Proiect cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013

7.5 Dezvoltare urbană

Orașele au ocupat de multă vreme un loc central ca importanță în societate în virtutea poziţiei lor, aceea de centre comerciale, culturale și politice. La nivel global, oraşele reprezintă locul în care trăieşte 53% din populaţia globului şi se estimează că acestea deţin o cotă de aproximativ 2/3 din consumul global de energie (cifrele la nivelul anului 2011). În România, rata de urbanizare este de aproximativ 55%, însă există puţine informaţii cu privire la cota zonelor urbane în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în România înregistrate la ora actuală în România.
Dintr-o perspectivă globală, aplicarea strategiilor de dezvoltare urbană care asigură beneficii în sensul ameliorării schimbărilor climatice reprezintă un obiectiv important, cu toate că există posibilitatea ca numeroase oraşe să nu îl perceapă ca fiind important sau l-ar putea considera un obiectiv explicit local. În schimb, numeroase primării iau măsuri în vederea identificării de soluţii la probleme presante privind mediul local, economic şi calitatea vieţii cu care se confruntă, iar reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră apar ca un beneficiu complementar inopinat. Înţelegerea modului în care poate fi promovată reducerea impactului schimbărilor climatice, permiţând concomitent oraşelor să-şi pună în aplicare planul de dezvoltare şi din punct de vedere economic, reprezintă un aspect important pe care Guvernul României trebuie să îl analizeze cu atenţie.
Totuşi, indiferent de cauza principală de acţiune, există numeroase modele emergente din care se pot inspira primăriile. Numeroase primării au optat să participe în mod voluntar la programul iniţiat de Uniunea Europeană denumit „Convenţia Primarilor”, care se axează pe producerea şi utilizarea de energie sustenabilă. În cadrul acestui program, oraşele trebuie să dezvolte planuri de acţiune în termen de un an de la semnarea adeziunii de participare. 60 de oraşe şi comune din România – reprezentând aproximativ 5 milioane de locuitori – au aderat la nivelul lunii iulie 2015 Planurile astfel elaborate până acum au pus un accent deosebit pe acţiuni privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi identificarea de soluţii pentru problemele sistemului local de transport. Lecţiile decurgând din aceste eforturi de planificare pot fi generalizate mai pe larg în cadrul obiectivelor strategice.

Obiectivele strategice – reducerea emisiilor de GES

Promovarea unor măsuri de dezvoltate mai compacte, cu o utilitate combinată, orientate pe activităţile de tranzit, ca modalitate de reducere a distanţelor parcurse de autovehicule, de dezvoltare a infrastructurii şi de reducere a costurilor de întreţinere

La nivelul României, procentul de suprafeţe construite în cadrul şi în jurul oraşelor creşte, chiar dacă numărul populaţiei scade. În cele mai mari oraşe din România, suprafaţa construită a crescut cu un procent cuprins între 6 și 27% între anii 1990 şi 2000, dar a fost însoţită de scăderea densităţii populaţiei cu un procent cuprins între 20-48%. Această tendinţă de suburbanizare are consecinţe dramatice în ceea ce priveşte numărul de km parcurşi de automobile, dar de asemenea a condus la o cerere semnificativă de infrastructură stradală, de alimentare cu apă, energie şi eliminarea deşeurilor noi şi costisitoare. Politici mai bune de management al terenurilor (inclusiv stimulente pentru promovarea dezvoltării zonelor părăsite, reducerea dimensiunii maxime de teren alocat şi creşterea gradului de dezvoltare permis pe o anumită parcelă) toate acestea pot ajuta la reducerea presiunilor de expansiune legate de amenajarea funciară. Aceste schimbări ale folosinţei terenului sunt deosebit de importante lângă nodurile de tranzit (staţii de autobuz, metrou şi gări etc.) pentru ca cetăţenii să poată găsi mai uşor alternative la utilizarea automobilelor personale. Coordonarea strategiei de utilizare a terenurilor la nivel regional poate fi de asemenea critică, deoarece diferenţele de politică dintre autorităţile locale pot submina eforturile de promovare coerentă a dezvoltării compacte.

Promovarea îmbunătăţirii nivelului de eficienţă energetică în clădiri şi în sistemele majore de infrastructură urbană

Clădirile tot mai vechi şi întreţinute necorespunzător şi alţi factori-cheie de infrastructură urbană utilizează mult mai multă energie decât clădirile şi sistemele mai noi. Modificările aduse reglementărilor din domeniul construcţiilor de locuinţe vor conduce în mod firesc la îmbunătăţiri, pe măsură ce clădirile mai vechi sunt înlocuite de clădiri mai noi, pentru care legea impune să fie mai eficiente din punct de vedere energetic, dar există în acelaşi timp şi stimulente economice puternice care promovează reabilitarea clădirilor existente şi care reduc pierderile energetice sau consumul general de energie. La nivel de infrastructură, sistemele de încălzire centrală care realizează încălzirea locuinţelor şi asigură alimentarea cu apă caldă a marilor clădiri rezidenţiale şi comerciale în numeroase oraşe din România sunt cunoscute a fi ineficiente, atât în ceea ce priveşte sistemele depăşite utilizate pentru producţia de agent termic/apă caldă şi reţelele de distribuţie prin care se pierde o cantitate semnificativă de energie înainte ca acestea să ajungă la consumatorul final. Alte sisteme principale de infrastructură (alimentare cu apă, apă menajeră şi colectarea deşeurilor solide) necesită, de asemenea, modernizare pentru a atinge cerinţele de performanţă la nivelul UE şi pentru remedierea problemelor privind performanţele nesatisfăcătoare ale sistemului.

