Boală psihică-boală organică.
Thomas Szasz, în lucrarea sa
„Mitul bolii psihice" (1967), evidenţia un argument aparent irefutabil:
dacă „mintea" nu există, cum ar putera fi bolnavă? Lucrarea lui a fost
scrisă într-o perioadă în care comportamentul manifest era considerat
de o importanţă majoră, iar orice conflict mintal care preceda un astfel
de comportament era privit cu neîncredere. Probabil Szasz a avut,
fără să-şi dea seama, o perspectivă prea instrumentală asupra
conceptului de „minte" sau „psihic". Astăzi, psihologii sunt gata să
recunoască importanţa conceptului de psihic. Aşa cum argumenta
Clare (1980), ideea de psihic fără corp nu are suport ştiinţific, ca şi
ideea de corp fără psihic; cele două sunt direct legate şi
intercondiţionate.
Szasz consideră că, dacă o aşa-numită „boală psihică" (sau
mintală) are o cauză fizică certă, precum deteriorarea creierului sau a
sistemului nervos, dezechilibrul chimic sau hormonal, atunci acel
pacient are o boală şi nu o boală psihică, deci va trebui tratat medical.
Dacă „boala" nu are origini fizice, atunci nu este boală, ci o
„problemă de viaţă", care trebuie denumită ca atare. Pacientul trebuie
ajutat, dacă doreşte aceasta, să-şi modeleze comportamentul
problematic, astfel încât să ajungă la un compromis cu societatea.
Oamenii trebuie să-şi dea seama că sunt responsabili pentru propriile
comportamente.
Tolerarea comportamentelor neobişnuite.
Szasz acuză
societatea de rigiditate în expectanţele sale faţă de indivizi. Nu suntem
identici, argumentează el şi, de aceea, nu putem aştepta
comportamente similare, în situaţii date, de la indivizi diferiţi.
Societatea ar trebui să fie mai tolerantă faţă de comportamentele
neobişnuite;oamenii sunt trataţi ca bolnavi psihici doar pentru că sunt
150 Diferenţe interîndividuale
diferiţi de ceilalţi (s-ar putea" ca persoanele care trăiesc cu un
schizofren sau cu un depresiv să nu fie de acord cu această afirmaţie;
Szasz ar răspunde că ei doar îşi împlinesc soarta). Szasz consideră că
societatea are o nevoie disperată de comportamente predictibile; în caz
contrar, dacă oamenii fac lucruri ciudate, imprevizibile, sunt
etichetaţi ca „nebuni" sau „bolnavi psihici". Această etichetare este o
„captură" simbolică, care precede „capturarea" fizică a spitalizării,
medicamentelor, tratamentelor. înainte de crearea azilurilor, în secolul
al XlX-lea discriminarea bolnavilor psihici nu era cunoscută - afirmă
Szasz - societatea era mai tolerantă şi permitea bolnavilor psihici să
convieţuiască cu ceilalţi membri ai societăţii. Excepţia o formau
„vrăjitoarele", care erau arse pe rug şi cu care nu puteau face faţă unei
vieţi grele, murind de foame sau extenuare.
Trebuie să remarcăm faptul că, astăzi, sunt diagnosticate şi
tratate mult mai multe boli fizice, faţă de trecut, când cei aflaţi în
suferinţă mureau fără a se cunoaşte cauza şi fără a se încerca un
tratament.
Puncte de vedere. Intre Laing şi Szasz există o diferenţă
majoră: Laing nega existenţa unei boli numită schizofrenie, dar oferea
sugestii pentru tratarea acesteia; Szasz neagă faptul că schizofrenia
există şi o consideră doar o etichetă pusă de societate pentru a descrie
comportamentele cărora nu le poate face faţă.
Bailey (1979) se declara de acord cu Szasz în două puncte:
1.O boală psihică cu cauze organice este doar o boală fizică,
manifestată prin simptome psihice.
2. Bolile psihice funcţionale (fără cauze fizice sau organice) nu
sunt boli, ci tulburări de funcţionare psihosexuală sau interpersonală;
simptomele psihice manifestate oferă argumente pentru alegerea
tipului de terapie. Bailey consideră că pacienţii au nevoie de o
adaptare a comportamentului lor nu pentru a determina societatea să
fie mai tolerantă, ci pentru a se putea înscrie în normele acceptate
social.
Psihopatologie: un continuum normalitatel anormalitate 151
Dostları ilə paylaş: |