Proiect codul săNĂTĂŢii al republicii moldova parlamentul adoptă prezentul cod

Articolul 342. Preşedintele Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din Republica Moldova

(1) Preşedintele Colegiului se alege prin vot secret de către Adunarea generală a Colegiului pe un termen de 4 ani, cu votul a 2/3 din numărul participanţilor la şedinţa Adunării generale.

(2) Preşedintele Colegiului este concomitent şi preşedinte al Consiliului naţional, şi al Biroului executiv.

(3) Preşedintele Colegiului exercită următoarele atribuţii:

a) reprezintă Colegiul în relaţiile cu persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

b) semnează contracte în numele Colegiului, aprobate de Biroul executiv;

c) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale şi ale Consiliului naţional;

d) asigură executarea deciziilor Biroului executiv şi ale Consiliului naţional;

e) angajează personalul de specialitate şi cel administrativ;

f) îndeplineşte alte sarcini stabilite de Consiliul naţional şi de Biroul executiv.

Articolul 343. Comisia disciplinară

(1) Comisia disciplinară se alege prin votul Adunării generale a Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din Republica Moldova, într–un număr de 7 membri, avînd următoarele atribuţii:

1) examinează cazurile de încălcări ale disciplinei şi Statutului Colegiului comise de către membri;

2) adoptă măsurile ce se impun în cazurile constatate de încălcări ale disciplinei şi Statutului Colegiului;

3) asigură medierea părţilor în cazurile de îmbolnăvire de boală iatrogenă ori de infecție nosocomială;

4) constată existenţa sau inexistenţa cazurilor de îmbolnăviri cu boli iatrogene ori infecții nosocomiale.

(2) Prin actele normative ale Guvernului sau Ministerului Sănăătţii, precum şi prin Statutul Colegiului, Comisiei disciplinare pot fi acordate alte atribuţii şi responsabilităţi.
Articolul 344. Incompatibilităţi

(1) Medicii şi farmaciştii care activează în organele administraţiei publice centrale şi locale de specialitate, în alte organe cu reţea sanitară proprie, în cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, precum şi medicii ori farmaciștii deţinând funcţii elective ori alte funcţii de demnitate publică nu pot fi aleşi în organele de conducere ale Colegiului.

(2) Medicii şi farmaciştii pentru care a survenit situaţia de incompatibilitate în legătură cu exercitarea mandatului de membru al organelor de conducere ale Colegiului se retrag din funcţia deţinută anterior.

(3) Preşedintele Colegiului şi membrii Biroului executiv nu pot deţine funcţiile respective mai mult de două mandate consecutive. Membrii Consiliului naţional pot avea un număr nelimitat de mandate consecutive.

Secţiunea 5. Venituri şi cheltuieli

Articolul 345. Veniturile şi cheltuielile Colegiului

(1) Veniturile Colegiului se constituie din:

a) taxa de înscriere;

b) cotizaţia anuală de membru;

c) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice;

d) încasări provenite din exercitarea drepturilor editoriale;

e) alte surse ce nu contravin legislaţiei.

(2) Cuantumul taxei de înscriere, al cotizaţiei anuale de membru şi al altor plăţi se stabileşte de către Adunarea generală.

(3) Mijloacele financiare disponibile ale Colegiului pot fi utilizate pentru:

a) organizarea şi funcţionarea Colegiului;

b) remunerarea muncii personalului, conform legislaţiei;

c) procurarea materialelor şi serviciilor;

d) acordarea de burse prin concurs medicilor;

e) acordarea de premii membrilor Colegiului pentru rezultate profesionale deosebite;

f) acoperirea altor cheltuieli aprobate de Consiliul naţional.
Capitolul 5. Conduita etică şi deontologică a personalului medical
Articolul 346. Dispoziţii generale privind conduita etică şi deontologică a personalului medical

(1) În exercitarea profesiei sale, personalul medical şi farmaceutic acordă prioritate intereselor pacientului, care primează asupra oricăror alte interese.

