Psihologie pastorală

Cauzele familiale ale transexualităţii sunt foarte diferite. Dacă părinţii nu acceptă sexul fiului începând de la naştere, ei pot determina astfel în copil o inversiune psihologică. Dacă mama este posesivă şi tatăl este absent din punct de vedere psihologic, sau perceput ca persecutor, fiul poate să se replieze pe un rol pasiv-feminin, pentru că a interiorizat modelul matern, iar nu pe cel patern. Imaginea maternă, puţin câte puţin, invadează psihicul fiului şi un „eu” feminin se substituie „eu”-lui masculin, până ce şi „eu”-l corporal (sau conştiinţa propriului corp) se transformă, iar viitorul adult ajunge să „simtă” ca o femeie; interesele hetero-sexuale sunt slabe, existând carenţe de autostimă şi de autoafirmare, precum şi dorinţe homosexuale pasive.

Terapie. În cazurile de transexualitate, pacienţii recurg actualmente la tratamente hormonale şi chirurgice. Tratamentele hormonale (testosteron) se conjugă de obicei cu injectarea de substanţe pentru a mări volumul sânilor, chiar dacă există riscul degenerării în tumoare canceroasă a ţesuturilor mamare. Terapia chirurgică constă în eliminarea organelor genitale şi în construirea unui organ feminin improvizat; acest lucru nu este privat de riscuri, şi semnifică de fapt doar o „travestire” anatomică, o aparenţă a sexului opus, cu o limitată satisfacţie sexuală şi însoţită de sterilitate. În cazul operaţiilor, adeseori castrarea chirurgicală determină dificultăţi psihologice privitoare la integrarea socială a noului rol şi deteriorarea personalităţii; s-au verificat cazuri în care au fost pretinse ulterioare intervenţii, mai drastice, sau s-a dorit reluarea precedentei anatomii sexuale.

În Europa unicul stat care a permis în mod legal castrarea chirurgică pentru transexuali a fost Danemarca; ilegal s-a practicat şi în Maroc şi Statele Unite. Actualmente, cadrul juridic este mult mai flexibil. Persoanele cu acest gen de probleme necesită o grijă pastorală specială, în urma căreia să-şi poată asuma, chiar dacă cu mare întârziere, rolul sexual pe care îl au prin natură. Din punct de vedere spiritual se poate recupera timpul pierdut, traumele suferite pot fi vindecate, iar rănile interioare cicatrizate.⁵⁶

Avem deci în obiectiv bolnavi care nu au dobândit identitatea sexuală legitimă şi naturală, voită de Dumnezeu; ei aparţin doar din punct de vedere psihologic sexului opus, şi o manifestă în opţiunea vestimentară, în modul de a munci etc. În timp ce travestitul cu haine feminine caută printr-o identificare cu mama, obiecte de iubire masculine, travestita cu haine masculine tinde să fie bărbat, în tentativa de a se iluziona şi de a induce în eroare că posedă caractere masculine.

La nivel social, în lumea contemporană şi în istoria umanităţii s-a înregistrat o tendinţă de „masculinizare” a femeii, şi de „feminizare” a bărbatului. Aceasta demonstrează că, la nivel colectiv, au avut loc anumite traume ce au alterat identitatea feminină şi masculină din societate. Femeia, de-a lungul modernităţii, a optat pentru pantaloni, în timpurile mai recente pentru scurtarea părului imitând tunsura masculină, preluând unele obiceiuri aparţinătoare în trecut exclusiv bărbaţilor, precum fumatul sau sporturile masculine (boxul, fotbalul). Bărbatul societăţii postmoderne, în schimb, are la rândul său tendinţe tipic feminine: îşi vopseşte părul, demonstrând astfel o preocupare exagerată, tipic feminină, pentru aspectul exterior, poartă cercei – elemente ce în unele culturi, precum cea latino-americană constituie un element definitoriu al feminităţii (Maica Domnului din icoanele latino-americane poartă în mod obligatoriu cercei) – etc. Societatea noastră prezintă simptomele clare ale unei crize a rolului social atât al femeii, cât şi al bărbatului.