Raport anual de activitate


Capitolul I - DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA INSTANȚEI JUDECĂTOREŞTI



Yüklə 0,71 Mb.
səhifə2/11
tarix30.12.2018
ölçüsü0,71 Mb.
#87914
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Capitolul I - DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA INSTANȚEI JUDECĂTOREŞTI




I.1. Volumul de activitate

În anul 2017, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au fost înregistrate un număr de 34.055 cauze, în uşoară scădere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat un număr total de 35.075 dosare.

În raport de stocul scriptic (6.462 dosare), numărul total al cauzelor aflate pe rolul acestei instanţe în anul 2017 a fost de 40.517.

În raport de stocul din aplicaţia STATIS, care consideră ca dosare soluţionate numai pe cele cu documentul de redactare închis, stoc de 8.807 dosare, numărul total al cauzelor aflate pe rolul acestei instanţe în anul 2017 a fost de 42.862.



În ceea ce priveşte numărul de cauze soluţionate, este de menţionat faptul că au fost finalizate prin hotărâre sau prin încheiere un număr de 35.086 cauze. Conform aplicaţiei STATIS, în anul 2017 au fost închise un număr de 34.515 dosare.

Volumul total de activitate – potrivit evidenţelor scriptice Anul

Dosare înregistrate

Stoc

la începutul anului

Cauze pe rol

Dosare soluţionate

Stoc la sfârşitul

anului

Suspendate

2017

34.055

6.462

40.517

35.086

5.431

1.123

2016

35.075

7.152

42.227

35.765

6.462

1.340

2015

46.220

9.618

55.838

48.686

7.152

1.613

2014

39.148

11.346

50.494

40.876

9.618

1.764

2013

35.268

12.211

47.479

36.133

11.346

2.113

2012

41.488

7.028

48.516

36.305

12.211

1.773

2011

33.500

6.485

39.985

32.957

7.028

1.704

2010

26.547

7.420

33.967

27.482

6.485

1.539

2009

21.318

3.767

25.085

17.665

7.420

1.422

2008

11.669

2.965

14.634

10.867

3.767

1.342

2007

11.902

2.795

14.697

11.732

2.965

1.065

Din perspectiva volumului de activitate, Judecătoria Sector 4 Bucureşti se încadrează în prezent, la nivel de ţară, între instanţele cu un volum mare de activitate, remarcându-se o creştere substanţială în ultimii ani a numărului de dosare nou înregistrate şi a volumului de activitate, astfel cum se poate observa din tabelul de mai sus, numărul cauzelor nou înregistrate fiind totuşi în scădere în raport de anii 2015 şi 2016.

Sub acest aspect este de menţionat că instanţa se situează, totuşi, în continuare între primele 10 judecătorii din ţară în raport de numărul cauzelor nou intrate. Trebuie menţionat că volumul de activitate nu ia în considerare şi activitatea judecătorului delegat la Penitenciarul Jilava şi la Spitalul Penitenciar Jilava, care a soluţionat în cursul anului 2017 un număr de 1.134 de cereri.

Uşoara scădere a volumului de activitate se datorează în principal modificărilor în materia executării silite, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 666 din Noul Cod procedură civilă referitoare la încuviinţarea executării silite şi la criteriul care atrage calificarea unei instanţe ca fiind instanţă de executare, respectiv domiciliul/sediul debitorului.

Cu toate acestea, numărul de cauze care s-au înregistrat în cursul anului 2017 este în continuare mare. Sub acest aspect este de menţionat faptul că schema de personal a fost modificată în cursul anului 2016 numai în ceea ce priveşte numărul de judecători, însă din perspectiva posturilor de personal auxiliar alocate, aceasta este mult subdimensionată, astfel încât sunt necesare ajustări ale schemei de personal, pentru a se realiza soluţionarea cu celeritate a cauzelor înregistrate în cursul anului 2017.

Se poate concluziona că în ultimii 9 ani (2009 – 2017) s-a dublat volumul de activitate, iar procedura încuviinţării executării silite prevăzută de art. 666 din Noul Cod procedură civilă, astfel cum acest articol a fost modificat, precum şi dosarele având ca obiect confirmare internare medicală nevoluntară/externare nu fac decât să încarce şi pe viitor, în mod excesiv, volumul de activitate al instanţei, angrenând resurse materiale şi de personal care ar putea fi redirecţionate către alte activităţi.

