1.formularea “
ontologică”:
logoi şi
Logos-ul
a) “părticele ale lui Dumnezeu”: multiplicitatea logoi-lor creaturilor şi unitatea lor în Cuvântul, care a participat la creaţie. Prezenţa logoi-lor în Logos prin preexistenţă şi participare.
b) “care am curs (alunecat) de sus” : unirea creaturii cu Dumnezeu este asigurată prin conformitatea cu logos-ul potrivit căruia a fost creată de Dumnezeu la timpul oportun Acest logos este în şi la (pros ) Dumnezeu.
1081C11-1085A6 - 2. formularea “ascetică”. Participarea la Hristos prin virtuţi, Mântuitorul fiind fiinţa tuturor virtuţilor (ICor. 1,30) şi “ în El viem, ne mişcăm şi suntem” (F.Ap.17,28). Deci orice om care participă la virtuţi, participă la Dumnezeu.
Prin virtute, adică prin orientarea libertăţii de a alege- proairesis şi a vointei deliberative-gnome potrivit Binelui, omul face să corespundă în sine începutul şi sfărşitul (finalitatea), chipul şi asemănarea, care formează împreună scopul- scopos pe care Dumnezeu îl are cu el. Triada einai, eu einai, aei einai :
a) Omul este “parte a lui Dumnezeu” sub un triplu aspect:
- în calitate de existent, prin logos-ul său de a fi care este în Dumnezeu
- ca fiind bun, prin logos-ul existenţei bune care este în Dumnezeu
- în calitate de Dumnezeu [prin har], prin logos-ul său de a fi pupurea care este în Dumnezeu
b) Omul “a căzut (alunecat) de la Dumnezeu “îndepărtându-se de propriul său logos prin voinţa sa
1085A7-C5 -3. formularea “iconomică”: logoi ca voiri dumnezeieşti
a) Reamintirea abisului care-l separă pe Dumnezeu de creatură. Nefiind creat, Dumnezeu nu cunoaşte creaturile după un mod creat (sensibil sau inteligibil), ci, fiind create după voia Sa, ca pe propriile Sale voiri
b) Fiecare om aderă la această voie a lui Dumnezeu în legătură cu el sau o respinge printr-o mişcare a liberului său arbitru-
proairetike kinesis - Ibid., p.46,47