Psihologie medicala

PSIHOLOGIE MEDICALA

Sanatate si boala

Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta durerii’’. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1. 
   Manifestari.
   

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).

Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn – impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr. syn – impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.

2. 
   Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).
   

Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:

1. 
   Factori declansatori
   
2. 
   Factori determinanti
   
3. 
   Factori favorizanti
   
4. 
   Factori predispozanti sau de risc
   
5. 
   Factori de mentinere
   

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in mod direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In psihopatologie, pană acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de natura psihosociala.

c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori din fiecare categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti). Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

Trauma psihica

Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare, eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de adaptare. In general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a individului la emotiile ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbari fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura chimica, ce afecteaza capacitatea persoanei de a face fata in mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte patogene durabile.

Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele două definesc insa lucruri diferite – trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe cand stresul este o manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma are o conotatie de suferinta sau boala.

Cauzele ce determina aparitia traumelor

Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin intense fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de a face fata sau de a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.

Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului stresor. Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care sunt adesea trecute cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc sa spuna ca ,,li se rupe sufletul’’sau ca ,,ii doare foarte tare’’. In urma evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care specialistii o numesc trauma psihica.

Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva aspecte comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de extrema confuzie si nesiguranta. Acest lucru apare, de asemenea, atunci cand persoane sau institutii de care persoana depinde sau in care persoana isi pune sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod neprevazut.

Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent. Cauzele tipice si pericolele de traume psihologice sunt:

1. 
   Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica, sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de traume la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor stresori.
   
2. 
   Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, razboiul sau alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
   
3. 
   Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele mai usoare de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizanta. In cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potential traumatic deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si violentele relativ usoare, acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a mecanismului de disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului, mai ales ca ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.
   

Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare. O persoana poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta persoana, nu va avea de suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu toate persoanele care experimenteaza un eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv traumatizata din punct de vedere psihologic.

Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de alcool, droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de concentrare, scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.

De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane dragi, efectele traumei pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei psihice.

Tratamentul traumei psihice

Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist. Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un consult la psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament psihologic, urmand ca, in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si tratament medicamentos. Lasata netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele.

Starea de sanatate si adaptarea

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creează probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze caracterul ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata, exercitii fizice, managementul stresului și evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.

Exprimarea emotiilor

Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le simtim in functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau sa intensificam anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest lucru, pentru a ne incuraja sau pentru a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea emotiilor incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin exemplul personal, cand anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa exprime ceea ce traiesc sau din contra, sa nu arate ceea ce simt.

Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a putea regla intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi controleaza sau regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si cognitive diferite pentru a se simti mai bine. In fata unei situatii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg sa nu se mai gandesca la acea problema, evitand in felul acesta trairile negative, fie aleg sa se implice in alta activitate placuta sau solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii la acea problema, implicandu-se in rezolvarea ei.

Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru inceput putem sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi, mai tarziu, cand mintea este mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt alese intotdeauna intentionat, insă folosirea repetata a anumitor strategii poate determina crearea unor reactii automatizate, iesind din zona controlului constient.

Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost ridicat la nivelul functionării cognitive.

O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii mai bune decat tendinta de a sta si a medita. Rememorarea cauzelor si consecintelor se indreapta spre amplificarea emotiilor negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii si judecătilor, eforturile de rezolvare a problemelor au mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.

Relatii asistent medical - pacient

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatică, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

Comunicarea diagnosticului

Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si decodificat.

In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care are rezonante etice si implica libertatea pacientului.

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de slabiciunea momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea bolnavului in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice anumite practici medicale.

Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot continua si la externare).

Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate, indiferent de statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie.

Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem ramane cu relatarea unor date aproximative. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu anumite rezerve.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil" este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar mai ales in fata constiintei.

Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu, pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".

De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici acest lucru nu e suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni.

In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional.

In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de catre oricare dintre membrii echipei medicale.

Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei ,,de la care ai ce invata’’, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc inteligenta sociala.

Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale, trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna slabiciune.

Rolul de bolnav

Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:

- scutirea de responsabilitatile rolurilor sociale;

- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a rolului de bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui complex de inferioritate);

• 
  obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si a coopera pentru vindecare;
  
• 
  obligatia bolnavului de a cere ajutor specializat, competent pentru vindecare, ceea ce implica acceptarea diagnosticului si mai ales a tratamentului.
  

Comportamentul in fata bolii

Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o interpreta adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza intre un pol de normalitate si unul de exacerbare, catastrofizare.

Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de personalitate (depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga sau dimpotriva, sa nu spuna nimic), modelul cultural, starea socio-economica (asigurarile de sanatate, etc), beneficiile secundare.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare, incertitudinea vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si:

• 
  ,,situatie normala’’desi nedorita – determina individul sa se mobilizeze si sa lupte contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament;
  
• 
  ,,dusman’’, uneori apare ,,fuga in sanatate’’, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare in fata bolii;
  
• 
  ,,pedeapsa meritata’’- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;
  
• 
  ,,pedeapsa nemeritata’’ – furie, revolta, cu mobilizarea resurselor;
  
• 
  ,,salvare’’, ,,castig’’ – mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul de lupta);
  
• 
  ,,beneficiu’’, manipulare constienta;
  
• 
  ,,slabiciune’’, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;
  
• 
  ,,pierdere iremediabila’’(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care bolnavul reactioneaza cu depresie);
  
• 
  ,,valoare aparte’’, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile.
  

Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:

• 
  iritabilitate, furie;
  
• 
  negare partiala sau totala;
  
• 
  depresie;
  
• 
  anxietate;
  
• 
  resemnare, etc.
  

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi:

• 
  realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural satisfacator, fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la tratament;
  
• 
  disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.);
  
• 
  ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural scazut, cei focalizati pe alte probleme);
  
• 
  negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari);
  
• 
  prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in speranta ca boala va trece de la sine;
  
• 
  mecanism de aparare.
  

Definirea conceptului de stress psihic

Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind „raspunsul nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata”. Conceptul a patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma „sindromului general de adaptare” care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.

In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii. Exista stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.

O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul, dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.

In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

Cauzele stresului

La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru (temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau de luare a deciziilor).

Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:

1. 
   Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii, etc);
   
2. 
   Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate, problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun si mai bine platit);
   
3. 
   Conflictele intrapersonale;
   
4. 
   Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu termene limita);
   
5. 
   Nesiguranta;
   
6. 
   Lipsa de control asupra evenimentelor;
   
7. 
   Competitia exacerbata;
   
8. 
   Ambitia dupa putere;
   
9. 
   Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;
   
10. 
    Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru ca isi inseala sotia etc);
    
11. 
    Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).
    

Vulnerabilitatea fata de stres

Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate, dincolo de limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite trasaturi de personalitate neaccentuate, dar inclinati catre un comportament generator de stres psihic.

Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate, intalnim insusiri comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si de raportare la cei din jur. Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei, au veleitati de sef si colectioneaza usor numeroase si variate stresuri psihice. Din aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga de boli cardiovasculare si cronice degenerative.

Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare, neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea, ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile. Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.

Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului imunitar, infectii cronice.

Mecanisme de coping in stres

Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping’’.

Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).

Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.

Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare”, tehnicile de coping de acest tip sunt frecvent întalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive” au o certa contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice, cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.

In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative, duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si adecvarea.

Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul

Termenul de ,,locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in care o persoană isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile”.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement”, Psychological Monographs, 80, 1-128).

Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec, respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile persoanei respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din afara, in timp ce locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor (pozitive sau negative) se gaseste in soartă, destin sau puterea altora.

Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la presiunile externe, ca si prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern este asociat cu o proportie mai mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si depresie.

Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern - exprimabil in autonomie timpurie, independenţa, responsabilitate) si strategiile agresive de coping sunt incurajate in societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern si strategiile pasive, de tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie” sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, in societatile de tip traditional).

Trasaturi imunogene ale personalitatii

• 
  Optimismul actioneaza in doua directii : minimalizarea gravitatii evenimentelor si supraestimarea propriilor resurse de a le face fata. In plus, umorul este o strategie de ajustare capabila si ea de a reduce evenimentele stresante;
  
• 
  Rezistenta (robustetea) reprezinta o aptitudine a individului de a fi neobosit, implicandu-se in activitati diverse cu multa curiozitate, gust pentru risc si pentru schimbare ;
  
• 
  Locul de control intern sinonim cu mentalitatea individului conform careia tot ce i se intampla i se datoreaza lui in buna masura si ca aceasta responsabilitate il obliga sa actioneze energic pentru indreptarea unor situatii nefavorabile, neasteptand de la altii rezolvare ;
  
• 
  Autoeficacitatea reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante, potrivit careia subiectul considera ca evenimentele cu rol stresant pot fi modificate, atenuate sau chiar preintampinate de catre orice individ si nu se afla la discretia intamplarii, subiectul considera ca poate stapani sau limita actiunea nociva a unor astfel de evenimente.
  
• 
  Umorul.
  

Trasaturi disimogene ale personalitatii


a) Firea anxioasa:
- prezinta stare de neliniste, tema, chiar frica nemotivata de existenta unui pericol real;
- stil perceptiv vigilent-evitant;
- angoasa este o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat (dificultatea de a respira) concomitent cu o mare tristete;
- anxietatea este un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestari neuro-vegetative;
- anxietatea are diferite consecinte somatice: dispnea (hiperventilatie), hipersudoratia, tremorul si insomnia;
- exista o anxietate normala si una patologica sau nevrotica, ultima fiind caracterizata printr-o hipereactie a unui subiect fata de o cauza presupusa;
- exista si o anxietate reactiva care este o anxietate intensa, disproportionata si motivata de o cauza justificata;
- anxietatea de caracter - dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in mod obisnuit spre anxietate

b) Personalitatea depresiva:

- insoteste unele boli si joaca rol etiologic in unele boli (cancer) prin efectul imunosupresiv asupra celulelor;
- la omul bolnav starea de depresie este tradusa prin senzatii de neputinta, de pierdere a energiei vitale, sentimente de autorepros, culpabilitate si desconsiderarea propiilor valori;
- corelatele somatice ale depresiei sunt: scaderea apetitului, scaderea in greutate, insomnia, hipersomnia, pierderea energiei (oboseala la trezire), prezenta a numeroase si variate forme de dureri;
- depresia mascata are o multitudine de simptome fizice ce pot constitui masca unei depresii pe care pacientul o ascunde;
- depresia poate atinge maximul prin inclinatia spre suicid a subiectului
c) Nevrozismul - include anxietatea, ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate, sensibilitate; este asociat cu boli somatice.