Psihiatrie, narcologie
Yüklə 0,7 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Discuţii
RezumatAproximativ 10% din populatie suferă de insomnie cronica. În această lucrare a fost studiată eficacitatea Somnol-ului (zopiclone) în insomnie la 16 pacienţi cu tulburări anxios-depresive şi depresive. Analiza datelor obţinute a demonstrat că utilizarea Somnol-ului, în tratament combinat medicamentos şi psihoterapeutic, este relativ sigură şi conduce la ameliorarea calităţii somnului acestor bolnavi. Cuvinte-cheie: zopiclone, insomnie, tratament Actualitatea temei Plutarh: „Somnul este singurul dar gratuit pe care îl acordă zeii“. Somnul constituie cea mai importantă sursă de repaus. El îndeplineşte în viaţa omului două funcţii majore: una biologică şi alta psihologică (S. Freud). Unul din doisprezece europeni apelează la somnifere noapte de noapte. Aproximativ o persoană din 3 are tulburări de somn pe parcursul unui an de zile. Acestea apar de 2 ori mai frecvent la persoanele de sex feminin. Numărul oamenilor care suferă subiectiv din cauza tulburărilor de somn creste din an în an. Tulburările de somn sunt un simptom comun al multor tulburări mentale şi somatice, cum sunt tulburările depresive şi condiţiile somatice, care provoacă durere sau alt disconfort. Insomnia este o perturbare a somnului care survine de cel puţin trei ori pe săptămână, timp de cel puţin o lună şi este o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau prin reducerea duratei si a profunzimii somnului. Aceste tulburări sunt responsabile pentru un randament scăzut la locul de muncă, pentru pierderea vieţii sociale sau chiar pentru degradarea stării de sănătate. Tulburările de somn cauzate de o altă afecţiune se rezolvă prin tratarea acelei afecţiuni. Există variaţii individuale privind necesarul de somn şi mulţi dintre cei care se plâng de insomnie, dorm probabil suficient fără să-şi dea seama de aceasta. Cele mai importante efecte nedorite ale hipnoticelor sunt efectele lor reziduale. Acestea sunt resimţite de pacient în ziua următoare ca senzaţii de lentoare si somnolentă. Medicamentele hipnotice sunt utilizate pentru producerea somnului când acesta, din diferite cauze patologice, nu apare în mod natural. Insomnia implică o serie de costuri directe cum ar fi cel al medicamentelor, al consultaţiilor la diverşi specialişti, dar şi o serie de costuri indirecte semnificative care rezultă din scăderea productivităţii, absenteism crescut, accidente, costuri medicale şi de spitalizare legate de morbiditatea crescută si utilizarea disproporţionată a resurselor de îngrijire primară, depresia legată de insomnia cronică, morbiditate si mortalitate crescute asociate cu somn scurt habitual, autotratament cu alcool. Poate mai puţin observat, insomnia afectează si persoanele din anturajul celei suferinde. Chiar si episoade scurte de insomnie acută necesită tratament deoarece afectează funcţionarea diurnă, iar insomnia netratată poate evolua spre o forma cronică. Scopul lucrării Evaluarea clinico-terapeutică a acţiunii zopiclonei în tratamentul complex al pacienţilor cu insomnie în episoade anxios-depresive şi depresive. Material şi metode Această lucrare a fost efectuată în Clinica de Psihiatrie, Chişinău, în baza unui studiu pe 16 pacienţi, cu diagnostic de tulburări anxios-depresive şi depresive, episod moderat şi sever, inclusiv rezistent, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, având consimţământul scris al pacientului. Zopiclona este un hipnotic şi sedativ cu acţiune rapidă; acţionează asupra diferiţilor parametrii ai somnului, prelungindu-i durata si îmbunătăţindu-i calitatea; totodată, reduce numărul trezirilor nocturne şi al celor precoce. Mecanism de acţiune: Zopiclona potentează efectele inhibitorii ale GABA (acidul gama-aminobutiric). Nu am utilizat Zopiclona pacienţilor cu antecedente alergice cunoscute la zopiclonă; insuficienţă respiratorie decompensată; hipersensibilitate la substanţa activa, miastenie gravă, insuficienţă hepatica severa, sindrom de apnee in timpul somnului.
