Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

r-

421

... luptă zadarnic împotriva acestui soi de amin-iflrile ei necruţătoare nu fac decît să le spo-

% In IIICCUl.

DU Izeci şi patru de ore după spargerea vechii vaze 0, Julicn era, hotărît lucru, unul dintre cei mai ne-ii mu, ni.

CAPITOLUL XXI

Nota secretă

Căci toate cîte vi le povestesc

le-am văzut cu ochii mei; şi dacă

m-am putut înşela vădndu-le, e sigur

că nu mă înşel deloc spunîndu-vi-le.

Scrisoare către Autor

n/iil uimise să-1 cheme; domnul de La Mole im i ii, ochii îi străluceau. vorbim puţin despre memoria dumitale, i se Iul Julien. Lumea zice că e nemaipomenită ! Ai ir. < ii patru pagini şi să te duci apoi să le spui pe I .ondra ? Dar fără să schimbi un cuvînt !... ii/ui mototolea nervos ziarul La Quotidienne din > i încerca zadarnic să-şi ascundă o seriozitate hIic n nu i-o mai văzuse, nici chiar cînd fusese n |>iocesulFrilair.

ii secretar avea acum destulă experienţă ca să m Ihii.i să pară pe deplin convins de tonul uşura-

■ ■ vorbea.

iiii.Ii ui acesta din La Quotidienne nu-i prea amu-Iti i domnul marchiz îmi îngăduie, mîine dimi-

■ ■ i onoarea să i-1 spun pe dinafară de la un nul

' Pi nă şi anunţurile?

.....i exact şi fără să lipsească o vorbă.

inviniul dumitale? întrebă marchizul, deve-

■ i > ■ rios.

422

STENDHAL

— Da, domnule. Numai teama de-a nu mi-1 ţine mi-all putea tulbura memoria. ,

— Ieri am uitat să-ţi spun : nu-ţi cer să-mi juri că n-ai să repeţi niciodată ceea ce vei auzi; te cunosc prea bine cfl să nu-ţi aduc o asemenea jignire. Am garantat pentr« dumneata şi te voi duce într-un salon unde se vor întruni I douăsprezece persoane; vei lua notă de ce va spune fial care dintre ele.

Nu te frămînta, căci nu va fi o conversaţie încîlcită, ci fiecare va vorbi la rîndul lui, nu vreau să spun în ordine,] adăugă marchizul, reluîndu-şi tonul rin şi glumeţ care m era atît de firesc. în timp ce noi vom vorbi, dumneata ai să î scrii vreo douăzeci de pagini; apoi ne vom întoarce aici, împreună, şi vom reduce cele douăzeci de pagini la patru. Aceste patru pagini va trebui să mi le spui pe de rost mîine dimineaţă, în locul numărului întreg din La Quotim dienne. îndată după aceea, vei pleca; va trebui să mergi cui diligenta, ca orice tînăr care călătoreşte pentru propria lui plăcere. Scopul dumitale va fi să nu atragi atenţia nimănui. Vei ajunge lîngă un personaj de vază. Acolo, vei j avea nevoie de şi mai multă îndemînare. Va trebui să-i înşeli pe toţi cei care se vor afla în preajma lui; căci, prin­tre secretarii şi printre slugile lui, există oameni vînduţi duşmanilor noştri; ei ne pîndesc agenţii, în trecere, ca sâ afle ce misiune au. Vei avea o scrisoare de recomandare, fără însemnătate. în momentul cînd excelenţa-sa te va privi, vei scoate din buzunar ceasul meu, pe care ţi-1 împrumut pentru călătorie. Ia-1 la dumneata şi, ca să fim chit, dă-mi-l pe-al dumitale. Ducele în persoană va binevoi să scrie,; după dictarea dumitale, cele patru pagini învăţate pe rost. După aceea, şi numai după aceea, ia bine seama, I putea, dacă excelenţa-sa te va întreba, să-i povesteşti de pre consfătuirea la care vei fi de faţă. Ceea ce te va împie dica să te plictiseşti de-a lungul drumului e faptul că, într Paris şi reşedinţa ministrului, se află oameni care abi; aşteaptă să tragă un glonte în părintele Sorel. Atunci mi­siunea dumitale s-ar încheia, şi asta ar însemna o mau-întîrziere; căci, dragul meu, cum să aflăm despre moarted
■i şi ni:<;kii

