1. Familia- situaţia femeii în Egiptul Antic Familia- poziţia socială a femeii în cultura chineză

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 28.48 Kb.
tarix07.04.2018
ölçüsü28.48 Kb.

DISCIPLINA: ISTORIE

Femeia în Evul Mediu

1.Familia- Situaţia femeii în Egiptul Antic

2. Familia- Poziţia socială a femeii în cultura chineză
Ghera Suada

Herinean Rafaela


Clasa a XI-a SN2


Familia. Situaţia femeii
1“Poate ca nici un alt popor din Orientul Antic n-a avut despre familie o concepţie atât de sănătoasă şi de modernă ca egiptenii” (G. Nolli) – Ceea ce este întreadevăr atestat în multe privinţe.

Astfel, condiţiile căsătoriei în Egipt, constituie aproape o excepţie în întreaga lume a Orientului Antic. Numeroase cântece de dragoste pe care le cunoaştem – şi care cu siguranţă că nu erau compoziţii de studiat în şcoli, şi nu inventeaza situaţii abstracte, ci sunt la origine producţii elaborate în mediul popular, reflectând situaţii ce corespundeau realităţiilor – vorbesc clar despre o liberă alegeer din partea tinerilor. Chiar dacă puteau să intervină şi interese economice sau combinaţii de familie, este cert totuşi că tirilor li se lasă multă libertate de iniţiativă.

Şi sistemul dotei avea în Egipt un alt sens, o altă funcţie şi o formă diferită de administrare decât în alte ţări ale Antichităţii. În Egipt dota trebuia să formeze un parimoniu familail, o garanţie materială a viitorului cămin. De aceea, din suma convenită (cel puţin în clasele avute) soţul aducea două treimi, iar soţia o treime (în bani, sau în natură). Cât trăiau, soţii nu se atingeau de acest depozit, nici unul dintre ei nu-l puteau să-l înstrăineze în nici un fel, nici măcar partea adusă de unul din ei. În caz de deces al unuia dintre soţi, celălalt avea utulfructul întregii dote a amândurora; dar putea să dispună după bunul său plac numai de partea adusă de el la contractarea căsătoriei.”Se caută prin aceasta să se evite condiţia penibilă şi umilitoare a femeii văduve, care ar fi putut rămâne fără nici un mijloc de întreţinere” (G. Nolli). Momentul principal al ceremoniei nupţiale era drumul miresei la casa mirelui. Nu ştim dacă era, şi în ce condiţii, indisolubilă o căsătorie.

2Este probabil că divorţul se pronunţa numai la cererea soţului (sau şi a soţiei), şi în urma unei hotărâri judecătoreşti, când trebuia să relgementeze şi problemele dotei, a diviziunii bunurilor, a succesiunii etc.

Grecii antici care vizitaseră Egiptul au fost foarte surprinşi de numărul neobişnuit de mare de copii, precum şi de faptul că aici nu exsista - ca în Grecia – barbarul obicei de a abandona copiii nedoriţii de părinţi. Fireşte însă că şi în Egipt copiii de sex masculin, erau preferaţi celor de sex feminin. Nou–născuţii erau înscrişi în registrul ţinut de scribul funcţionar al stării civile al stării civile – cu numele personal al copilului, la care se adăugă: fiul lui X (numele tatălui, dar uneori şi al mamei, sub forma: născut din stăpâna casei Y).

Copilul era alăptat până la vârsta de 3 ani – întrucât se credea că pe durata alăptării mama nu puta deveni gravidă. Până la o anumită vârstă, până când nu se simţeau jenaţi de nuditatea lor, copiii umblau goi. Apoi copiii îi ajutau pe părinţi, pregătindu-se pentru ocupaţia tatălui lor. Şcoli nu existau, decât şcolile de scribi, rezervate însă exclusiv copiilor de nobili, de preoţi sau de funcţionari ai statuli.

Documentele literare şi iconografice egiptene prezintă viaţa de familie în cele mai frumoase culori.