Doza uzuală a fost de 7,5 mg (sau 1 comprimat) seara, înainte de culcare şi la aşezarea în pat. La vârstnici şi bolnavi cu afecţiune hepatică s-a iniţiat tratamentul cu 3,75 mg (sau 1/2 comprimat) seara, înainte de culcare şi la aşezarea in pat. O atenţie sporita a fost acordată pacienţilor cu leziuni cerebrale organice, insuficienta respiratorie severă. Starea depresivă a justificat un tratament antidepresiv, care a fost combinat cu zopiclonă. Am explicat pacienţilor la prima prescriere că perioada de tratament este limitată. Pacienţii în general au fost avertizaţi că o uşoară somnolenţă reziduală diurnă poate fi prezentă după utilizarea acestui medicament. Interacţiuni medicamentoase: La pacienţi s-a observat un efect cumulativ cu neurolepticele. În două cazuri la vârstnici s-a notat o situaţie de supradozare printr-un somn foarte profund, cu o ulterioară oboseală, şi uşoară ataxie. Cele mai importante efecte nedorite ale hipnoticelor sunt efectele lor reziduale. Acestea sunt resimţite de pacient în ziua următoare ca senzaţii de lentoare şi somnolenţă. Rezultatele studiului au demonstrat, că 84 % dintre pacienţi nu au prezentat nici un efect advers. Şi numai 16 la sută din bolnavi aveau unele efecte adverse. Cele mai frecvente au fost greţurile, gustul amar, cefaleele, somnolenţa reziduală diurnă. Nu au fost semnalate modificări ale tabloului sanguin, ale funcţiei renale sau hepatice. 
Caracteristici farmacokinetice pentru Somnol
În aprecierea profunzimii dereglărilor de somn am utilizat scala Hamilton cu 17 itemi, la iniţierea studiului, după o săptămână şi la sfârşitul studiului.
Tensiunea psihică a multor pacienţi, ce sufereau de insomnie era reflectată în neputinţa lor de a se distanţa de neliniştile, temerile şi grijile lor. Ei stăteau treji, meditând la problemele lor, făcând zadarnice încercări de a stăpâni ”energia nervoasă“, care s-a adunat. Factorii responsabili de tulburarea somnului lor constau în conflictele nerezolvate, răspunderea excesivă sau încărcarea personală, profesională, întâmplările neobişnuite, teama de a nu fi in stare să adoarmă în noaptea următoare. Bolnavii rămâneau obosiţi pe toată întinderea zilei. Dar de îndată, ce se făcea ora de culcare, frica punea stăpânire pe ei, imaginându-şi, că vor trăi o altă noapte fără somn. Deci somnul acestor pacienţi era împiedicat de neliniştea şi agitaţia lor interioară. Ei nu erau capabili să-şi stăpânească tensiunea, iar insomnia se potolea până in momentul, când apărea următoarea situaţie dificilă. Insomnia, ce se petrecea în ultima treime a nopţii a fost un indiciu caracteristic pentru existenţa depresiei la aceşti bolnavi. In aceste cazuri, pacienţii se plângeau, că se trezeau în primele ore ale dimineţii şi că nu puteau adormi din nou. Ei declarau, de asemenea, că se simt în general prost dimineţile; acest detaliu poate fi reţinut – mai ales în depresia endogenă - că se încadrează în insomnia matinală sau terminală. De cele mai multe ori, tulburările de somn îşi aveau originea în conflictele interioare, situaţiile de stres, comportamente incompatibile cu somnul si aşteptarea anxioasa a unei nopţi cu somn tulburat. Eficacitatea terapeutică în cazurile noastre s-a obţinut în condiţii de sedare limitată. Responsivitatea la tratamentul cu zopiclonă este rapid observabilă încă din primele 2-3 zile de administrare, printr-o senzaţie de confort, apărută dimineaţa, descrisă de pacienţi şi de bună toleranţă. Modificări importante ale scorului la scala Hamilton s-au observat la sfârşitul primei săptămâni. Terapia cu zopiclonă a evidenţiat o ameliorare din ziua a 7-a de tratament în următoarele proporţii: Pentru tulburările de tip anxios - depresiv:
Pentru tulburările de tip depresiv: 