(2) Lucrătorul medical se bucură de independenţă profesională şi juridică, libertatea prescripţiilor şi a actelor medicale care le consideră necesare în limitele standardelor medicale aprobate, fiind responsabil de deciziile luate.

(3) Dacă lucrătorul medical sau farmaceutic consideră că nu posedă suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a acorda asistenţă medicală calificată, conform standardelor aprobate, el este în drept să se consulte cu alţi specialist sau va îndrepta pacientul la altă unitate medicală de profilul corespunzător.

(4) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu poate fi obligat să–şi exercite profesia în condiţii ce ar compromite actul medical, cu excepţia urgenţelor medico–chirurgicale vitale.

(5) Lucrătorul medical este obligat să respecte dreptul pacientului la libera alegere a persoanelor implicate în actul medical şi a instituţiei medicale.

(6) Lucrătorul medical şi farmaceutic are obligaţia morală să aducă la cunoştinţa organelor publice competente orice situaţie care ar putea prezenta pericol pentru sănătate publică.

(7) Fiecare lucrător medical şi farmaceutic este obligat, din punct de vedere moral să, informeze sau să declare benevol conducătorului nemijlocit, specialiştilor din domeniu comiterea unor erori medicale proprii sau depistarea acestora în procesul actului medical, în cazul în care pot fi afectate viaţă, sănătatea şi integritatea pacientului.

(8) Profesia medicală este incompatibilă cu duritatea, apatia, ignoranţa, indiferenţa, aroganţa, viclenia, toleranţă, fobie, etc., care afectează şi discreditează autoritatea lucrătorului medical în parte, cît şi a corpului profesional medical sau farmaceutic, a medicinii în ansamblu.

(9) Lucrătorul medical şi farmaceutic trebuie să fie model de comportament etico–profesional şi moral şi să ridice autoritatea şi prestigiul profesiunii medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi colegiilor săi.

(10) Lucrătorul medical sau farmaceutic nu va elibera acte ilegale medicale, înscrisuri care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.

(11) Lucrătorul medical sau farmaceutic nu poate, sub nici un motiv, să condiţioneze diagnosticarea sau tratamentul pacientului, soicitînd de la acesta, de la tutore sau rudele sale, reprezentantului legal plăţi neformale (neoficiale), precum şi cadouri, servicii şi alte avantaje.

Articolul 347. Principii şi valori generale în sănătate

(1) Sănătatea omului este scopul suprem al actului medical.

(2) Obligaţia lucrătorului medical şi farmaceutic este de a apăra sănătatea fizică şi mintală a omului, de a promova un mod sănătos de viaţă, de a preveni îmbolnăvirile şi de a uşura suferinţele, respectînd dreptul la viaţă şi demnitate al fiinţei umane, fără discriminări de vîrstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie, politică sau din orice alt motiv, atît în timp de pace, cît şi în timp de război.

(3) Lucrătorul medical şi farmaceutic trebuie să dea dovadă de maximă vigilenţă în acordarea serviciului profesional şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa.

(4) În exercitarea profesiei sale, lucrătorul medical şi farmaceutic acordă prioritate intereselor pacientului, care primează asupra oricăror alte interese.

(5) Respectul faţă de fiinţa umană nu încetează nici după moartea acesteia.

Articolul 348. Reguli generale de comportament în activitatea medicală şi farmaceutică

(1) Activitatea medicală poate fi desfăşurată doar dacă personalul încadrat în aceasta are o pregătire suficientă în domeniu. Această prevedere nu se aplică în cazuri de urgenţă vitală, care nu pot fi soluţionate altfel.

(2) Dacă lucrătorul medical sau farmaceutic consideră că nu are suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, el va solicita un consult cu alţi specialişti sau va îndrepta bolnavul la aceştia.

(3) Lucrătorul medical sau farmaceutic poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregătirii sale profesionale.

(4) Din momentul în care a răspuns unei solicitări, lucrătorul medical şi farmaceutic este automat angajat moral să asigure bolnavului îngrijiri calificate, inclusiv prin îndreptarea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe superioare.

