Obligaţia privind formarea continuă este prevăzută de art. 35 din Legea 303/2004 ca o garanţie a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor în exercitarea funcţiei. Cadrul legal privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor şi de atestare a rezultatelor obţinute este stabilit prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 322/24 august 2005, cu modificările ulterioare, care prevede la art. 5, organizarea formării profesionale continue atât la nivelul Institutului Naţional al Magistraturii, cât şi descentralizat, la nivelul curţilor de apel, precum şi la instanţele din circumscripţiile acestora.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, prin decizia preşedintelui instanţei, au fost desemnaţi pentru îndeplinirea acestor atribuţii în anul 2017, preşedinţii celor două secţii, civilă şi penală, care funcţionează în cadrul instanţei.
Responsabilii cu activitatea de formare continuă la nivelul instanţei au propus şi au transmis judecătorului desemnat de la nivelul Curţii de Apel Bucureşti propunerile de formare continuă ale magistraţilor, au colaborat cu judecătorul desemnat la nivelul Curţii de Apel Bucureşti la întocmirea planului de formare continuă descentralizată şi pentru realizarea selecţiei participanţilor la activităţile de formare la nivel descentralizat, au organizat activităţile de formare continuă descentralizată de la nivelul instanţei, au întocmit semestrial raportări privind activităţile de formare continuă descentralizată organizate la nivelul instanţei şi au propus temele de învăţământ profesional privind personalul auxiliar.
Tematica de formare profesională continuă la nivelul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti ţine seama de dinamica procesului legislativ şi are ca scop cunoaşterea şi aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europene şi internaţionale la care România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Constituţionale, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice.
În anul 2017, au fost pregătite, în scris, de către de către judecătorii desemnaţi, referate în materie civilă şi în materie penală, şi s-au desfăşurat dezbateri ale judecătorilor, lunar, la datele stabilite conform programului, fiind întocmit cu fiecare ocazie, tabel privind participanţii.
În concret, în anul 2017, în materie civilă, au fost dezbătute următoarele teme: 1. Teoria impreviziunii. Reglementare în noul Cod civil, în legi speciale şi în dreptul european. Revizuirea contractelor ca efect al impreviziunii. Examen jurisprudenţial. 2. Clauze abuzive în contractele de credit bancar. Norme de drept intern şi de drept european aplicabile. Jurisprudenţă. 3. Proceduri judiciare privind exercitarea autorităţii părinteşti în actuala reglementare. 4. Domeniul de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind insolvenţa persoanei fizice şi consecinţele juridice asupra măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor privind patrimoniul debitorului. 5. Acţiunea în rectificarea înscrisurilor de carte funciară prevăzută de Legea nr. 287/2009 - Codul civil. Caracterul subsidiar al acţiunii. 6. Moştenirea vacantă în Legea nr. 287/2009 - Codul civil. Acţiunea în constatarea vacanţei succesorale. Calitate procesuală pasivă. 7. Protecţia persoanelor vulnerabile sub incidenţa Legii nr. 122/2006 privind azilul în România cu modificările ulterioare. 8. Regimul juridic al prescripţiei extinctive prevăzut de Legea nr. 287/2009 Cod civil. 9. Hotărârea judecătorească civilă în sistemul de drept actual. Natura juridică şi efectele hotărârii judecătoreşti civile prevăzute de Legea nr. 134/2010 - Codul de procedură civilă, modificată. 10. Dovada cu înscrisuri în procesul civil. Legea nr. 134/2010 - Codul de procedură civilă, modificată.
În materie penală, în cursul anului 2017, au fost propuse şi organizate teme la învăţământul profesional pentru judecători cuprinzând diverse probleme de drept, după cum urmează: 1. Renunţarea la urmărirea penală. 2. Procedura în cauzele cu inculpaţi minori. 3. Regimul juridic al sancţiunilor disciplinare aplicate persoanelor private de libertate. 4. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie. 5. Abuzul în serviciu. 6. Cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului „Beraru împotriva României”. 7. Protecţia martorilor şi a persoanei vătămate în cursul procesului penal. 8. Extrădarea activă. 9. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. 10. Internarea medicală.
De asemenea, în anul 2017, au fost pregătite şi prezentate de către persoanele desemnate referate privind teme de învăţământ profesional pentru personalul auxiliar în materie civilă şi penală. Temele abordate au vizat dobândirea de către grefieri a unor cunoştinţe temeinice, cu aplicabilitate practică şi care au impact în activitatea profesională desfăşurată în cadrul instanţei, fiind avute în vedere următoarele teme:
A. Secția Civilă: 1. Dispoziţiile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, referitoare la activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ, la activitatea în timpul şedinţei de judecată şi la activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor, în cauzele civile. 2. Incompatibilitatea grefierilor sub incidenţa Legii nr. 134/2010 - Codul de procedură civilă, modificată. 3. Cauţiunea. Procedura de stabilire şi de restituire în actuala reglementare. 4. Încuviinţarea executării silite prevăzute de Legea nr. 134/2010 - Cod de procedură civilă, modificată. 5. Procedura specială privind măsurile asigurătorii şi provizorii prevăzută de Legea nr. 134/2010 - Cod de procedură civilă, modificată.
B. Secţia Penală: 1. Executarea măsurilor educative neprivative de libertate. Aspecte practice. 2. Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. 3. Procedura în camera preliminară după modificarea Codului de procedură penală prin O.U.G. nr. 82/2014. 4. Controlul judiciar.
În scopul asigurării unei practici unitare atât la nivelul instanţei cât şi pentru punerea în acord cu practica judiciară a instanţelor superioare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin preşedintele de secţie şi judecătorii delegați cu practica de casare, au verificat soluţiile pronunţate de către instanţele superioare în căile de atac în diverse probleme de drept, soluţii care au fost apoi prelucrate în întâlnirile periodice ale secţiilor.
Au fost întocmite referate de către judecătorii delegați cu practica de casare. De asemenea au fost dezbătute în cadrul întâlnirilor de colectiv diverse probleme de drept pentru a fi avute în vedere la asigurarea unei practici unitare la nivelul instanţei.
Totodată, personalul acestei instanţe a participat la cursurile şi seminariile organizate de Institutul Naţional al Magistraturii şi de Şcoala Naţională de Grefieri, dar şi la dezbaterile privind practica neunitară şi la activităţile de formare continuă descentralizată organizate de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi la seminarii internaţionale ERA, EJTN sau EASO.
Ca o manifestare a responsabilităţii pentru formarea profesională continuă a judecătorilor prin pregătire individuală, menţionăm şi numeroasele participări ale judecătorilor acestui colectiv la seminarii naţionale şi internaţionale.
Dostları ilə paylaş: |