423

i|iitl< ' < «ncîtă bunăvoinţă ai avea, ţi-ar fi cu nepu-'i anunţi singur. Dă fuga imediat şi cumpără-ţi ^Bttic, urmă marchizul, foarte serios. Să arăţi ca acum i.i -scară nu trebuie să pari prea bine îmbrăcat, jiul i ;ihumei, dimpotrivă, vei fi ca de obicei. Asta te n. nu rcderea dumitale bănuieşte ceva ? Da, dragul ml -lin respectabilele personaje pe care le vei auzi ■l i părerea e oricînd în stare să trimită nişte in-i 'i iiorită cărora ţi s-ar putea da cel puţin opium, i u. ii ii han unde vei poposi, ■li l>ine fac treizeci de leghe în plus şi ocolesc direct, spuse Julien. E vorba de Roma, după cum

• in iiI luă o înfăţişare semeaţă şi nemulţumită pe ten nu i-o mai văzuse de la Bray-le-Haut.

< > vei afla, domnule, cînd voi socoti eu că se I ţi-o spun. Nu-mi plac întrebările. U era o întrebare, răspunse Julien cu căldură; domnule, gîndeam cu glas tare, căutam în minte

• • I mai sigur.

'■ < pare că gîndurile îţi erau departe. Ţine | ii ii ambasador, mai ales la vîrsta dumitale, nu I pară niciodată că vrea să forţeze încrederea

imţi foarte mîhnit; greşise. Amorul lui pro-

.....icuză şi n-o putea găsi.

\il.i ca* de cîte ori cineva face vreo prostie dă vina iiiinklc lui, adăugă marchizul.

un ceas, Julien, cu o înfăţişare modestă, i ui nişte haine vechi, cu o cravată de un alb i- i cu ceva bădăran în toată ţinuta lui se afla în | Iffin in marchizului.

n

■' I tlnărul acesta mă trădează, îşi spunea domnul ¹ i' , alunei în cine să te mai încrezi ? Şi totuşi, 1.1 i eva, trebuie să ai încredere în omul acela. Fiul I Itflluciţii lui prieteni de acelaşi rang sînt inimoşi şi
424

STENDIM
credincioşi cît o sută de mii de oameni; dacă e nevoie! se lupte, şi-ar da viaţa pe treptele tronului; ei ştiu tot... 1 afară de ce ne trebuie în momentul de faţă. Să mă ia nait dacă văd printre ei vreunul capabil să înveţe pe de rost ţ tru pagini şi să străbată o sută de leghe fără să i se dea i urmă. Norbert ar şti să moară ca şi strămoşii lui, dar astaJ în stare să facă şi un recrut.. Marchizul căzu pe gînduri:! chiar dacă ar fi vorba să-şi dea viaţa, oftă el, poate Sorel s-ar pricepe tot atît de bine..."

— Să ne urcăm în trăsură, spuse marchizul, ca şi cui ar fi vrut să-şi alunge o idee neplăcută.

— Domnule, îi spuse Julien, în timp ce-mi potriveaţi costumul acesta, am învăţat pe de rost prima pagină dia La Quotidienne de astăzi...

Marchizul luă ziarul, Julien spuse pe de rost artico­lele, fără să greşească un singur cuvînt. „Bun, îşi spun marchizul, foarte diplomat în seara aceea; cît timp recitiB flăcăul n-o să ia seama prin ce străzi trecem."

