Pr prof dr. George remete curs de dogmatică

2. Aspectul recapitulativ

Prin “recapitulare” înţelegem calitatea prin care Iisus Hristos, datorită firii umane, îi cuprinde, “îi recapitulează” în sine pe toţi oamenii. Prin aspectul recapitulativ înţelegem deci acţiunea mântuitoare a lui Hristos, prin care în lucrarea de jertfă şi îndumnezeirea am fost toţi aduşi jertfă şi îndumnezeiţi, în mod virtual.

Temeiuri biblice:

“Dumnezeu fiind bogat în milă … ne-a făcut vii împreună cu Hristos… şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru cele cereşti în Hristos Iisus” (Efeseni 2,4).

“Precum întru Adam toţi mor, aşa întru Hristos toţi vor învia” (I Cor.15,22).

Sf. Ap. Pavel exprimă exemplar realitatea acestei dimensiuni a Răscumpărării: ”Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat între cele cereşti, în Hristos Iisus” (Efes. 2,6).

Temeiuri patristice:

Cultul divin ortodox are o formulare fericită şi splendidă a aspectului recapitulativ, în una din cântările Învierii: “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; ieri m-am răstignit împreună cu Tine, însuţi mă preamăreşte Mântuitorule, întru Împărăţia Ta!”

Sf. Atanasie cel Mare, pe urmele Sf. Irineu, spune că “Mântuitorul nu a venit ca să sufere moartea Lui, ci pe cea a oamenilor. De aceea, nu a depus trupul printr-o moarte a Lui, căci nu era supus acesteia, odată ce era Viaţa, ci a primit-o pe cea de la oameni ca să o desfiinţeze şi pe aceasta…” (Tratat despre întruparea Cuvântului, XXII).

Iar Sf. Maxim Mărturisitorul, într-o formulare devenită clasică zice: “Prin taina ascunsă de veacuri şi de generaţii, iar acum descoperită prin întruparea adevărată şi desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, Acesta a unit cu Sine după ipostas, în chip neîmpărtăşit şi neamestecat firea noastră, iar pe noi ne-a fixat în Sine ca printr-o pârgă şi ne-a învrednicit să fim una şi aceeaşi cu Sine după omenitatea Lui, după cum am fost rânduiţi dinainte de veacuri să fim în El ca mădulare ale trupului Său …!” (Ambigua, 7k.).

Deci, în tot ceea ce a făcut, Iisus Hristos ne-a cuprins într-un mod misterios, dar real pe toţi; datorită înrudirii de fire umană, toată omenirea participă într-un fel, într-un grad oarecare, la toate acţiunile Mântuitorului. În umanitatea lui Hristos sunt cuprinşi toţi oamenii, pentru că în ea se află plinătatea existenţei tuturor. El este Omul exemplar, model de viaţă şi izvor de umanitate şi viaţă pentru toţi. Hristos ne-a putut cuprinde virtual în tot ceea ce a făcut El actual, pentru că există o misterioasă unitate a omenirii întregi în Hristos. Criteriul, semnul sau temeiul acestei unităţi îl constituie faptul că Hristos deţine prin calitatea şi faptele Sale, în cadrul firii umane, poziţia de Adam nou, de începător al unei noi umanităţi. Şi aşa cum Adam cel vechi cuprinde, ca strămoş, întreaga umanitate, tot astfel, dar mult mai direct şi mai eficient ca Izvor total de viaţă supremă, Hristos recapitulează în sine întreaga umanitate. El este în felul acesta atât începător cât şi centru al umanităţii noi. El are această calitate şi datorită faptului că umanitatea Lui este purtată de Persoana divină a Fiului lui Dumnezeu. De aceea, El are puterea de a iradia în toată omenirea, ca dintr-un Soare central, razele de lumină şi viaţă ale energiilor Trupului Său sacrificat şi înviat.

Este adevărat că acest aspect, ca de altfel întreaga Răscumpărare, înseamnă numai o mântuire virtuală, în principiu, care devine efectivă numai prin împropriere voluntară, prin mântuirea subiectivă. Dar mântuirea subiectivă începe şi e posibilă numai prin aceste dimensiuni ale Răscumpărării.

Iubirea neţărmuită a lui Iisus fată de semeni Îl face de fapt centrul intim ontologic al naturii omeneşti actualizate în nenumărate ipostasuri, Îl face intimul profund al fiecărui om, în stare să ia de pe umerii tuturor povara păcatului. Problema lui Iisus şi a raporturilor lui cu oamenii e problema celor mai mari posibilităţi tainice ce se ascund in viaţa spirituală a umanităţii. Iisus ne descoperă adevărata fiinţă a umanităţii, direcţia în care trebuie sa se realizeze. Nu spaţial, nu material este Iisus centrul omenirii, ci prin adâncirea la ultima intensitate a iubirii, răspunderii şi purităţii. Acestea formează condiţiile care fac posibilă opera mântuitoare a lui Iisus, asumarea vinei întregii omeniri şi suferinţa pentru ea.