(5) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu poate fi obligat să-şi exercite profesia în condiţii ce ar putea compromite calitatea îngrijirilor medicale şi a actelor sale profesionale, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale vitale. Este interzisă practicarea de către lucrătorul medical sau farmaceutic a unor activităţi care dezonorează profesia medicală.

(6) Lucrătorul medical trebuie să respecte dreptul pacientului la libera alegere a persoanelor implicate în actul medical.

(7) Lucrătorul medical, solicitat sau obligat să acorde asistenţă medicală unei persoane private de libertate, inclusiv din mediul carceral, nu poate să provoace, direct sau indirect, sau să favorizeze atingerea integrităţii fizice sau psihice a vreunui deţinut, inclusiv a demnităţii acestuia. Dacă lucrătorul medical sau farmaceutic va observa că persoana în detenţie se află într-o situaţie vulnerabilă, una din obligaţiile morale şi profesionale medicale va fi intervenţia în sprijinul şi protejarea persoanei deţinute.

(8) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu poate fi implicat în realizarea unor acte degradante pentru fiinţa umană.

(9) Lucrătorul medical şi farmaceutic are obligaţia morală să aducă la cunoştinţa organelor competente orice situaţie care ar putea prezenta pericol pentru sănătatea publică.

Articolul 349. Erorile medicale şi riscul profesional

(1) Poziţia pe care o adoptă lucrătorii medicali şi farmaceutici faţă de greşelile profesionale trebuie să aibă drept criteriu esenţial binele pacientului.

(2) Fiecare lucrător medical şi farmaceutic este obligat, din punct de vedere moral, să raporteze sau să declare benevol specialiştilor din domeniu comiterea unor greşeli (erori) proprii sau depistarea acestora în lucrul colegilor săi, în cazul în care pot fi afectate viaţa, sănătatea şi binele pacientului.

(3) Constatarea greşelii, manifestată prin omisiune sau acţiune, rămîne un criteriu imperativ de apreciere a responsabilităţii lucrătorului medical sau farmaceutic în relaţia dintre necesitatea şi libertatea profesională.

(4) Atitudinea competentă, onestă şi atentă a colegilor va servi drept exemplu moral pentru lucrătorul medical sau farmaceutic care a greşit.

(5) Lucrătorul medical şi farmaceutic trebuie să ia în considerare şi să evalueze cele mai mici riscuri prin atitudine prudentă şi acurateţe. Există riscuri supuse normării, adică susceptibile de evaluare anticipată, şi riscuri nesupuse normării – imprevizibile, rezultate din situaţii de urgenţă.

(6) În scopul reducerii eşecurilor profesionale, lucrătorul medical şi farmaceutic trebuie să dea dovadă de scrupulozitate ştiinţifică, prudenţă, scepticism obiectiv, vigilenţă şi entuziasm moderat. Riscul profesional devine tolerabil în cazul în care lucrătorul medical ia toate măsurile de precauţie dictate de discernămîntul său moral şi profesional.
Articolul 350. Confidenţialitatea şi secretul profesional

(1) Confidenţialitatea este dreptul pacientului de a nu fi divulgată unor terțe persoane informaţia referitoare la starea sănătăţii sale fizice şi psihice, aspectele intime ale vieţii personale. Lucrătorul medical și farmacistul are datoria de a proteja confidenţialitatea informaţiilor referitoare la pacienţi, obținute în cadrul activităţii sale profesionale prin procesul de acumulare, stocare, transmitere, primire ori distrugere a datelor.

(2) Informaţiile confidențiale pot fi dezvăluite în următoarele cazuri:

a) când pacientul şi–a dat consimţământul în formă scrisă;

b) când tutorele/reprezentantul legal al pacientului a consimţit în scris, atunci când vârsta pacientului sau starea lui de sănătate nu permite consimțirea directă;

c) când este necesar de a preveni afectări majore sau punerea în pericol a sănătăţii pacientului, a unei terţe persoane sau a publicului în general;

d) stabilirea vinovăţiei unor persoane în cazul săvârşirii de infracţiuni, la solicitarea instanţei de judecată;

e) în alte situaţii prevăzute de lege.

