Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Dependenţa - Independenţa faţă de câmp 
(Field Dependence-Field Independence, FD-I) 
Stilul cognitiv 
FD-I reprezintă un exemplu de stil cognitiv. Stilul cognitiv se 
relaţionează cu modul în care oamenii percep, gândesc memorează şi, 
în general, prelucrează informaţia. El se asociază nu numai unor 
sarcini considerate cognitive (precum rezolvarea de probleme sau 
actualizarea unei informaţii) ci şi unor modele de relaţionare socială. 
Astfel, studiul stilului cognitiv are rădăcini atât în psihologia 
cognitivă, cât şi în teoriile personalităţii. Messick şi colaboratorii 
(1976) au descris 19 stiluri cognitive distincte, dintre care cel mai studiat 
a fost dependenţa - independenţa faţă de câmp. 

---

Personalitatea 99 
Originile FD-I 
FD-I a fost pus în evidenţă în mod accidental, de către Herman 
Witkin (1949). Witkin şi colaboratorii săi au investigat procesele 
cognitive ale subiecţilor umani; în particular, ei au investigat utilizarea 
indicaţiilor interne (de la nivelul corpului) şi externe (provenite din 
mediu) în cadrul proceselor perceptive şi raţionale, desfăşurate în 
scopul stabilirii verticalităţii unei tije, văzute în diferite poziţii. Pentru 
a face distincţia între aceste două tipuri de investigaţii, au fost folosite 
două teste imaginative: testul tijei şi cadrului şi testul de adaptare 
corporală. 
Testul tijei şi cadrului {Rod and Frame Test, RFT). Subiecţii 
sunt aşezaţi, într-o cameră întunecoasă, în faţa unui cadru înclinat 
luminos, în interiorul căruia este plasată o tijă luminoasă. Subiecţilor 
li se cere să aducă tija în poziţie verticală, atunci când şi tija şi cadrul 
sunt înclinate, în aceeaşi direcţie sau în direcţii diferite. Scorul obţinut 
este dat de diferenţa dintre poziţia în care subiectul aşază tija şi poziţia 
verticală corectă a tijei. Subiecţii care utilizează indicaţiile externe au 
tendinţa de a aşeza tija în linie cu cadrul; cei care se bazează pe 
indicaţiile interne aşază tija într-o poziţie mult mai apropiată de cea 
corectă. In cazul primilor subiecţi se pune în evidenţă depedenţa faţă 
de câmp, în timp ce la ceilalţi este pusă în evidenţă independenţa faţă 
de câmp. 
Testul de adaptare corporală (Body Adjustment Test, BAT). 
Acest test se desfăşoară într-o cameră mică, care are un oarecare grad 
de înclinare. Li se cere subiecţilor, care sunt aşezaţi, să-şi plaseze 
corpul într-o poziţie verticală. Persoanele dependente de câmp, 
bazându-se pe indicaţiile externe, au tendinţa de a judeca greşit 
situaţia, poziţionându-se în funcţie de unghiul de înclinare al camerei; 
în schimb, persoanele independente de câmp, utilizând indicaţiile 
interne, sunt capabili de o poziţionare mult mai apropiată de verticală. 

---

100 Diferenţe inter individuale 
Speranţa lui Witkin, de a izola importanţa relativă a indicaţiilor 
interne şi externe pentru perceperea verticalităţii, nu s-a îndeplinit. El 
a identificat variaţii foarte mari între subiecţi. Singura concluzie 
consistentă a fost legătura pe care autorul a realizat-o între indicaţiile 
externe şi dependenţa faţă de câmp, ca şi între indicaţiile interne şi 
independenţa faţă de câmp. 
Ulterior, el a abandonat investigaţiile asupra perceperii verticalităţii 
şi s-a concentrat pe investigarea diferenţelor interindividuale într-o serie 
de sarcini, examinând posibilele baze psihologice ale acestora. Una 
dintre cele mai studiate sarcini a fost cea a figurilor încastrate. 
Testul figurilor încastrate (Embedded Figures Test, EFT). în 
cadrul acestei sarcini, subiecţilor li se cere să aleagă figurile simple 
încastrate în desene complexe. Figura 2.7 conţine un exemplu de 
asemenea sarcină. Subiecţii independenţi faţă de câmp au identificat 
rapid şi Uşor figurile vizate, în timp ce subiecţii dependenţi faţă de 
câmp au fost distraşi de complexitatea câmpului înconjurător. 
Fig. 2.7. Problemă conţinută în Testul figurilor încastrate (Witkin, 1950). 
(Figura simplă din stânga trebuie identificată în desenul complex din dreapta). 
Pentru evaluarea FD-I a fost larg utilizată şi o versiune a 
testului anterior şi anume Testul figurilor ascunse, elaborat de 
Gardner, Jackson şi Messick în 1960. 
Witkin a evidenţiat o corelaţie ridicată între scorurile obţinute 
de subiecţi la toate testele descrise mai sus. 

---

Personalitatea 101 
Cele trei evaluări ale FD-I au în comun sarcina prin care 
subiecţilor li se cere să identifice o problemă în cadrul „câmpului" 
său. Pentru unele persoane, câmpul exercită o influenţă puternică, 
ceea ce îngreunează identificarea şi analiza părţilor din întregul 
câmpului. Trebuie remarcat faptul că cele mai multe persoane nu sunt 
nici extrem dependente de câmp, dar nici înalt independente faţă de 
câmp, ci se situează într-un anumit punct pe un continuum format de 
cele două extreme.