b.) Serviciul de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilităţi dincomunitate din cadrul CSCDN Sighişoara, cu o capacitate de 60 de locuri, are ca misiune: prevenirea abandonului şi instituţionalizarea copiilor, dezvoltarea de deprinderi de viaţă independentă, recuperare-reabilitare, educaţie şi intervenţii de specialitate, consilierea copilului şi a familiei.
Numărul de beneficiari al serviciului de recuperare de zi în cursul anului 2014 a scăzut cu 1 copil.
Statistică:
număr de copii ladata de 01.01.2014: 50;
număr de copii la data de 31.12.2014:49.
Pe parcursul anului 2014, au fost incluşi în program 5 copii şi au fost închise 6 cazuri.
Activităţi:
Copii au beneficiat permanent de evaluări şi reevaluări conform necesităţilor metodologiilor de lucru.
S-au desfăşurat activităţi de recuperare, reabilitare, kinetoterapie, ergoterapie, psihopedagogie, psihoterapie, consilierea copilului şi a familiei, asistenţă socială.
Intervenţiile personalizate au fost realizate de un număr de 3 specialişti.
Beneficiarii cu prezenţă constantă, au dobândit progrese pe toate ariile: socio-afectiv (dezvoltarea de competenţe emoţionale prin terapii cognitiv-comportametale, responsabilizarea şi implicarea copilului în activităţi casnice simple), cognitiv-comportamental (respectarea regulilor, reducerea comportamentelor opozante, creşterea gradului de implicare în sarcini impuse, creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei, realizarea unor puzzle-uri, completarea imaginilor lacunare simple, împărţirea unei sarcini în paşi mici, utilizarea diferitelor jucării, în afara celor care presupun antrenament cognitiv, reţinerea unei succesiuni de 2-3 acţiuni, reproducerea succesiunilor evenimentelor petrecute într-o zi, denumirea obiectelor din imagine, alcătuirea unor perechi de obiecte sau imagini ale obiectelor cunoscute, indicarea imaginilor unor obiecte cunoscute descrise prin funcţie, imitarea exerciţiilor ritmice simple, realizarea unor incastre simple), abilităţi pre-academice şi academice (dezvoltarea motricităţii fine, dezvoltarea abilităţilor manuale, oferirea de sprijin în consolidarea unor noţiuni învăţate la şcoală, îmbogăţirea vocabularului cu multe cuvinte noi), orientare spaţio-temporală, dezvoltarea şi coordonarea motorie, echilibru şi autonomie personală (alimentaţie, igienă).
S-au înregistrat progrese evidente în aria neuro-psiho-motorie.
S-au atins în mare măsură obiectivele propuse, iar rezultatele pozitive obţinute sunt confirmate de părinţi şi aparţinători.
S-au realizat întâlniri cu părinţii şi aparţinătorii prin care li s-a prezentat planul de recuperare şi modul de implementare a acestuia.
Politica aplicată este aceea de a atrage părinţii, bunicii, asistenţii maternali profesionişti în procesul de recuperare a copiilor, inclusiv prin continuarea unor elemente ca teme de lucru la domiciliu de către părinţi, constituindu-se astfel o echipă de lucru din specialist şi aparţinător (terapeut-coterapeut).
Au fost oferite şi se oferă servicii de consiliere a copilului şi familiei pe diferite teme, cum ar fi: formele de abuz şi violenţă asupra copiilor din comunitate.
Rezultatele nu au întârziat să apară, copii realizând progrese în sfera comportamentală, afectivă, socială, în sfera şcolară, autonomie personală şi socială, kinetică, tocmai datorită mediului lucrativ creat asemănător cu cel familial.
Întâmpinăm dificultăţi în cadrul serviciului de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilităţi din comunitate cauzate de neocuparea posturilor de specialitate: logoped, kinetoterapeut, psiholog, psihopedagog – fapt ce provoacă exprimarea a foarte multă nemulţumire din partea părinţilor copiilor (unii copii au beneficiat de astfel de servicii, cu rezultate de excepţie);