Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

I mptne.

inimic, Julien abia mai putea să respire..: Mathilde iproape pentru tot ce făcuse, llh/uind adînc, hotărîse că Julien era o fiinţă, dacă liHui obişnuită, cel puţin nu îndeajuns de aleasă ca 111. toate ciudatele nebunii pe care cutezase să le nu ii el. în general, nu se mai gîndea deloc la i • 111 zi ua aceea îi era silă de iubire. IUI Julien îi bătea inima ca unui copilandru de şai-fi.. mu < iroaznica îndoială, uimirea, deznădejdea îl Mim i mikI pe rînd, tot timpul mesei, care i se păru că l^tul sfii şes te.

ii ii pui u să se ridice în chip cuviincios de la masă, nipusti decît alergă spre grajd, îşi înşeuă sin-ImImI i | ><>i ni la galop; se temea să nu-1 cuprindă vreo i im» i ,m s;Vi înjosească onoarea. „Trebuie să-mi ucid Iul i i.'wndu-mi trupul, îşi spunea el galopînd prin Im tic l.i Mcudon. Ce-am făcut ? Ce-am spus, ca să

| n i-......nc;i urgisire ? Astăzi nu trebuie să fac şi nu

H< i pun nimic, gîndi el, pe cînd se întorcea acasă.

414

STENDHAt

Trebuie să fiu la fel de mort trupeşte pe cît sînt de rnoil sufleteşte. Julien a murit, doar cadavrul lui se mai mişcă. *|

CAPITOLUL XX Vaza japoneză

Inima nu-i cuprinde din capuA locului toată nemărginirea nenorom cirii sale; e mai mult tulburat decît emoţionat. Dar, pe măsură cejudeA cată îi revine, simte cît de adîncă A (lojtilura primită. Toate plăcerile] vieţii s-au dus şi nu mai poate simţi decît ghearele deznădejdii care ii sftşie. Dar la ce bun să vorbim desA pre durerea trupească ? Ce durere, j numai trupească, se poate asemui cu aceasta ?

JEAN-PAUL¹

Cînd sună clopotul pentru cină, Julien abia avu timp să se îmbrace; în salon o găsi pe Mathilde, care stăruia j lîngă fratele ei şi pe lîngă domnul de Croisenois să nu s< ducă sâ-şi petreacă seara la Suresnes, la doamna mareşal de Fervaques.

Cu greu ar fi putut să fie mai seducătoare şi mâ drăgălaşă faţă de ei. După cină, veniră domnii de Luz, Caylus şi încă vreo cîţiva prieteni ai lor. S-ar fi zis domnişoara de La Mole reluase, o dată cu vechiul cult (| prieteniei frăţeşti, şi pe acela al purtării celei mai cuv cioase. Deşi vremea era minunată în seara aceea, stărui j nu iasă în grădină; voia să nu se depărteze de jilţul în cad

l Jean-Paul (pseudonimul lui Johann-Paul-Priedrich Richter) (1748 1825), scriitor german, popular la începutul secolului al XLX-lea. dflj rele sale erau deosebit de sentimentale. De cel mai mare succes v bucurat romanul Hesperion, din care Stendhal citează un fragment.

nk<;i

IHm, i

• nuna de La Mole. Canapeaua albastră deveni as-

i nI |>i upului, ca în timpul iernii.

dudei ti era silă de grădină, sau cel puţin i se părea

i*A de tot: grădina era legată de amintirea lui

Hoiirca slăbeşte inteligenţa. Eroul nostru făcu A ie aşeze pe scăunelul de paie, care odinioară fu-11. ii iiI unor victorii atît de strălucite. în ziua aceea nu i adresă nici un cuvînt; prezenţa lui trecu

ii i ha, mai rău încă, prietenii domnişoarei de La "■ stăteau lîngă el, la marginea canapelei, se ii o.necum că-i întorc spatele, sau cel puţin aşa i ui