Excelentă - 79%; bună-14%; moderată-7%. DiscuţiiPrintre cauzele obişnuite ale perturbărilor de somn sunt anxietatea şi depresia. Depresia reprezintă una dintre cauzele cele mai frecvente de insomnie. De aceea orice cauză primară, dacă este prezentă, trebuie tratată. Insomnia a fost un simptom primar al depresiei, dar si un simptom rezidual al depresiei tratate, unde insomnia persistenta prezice recăderea tulburării depresive, inclusiv rezistentă. Insomnia intermitentă ce se petrece în ultima treime a nopţii este un indiciu caracteristic pentru existenţa depresiei. In acest caz, pacientul se plânge că se trezeşte în primele ore ale dimineţii şi că nu poate adormi din nou. El declară, de asemenea, că se simte în general prost dimineţile; acest detaliu poate fi reţinut - mai ales in depresia endogenă refractară - că se încadrează in insomnia matinală sau terminală. Factorii psihologici reprezintă singura cauza a insomniei in jumătate din cazurile evaluate. Situaţii stresante generate de o căsnicie nefericita, un copil cu o suferinţa cronica, retribuţia necorespunzătoare la locul de munca, pot provoca tulburări de somn. În depresii pacienţii se plâng adesea că le este greu sa adoarmă, că se scoală în timpul nopţii si nu pot readormi sau se trezesc prea devreme dimineaţa. Iar în tulburări anxios-depresive - că au un somn agitat sau chiar superficial, iar dimineaţa când trebuie să se trezească au sentimentul ca nu s-au odihnit şi le este frică să nu piardă controlul somnului, au teama ca nu mai pot dormi sau ca un somn de proastă calitate le poate afecta sănătatea. Dacă medicul tratează tulburările de somn pur şi simplu simptomatic, prescriind medicamente hipnotice, el se rupe împreună cu pacientul său de aspectele personale ale tulburării. Cea mai importanta problemă, care trebuie rezolvată pentru conturarea tratamentului este: care sunt tensiunile zilnice, ce refuză să “adoarmă” şi de ce se întâmplă acest lucru. Somnol a arătat în studiul nostru o rată înaltă de responsivitate. Deoarece insomnia era complementară altor condiţii medicale, am tratat aceste cazuri complex. Somnol a crescut durata şi calitatea somnului, fără efecte reziduale semnificative în dimineaţa următoare. Pacientul ştie foarte bine ce îl face pe el să stea treaz, dar el este incapabil să-şi stăpânească tensiunea. De îndată, ce problemele zilei sunt rezolvate, insomnia se potoleşte până in momentul, când apare următoarea situaţie dificilă. Experienţele reprimate care nu au fost dezvăluite, nu devin evidente decât atunci, când controlul impus de realitate a fost relaxat, sa spunem, în timpul viselor. Cu scopul de a evada din astfel de situaţii emoţional stresante, pacientul se trezeşte de nenumărate ori. De aceea pacienţii, pe lângă tratament medicamentos, care poate rezolva rapid problema, necesită ulterior psihoterapie pe termen lung, aplicată cu scopul de a dezvălui conflictele existente. Agenţii hipnotici trebuie prescrişi doar pentru cea mai scurtă perioadă posibilă, deoarece ei nu tratează tulburarea de fond. Folosindu-i se poate vorbi de un somn “împrumutat”. Deoarece medicamentele suprimă, de obicei, stările de vis, se acumulează “datoria de vis” a pacientului. Tensiunile suplimentare şi neliniştea din cursul zilei, urmate de doze crescute sau de medicamente mai puternice luate la culcare, pot induce o stare în care pacientul se simte din ce în ce mai puţin responsabil de bunăstarea şi somnul său, ceea ce poate duce în cele din urmă la abuzul de medicamente. Dacă insomnia este secundară altei condiţii, aceasta din urmă va trebui tratată. Hipnoticul ar trebui să crească durata si calitatea somnului, fără efecte reziduale în dimineaţa următoare. Ar trebui totodată să nu modifice fiziologia somnului şi să nu dea nici un fel de efecte Ia oprirea administrării.
