe care o duceau medinezii împotriva armatei trimise de către cei din Mekka. În acest context, Mohammed îşi „orientează” viziunile lui spre antrenarea luptătorilor pentru cauza islamului. Evident în acest caz toate revelaţiile primite din cer prin arhanghelul Djabrail sunt incitatoare la luptă şi nu orice fel de luptă, ci una de exterminare totală: „omorâţi-i oriunde îi găsiţi”. Deci ideea de clemenţă este aproape exclusă. „Ispita este mai rea decât omorul”, adică nu este important câte vieţi dispar, ci doar dacă flamura islamului se impune în lume. Iar afirmaţia „omorâţi-i căci aceasta este răsplata pentru cei necredincioşi” a fost argumentată de multe ori în istoria islamului.