(3) Divulgarea informaţiei private, în cazurile de excepţie menţionate, trebuie să se facă cu precauţie, fără a aduce prejudicii morale pacientului, cu maxim respect pentru demnitatea acestuia.
Articolul 351. Situaţii de urgenţă

(1) Lucrătorul medical şi farmaceutic, care se află lîngă un pacient rănit sau în pericol, are obligaţia să-i acorde asistenţă la nivelul posibilităţilor momentului şi locului, sau să se asigure că acesta primeşte îngrijirile necesare.

(2) În caz de pericol de moarte, lucrătorul medical va rămîne lîngă pacient atît timp cît e nevoie de ajutorul lui profesional.

(3) În caz de calamităţi naturale sau accidentări în masă, lucrătorul medical şi farmaceutic este obligat să răspundă la chemare, să–şi ofere benevol serviciile sale profesionale imediat ce a luat cunoştinţă despre eveniment.

(4) În caz de forţă majoră sau situaţii excepţionale, lucrătorii medicali nu au dreptul să–şi abandoneze bolnavii, cu excepţia cazului cînd autoritatea competentă permite acest lucru printr-un ordin emis în conformitate cu legea.

(5) În situaţiile de urgenţă, cînd este pusă în pericol viaţa pacientului, iar acesta nu–şi poate exprima voinţa şi rudele sau reprezentanţii săi legali nu pot fi contactaţi, consimţămîntul va fi considerat implicit, iar lucrătorul medical va face tot posibilul pentru a salva viaţa pacientului, urmînd ca acesta să fie informat ulterior despre amploarea actului medical efectuat.

Articolul 352. Conflicte de interese în cadrul exerciţiului profesiunilor medicale

(1) Lucrătorul medical sau farmaceutic nu trebuie să se folosească de un mandat, o funcţie administrativă sau de alte circumstanţe pentru a–şi spori numărul de pacienţi.

(2) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu va emite certificate sau alte documente medicale care ar aduce lui personal sau pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.

(3) Nu este considerată ca fiind etică înţelegerea dintre doi medici, dintre medic şi farmacist sau dintre medic şi un lucrător medical auxiliar în vederea obţinerii unor avantaje materiale. Lucrătorul medical este obligat să se abțină de la prescrierea medicamentelor în favoarea unor companii farmaceutice, în scopul obținerii unor profituri personale sau instituționale.

(4) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu poate propune sau aplica pacientului remedii sau procedee empirice sau insuficient demonstrate ca fiind benefice sau lipsite de riscuri. Se interzice practicarea oricăror forme de înşelăciune.

(5) Lucrătorul medical şi farmaceutic nu poate, sub nici un motiv, să condiţioneze diagnosticarea şi tratamentul pacientului, solicitînd de la acesta, de la tutore sau rudele sale plăţi informale (neoficiale), precum şi cadouri, servicii şi alte avantaje. Lucrătorul medical sau farmacistul este obligat să evite implicarea în careva act de corupție sau mituire.

(6) Se interzice orice colaborare sau sprijin al persoanelor care practică ilegal medicina. Lucrătorul medical şi farmaceutic are obligaţia de a informa organele legale competente despre existenţa unor astfel de situaţii.

(7) În cazurile cînd lucrătorul medical acţionează la indicaţia unei terţe părţi (organ de drept), acesta trebuie să se asigure că pacientul cunoaşte situaţia reală. Lucrătorul medical trebuie să se prezinte pacientului şi să-i explice scopul investigaţiilor sau tratamentului aplicat.

(8) Lucrătorul medical va refuza să efectueze vreo procedură care poate aduce prejudicii pacientului sau îl pot face vulnerabil în anumite situaţii.

(9) Lucrătorii medicali nu trebuie să accepte ca obligaţiile stipulate în contractele lor de muncă să le afecteze independenţa profesională în luarea unor decizii medicale sau să contravină intereselor și beneficiului pacienților.