Somnol este un hipnotic, care rezolvă favorabil numeroase categorii de insomnii din punct de vedere simptomatologic. Când este vorba despre insomnie, de regulă trebuie căutată o cauză psihologică, o depresie, o tulburare anxios-depresivă care se cer tratate. Eficacitatea nu a fost unica preocupare în tratarea pacienţilor. Toleranţa a constituit de asemenea o problemă de importanţă majoră. În observaţiile noastre Somnolul:
În urma studiului concluzionăm:
Bibliografie
MODIFICĂRI PSIHOPATOLOGICE DATORATE UTILIZĂRII CANABINOIZILOR Olivia Cepoi, Dorina Nicolaescu, Cristina Cheptene (Conducător ştiinţific, Inga Deliv, d.şt.m., cercetător ştiinţific al Laboratorului de Narcologie) Catedra Psihiatrie şi Narcologie, Facultatea de Perfecţionare a Medicilor Summary Cannabinois – induced psychopathological changes Cannabis currently presents the most extensively - and illegally - used drug. It is estimated that 25 % of the population use it and that among the teenagers, the „experiences” of marijuana and the number of cannabis chronic users average those of alcohol or tobacco. Even though an important number of patients are affected, often it is not correctly evaluated and treated. In this article, 21 cases have been studied, these presenting an interest for studying the phenomenon. Besides, the information and actual data from different sources about the psychopathological peculiarities in cannabis users are presented. Rezumat Marijuana este actualmente drogul ilicit cel mai larg utilizat în lumea întreagă. Se estimează că circa 25% din populaţie îl utilizează, iar în rândul populaţiei tinere de adolescenţi „experienţele” cu marijuana şi nivelul consumătorilor cutumieri, se estimează a fi apropiat de cel al utilizatorilor de tutun sau alcool. Deşi se întâlneşte la un număr semnificativ de pacienţi, ei adeseori nu beneficiază de o abordare corectă şi de un tratament adecvat. În acest articol sunt expuse 21 cazuri care prezintă interes în ceea ce priveşte consumul de canabis. De asemenea, sunt raportate date actuale din literatura de specialitate privind particularităţile psihopatologice în utilizarea de canabis.Actualitatea temei Proprietăţile „euforizante” ale canabisului sunt cunoscute încă din antichitate, fiind expuse în manuscrisele din China şi India Antică. Prima menţiune despre efectele psihoactive ale cânepei o întâlnim în sanscrită, „din ea se vor obţine haşişul, kif-ul, marijuana etc.” [3]. Utilizarea produselor preparate din cânepă a sosit în Europa (Spania) odată cu arabii. Studiul clinic al consumului de canabice începe în 1810 prin mai multe cercetări, care ţin de numele lui Rouger, după care au urmat un şir de publicaţii: W. B. O. Shanghnessy (1838), J. Moren de Tours (1845), A. Brigham (1846), J. P. Hay (1860). În ele se cercetau proprietăţile terapeutice ale cannabisului [6; 8]. În SUA utilizarea cânepii în anii 60-70 ai secolului trecut şi s-a extins epidemic manifestând primul său peak în 1979. În anii 80, în fosta URSS haşişomania ocupa locul doi după narcomania opioidă şi constituea 20-30% din totalul drogdependeţelor [2; 16; 17]. În Republica Moldova consumul de canabis a căpătat o răspândire largă la finele anilor 90, rămânând şi în prezent cel mai utilizat drog în opinia tinerilor intervievaţi, conform datelor Dispensarului Republican de Narcologie [19]. Iniţierea consumului stupefiantelor la adolescenţi, în 62% cazuri are loc prin fumatul de canabis [1; 3; 5; 11]. Studiile recente au demonstrat că, substanţele psihoactive (canabinoizii), ce se conţin în cânepă posedă acţiune narcotizantă. Cânepa conţine