Ajunseră într-un salon încăpător şi destul de jalnic ca] aspect, parte căptuşit cu lemn, parte tapisat cu catifJ verde. în mijlocul salonului, un lacheu mohorît isprăveifl de întins o masă mare de sufragerie, pe care mai apoi ol transformă în masă de lucru, cu ajutorul unui imens covofl verde, pătat de cerneală, rămăşiţă din cine ştie ce minister.

Stăpînul casei era o namilă de bărbat, al cărui nume nu fu rostit; Julien găsi că arată şi vorbeşte ca un om cârd mistuie întruna.

La un semn al marchizului, Julien se aşezase în coadl mesei. Ca să nu pară că stă degeaba, începu să ascută penii pentru scris. Şi numără cu coada ochiului şapte bărbaţi dar nu putu să-i vadă decît din spate. Doi dintre ei i tfl păru că-i vorbesc domnului de La Mole de la egal la egal,I pe cînd ceilalţi păreau mai mult sau mai puţin respecl tuoşi.

Un nou personaj intră, fără să fie anunţat. „Ciud;ii i i spuse Julien, aici oaspeţii nu sînt anunţaţi. Oare măsm aceasta de prevedere o fi luată în cinstea mea ?" Toată ^: mea se ridică în picioare ca să-1 primească pe noul-venit,| Purta şi el aceeaşi înaltă decoraţie pe care o mai av<.\iu,

....

ut* •■■

I tlin i n < fi aflaţi în salon. Se vorbea destul de încet. Ca >> i ■ • pe noul-venit, Julien fu nevoit să se mulţu->.n cu ce putea afla de pe chipul şi ţinuta lui. Era Bl iji gras, cu obrajii roşii, cu ochi care sclipeau şi ' • - presie decît aceea a unei răutăţi de mistreţ.

ttenţia lui Julien fu stăruitor atrasă de o altă iu i oi ui diferită, care sosise chiar atunci; un bărbat i" inc slab, şi care purta vreo trei sau patru veste.

II era blîndă, gesturile pline de politeţe. Minana leit cu bătrînul episcop de Besancon", gîndi llflih.itui acesta, aparţinînd fără îndoială tagmei iţii. nu arăta mai mult de cincizeci, cincizeci şi cinci jţl avea o înfăţişare cum nu se poate mai părin-

| şl lîiiflrul episcop de Agde. Care păru foarte mirat

i.....nidu-şi ochii asupra celor de faţă, îl zări pe

I •■ la ceremonia din Bray-le-Haut, nu-i mai adre-> i mi cuvînt. Privirea lui mirată îl încurcă şi-1 ,^rpr Julien. „Cum adică! îşi spunea el, de cîte ori i nu om, să fie spre răul meu ? Toţi aceşti mari se-nii i-am mai văzut pînă acum, nu mă intimi-in timp ce privirea acestui tînăr episcop mă ■ I Prcbuie să recunosc că sînt o fiinţă foarte ciu-baric nenorocită."

"niulcţ grozav de negricios intră curînd, cu mare , ţi Începu să vorbească încă de la uşă; avea obrajii 1 ţi pflrea cam ţicnit. De cum intră limbutul acesta lormară grupuri, fireşte, ca să evite plicti-■ l asculta.

iiin.lu-sc de cămin, oaspeţii se apropiau de mi. .1, unde se afla Julien. Şi el se simţea din ce în in. hm ii ; căci, la urma urmei, oricîtă silinţă şi-ar fi ■ [tuli .i sa nu-i audă şi oricît de puţină experienţă ar H| înţelegea toată însemnătatea lucrurilor despre iirbcn |>e faţă; şi cît de mult ar fi vrut înaltele Miji i" care le avea în preajmă ca spusele lor să i. '

li •nu, deşi lucrase cît mai încet cu putinţă, Julien ilouăzeci de pene; ocupaţia aceasta nu mai

iii |

.....