Problema gãsirii

Dragostea adevărată

Dragostea adevărată
Fiecare o doreşte. Fără ea viaţa ar fi, în cel mai bun caz, incompletă - şi în cel mai rău caz, disperată. Dorinţa arzătoare de a dărui şi de a primi dragoste palpită în inima fiecăruia, bărbat şi femeie deopotrivă.
Oamenii încearcă în multe feluri să descopere dragostea adevărată, dragostea reală, acea dragoste adâncă şi puternică, care nu va pieri niciodată. Şi totuşi, căutarea dragostei a provocat mai multă durere şi suferinţă, mai multă înfrângere şi amărăciune decât toate molimele şi războaiele din istorie.
Mulţi tineri se străduiesc din răsputeri să înţeleagă ce este dragostea şi cum o pot găsi. Mulţi sunt dispuşi să renunţe aproape la orice pentru a cunoaşte dragostea, în special dragostea unei persoane de sex opus. Pentru mulţi adolescenţi dragostea pune lumea în mişcare. Şi, cu toate acestea, mulţi - prea mulţi - ajung să sufere de dor, să aibă parte de dezamăgiri, să-şi facă calcule greşite sau să comită greşeli tragice, pentru că nu înţeleg clar ce este dragostea - şi nici ce nu este ea.

Ce nu este dragostea
Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea.

Cântăreţul de muzică rock Jon Bon Jovi, a făcut o observaţie foarte pătrunzătoare când a spus că, „Cântecele de astăzi vorbesc despre plăcere, şi nu despre dragoste.“

Felul nostru de a gândi, muzica, filmele, revistele noastre, în fapt întreagă noastră cultură, confundă de cele mai multe ori plăcerea cu dragostea. Însă dragostea este foarte diferită de plăcere.
Dragostea dăruieşte; plăcerea ia.

Dragostea fructifică; plăcerea uzează.

Dragostea rezistă; plăcerea dispare.
Dragostea adevărată nu se confundă cu romantismul.

Unele cupluri simt cum se umple cerul de focuri de artificii emoţionale atunci când se sărută. Unii băieţi îi pot spune unei fete cuvinte care o pot face să se simtă foarte bine. Unele fete îl pot face pe un băiat să se simtă mai înalt sau mai puternic decât toată lumea, doar prin simplul fapt că se uită în ochii lui. Cina luată la lumina unei lumânări, muzica de atmosferă, dansurile lente şi cerul spuzit de stele, pot crea clipe deosebite.

Romantismul poate fi minunat, dar el nu este dragoste. Romantismul este un sentiment; dragostea adevărată este mult mai mult.

Dragostea adevărată nu se confundă cu pasiunea nebună.

Pasiunea nebună este fascinaţia pe care ţi-o provoacă - interesul intens pentru - o persoană de sex opus. Pasiunea nebună îi poate lăsa pe un bărbat tânăr sau pe o femeie tânără cu capul în nori, aiuriţi şi zăpăciţi! Scriitorul Joyce Huggett descrie pasiunea nebună în termenii următori:

“… centrată, de obicei, în întregime „pe mine“, mai degrabă decât „pe ceilalţi“. Te îndrăgosteşti de cineva, te amăgeşti crezând că eşti profund îndrăgostit de această persoană, în jurul căreia gravitează acum toate visurile tale, te crezi în stare să renunţi la preocuparea ta pentru tine de dragul bunăstării acestei persoane. După care, într-o dimineaţă, te trezeşti şi descoperi că euforia s-a risipit peste noapte. Şi mai mult decât atât, descoperi că eşti prizonierul unor sentimente identice pentru o altă persoană.”
Când oamenii spun că „s-au îndrăgostit“ sau când discută despre „dragoste la prima vedere“, ei vorbesc de fapt despre o pasiune nebună.

Pasiunea nebună poate fi un sentiment care te copleşeşte, dar ea nu este dragoste adevărată.
Dragostea adevărată nu se confundă cu sexul.

Mulţi tineri (şi mulţi adulţi de asemenea) confundă gradul de intensitate al activităţii sexuale cu nivelul de intimitate al dragostei. Cu toate acestea, cele două sunt distincte.

Dragostea este un proces; sexul un act.
Dragostea se învaţă; sexul este instinctiv.
Dragostea reclamă o atenţie constantă; sexul nu necesită nici un efort.
Dragostea are nevoie de timp ca să se dezvolte şi să crească; sexul nu are nevoie de timp ca să se dezvolte.
Dragostea cere interacţiune emoţională şi spirituală; sexul cere numai interacţiune fizică.

