Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Factorul Scala trăsăturilor caracteristice 
extraversiune vorbăreţ - tăcut 
deschis-secretos 
sociabil - singuratic 
amabilitate binevoitor-iritabil 
• negelos-gelos 
blând-dur 
conştiinciozitate meticulos, ordonat - nepăsător 
responsabil - neresponsabil 
scrupulos - nescrupulos 
stabilitate emoţională stăpânit - nervos, tensionat 
calm - anxios 
liniştit - excitabil 
cultură sensibil artistic - insensibil artistic 
reflexiv - limitat intelectual 
rafinat, stilat - nerafinat, needucat 
Fig. 2.4. Cei 5 factori care formează structura de bază a personalităţii (după 
Norman, 1963). 

---

Personalitatea 11 
Autoevaluare 
1. în ce scop au folosit Eysenck şi Cattell analiza factorială în 
studiile lor asupra personalităţii? 
2. Relevaţi principalele dimensiuni ale personalităţii identificat 
de Eysenck. Care este tehnica de evaluare a acestora? 
3. Treceţi în revistă cele mai importante afirmaţii ale lui 
Eysenck cu privire la bazele fiziologice ale personalităţii. Are suport 
ştiinţific acest aspect al teoriei sale? 
4. Identificaţi câteva dintre punctele de divergenţă dintre teoria 
lui Eysenck şi cea a lui Cattell. 
5. Care sunt aplicaţiile practice ale teoriei lui Cattell ? 
6. Evidenţiaţi câteva dintre punctele de vedere recente ale 
teoreticienilor care aparţin abordării multidimensionale a personalităţii. 
2.3. ESTE PERSONALITATEA CONSECVENTĂ? 
Conceptul de consecvenţă ocupă un loc central în abordarea 
multidimensională a personalităţii. Teoreticienii trăsăturilor de 
personalitate consideră că personalitaea este formată dintr-un număr 
de factori interni stabili (de exemplu, teoria lui Eysenck relevă trei 
astfel de factori: extraversiune, nevrotism, psihotism); aceşti factori 
sunt consecvenţi şi oferă indivizilor capacitatea de a se comporta 
similar în diferite tipuri de situaţii. Astfel, este de aşteptat ca o 
persoană care este, în general, agresivă sau, dimpotrivă, timidă să se 
comporte similar într-o gamă largă de situaţii. Una dintre cele mai 
dure critici aduse acestei abordări se referă la afirmaţiile cu privire la 
consecvenţa comportamentului. Astfel de critici aduce şi Mischel 
(1968), teoretician al învăţării sociale. Figura 2.5 ofertă o scurtă 
expunere a teoriei învăţării sociale (pentru mai multe detalii, cititorul 
poate consulta lucrarea lui Birch şi Malim, 1988). 

---

78 Diferenţe interindividuale 
Teoria învăţării sociale derivă din teoriile învăţării, elaborate pe baza 
experimentelor de laborator, efectuate mai întâi pe animale, apoi şi pe om. 
Una dintre aceste teorii este aceea o condiţionării operante, expusă mai ales 
de Skinner (1974), figură semnificativă şi influentă în psihologie. Principiul 
cheie al condiţionării operante este cel al întăririi: dacă o persoană este 
recompensată pentru un comportament specific, într-o situaţie particulară, 
atunci ea va avea tendinţa să înveţe acest comportament şi să-l repete în 
situaţii similare. Bandura (1969) a extins această teorie, evidenţiind faptul că 
o influenţă importantă asupra învăţării umane o are observarea a ceea ce fac 
ceilalţi - cu alte cuvinte, este importantă imitaţia sau învăţarea prin observare. 
Ca urmare, teoria învăţării sociale susţine că determinanţii comportamentului 
unui individ nu sunt caracteristicile sale interne şi consecvente (trăsăturile de 
personalitate), ci influenţele provenite din mediu -mai exact, observaţiile cu 
privire la comportamentul celorlalţi şi întăririle primite din partea mediului. 
Este posibil ca aceste comportamente observate să fie stocate şi manifestate 
doar în momentul în care individul simte că va fi recompensat datorită lor. 
Fig.2.5. Teoria învăţării sociale