Numărul mare de dosare aflate pe rol poate afecta calitatea actului de justiţie în contextul în care schema de personal auxiliar a instanţei este grav subdimensionată, numărul de grefieri fiind insuficient în raport de numărul de judecători din schema de personal şi în raport de compartimentele auxiliare a căror activitate necesită alocarea unor grefieri care nu pot participa la şedinţele de judecată, precum şi în raport de numeroasele registre şi evidenţe care trebuie întocmite în raport de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, evidenţe care nu se regăsesc în prezent în totalitate în aplicaţia ECRIS.



Din analiza volumului de activitate se poate remarca o scădere a numărului de cauze nou intrate, în principal în materie civilă, datorată aşa cum s-a arătat anterior scăderii numărului de cereri în materia încuviinţării executării silite.

Volumul de activitate pe materii în anul 2017 - scriptic


Materie

Stoc la 01.01.2017

Intrate

Dosare pe rol

Soluţionate

Stoc la 31.12.2017

Pondere materii în raport de dosarele pe rol

Civil

2.835

16.263

19.098

16.483

2.615

47,76%

Penal

565

6.720

7.285

6.840

445

19,73%

Contencios administrativ

1.171

2.705

3.876

2.836

1.040

7,94%

Litigii cu profesioniştii

1.220

1.063

2.283

1.528

755

3,12%

Minori şi Familie

566

7.297

7.863

7.304

559

21,43%

Litigii de muncă

105

7

112

95

17

0,02%

Pe de altă parte, se remarcă o creştere a volumului de activitate în materie penală şi în materia minori şi familie, generată de faptul că Judecătoria Sector 4 Bucureşti este competentă teritorial în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de confirmare internare nevoluntară /externare, şi o scădere în materia litigiilor de muncă, materie în care numărul de contestaţii la executare privind drepturile salariale a scăzut semnificativ.

Structura pe materii a cauzelor noi intrate în anul 2017

De asemenea, se poate observa şi reducerea stocului, astfel: la finalul anului 2016, Judecătoria Sector 4 Bucureşti figura cu un stoc de 6.462 cauze, în timp ce la finalul anului 2017 numărul de dosare nesoluţionate este de 5.431, înregistrându-se o diminuare a stocului cu 1.031 dosare.

Stocul din aplicaţia STATIS, de 8.807 dosare la începutul anului 2017 este explicat prin aceea că aplicaţia în discuţie consideră ca dosare soluţionate dosarele cu documentul de finalizare redactat şi închis. Conform aceleiaşi aplicaţii, la finalul anului 2017, stocul a scăzut la 8.347 dosare.

Creşterea gradului de ocupare a schemei de personal în ceea ce priveşte magistraţii şi personalul auxiliar, concomitent cu majorările suferite de schema de personal a magistraţilor în anul 2016, a influenţat dinamica pozitivă a evoluţiei stocului.

Stocul înregistrat la sfârşitul anului 2017 este structurat astfel: 445 cauze penale, din care 3 suspendate, şi 4.986 cauze civile, din care 1.120 suspendate.

Este de menţionat faptul că o parte din dosarele aflate în stoc se află în prezent în procedura de camera preliminară sau în procedura prealabilă civilă, respectiv un număr de 1.351 dosare.

Din analiza stocului se poate observa că din totalul de 5.431 cauze în stoc, 1.123 îl reprezintă dosare suspendate, respectiv 20,68%, iar numărul cauzelor mai vechi de un an de este 176 dosare, respectiv 3,24% din totalul dosarelor nesoluţionate la sfârşitul anului 2017.


  1. Volumul de activitate pe Secţia civilă în anul 2017

Volumul de activitate al Secţiei Civile în cursul anului 2017 porneşte de la un stoc de 5.897 dosare la sfârşitul anului 2016, la care s-au adăugat 27.335 de cauze civile nou intrate (incluzând toate materiile juridice cu excepţia penalului), numărul de dosare pe rol înregistrat fiind de 33.232, din care au fost soluţionate 28.246, stocul final la sfârşitul anului 2017 fiind de 4.986 dosare, din care 1.120 dosare suspendate.