Articolul 353. Relaţiile colegiale şi de colectiv

(1) Lucrătorul medical sau farmaceutic îşi va trata colegii aşa cum îşi doreşte el însuşi să fie tratat.

(2) Blamarea şi defăimarea colegilor în prezenţa bolnavilor, altor persoane din cadrul personalului medical sau farmaceutic al instituţiei etc., precum şi orice expresie sau act capabil să compromită încrederea în medicul curant şi autoritatea acestuia constituie o încălcare a regulilor etice şi deontologice.

(3) Lucrătorul medical sau farmaceutic va cere părerea unui coleg sau va recomanda pacientului consultarea altor colegi în cazul cînd consideră că propriile abilităţi şi cunoştinţe sînt insuficiente.

(4) În cazul cînd pacientul este consultat de un grup de specialişti, aceştia se vor retrage pentru a discuta cazul. După ce specialiştii vor ajunge la un consens, medicul curant va comunica pacientului rezultatul consultării.

(5) În cadrul consultului medical comun se va păstra atmosfera de stimă şi respect reciproc şi se va exclude orice manifestare de superioritate faţă de medicul curant. Cazul respectiv şi observaţiile critice nu se vor discuta în prezenţa bolnavului sau a altor persoane străine, chiar dacă este vorba de lucrători medicali sau farmaceutici ce se află în subordine.

(6) Medicul care a fost invitat pentru consultare nu va examina ulterior pacientul din proprie iniţiativă şi fără aprobarea medicului curant, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

(7) Dacă în urma consultului de către un grup de specialişti, avizul acestora diferă fundamental de cel al medicului curant, pacientul trebuie informat despre acest fapt. Medicul curant este liber să se retragă în cazul cînd părerea medicilor care au participat la consultare prevalează în opinia pacientului sau a rudelor acestuia.

(8) Dacă propunerea pentru consult medical vine din partea pacientului sau a rudelor acestuia, medicul curant este obligat să organizeze consultarea.
Articolul 354. Comitetele de etică (bioetică)

(1) În vederea aplicării prevederilor ce ţin de conduita etică şi deontologică a personalului medical se creează comitete de etică (bioetică) în cadrul instituţiilor medicale, care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui regulament propriu precum și reieșind din normele unor Coduri de Conduită aprobate la nivel instituțional.

(2) Conducerea instituţiilor medicale şi farmaceutice va asigura condiţii adecvate pentru activitatea comitetelor de etică (bioetică). Cheltuielile ce ţin de activitatea Comitetului de etică (bioetică) vor fi acoperite din contul unităţii medicale.

(3) În cadrul instituţiilor medicale şi farmaceutice, comitetele de etică (bioetică) sînt structuri constituite în scopul prevenirii şi soluţionării problemelor complicate de ordin moral, apărute în activitatea ştiinţifică biomedicală contemporană şi în practica clinică. Comitetele de etică (bioetică) monitorizează și promovează valorile și normele stipulate în prezentul Cod Cadru, precum și în Codurile de Conduită aprobate la nivel instituțional.

(4) Comitetele sînt chemate să propage sentimentul de încredere în relaţia lucrător medical – pacient, să promoveze relaţiile de parteneriat, să discute în comun şi să convină asupra situaţiilor complicate din punct de vedere moral apărute în activitatea medicală și farmaceutică. Comitetele vor fi chemate să se expună asupra situațiilor de conflict apărute în relațiile interpersonale în interiorul colectivelor, situațiilor cu impact asupra imaginii și prestigiului profesiei și a instituției medico-sanitare sau farmaceutice.

(6) Comitetul de etică (bioetică) este un organ colegial format din persoane competente, care reprezintă atît domenii medicale, cît şi non–medicale.

(7) Structura comitetului va fi divizată în două grupuri esenţiale: membrii de bază şi membrii invitaţi, la care se apelează în funcţie de specificul cazului pus în discuţie.