circa 60 cannabinoizi, unii fiind biologic activi, cel mai activ este trans-D-9-tetrahidrocannabinol (THC). Cea mai bogată în THC este cânepa indiană-Cannabis Indica, o varietate a speciei Cannabis Sativa, care este cultivată şi în Republica Moldova. Din frunzele şi porţiunile superioare ale tulpinei, uscate şi mărunţite, se obţine marijuana (în slang - „iarba, buruiană, cânepă”). Substanţa „răşinoasă” uscată şi presată poartă numele de haşiş (”bang, kif, anaşa, plan, hurus, as, pot”). Mai rar se folosesc răşina de canabis, uleiul de cânepă şi tetrahidrocanabinolul sintetic. Concentraţia de THC în marijuană este de 0,5-4%, în haşiş 2-8%, în uleiul de haşiş 15-50% [4; 7; 9]. În Republica Moldova cel mai frecvent se utilizează marijuana, calea principală de administrare este fumatul [16; 17]. În pofida faptului, că actualmente, problemei menţionate i se acordă atenţie sporită, totuşi utilizarea canabisului preia o răspândire tot mai vastă, iar modificările psihopatologice datorate consumului de marijuană manifestă particularităţi specifice. Scopul lucrării constă în studierea şi trecerea în revistă a datele reflectate în literatura de profil privind modificările psihopatologice datorate utilizării canabioizilor. Materiale şi metode Au fost consultate 45 surse de literatură cu referinţă la tulburările induse de cannabinoizi. Concomitent, ţinând cont de tulburările psihopatologice specifice utilizării de canabis a fost efectuat un sondaj a 21 de persoane consumatoare de marijuană, cu vârsta cuprinsă între 17 – 27 ani, dintre care 19 bărbaţi şi 2 femei. Sondajul a cuprins întrebări directe cu referinţă la: vârsta iniţierii consumului de canabis, factorii subiectivi, care au condus la drogdependenţă, frecvenţa şi forma de utilizare, caracteristica manifestărilor clinice ale perioadei de ebrietate, de abstinenţă, a modificărilor datorate consumului cronic. Rezultate şi discuţii Din datele de literatură este cunoscut că, acţiunea canabinoizilor în mare parte depinde de „efectul scontat”, iar persoana care nu ştie de prezenţa drogului în ţigară poate să nu simtă nici un efect [1; 3; 10; 14]. Fumatul pentru prima oară poate să nu producă senzaţii plăcute, mai mult ca atât, se poate asocia cu uscăciunea mucoaselor cavităţii bucale şi rinofaringelui; senzaţii de constricţie toracică; respiraţie dispneică; palpitaţii, vertij; zgomot urechi; greţuri, vomă, dispoziţie depresivă sau anxioasă [12; 14; 19]. Prezenţa acestor simptome la prima încercare nu împiedică repetarea narcotizării. Numai după 2-3 utilizări apare efectul euforic. La câteva minute după fumat persoana resimte un val de „căldură plăcută”, senzaţii de imponderabilitate, mişcările se percep ca deosebit de libere, „de parcă corpul s-ar mişca singur, cu uşurinţă extraordinară”, deşi coordonarea mişcărilor este deteriorată. A. E. Liciko şi V. S. Bitenskii (1991), numesc aceste tulburări „autodepersonalizare somatică”. Concomitent pot apărea tulburări psihosenzoriale: culorile par mai intense, sunetele devin mai puternice, se instalează senzaţia de „scurgere accelerată a timpului”, sunt percepute distorsionat distanţele, obiectele par a fi mai indepărtate decât în realitate [1; 2; 18]. Starea de ebrietate se asociază cu euforie, dezinhibiţie psihomotorie, adeseori manifestată prin comportament pueril şi râs sau plâns nemotivat. În aceste grupuri comunicarea este formală, superficială, participanţii grupului sunt detaşaţi de la realitatea ambientală, simptom descris de I. N. Piatniţcaia, (1994). Ulterior se declanşează panica şi accesele de angoasă, tulburările de