Obiectivul strategic (2) de a promova eficienţa energetică a clădirilor a fost testat într-un exerciţiu de modelare al Băncii Mondiale pentru perioada 2014-2050. A fost elaborat un scenariu de status-quo (business-as-usual - BAU) în care se propune ca utilizarea totală a energiei şi emisiile asociate cu aceasta vor continua să crească până în 2050. Acest lucru duce la o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul urban (a se vedea graficul de mai jos).

Figura 9: Emisiile totale de dioxid de carbon echivalente în scenariul BAU.


Sursa: Banca Mondială
Scenariul BAU arată că în sectorul de construcţii, cu toate că s-a înregistrat o creştere de 30% în suprafaţa totală a clădirilor construite – inclusiv încercarea de a micşora densitatea clădirilor, fapt ce este adesea caracterizat de o utilizare mare de energie electrică pe metru pătrat – cererea de energie totală pentru clădiri a crescut doar cu jumătate din acel procent (15%) datorită îmbunătăţirilor anticipate în eficienţa energetică a clădirilor. Scenariul BAU presupune că rata de reabilitare a fondului imobiliar existent continuă în acelaşi ritm de 1% pe an, iar economiile de energie electrică în urma modernizărilor sunt estimate la un procent modest de 15%. Având în vedere politicile UE actuale vizează eficienţa în cazul scenariului de dezvoltare cu emisii scăzute de carbon în cadrul unui mediu construit, se presupune că toate clădirile nou construite vin cu economii de energie moderate de 45% faţă de fondul locativ existent.
Un exerciţiu de modelare coordonat de Banca Mondială propune un scenariu de dezvoltare cu emisii scăzute de carbon (LC) care prioritizează o dezvoltare amplă, coordonarea utilizării terenurilor şi tranziţie, acţiuni locale proactive pentru a reduce consumul de energie electrică al clădirilor şi mijloacelor de transport şi modificarea practicilor locale referitoare la deşeurile solide, şi care îşi asumă iniţiative naţionale ambiţioase pentru a promova energia ecologică şi autovehiculele ecologice. Scenariul este în conformitate cu cele două obiective strategice propuse mai sus pentru sectorul urban. În comparaţie cu scenariul BAU, dezvoltarea spaţială în baza opţiunii LC prezintă o extindere mai redusă, o densitate mai mare, utilizări mixte, şi o coordonare a tranzitului şi a planificării spaţiale.
Opţiunea LC reduce proporţia de creştere scăzută a construcţiilor rezidenţiale de la 60% în cazul BAU la 30% în 2050. (Aceasta este rata actuală pentru Budapesta şi Bonn, fiind mai mare decât cea pentru Bratislava). Proporţia densităţii medii rămâne la aceeaşi valoare de 10%. Cea mai semnificativă modificare se înregistrează în cazul creşterilor ridicate ale construcţiilor rezidenţiale de la 15% la 30%, şi a unei densităţi ridicate de la 15% în cazul BAU la 35% în cazul opţiunii LC.
În final, adoptarea unui scenariu LC cu o planificare spaţială proactivă duce la îmbunătăţiri semnificative referitoare la utilizarea şi consumarea energiei electrice şi la emisii – cu toate că zona brută de construcţii rămâne aceeaşi ca şi în cazul opţiunii BAU. Scenariul care adoptă obiectivele strategice propuse duce la reducerea emisiilor de carbon până la 37% în comparaţie cu o opţiune BAU, cu utilizarea energiei referitoare la construcţii asigurând trei sferturi din acele economii (a se vedea graficul de mai jos).
Figura 10: Reducerea emisiilor de carbon conform scenariului LC în comparaţie cu BAU, 2050

Sursa: Banca Mondială

Figura 11: Comparație a Emisiilor BAU si a Scenariilor de LC pentru clădiri, transport și deșeuri solide


Aceste măsuri sunt şi mai importante având în vedere că beneficiile scenariului LC nu sunt limitate doar la schimbarea climatică globală. Utilizarea redusă a energiei taie cheltuielile totale ale energiei cu 1,4 miliarde de dolari americani pe an, în termeni reali. În plus, avem beneficii pentru calitatea locală a aerului în oraş, cu o reducere de 39% a noxelor (PM10) şi o reducere de 35% a emisiilor de protoxid de azot (NOx).