În societatea egipteană femeia deţinea o poziţie de o demnitate puţinobişnuită în lumea antică. I se respecta dreptul de propietate şi zestre; ea era numită ’’stăpâna casei’’; iar când rămânea văduvă devenea de drept capul familiei. Egiptenii erau monogami, dai înalţii demnitari se considerau deosebiţi de onoraţi când regele le dăruia din haremul regal o femeie de rang superior soţiilor lor, pe care o luau ca a doua soţie. Conştiinţa egalităţii sexelor era profun înrădăcinată în tradiţia egipteană, iar prescripţiile religioase cereau ca femeia să fie tratată bine. În unele texte se specifică expres egalitatea absolută a femeii cu bărbatul în faţa legii (fapt plauzibil cel puţin în cercurile superioare ale societăţii). Un aspect interesant al dreptului egiptean este cel în care femeia apare solidară cu soţul ei când acesta comite o infracţiune.’’

Unele femei au îndeplinit nu numai funcţiile de preotese ale templelor, ci şi înalte funcţii politice. Pe la mijlocul mileniului al II-lea tronul Egiptului era ocupat de o femeie, iar în secolul al VIII-lea mai multe femei au deţinut foarte importanta şi influenta funcţie de ’’mare preot’’.




Familia. Poziţia socială a femeii

3 De-a lungul mileniilor rezisteţa morală a poporului chinez a fost mult susţinută de forţa şi coeziunea familiei.

Solidaritatea familială era fundamentală, mai întâi, pe cultul strămoşilor- Chinezii credea că strămoşii erau înzestraţi cu puteri nelimitate; puteau acorda urmaşilor protecţie şi prosperitate în toate, aşa cum puteau să le trimită cele mai grele pedepse şi nenorociri- Culstul strămoşilor urmărea să le obţină bunăvoinţa; el trebuia asigurat în viitor de copiii lor. Datoria de a avea copii se justifica prin nevoia de a se asigura cultul strămoşilor. – În al doilea rând, solidalitatea familiei rezida şi pe doctrina pietăţii filiale, formulată încă de la înţelepţii suverani legendari. Fără ca însă pietatea filială să însemne supunere oarbă; dimpotrivă ‚’’ un tată trebuie să aibă un fiu cu care să discute’’.

Rostul familiei era procreaţia. Femeia care nu pura avea copii – ceea ce era ruşinea cea mai mare – il îndemna pe soţ să-şi ia o concubină, i-o căuta chiar ea. Copii de sex feminin, însă, erau consideraţi o grea povară; de aceea, când se năşteau într-o familie prea multe fete, în timpurile străvechi erau părăsite pe câmp, lăsate să moară de foame şi frig sau pradă animalelor.

Educaţia copiilor urmărea să le înăbuşe tendinţele invidualiste, să dezvolte în ei resătectul faţă de părinţi, de cei mai în vârstă şi de superiori.

Copii erau mai degrabă răsfăţaţi decât pedepsiţi; pedepsele corporale se aplicau cât mai rar posibil. La varsta de 7 ani copiii erau daţi la şcoală – dar nu copii de ţărani. În secolul al X-lea învăţământul public şi privat era foarte răspândit la oraşe. Începnând din secolul XI prefecturile si subprefecturile deschideau numeroase şcoli în toate provinciile imperiului; iar în secolele imediar următoare, şcoli superioare de stat.

Căsătoria, care era hotărâtă de părinţii tinerilor – chiar fără ca aceştia să se fi văzut vrepdată. În secolul V legea îi obliga pe părinţi să-şi căsătorească copii cel mai târziu la împlinirea vârstei de 20 de ani (iar fetele – la 17 ani). Căsătoria nu putea fi contractată decât între doi tineri care nu aveau acelaşi nume de familie. După ce părinţii tinerilor cazuseră de acord în principiu, îşi trimiteau unii altora datele exacte de naştere ale copiilor şi numele părinţilor, bunicilor şi străbunicilor; pe baza tuturor acestor date urma să se facă horoscopul, care va hotărâ dacă unirea tinerilor este sau nu sub bune auspicii.