(8) Membrii comitetului se numesc pe un termen iniţial stabilit în regulament, care nu va depăşi patru ani. Nici un membru al comitetului, cu excepţia specialistului bioetician, dacă acesta există în instituţie, nu poate activa mai mult de două mandate, în scopul evitării oricăror forme de interese secundare, generatoare de conflicte.

(9) Comitetul de etică (bioetică) se poate întruni la cererea pacientului sau rudelor acestuia, a unui medic sau grup colectiv de medici, la cererea administraţiei spitalului, sau a unor organizaţii neguvernamentale, sindicate etc.

(10) Comitetul de etică (bioetică) are funcţie consultativă şi va emite recomandări administraţiei instituţiei, care va lua în privinţa cazului examinat decizii concrete (politici instituţionale, sancţiuni, etc.).

(11) Deciziile comitetelor de etică (bioetică) trebuie să fie în concordanţă cu drepturile şi obligaţiile stipulate în legislaţia Republicii Moldova în vigoare şi în conformitate cu Declaraţiile internaţionale.
Capitolul 6. Malpraxisul medical
Secţiunea 1. Domeniul şi principiile de aplicare a răspunderii în cazurile de malpraxis medical
Articolul 355. Domeniul de aplicare al prezentului capitol

Prezentul capitol are drept scop reglementarea responsabilității personalului medical în cazurile comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical, inferior unor standarde profesionale de pregătire și pricepere acceptate de comunitatea medicală naţională şi/sau internaţională, ce cauzează riscuri suplimentare pentru pacient ce se materializează prin suferință care ar putea fi evitată, vătămare a sănătăţii ori a integrităţii corporale sau deces, implicând răspunderea civilă a personalului medical

Articolul 356. Principii generale de aplicarea răspunderii în cazurile de malpraxis medical

(1) Toate persoanele implicate în exercitarea actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăreia.

(2) Pentru acțiuni sau omisiuni în cadrul actelor medicale care reprezintă cazuri de malpraxis medical, personalul medical poartă răspundere civilă, conform legislației în vigoare.
Articolul 357. Cercetarea biomedicală (studiu clinic)

Prevederile prezentei legi nu se aplică activităților de cercetare biomedicală.

Secţiunea 2. Obligativitatea asigurării asistenței medicale
Articolul 358. Acordarea asistenței medicale de către personalul medical

(1) Medicul, asistentul medical ori moașa, au obligația de a acorda asistență medicală ori servicii de sănătate unei anumite persoane doar dacă în prealabil au acceptat persoana respectivă în calitate de pacient.

(2) Personalul medical nu poate refuza să acorde asistență medicală/servicii de sănătate pe criterii etnice, religioase, orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

(3) Personalul medical are obligația de a accepta pacientul și de a–i acorda acestuia asistență medicală în situații de urgență, când lipsa asistenței medicale poate pune în pericol, în mod grav și ireversibil sănătatea sau viața pacientului.

(4) Personalul medical care activează în instituțiile medico–sanitare ori compartimentele acestora de primiri urgențe precum și în serviciile de urgență prespitalicesti, are obligația de a accepta pacientul și de a consulta/ investiga pacientul în vederea determinării dacă starea acestuia reprezintă o urgență. În situația respectivă personalul medical este obligat să aplice tratamentul necesar sau să asigure transferul către un prestator de servicii de sănătate care poate asigura tratamentul necesar dacă starea pacientului necesită tratamentul respectiv.

(5) Personalul medical menționat la alineatul (1), care este angajat ori subcontractat al unui prestator de servicii de sănătate, are obligația potrivit reglementărilor legale de acordare a asistenței medicale ori altor servicii de sănătate pacientului ori de câte ori sănătatea ori viața se afla în pericol precum și servicii medicale adresate ameliorării stării de sănătate în cadrul instituției medicale, corespunzător tipului de unitate medicală, profilului și arondării profesional–ierarhice, astfel încât fiecărui pacient sa ii fie acordata cea mai buna îngrijire medicala după nevoile sale.