gândire, percepţie temporo-spaţială. Concomitent, în ebrietate apar tulburări vegetative tip: xerostomie, hiperemia sclerelor, dilatarea pupilelor, ş.a. Durata ebrietăţii este de cca. 0,5 - 3 ore. La finele din starea de ebrietate se instalează brusc senzaţia de „foame de lup”, explicată prin hipoglicemia indusă de intoxicaţie [8; 13]. Mai apoi apare somnolenţa şi epuizarea atât fizică, cât şi intelectuală. În următoarele 3-4 zile se constată simptomatică astenică, labilitate emoţională, iritabilitate, diminuarea dispoziţiei afective, uneori anxietate [6; 15; 20]. Rareori, utilizarea regulată de marijuană poate precipita depresiile reactive sau tulburările neurotice, în special, la utilizatorii debutanţi. Majoritatea reacţiilor depresive sunt de scurtă durată manifestând evoluţie spontană. Reacţiile adverse în debutul utilizării de canabis mai frecvent au aspectul atacurilor de panică, în cursul cărora indivizii încep să se teamă că mor sau „înebunesc”. Reacţiile de panică sau „bad trips” (călătorii proaste) pot deveni atât de severe încât incapacitează individul şi pot stimula o stare psihotică acută. Aceste reacţii pot varia ca frecvenţă şi exacerbare în funcţie de starea afectivă a individului în momentul iniţierii consumului. Circa 50% dintre fumătorii de canabis pot, ocazional, resimţi reacţii adverse. Tratamentul reacţiilor de panică constă în plasarea individului într-un mediu izolat, calmant şi non-stimulator [12]. Odată cu creşterea numărului epizoadelor de narcotizare, euforia şi logoreea se transformă în idei pseudodelirante de supraevaluare. În atare stări, gîndurile proprii par deosebit de profunde şi importante ca conţinut, iar posibilităţile de realizare a acestora- nelimitate; limbajul capătă caracter circumstanţial, iar raţionamentul devine superficial şi banal. Pot să apară dereglări ale procesului asociativ, gîndurile devin neclare, fiind percepute ca heterogene, ei pot resimţi existenţa a 2 persoane: una dintre care vorbeşte, se mişcă, gesticulează, iar cealaltă - îl priveşte din exterior. A. E. Liciko şi V. S. Bitenskii, (1991) califică aceste dereglări ca „dedublare a personalităţii” similară celei din schizofrenie. În intoxicaţiile cu haşiş sunt posibile episoade psihotice, care se manifestă prin agitaţie psihomotorie, frică, halucinaţii vizuale scenice, adeseori cu conţinut fantastic. În literatură sunt descrise forme de psihoze cu delirium, sindrom oneiroid-delirant, stări crepusculare, stări confuzionale, paranoid acut [3; 8; 12]. Psihozele des evoluează pe fondalul unor stări disforice grave, interferate de auto- sau/şi heteroagresiune nemotivată. Durata psihozelor acute provocate de intoxicaţiile cu haşiş este de la câteva ore până la câteva zile [6; 14]. Consumul episodic de canabis poate dura timp îndelungat, chiar 2-3 ani, fenomen care nu întotdeauna induce dependenţa psihică. Mulţi adolescenţi folosesc marijuana sau haşişul neregulat numai în companii, grupuri, fenomen, care în literatură este fi definit ca „solidaritate de grup” [8]. Utilizarea zilnică a stupefiantului, deja după 1-2 luni poate induce dependenţa psihică manifestată prin astenie, somnolenţă, apatie, indispoziţie, etc. Ulterior, creşte toleranţa, fumatul devine mai intensiv de la 2-3 ţigări la 4-5 în zi, se caută specii de canabis mai tari. La început fumatul poartă caracter de grup, care la adolescenţi se păstrează timp îndelungat. Treptat narcomanii tind să se izoleze, devin nepăsători, pasivi, apatici, detaşaţi de realitate, irascibili, continuu nesatisfăcuţi, ursuzi [6; 19]. Până în prezent, nu au fost raportate