Dragostea adânceşte o relaţie; sexul (când acţionează de unul singur) duce la monotonie.
Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea, cu romantismul, cu pasiunea nebună sau cu sexul.
Ce este dragostea
„De unde ştiu dacă sunt îndrăgostit (dacă iubesc)?“ Această întrebare este vitală pentru un adolescent. Ea dobândeşte o importanţă decisivă şi imperioasă în minţile şi inimile tinerilor. Răspunsul la această întrebare este cu atât mai greu de dat, cu cât foarte puţini - adolescenţi sau adulţi - ştiu ce este dragostea adevărată.

Pe cât sunt de mulţi cei care confundă dragostea cu plăcerea, romantismul, pasiunea nebună sau sexul, pe atât sunt de mulţi şi cei care ignoră faptul că există trei tipuri de „dragoste“, trei tipuri de comportament etichetat de regulă drept „dragoste“.

Iubeşte dacă …
Primul tip de dragoste este singurul tip pe care mulţi oameni l-au cunoscut vreodată. Este ceea ce poate fi numtă, „iubeşte dacă“.
Această dragoste este dăruită sau primită doar când sunt întrunite anumite condiţii. Ca să câştigi acest fel de dragoste, trebuie să faci ceva:
„Dacă eşti un copil cuminte, tăticu’ o să te iubească.“

„Dacă iei note bune …“

„Dacă te îmbraci sau te porţi într-un anumit fel …“

„Dacă te ridici la nivelul aşteptărilor mele de iubit …“

„Dacă te culci cu mine …“
Dragostea este oferită în schimbul a ceva pe care şi-l doreşte iubitul. Motivaţia sa este fundamental egoistă. Scopul său este să câştige ceva în schimb.
Multe femei tinere nu cunosc alt tip de dragoste decât acela care spune „Te voi iubi dacă vei face“. Ele nu-şi dau totuşi seama că dragostea pe care se aşteaptă să o câştige din partea cuiva prin satisfacerea pretenţiilor sale sexuale, este o dragoste ieftină, care nu poate aduce satisfacţie şi care nu-şi merită niciodată preţul.
Iubeşte dacă … încearcă întotdeauna să ducă pe cineva de nas. Câtă vreme pretenţiile sunt satisfăcute, lucrurile merg de minune. Când apare însă reţinerea - să satisfacă aşteptările, să aibă relaţii sexuale, să facă un avort - dragostea este retrasă.
Multe căsătorii se destramă pentru că au fost clădite pe acest tip de dragoste. Când aşteptările nu mai sunt împlinite, „dragostea dacă“ se transformă în dezamăgire şi resentiment. Tragic este faptul că persoanele implicate s-ar putea să nu afle niciodată de ce.

Iubeşte pentru că …
Al doilea tip de dragoste este „iubeşte pentru că …“ În acest caz, persoana este iubită pentru ce este, are sau face.
Acest tip de dragoste reflectă atitudini, neexprimate de obicei, de tipul:
„Te iubesc pentru că eşti atât de frumo(a)s(ă).“

„Te iubesc pentru că eşti bogat(ă).“

„Te iubesc pentru că mă faci să mă simt în siguranţă.“

„Te iubesc pentru că mă bine dispui.“

Această dragoste poate părea destul de bună. Doar vrem cu toţii să fim iubiţi pentru cine suntem şi pentru ceea ce facem, nu-i aşa?
Ea este preferabilă în orice caz tipului de dragoste „dacă“. Dragostea condiţionată, de tipul „dacă“, trebuie câştigată în permanenţă şi necesită mult efort. Să avem pe cineva care să ne iubească pentru cine suntem şi ce facem pare mai puţin solicitant, mai puţin constrângător.
Dar ce se întâmplă atunci când apare cineva care este mai frumos ca noi? Mai distractiv? Sau mai bogat? Ce se întâmplă când îmbătrânim sau pierdem o slujbă care ne dădea o poziţie prestigioasă? Dacă aceste lucruri sunt motivele pentru care ne iubeşte o altă persoană, dragostea aceea este temporară şi insuficientă.
Mai există o problemă cu dragostea „pentru că“.

Ea rezidă în faptul că cei mai mulţi dintre noi trăim în dualitate; afişăm un „eu public“, persoana pe care o ştie toată lumea, dar ascundem de obicei „eul particular“, persoana din adâncul nostru pe care foarte puţini, dacă este cazul, o cunosc cu adevărat. Bărbatul (sau femeia) care este iubit(ă) „din cauza“ unei anumite trăsături sau calităţi, nu-i va îngădui cu siguranţă celuilalt să afle cum este el (ea) de fapt în adâncul sufletului … de teamă că, odată adevărul cunoscut, el (sau ea) va fi mai puţin acceptat(ă), mai puţin iubit(ă), sau poate chiar respins(ă) complet. În mare parte, dragostea de care avem parte în vieţile noastre este de acest fel, nesigură şi vremelnică.

