Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Laing
 (1967) considera că pacientul este etichetat pentru a fi 
instituţionalizat şi dezumanizat; eticheta reprezintă „închisoarea simbolică" 
a individului. 
Scheff
 (1966) sugera că tulburarea este un rol social învăţat; 
individul etichetat acţionează conform stereotipului. Dar comportamentele 
manifestate de schizofrenie, de exemplu, sunt atât de diferite şi 
acoperă o gamă atât de largă, încât nu pot fi înscrise într-un stereotip. 
Studiul lui Gove (1970) arăta că dovezile stigmatului social 
asociat bolii psihice sunt prea puţin concluzive, chiar dacă sunt voci 
care susţin contrariul. 
Punctele de vedere variate asupra normalităţii şi anormalităţii 
din diferite culturi au fost investigate de Murphy (1976); acesta a 
concluzionat că atât eschimoşii, cât şi triburile Yoruba diferenţiază 
şamanii (cei care au viziuni) de indivizii „nebuni" din comunitatea lor, 
care manifestă refuz de comunicare, trăiri iluzorii şi atitudini bizare. 
In ambele culturi, există cuvinte distincte pentru „şaman" şi „nebun". 
Toate acestea sunt argumente pro şi contra etichetării. Pe de-o 
parte, este diagnosticul, legat de o anumită categorie, identificabil de 
către specialişti. Pe de altă parte, este părerea că persoana poate juca 
rolul sugerat de etichetă sau poate fi stigmatizată din cauza acesteia, 
îşi poate pierde slujba sau poate intra într-un declin al statusului său 
social. 
Aprecieri asupra diagnosticului şi clasificării 
Faptul că multe studii au infirmat fidelitatea diagnosticelor 
medicale nu este un motiv valabil pentru renunţarea la diagnostic; 
aceasta este valabilă şi pentru diagnosticul psihiatric. 

---

166 Diferenţe interindividuale ' 
Spitzer (1976) a combătut cu curaj studiile lui Rosenhan; el 
susţine că diagnosticul „schizofrenie în remisie" este foarte rar folosit 
pentru pacienţii veritabili, deci este destinat numai pseudopacienţilor. 
Ca urmare, acest diagnostic nu poate pune într-o lumină proastă 
spitalele psihiatrice. El apără procedurile psihiatrice şi sugerează că 
problemele de diagnsotic sunt legate numai de anumiţi specialişti. 
Spitzer critică concluziile lui Rosenhan şi datorită utilizării termenilor 
„sănătos" - „nesănătos" („nebun"), care sunt doar termeni legali şi nu 
psihiatrici. Dar, mulţi psihiatri şi psihologi rămân la părerea că 
„schizofrenie în remisie" este un diagnostic comun. 
Fonagy şi Higgitt (1984) sugerează ca termenii precum 
anxietate sau schizofrenie să nu fie folosiţi sub forma unor categorii 
de diagnostic care descriu „boli" particulare, ci să fie utilizaţi cu 
scopuri descriptive, pentru a formula ipoteze testabile cu privire la o 
tulburare psihică. Dacă s-ar da curs acestei sugestii, s-ar putea ca 
problema etichetării să fie eludată. 
Autoevaluare 
1. Care sunt studiile care au sugerat că diagnosticul tulburărilor 
psihice nu este în totalitate fidel? 
2. Aceste studii sugerează renunţarea la diagnosticare? 
3. Care au fost presupunerile făcute cu privire la validitatea 
diagnosticului? 
4. Care sunt problemle ridicate de categorizarea sau 
„etichetarea" bolilor psihice? 

---

Psihopatologie: un continuum normalitate/anormalitate 167