decese direct atribuibile sau imputabile unei supradozări de canabis, cu toate acestea efectul negativ exercitat de drog asupra percepţiei şi coordonării motorii s-a soldat nu odată cu accidente fatale, generate indirect de consumul de marijuană. Prima dintre cele două tulburări mentale organice induse de canabis – beţia canabică, este mult mai frecventă decât delirul canabic. Criteriile DSM pentru beţia canabică sunt: (A) Uzaj recent de canabis; (B) Tahicardie; (C) Cel puţin unul din simptomele psihice următoare, survenind în intervalul de 2 ore după utilizarea canabisului: 1) euforie; 2) intensificarea subiectivă a percepţiei; 3) senzaţie de încetinire a curgerii timpului; 4) indiferenţă; (D) Cel puţin unul din simptomele psihice următoare, survenind în intervalul de 2 ore după utilizarea canabisului: 1) conjunctive injectate; 2) creşterea apetitului; 3) uscăciunea gurii; (E) Comportament neadecvat, de exemplu: anxietate excesivă, suspiciozitate, ideaţie paranoidă, capacitate de raţionament deficitară, interferenţe cu funcţionarea socială sau profesională. Criteriile DSM pentru diagnosticul tulburării delirante canabice sunt următoarele: (A) Uzaj recent de canabis; (B) Un sindrom delirant organic survenind în următoarele 2 ore după uzul de canabis; (C) Tulburarea nu persistă după mai mult de 6-7 ore urmând consumului abuziv de canabis; (D) Nu există alte tulburări fizice sau mentale. Câteodată tulburarea delirantă nu se rezolvă în câteva ore după consum şi subiectul necesită spitalizare psihiatrică. În aceste momente se ridică problema diagnosticului diferenţial: este vorba de un individ psihotic care a consumat canabis (dual diagnosis), sau abuzul de canabis a cauzat în mod direct psihoza [12]. Dependenţa fizică apare după 2-3 ani de consum regulat de canabinoizi. Sindromul de abstinenţă se manifestă cu surmenaj, indispoziţie, lipsa apetitului, tremor, transpiraţii, palpitaţii, iritabilitate, mânie şi ură. Depresia adeseori este acompaniată de anxietate şi frică, uneori poate apărea insomnia. Sunt caracteristice senzaţiile cenestopatice: constrângere în piept, discomfort şi dureri precordiale, comprimare în regiunea tâmplelor, senzaţii de arsură pe tegumente. Este accentuată pulsiunea toxicomanică compulsivă pentru drog. A. A. Colomieţ (1986), relatează despre prezenţa algiilor musculare şi articulare, tulburările dispeptice slab pronunţate, dar persistente în structura sindromului de sevraj canabic, simptome, similare cu cele din sevrajul opioid. Apogeul sevrajului durează de la 3-5, până la 14 zile. Simptomele descrise, cu excepţia pulsiunii toxicomanice compulsive pentru drog, în majoritatea cazurilor au manifestare clinică vagă. Mai rar, la categoria de bolnavi menţionată, în cadrul sevrajului pot fi urmărite stări psihotice cu delirium similar celui indus de alcool. Stările paranoide sau/şi halucinator –paranoide adeseori sunt nu altceva, decât debutul schizofreniei paranoide [3; 14]. Intoxicaţia cronică cu haşiş, la unii bolnavi produce schimbări de personalitate. Astfel, se dezvoltă sindromul amotivaţional caracterizat prin pasivitate, apatie, introvertire, tristeţe. Atenţia consumătorilor cronici de canabis devine instabilă, memoria – scăzută. Modificările menţionate mai sus, sunt descrise în literatura de specialitate în cadrul sindromului pseudoparalitic cauzat de intoxicaţia cronică cu haşiş [1; 16]. În cazul utilizării cronice de canabinoizi, se pot dezvolta psihoze halucinator-paranoide schizoforme, primar descrise de L. V. Anţiferov (1934), care menţionează că, „apare, de regulă, la persoane