Iubeşte, punct!
Al treilea tip de dragoste este pe cât de rară, pe atât de frumoasă. E vorba de dragostea necondiţionată. Această dragoste afirmă, „Te iubesc în pofida a ceea ce poţi fi în adâncul sufletului tău. Te iubesc indiferent de lucrurile care se pot schimba la şi în tine. Nu poţi face nimic care să-mi stingă dragostea. Te iubesc, punct!“
„Iubeşte, punct“ nu este o dragoste oarbă. Ea poate şti multe despre cealaltă persoană. Îi poate cunoaşte defectele şi neajunsurile. Ştie care sunt greşelile celuilalt, şi îl acceptă totuşi pe deplin, fără să ceară nimic în schimb. Nu există nici o cale să dobândeşti un asemenea tip de dragoste. Şi nici să o pierzi. În ea nu există înşelăciune.
„Iubeşte, punct“ este diferită de „iubeşte dacă“ prin aceea că ea nu pretinde satisfacerea anumitor condiţii înainte de a dărui dragoste.
„Iubeşte, punct“ este diferită de „iubeşte pentru că“ prin aceea că ea nu este produsul unei calităţi atractive a persoanei care este iubită. „Iubeşte, punct“ este o relaţie de dăruire. Esenţa ei este dăruirea. Esenţa celorlalte două tipuri de dragoste este profitul.

Perspectiva biblică asupra dragostei adevărate
„Iubeşte, punct“ este singura dragoste reală, singura dragoste adevărată, singura dragoste biblică. Potrivit Bibliei, dragostea adevărată se manifestă în mod vizibil atunci când fericirea, sănătatea şi creşterea spirituală a celeilalte persoane sunt la fel de importante pentru tine ca şi ale tale. În Cuvântul lui Dumnezeu este consemnată porunca „Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi;“ nu ni se porunceşte să ne iubim aproapele mai mult decât pe noi înşine. Pe Dumnezeu trebuie să-l iubim mai mult decât pe noi înşine, dar pe vecinul, prietenul, prietena sau pe partenerul nostru de căsătorie trebuie să-l iubim ca şi pe noi înşine.
Efeseni 5:28 ne ajută să înţelegem chiar mai bine natura dragostei: „Tot aşa să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi“. Ce înseamnă să ne iubim trupurile, după cum ne porunceşte Scriptura? Versetul următor explică: „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Cristos Biserica“ (s.a.).
Vedeţi, Dumnezeu defineşte dragostea adevărată în termeni de hrănire şi îngrijire, adică, de ocrotire (hrănire) şi de asigurare (îngrijire) a fericirii, sănătăţii şi a creşterii spirituale a celuilalt - în acelaşi fel în care ne ocrotim şi ne ocupăm de propria noastră fericire, sănătate şi creştere spirituală. Dragostea adevărată îl va hrăni şi-l va îngriji, adică îl va ocroti şi-i va purta de grijă celuilalt.
De aceea, dragostea adevărată nu va profita şi nici nu va abuza emoţional sau fizic de celălalt, pentru că lucrul acesta nu-l hrăneşte, nici nu-i îngrijeşte fericirea, sănătatea şi creşterea spirituală.

Dragostea adevărată nu îl va constrânge pe partener să aibă relaţii sexuale în afara cadrului căsătoriei, pentru că lucrul acesta nu înseamnă ocrotirea lui, nici nu poartă de grijă fericirii, sănătăţii sau creşterii spirituale a partenerului.
Dragostea adevărată nu-i va pretinde celuilalt să renunţe la toate relaţiile sale sănătoase, pentru că acest gest nu ocroteşte, nici nu se îngrijeşte de fericirea, sănătatea şi creşterea sa spirituală.
Scriitoarele Stacy şi Paula Rinehart definesc dragostea adevărată prin termenul biblic agape. Ele notează:
“Dragostea agape este un răspuns necondiţionat care priveşte persoana în totalitatea ei: „Te iubesc în pofida“ (slăbiciunilor pe care le văd la tine). Ea este preocupată de bunăstarea celuilalt, lipsită de orice dorinţă de a stăpâni asupra acestuia, de a primi mulţumiri din partea sa, sau de a găsi satisfacţie în ceea ce face. Ea depăşeşte aceste lucruri, ajungând la „disponibilitatea de a dărui atunci când cel iubit nu poate răspunde pe măsură, fie din cauza unei boli, a unui eşec, sau pur şi simplu din cauza unui moment de slăbiciune. Este o dragoste care poate reface legăturile agravate de necredincioşie, indiferenţă sau de gelozie.“ Cel mai bun exemplu de acest tip de dragoste este Însuşi Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat“ (Ioan 3:16).”

Lucrare / Tineret / Relaţii