NKCJRU
409
ii i urse"; dar, cum privea spre fereastra Mathildei, i printre jaluzele, că ea stingea lumina: revedea în 110 odaia aceea fermecătoare în care, vai, nu fusese ■I o dală în viaţă. Mai departe, însă, nu mergea cu iMpuiica.
Blu ora unu după miezul nopţii; ca să-şi spună, cînd M iiiolofţiul: „Am să mă urc pe scară", lui Julien nu-i Imii iii i ii o clipă.
^ ii'i ia o licărire de geniu; ideile bune îl năpădiră
|litiiii
, Inlosind cocoşul unui pistol, pe care îl fărîmă, li< o ui ulleţit în clipa aceea de o putere supraome-
H, răsuci unul din inelele lanţului ce lega scara ; în >v.....iniile o desprinse şi o rezemă de fereastra Mathil-
^b «â se supere, o să mă copleşească cu dispreţul ei,
.....i pasă? Să-i dau doar un sărut, ultimul sărut,
ti in i un in odaia mea şi-mi pun capăt zilelor... Buzele
b li voi aiinge obrazul înainte de a muri!"
ii, i.ir.-*, parcă zburînd, şi bătu în jaluzele; după
■ unde, Mathilde îl aude, vine să-i deschidă, dar IIh.....ipicdică; Julien se agăţă de cîrligul de fier menit
ţi im |.ilu/elele deschise şi, în primejdie să se II'" ■ i < i de o mie de ori, trage scara cu putere,
■ puţin din loc.
Mi | h l Ide | x >ate să deschidă jaluzelele. ■I ne nApusteşte în încăpere, mai mult mort decît viu : i ii < iu ?! îi spuse ea, aruneîndu-i-se în braţe...
I iii' ii putea să descrie nemărginita fericire a lui
l> H ' l,u lericirea Mathildei era aproape la fel de mare.
i mhiM nivinovătindu-se, denuntîndu-se în fata lui.
410 STENDHAL
— Pedepseşte-mă pentru cumplita mea trufie, îi şoptea, strîngîndu-1 în braţe de parcă ar fi vrut să-1 înăbuşe; îmi eşti stăpîn, eu îţi sînt sclavă, şi trebuie să-ţi cer iertare, în genunchi, că am vrut să mă răzvrătesc. Şi, desprinzîndu-se din braţele lui, i se aruncă la picioare. Da, tu eşti stăpînul meu, îi spunea ea încă beată de fericire Şi de dragoste; de aici înainte, domneşte veşnic asupra mea, pedepseşte-ţi fără cruţare sclava cînd va mai încerca să se răzvrătească.
în altă clipă, i se smulge din braţe, aprinde luminarea şi Julien abia izbuteşte s-o împiedice să-şi reteze un smoc întreg de păr.
— Vreau să-mi amintesc veşnic că sînt sluga ta, rosteşte ea: dacă vreodată scîrnava trufie îmi va mai rătăci minţile, arată-mi şuviţele astea şi spune-mi: „Acum nu mai e vorba de dragoste, nu mai e vorba de emoţia care îţi poate tulbura inima în clipa de faţă, ai jurat să mi te supui, ţine-ţi jurămîntul".
Dar e mai cuminte să trec peste descrierea unei asemenea rătăciri a minţii şi a unei fericiri atît de neţărmurite.
Virtutea lui Julien se dovedi a fi egală cu fericirea lui.
— Trebuie să cobor tot pe scară, îi spuse el Mathil dei, cînd văzu lumina zorilor albind deasupra hornuri Im depărtate, spre răsărit, dincolo de grădini. Jertfa pe care mi-o impun e vrednică de tine; renunţ la cîteva ceasuri de cea mai uluitoare fericire pe care o poate încerca un sul In omenesc; e p jertfă făcută pentru a nu-ţi ştirbi bunul renume ; dacă îmi cunoşti inima, vei înţelege cît de greu îmi vine. Ai să fii oare totdeauna pentru mine ceea ce eşti acum ? Dar e vorba de onoare, şi atîta îmi e de ajuns. Afl.1 că, după prima noastră întîlnire, bănuielile n-au fbsl îndreptate numai împotriva hoţilor. Domnul de La Mole a pus oameni de pază în grădină. Domnul de Croisenoi i înconjurat de spioni, se ştie tot ce face în fiecare noapte
Dostları ilə paylaş: |