predispuse, iar haşişul, reprezenta un inductor al schizofreniei” [6]. Sondajul a 21 de persoane, efectuat în cadrul studiului prezent, a evidenţiat următoarele particularităţi: vârsta iniţierii consumului de canabis a fost între 13 şi 15 ani; drept factori declanşatori au fost menţionaţi curiozitatea, „imitarea”, dorinţa de a părea matur şi, nu în ultimul rând, influienţa mediului microsocial, adică a grupului (9 dintre intervievaţi au utilizat pentru prima dată canabis la propunerea persoanelor din grupul microsocial). Durata consumului de drog la persoanele intervievate variază de la 1 lună până la 8 ani. Dintre toate persoanele supuse sondajului, 19 sunt consumatoare de marijuana, cultivată în Republica Moldova şi doar 2 persoane - de haşiş, substanţă adusă din Rusia. Este de menţionat faptul că, majoritatea persoanelor după prima utilizare nu au simţit efectul euforizant. Starea de ebrietate a fost caracterizată mai frecvent prin prezenţa euforiei, manifestată prin eutimie, confort somatic, satisfacţie de sine, necesitate de comunicare, logoree, râs, plâns nemotivat, creşterea tempoului gândirii, dezinhibiţie motorie, senzaţia de scurgere accelerată a timpului, deformarea spaţiului, senzaţii de tipul „totul e ca într-un vis”, beatitudine, tandreţe intensă ori anxietate, suspiciune, idei de referinţă, de persecuţie, de otrăvire; incapacitate de a intreprinde mişcări dirijate voliţional. În cazul utilizării dozelor mari, au fost prezente halucinaţii, hiperestezie senzorială, discoordonare motorie, pierderea limitelor Eu-lui „comunicarea cu universul”, îngustarea câmpului conştienţei. Notabil este şi faptul că, dozele capabile să inducă stări psihotice acute şi halucinaţii le depăşesc de cel puţin 5 ori pe cele, considerate „habituale”. Un singur utilizator de marijuană a trăit repetat aceleaşi stări halucinatorii. În perioada abstinenţei era specifică o stare de astenie pronunţată, somnolenţă, poftă de mâncare crescută „simptomul golirii frigiderului”, greaţă, vomă, stare de rău general, indispoziţie, apatie, anorexie, tremor, transpiraţie. Dintre 21 persoane incluse în sondaj, 3 erau consumători cronici, care îşi caracterizau starea ca senzaţii de creştere intelectuală nelimitată, idei „profunde” cu conţinut „deosebit de important”. Adeseori aceşti subiecţi tindeau să amplifice efectul canabisului, consumând concomitent alcool, iar 2 persoane au recunoscut că utilizarea marijuanei a condus la consumul altor droguri, în special a psihostimulentelor, ulterior instalându-se o utilizare mixtă. Pentru toate persoanele incluse în studiu a fost caracteristică „alexitemia specifică” în descrierea stării de ebrietate sau de abstinenţă canabică, mai frecvent ei recurgeau la anumite „slang-uri”, exprimându-se în limbaj specific.
1. Dependenţa de canabis reprezintă una dintre cele mai frecvente dependenţe de drog alături de tabagism, consum de alcool şi alte droguri uşor accesibile; 2. Dependenţa de canabis în 90% cazuri prevede consumul drogului în grup; 2. Consumul canabisului adesori este iniţiat în adolescenţă; 3. Utilizarea marijuanei adeseori este punctul de pornire pentru consumul de alte droguri; 4. Administrarea canabisului se manifestă prin modificări psihopatologice diferite, funcţie de ebrietate, sevraj, stare postintoxicare, consum cronic; 5. Dintre factorii de risc care conduc la consumul primar de marijuană mai frecvent au fost menţionaţi: curiozitatea, dorinţa de a părea matur şi influienţa persoanelor din cercul de comunicare. Bibliografie selectivă
Yüklə 0,7 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