Prin comparaţie cu anul anterior, numărul dosarelor intrate şi al dosarelor soluţionate a fost mai mic decât în anul 2016, înregistrându-se însă şi o scădere a stocului, tendinţă care este în concordanţă cu activitatea generală a instanţei care a înregistrat o scădere în ultimii ani.



Anul

Stoc la 01.01.2017

Intrate

Dosare

pe rol

Soluţionate

Stoc la

31.12.2017

Suspendate

2017

5.897

27.335

33.232

28.246

4.986

1.120

Pe parcursul anului 2017 au funcţionat în cadrul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti un număr de 8 complete specializate în materia dreptului familiei şi 3 complete specializate în materia fondului funciar.

De asemenea, au funcţionat în cadrul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti un număr de 13 complete specializate în materia executării silite, 6 complete specializate în materia contenciosului administrativ, 4 complete specializate în materia azilului şi 3 complete specializate în materia soluţionării cererilor referitoare la persoane juridice non profit (asociaţii şi fundaţii, asociaţii de proprietari, sindicate, etc.).

În materia executării silite, activitatea instanţei s-a desfăşurat în principal în ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite, contestaţia la executare, validarea popririi şi întoarcerea executării silite, fiind înregistrate şi alte tipuri de cereri în această materie, fără ca numărul acestora din urmă să fie relevant.

Numărul de cereri privind încuviinţarea executării silite înregistrate în cursul anului 2017 a fost de 10.145, în scădere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 13.680 dosare, dar în continuare într-un număr foarte mare.

În ceea ce priveşte contestaţiile la executare, se poate observa o creştere a numărului de cauze, fiind înregistrate un număr de 1.587 cauze, faţă de 1.536 cauze în anul 2016, iar în ceea ce priveşte validarea de poprire numărul de cauze înregistrate a fost de 411 dosare, în creştere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 303 cauze.

Referitor la activitatea completurilor specializate în materia soluţionării cererilor care au ca obiect acordarea personalităţii juridice, în anul 2017 acestea au avut de soluţionat un număr de 437 dosare, în uşoară creştere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat un număr de 416 dosare.

Completele specializate în materia fondului funciar au primit spre soluţionare în cursul anului 2017 un număr de 45 de dosare, faţă de anul 2016, când s-au înregistrat în această materie un număr de 22 dosare.

În materia contenciosului administrativ şi fiscal, volumul de activitate şi dinamica cauzelor nou intrate pe rolul instanţei au înregistrat pe parcursul anului 2017 o uşoară creştere sub aspectul plângerilor contravenţionale, unde s-au înregistrat un număr de 2.190 dosare, faţă de 1.928 cauze în cursul anului 2016, dar şi în ceea ce priveşte cererile referitoare la procedura azilului, materie în care se observă un volum constant de activitate, fiind înregistrate în cursul anului 2017 un număr de 340 dosare, faţă de 246 de cereri în cursul anului 2016.

Completele specializate în materia dreptului familiei au soluţionat în cursul anului 2017 un număr de 7.304 cauze din totalul de 7.297 cauze înregistrate în anul menţionat, în creştere faţă de anul 2016, când au soluţionat 5.914 cauze din totalul de 5.901 cauze înregistrate în cursul acelui an.

În această materie se poate observa o creştere semnificativă a volumului de activitate, creştere datorată faptului că începând cu luna noiembrie 2014 instanţa a fost sesizată cu cereri privind procedura de confirmare internare medicală nevoluntară/externare, în conformitate cu prevederile Legii nr 487/2002, astfel cum a fost modificată.

Tot în materia minori şi familie, un impact important l-a avut modificarea dispoziţiilor art. 23 şi următoarele din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Numărul de cauze înregistrate în această materie a fost de 121 în cursul anului 2017, înregistrând o uşoară creştere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 107 dosare cu acest obiect.

În ceea ce priveşte soluţionarea acestor cereri, procedura se desfăşoară în Camera de Consiliu, în termen de maxim 72 de ore de la înregistrarea dosarului, cu participarea procurorului şi cu respectarea dispozițiilor privind asigurarea asistenţei juridice a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie, fiind emisă adresă către Barou pentru asigurarea asistenţei juridice în situaţiile în care persoana nu are apărător ales.