4 Odată căsătoria hotărâtă se făcea un schimb de daruri practice, utile (act considerat drept actul logodnei), dar şi simbolice: o gâscă sălbatică şi o bucată de mătase. Ceremonia căsătoriei se desfăşura după un ritual bine stabilit: miresei i se trimitea un scaun purtat sau ’’căsuţa miresei’’, mama fetei rostea o formulă augurală, mireasa pleca singură la casa mirelui, în timp ce în casa părinţilor ei luminile ardeau trei nopţi de-a rându. În casa mireşui tinerii se închinau în faţa tăbliţei cu numele strămoşilor – act care reprezenta elementul religios al căsătoriei. Li se ofereau două cupe de vin, din care fiecare vărsa în paharul celuilalt - gest simbolic al afecţiunii şi unirii celor doi. În încăperea mare a casei familia şi invitaţii le predau cadodurile;

Nunta se încheie cu o petrecere până dimineaţă.

Tot atât de simplu era şi actul divorţului. Căsătoria nu era socotită o legătură indisolubilă pentru că nu fusese sancţionată printr-un act religios. Despărţirea era oricând posibilă, pe baza consimţămândului mutual. Când acesta lipsea, femeiea putea fi repuiată de soţ pentru unul dintre cele 7 motive stabilite de tradiţie: lipsa de respect faţă de socri, sterilitatea, adulter, gelozie, furt, limbuţie şi boli care o împiedicau să participe la cultul strămoşilor (de exemplu epilepsia). Dar nici unul dintre aceste motive nu era valabil dacă femeia nu mai avea părinţi, dacă purtase deja doliu pentru unul din socrii ei, sau dacă soţul ei se îmbogăţise după data căsătoriei lor. Sub anumite aspecte, poziţia juridică şi socială a femeii chineze era umilitoare. Nu avea nici un fel de drept de propietate. Când un bun de familie urma să se împartă, femeia era exclusă. Fiicele sau soţiile nu îl puteau moştenii pe tată, respectiv pe soţul lor – decât în cazuri excepţionale, când nici o rudă a bărbatului, tată sau soţ, aducea ca zestre bijuterii, haine scumpe, mătăsuri.

Pe de altă parte chinezii au avut totdeauna respect pentru soţia mamă, atât în familie cât şi în societate. Dealtminteri, soţia nici nu putea fi geloasă pe concubină, căci – cum am văzut – gelozia putea fi invocată ca motiv de divorţ. Soţia singurăera recunoscută adevărata soţie şi stăpână, în timp ce concubinele aveau aproapeo poziţie de sclave.




Nefertiti

Bust Egiptean antic expus in muzeul Field din Chicago

Desen surprins in Evul Mediu


Eleanor de Aquitania – cea mai puternica femeie din Europa in

Evul Mediu.



Hatshepsut – una din cele mai puternice femei din Evul Mediu, din Egipt



Bibliografie:
1.http://www.roportal.ro/articole/cele-mai-influente-femei-din-istorie-3907.htm
2. http://www.roportal.ro/articole/cele-mai-influente-femei-din-istorie-3907.htm
3. http://www.roportal.ro/articole/cele-mai-influente-femei-din-istorie-3907.htm
4. Ovidiu Drimba – Cultura şi civilizaţia Egiptul Antic, editura SAECULUM I.O, Bucureşti 2007

1 (Ovidiu Drimba- CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA EGIPTULUI ANTIC, editura , anul 2007, Bucureşti, paginile 175-175)

2(Ovidiu Drimba- CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA EGIPTULUI ANTIC, editura SAECULUM I.O , anul 2007, Bucureşti, paginile 176-177)

3 (Ovidiu Drimba- CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA CHINEZĂ, editura SAECULUM I.O, anul 2007, Bucureşti, paginile 41-42-43)

4 (Ovidiu Drimba- CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA CHINEZA,editura SAECULUM I.O, anul 2007, Bucureşti, pagina 43-44)


Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə