148
STENOIIAI
— Domnule, îi răspunse ea în cele din urmă, îţi voi besc ca o femeie crunt lovită în onoarea ei, adică în ce arofl mai scump.
Doamna de Rânal îşi păstră sîngele rece neclintii Ifl tot timpul discuţiei acesteia penibile, de care depind, u posibilitatea de-a mai trăi încă sub acelaşi acoperiş cili Julien. Căuta ideile pe care le socotea cele mai potrivite cfl să îndrume furia oarbă a soţului ei. Rămăsese nesimH ţitoare la toate ocările ce-i fuseseră adresate, ba nici nu ifl ascultase măcar, căci atunci se gîndea la Julien. „O sâ flfl oare mulţumit de mine ?"
— Ţărănuşul ăsta, pe care noi l-am copleşit cu atenţii
şi chiar cu daruri, poate că n-are nici o vină, spuse ea t^| cele din urmă, dar nu-i mai puţin adevărat că el mi-a pi i lejuit cea dintîi jignire... Cînd am citit mîrşăvia cuprinsă tql scrisoare, m-am jurat că sau el, sau eu îţi vom părăsi cas;i
— Vrei neapărat să iasă scandal, să ajungem amîndol 1 de rîsul lumii ? Dai apă la moară multora din Verrieres... I
— E drept, toată lumea pizmuieşte bunăstarea la can înţelepciunea ocîrmuirii tale a ştiut să ridice familii noastră şi oraşul... Ştii ce ? Am să-1 pun pe Julien sa ţi ceară un concediu şi să plece o lună de zile la negustonH acela de lemne din munţi, prieten vrednic de-un lucrai'>i mărunt ca el.
— Nu care cumva s-o faci, vorbi domnul de RCn.il destul de potolit. Ceea ce îţi cer, înainte de toate, e să nu-|B spui o vorbă. Cum nu eşti în stare să te stăpîneşti, nc-ifl împinge la ceartă... doar ştii cît e de ţîfnos domnişorii ăsta!
— Julien n-are pic de tact, urmă doamna de Rânal. ^M fi el învăţat, tu te pricepi la asemenea lucruri, dar, in adîncul sufletului, tot ţăran rămîne. în ce mă priveşte, afl o părere proastă despre el din ziua cînd a refuzat s-o ia pfl Elisa, care îi asigura oarecare stare, şi asta sub motiv ^H din cînd în cînd, ea îl vizitează în taină pe domnul Val^f nod.
ţV ŞI NEGRU
149
— Ah! se minună domnul de R6nal ridicînd din nprîncene, aşa ţi-a spus Julien ?
— Nu, nu tocmai aşa, mi-a vorbit totdeauna despre illiita chemare pe care o simte pentru altar; dar, crede-mă, puma chemare a tinerilor ăstora e să aibă ce mînca. Mi-a ilui de înţeles destul de lămurit că ştie despre vizitele tai-
Milcc ale Elisei.
• Şi eu, eu habar n-aveam de ele! făcu domnul de l<< nai înfuriindu-se iar şi apăsînd fiecare cuvînt. în casa
[du-a se petrec lucruri despre care nu ştiu nimic... Cum ?! A fost ceva între Elisa şi Valenod ?
De! e o poveste veche, dragul meu, îi răspunse
• i mina de Rânal rîzînd, şi poate că nu s-a întîmplat ni-
llttu rău între ei. Era pe vremea cînd bunul nostru prieten
wulcnod nu s-ar fi supărat deloc dacă lumea din Verrieres
mi li crezut că între mine şi el s-a statornicit o mică
Bragoslc platonică.
M-am gîndit eu o 'dată la asta, strigă domnul de Hf nai plesnindu-se peste frunte furios şi trecînd de la o il< .1 i|>ei ire la alta. Dar tu de ce nu mi-ai spus nimic ?
Trebuia oare să împing la ceartă doi prieteni pen-■u o toană a îngîmfării scumpului nostru director ? Cărei ; din lumea bună nu i-a trimis el cîteva scrisori gro-; spirituale şi chiar niţel curtenitoare ?
— Nu cumva ţi-o fi scris ?
• Domnul Valenod scrie mult.
■ Arată-mi scrisorile, imediat, îţi poruncesc să mi le ! Şi domnul de Rânal se înălţă cît putu mai mult.
— Ba asta n-am s-o fac, îi răspunse ea cu o blîndeţe mergea aproape pînă la nepăsare. Am să ţi le arăt Btâ, cînd ai să fii mai cuminte.
La dracu! Ai să mi le arăţi chiar acuma ! strigă iul de Renal ameţit de furie şi, totuşi, mai fericit i de douăsprezece ceasuri încoace.
Dostları ilə paylaş: |