108 Diferenţe inter individuale 3.1. SIGMUND FREUD (1856-1939) Pregătirea de medic, desfăşurată la Viena şi interesul pentru
neurologie l-au condus pe Freud către specializarea în tratamentul
tulburărilor nervoase. El a remarcat că multe simptome nevrotice
manifestate de pacienţii săi se accentuau mai ales în legătură cu
experienţele traumatice recente şi mai puţin cu complicaţiile fizice.
Freud a dezvoltat treptat tratamentul psihanalitic al tulburărilor
emoţionale şi de personalitate, devenit astăzi foarte bine cunoscut de
toţi specialiştii. Tehnica principală utilizată de el a fost asociaţia liberă, în care pacienţii erau încurajaţi să se relaxeze şi să-şi exprime
liber gândurile care le vin în minte (vezi capitolul 6, pentru o descriere
a psihanalizei ca tehnică terapeutică). Scopul asociaţiei libere era
penetrarea inconştientului, pentru a releva gânduri, sentimente şi
motivaţii de care pacientul nu fusese conştient până în acel moment.
Freud a început să-şi elaboreze teoria asupra minţii şi personalităţii
umane încă de la începuturile activităţii sale în clinică şi a continuat să
o dezvolte de-a lungul întregii sale vieţi.
Conceptele centrale ale teoriei lui Freud sunt următoarele:
1. Existenţa inconştientului, care are ca material amintiri
reprimate, care motivează şi influenţează comportamentul şi gândurile
conştiente. Punctul de vedere al lui Freud asupra inconştientului este,
în general, negativ, în sensul că explică reprimarea unor conţinuturi ca
urmare a fricii sau durerii pe care acestea le provoacă; astfel,
ascunderea în inconştient a amintirilor nedorite ne poate face existenţa
conştientă mai puţin dureroasă. Pentru cei mai mulţi oameni, acesta
reprezintă un proces normal de apărare, dar pe unii îi poate conduce
către tulburări psihice (vezi discuţia despre mecanismele de apărare).
2. Existenţa instinctelor, care motivează şi reglează comporta
mentul uman, încă din copilărie. De exemplu: