Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Mecanismele de apărare 
De-a lungul dezvoltării teoriei sale, Freud a identificat o serie 
de mecansime de apărare, remodelate şi clarificate ulterior de fiica sa, 
Anna Freud (1936). 
Mecanismele de apărare sunt strategii inconştiente, utilizate de 
individ pentru a se proteja de durere, anxietate sau vină. Aceste 
sentimente pot apărea în următoarele situaţii: 
l.în cazul unui conflict neoral (ego versus superego, de 
exemplu, tentaţia de a comite o crimă); 

---

Teoriile psihanalitice ale personalităţi 111 
2. în cazul unui conflict de impulsuri (ego versus id, exemplu, 
dorinţa de a face rău unui adversar); 
3. în cazul unei ameninţări exterioare (ego versus realitate, de 
exemplu, conflicte grave în familie). 
Utilizarea pe termen scurt a mecanismelor de apărare este 
considerată o strategie normală şi „sănătoasă" de a face faţă 
presiunilor vieţii. Dar, o utilizare exagerată, pe termen lung, poate fi 
periculoasă şi nesănătoasă. 
Mecanismele de apărare sunt, probabil, cel mai acceptat aspect 
al teoriei lui Freud, deoarece sunt descrise în termeni relativ precişi şi 
beneficiază de credibilitate intuitivă, bazată pe experienţa personală a 
multor oameni. 
Prezentăm, în continuare, câteva mecanisme de apărare, dintre 
numeroasele propuse de psihanalişti. 
Reprimarea reprezintă eliminarea din conştient a amintirilor, 
sentimentelor şi dorinţelor dureroase sau înspăimântătoare şi 
depozitarea lor în inconştient („uitarea motivată"). Un exemplu este 
reprimarea amintirii unei experienţe dureroase, a unui adevăr sau a 
unor sentimente neacceptate. Conform părerii Iui Freud, acesta este 
mecanismul primar de apărare cel mai important, care se regăseşte şi 
în alte mecanisme de acest gen. 
Negarea reprezintă refuzul de a accepta realitatea, de exemplu 
neacceptarea bolii sau a indifelităţii partenerului. Acesta este 
considerat cel mai primitiv mecanism de apărare. 
Regresia reprezintă întoarcerea la un comportament caracteristic 
unui stadiu timpuriu al vieţii, lipsit de conflicte sau ameninţări. De 
exemplu, un copil de 2 ani, confruntat cu apariţia în familie a unui 
nou-născut, îşi poate dori să se reîntoarcă la stadiul de bebeluş 
insistând să poarte hainele din acea perioadă sau să fie hrănit cu 
biberonul. 
Substituirea reprezintă redirecţionarea sentimentelor sau comp­
ortamentelor către un obiect sau către altă persoană, ca urmare a 
imposibilităţii exprimării lor în forma reală. De exemplu, cearta cu