Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

154 
Diferenţe interiridtviduale 
ICD10 > 
Diferenţa majoră între ICD 9 şi ICD 10 constă în faptul că 
ultimul nu mai utilizează clasificarea generală psihoze/nevroze, deşi 
termenii „nevrotic" şi „psihotic" apar asociaţi unor categorii specifice, 
de exemplu „tulburări nevrotice, somatoforme, legate de stress" sau 
„tulburări psihotice acute şi tranzitorii" (fig.5.1). 
Diagnosticienii care utilizează ICD 10 identifică simptomele 
care indică una din cele 10 categorii majore, numite „categorii 
bifactoriale", iar investigaţiile ulterioare sunt destinate particularizării 
diagnosticului, prin încadrarea lui într-o categorie specifică (trifactorială); 
aceste categorii incluse în ICD 10 sunt flexibile. 
ICD 10 tratează şi probleme de terminologie, inclusiv modul în 
care poate fi utilizat termenul de boală psihică sau mintală. Pentru a 
evita implicaţiile inerente acestui termen, este folosit mai mult cel de 
tulburare (sau dezordine). Deşi nici acesta nu este exact, el implică 
existenţa unui grup de simptome care determină o suferinţă personală 
şi interfera cu funcţionarea individului. 
Termenii „psihogen" şi „psihosomatic" nu sunt menţionaţi în 
ICD 10, datorită accepţiunilor şi interpretărilor variate, în funcţie de 
condiţiile psihiatrice şi de ţară. 
DSM III R 
DSM III R conţine un singur nivel de categorii, asemănătoare, 
în principal, categoriile bifactoriale din ICD 10, cărora li se mai 
adaugă câteva categorii trifactoriale; retardarea mintală nu este 
menţionată ca o categorie separată, ci este inclusă ca subcategorie a 
tulburărilor de dezvoltare din copilărie. Tulburările descrise şi 
clarificate în cele două manuale sunt aceleaşi, dar, In plus, DSM III R 
descrie şi procedeele de diagnostic. 

---

Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 155 
Investigaţiile utilizate în DSM III R sunt organizate în funcţie 
de 5 axe. Axele I şi III sunt destinate explorărilor făcute de psihiatru 
pentru fiecare pacient, iar axele IV şi V sunt opţionale, fiind utilizate 
doar dacă psihiatrul le consideră relevante. 
Acest sistem multiaxial cere diagnosticianului să opereze cu o 
paletă întinsă de informaţii. 
Axa I. Ce tip de problemă prezintă pacientul în prezent? (de 
exemplu simptome de schizofrenie sau tulburări de tip toxiconeanic). 
Axa II Pacientul are antecedente patologice, precum o istorie a 
tulburărilro de personalitate? 
Axa III. Există probleme fizice sau condiţii agravante, precum 
diabet sau un infarct recent? (Acestea pot fi sau nu relevante, dar, 
oricum, trebuie notate). 
Axa IV. Examinează severitatea experienţelor psihosociale 
stresante pentru individ şi le ierarhizează pe o scală de la 1 la 6 (de 
exemplu, deces în familie sau divorţ). 
Axa V. Realizează o evaluare globală a individului din punct de 
vedere psihologic, social, ocupaţional, vizând atât nivelul curent de 
funcţionare, cât şi cel mai înalt nivel atins în timpul ultimilor ani 
(pentru comparaţie). Scorurile se plasează pe o scală de la 90 (care 
reflectă o gamă largă de interese, satisfacţii legate de propria viaţă, 
preocupări legate doar de micile probleme cotidiene) la 1 (unde 
individul este considerat în pericol de a aduce prejudicii celorlalţi sau 
propriei persoane; tendinţe de suicid). 
Figura 4.1 exemplifică modul de utilizare a DSM III R. 
Client: A.N. Other 
Axa I: tulburare dată de consumul de substanţe spihoactive (heroina) 
Axa II: personalitate antisocială 
Axa III: seropozitiv 
Axa IV: factori psihosociali stresanţi - decesul apropiat al unor prieteni 
apropiaţi 
Axa V: nivel curent de funcţionare, 25; cel mai înalt nivel în ultimul an, 
41 
Fig.4.1. Exemplificare (fictivă) a unui diagnostic multiaxial, realizat după 
DSM III R. 

---