Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

KOŞU ŞI NEGRU

203

Peste puţină vreme, Julien trebui să-şi aleagă un du­hovnic şi i se dădu o listă.

„Ei, doamne! drept cine mă ia ? îşi spuse el. Cred • iaic că nu înţeleg ce înseamnă să vorbeşti V Şi-1 alese pe părintele Pirard.

Fără să-şi dea seama, pasul acesta fusese hotărîtor. Un seminarist tinerel de tot, născut în Verrieres, şi care, din prima zi, se declarase prietenul lui, îi spuse că dacă l-ar fi «Ies pe părintele Castenede, subdirectorul seminarului, |ioatc ar fi dovedit mai multă prudenţă.

— Părintele Castenede e duşmanul părintelui Pirard, Cire e bănuit de jansenism, adăugă micul seminarist, vor­bi ndu-i la ureche.

Toţi paşii de început ai eroului nostru, care se credea hi ti de prudent, fură, ca şi alegerea duhovnicului, nişte f i|>ie nechibzuite. Rătăcit de înfumurarea unui om cu iui.i|ţinaţie bogată, îşi lua intenţiile drept lucruri împlinite şl se credea un făţarnic desăvîrşit. Nebunia îl împinse pînă li < ilo, îneît se mustră singur pentru succesele dobîndite în Ni la aceasta a slăbiciunii.

„Vai! e singura mea armă ! îşi spunea el. în alte vre-n im ii mi-aş fi cîştigat pîinea prin fapte grăitoare în faţa duşmanului."

lulien, mulţumit de purtarea lui, privea în preajmă; şi ■Ka pretutindeni aparenţa celei mai curate virtuţi.

Vreo opt sau zece seminarişti trăiau în mireasma irinţieniei şi aveau năluciri, ca sfînta Tereza sau ca sfîntul I i.mcisc cînd a primit pecetea harului pe muntele Verna, in Xpcnini. Dar asta era o mare taină şi prietenii lor n-o tlailoau în vileag. Bieţii flăcăi cu năluciri se aflau aproape vi ş 1111 Ia infirmerie. Alţi o sută uneau credinţa neclintită ■ ii iifţuinţa obosită. Munceau pînă la istovire, dar fără să i i iikI.1 mare lucru. Vreo doi sau trei se distingeau printr-un

204