Bătrânii pot constitui o măsură în viaţă. Pot să-i înveţe pe tineri că „ismele” care au parazitat anii ’80, (comunism, hedonism, consumism etc.) nu au servit neamului omenesc, că însuşi triumfalismul, adică a vrea să învingi cu orice preţ, este extrem de periculos, că nu trebuie să devii puternic profitând de slăbiciunile altora. Tot de la bătrâni tinerii pot învăţa că goana spre fericirea exterioară este adeseori cauză de nefericire interioară, că a te lăsa sedus de promisiunile pe care le fac spoturile publicitare echivalează cu înstrăinarea de propriul sine, cu pierderea identităţii. Chiar dacă în actuala societate narcisistă viaţa valorează în funcţie de ceea ce se posedă, tinerii nu trebuie să fie educaţi în spiritul setei de putere, de succes şi de „realizare profesională”. Dacă aceste obiective îl vor hipnotiza pe om, cei care nu vor avea şansa să le împlinească în propria viaţă vor rămâne dezamăgiţi, cu riscul de a se intoxica, ucigând sau sinucigându-se.
Bătrânii sunt anticorpi pedagogici importanţi împotriva bacteriilor declinului.