Referitor la practica Judecătoriei Sector 4 Bucureşti sub aspectul evidenţelor în această materie, se impune a se menţiona că în anul 2016 a fost constituit registrul prevăzut de Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor în această materie.

Cât priveşte cauzele în materia litigiilor de muncă, se poate observa o diminuare a numărului de cauze, sub aspectul scăderii numărului de cereri având ca obiect contestaţie la executare.



  1. Volumul de activitate al Secţiei penale în anul 2017

Anul

Stoc la 01.01.2017

Intrate

Dosare

pe rol

Soluţionate

Stoc la

31.12.2017

Suspendate

2017

565

6.720

7.285

6.840

445

2

Volumul de activitate al Secţiei Penale a cunoscut o creştere în cursul anului 2017 comparativ cu anul anterior, înregistrându-se, totodată, şi un număr mai mare de dosare soluţionate, respectiv 3.664 sentinţe penale şi 3.176 încheieri.

Creşterea volumului de activitate în materie penală se datorează în principal modificărilor legislative survenite în cursul anului 2017, fiind înregistrate un număr de 902 dosare având ca obiect confirmare renunţare la urmărirea penală şi un număr de 328 dosare având ca obiect cereri sub imperiul Legii nr. 169/2017.

Pe de altă parte, în numărul total de dosare intră şi dosarele asociate create în materie potrivit art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, în număr de 924.

S-au pronunţat în cursul anului 2017 un număr de 3.176 încheieri, din care 1.129 încheieri de dezînvestire, 1.888 încheieri finale de camera preliminară, 4 încheieri finale cameră de consiliu, 89 încheieri privind luarea măsurilor preventive, 47 de încheieri privind percheziţia şi 19 încheieri privind percheziţia informatică.

În activitatea de soluţionare a cererilor privind măsurile preventive au fost emise un număr de 89 încheieri, 118 mandate de arestare preventivă, 267 mandate de percheziţie, 351 mandate de supraveghere tehnică/mandate de reţinere, predare şi percheziţionare a trimiterilor poştale şi 55 de mandate privind tranzacţiile financiare.

În materia cooperării judiciare internaţionale s-au înregistrat 27 de dosare de comisie rogatorie internaţională, 17 cereri de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine, 3 dosare de extrădare activă şi un dosar de extrădare pasivă.

În vederea executării hotărârilor penale pronunţate au fost deschise în Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale un număr de 6.788 poziţii, fiind emise 283 mandate de executare a pedepsei închisorii, din care un număr de 11 mandate nu au fost confirmate până la această dată.

Pentru mandatele neconfirmate, pe parcursul anului 2017 au fost emise reveniri la termenele prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Biroul Executări Penale a formulat un număr de 20 de contestaţii la executare, 2 cereri de înlocuire a amenzii penale, 7 cereri privind confirmarea sau înlocuirea unor măsuri medicale, 3 cereri de revocare a amânării aplicării pedepsei/executării pedepsei sub supraveghere, 1 cerere privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, 8 sesizări privind încetare/modificare obligaţii, 1 cerere revocare întrerupere executare pedeapsă, 2 cereri prelungire/înlocuire măsură educative şi 4 cereri modificare pedepse.

Referitor la activitatea judecătorului delegat pentru supravegherea executării pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Jilava, la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava şi la Serviciul Reţinere şi Arestare Preventivă – CRAP nr. 1, în anul 2017 au fost înregistrate un număr total de 1.134 de cereri, din care 1.011 la Penitenciarul Jilava, 107 la Spitalul Penitenciar Jilava şi 16 la Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă – CRAP nr. 1, fiind pronunţate un număr de 1.129 de încheieri, la care se adaugă şi participarea la Comisia de liberare condiţionată privind un număr de 1.547 de persoane condamnate.

De asemenea, au fost înregistrate: un număr de 22 refuzuri de hrană declarate de către persoanele private de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 254/2013, un număr de 428 cereri de audienţă formulate de către persoanele private de libertate şi 2 controale efectuate de către judecătorul delegat.


Yüklə 0,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin