Raport Monitorizare Energie

Turcia – alianța cu SUA și dansul pe sârmă cu Rusia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia de peste un deceniu, iar pe întreaga perioadă a rămas foarte popular. Un sondaj publicat joi, în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în luna august, arată că si acum, după o serie de evenimente care au pus la îndoială ataşamentul faţă de democraţie al premierului turc, arată că ar câştiga alegerile încă din primul tur, cu 55-56%, la o diferenţă de peste 20 de puncte procentuale faţă de reprezentanţii opoziţiei.

Premierul Erdogan nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţiale, partidul său AKP îşi va face cunoscut candidatul în 2 iulie, însă nu există îndoială că va candida în primele alegeri în care turcii îşi aleg direct preşedintele.  Un preşedinte cu puteri sporite faţă de situaţia actuală, dar cu prerogative mai reduse decât şi-ar fi dorit politicianul aflat în frunte guvernului de la Ankara.

O economie performantă, dar dezechilibrată și dependentă de fonduri străine

Dar pentru ca popularitatea lui Tayyip Recep Erdogan să rămână la cote ridicate, are nevoie de o economie performantă. Turcia este o poveste de succes: începând cu 2001, când autorităţile turce au fost nevoite să ia măsuri pentru redresarea după o cziră bancară. Cu ajutorul FMI.

Ankara şi-a redus cheltuielile, a pus inflaţia sub control, a introdus rata de schimba variabilă, a restructurat sistemul bancar şi a acordat şi garantat o mai mare independenţă băncii centrale şi instituţiilor de reglementare.

În 2002, când AKP a ajuns la putere, a adoptat aceeaşi politică, iar urmarea a fost o dedschidere a dialogului cu UE. În 2005 au început negocierile cu Uniunea Europeană, moment din care investiţiile străine au început să cauteTurcia.

Ţara a cunoscut un boom în infrastructură: reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai mult de 16.000 de kilometri, numărul aeroporturilor s-a dublat, iar Turkish Airlines zboară acum în 100 de destinaţii, mai multe decât orice altă companie aeriană din lume.

Totuşi, spun analiştii, Turcia rămâne vulnerabilă pentru că depinde de fonduri străine. Ţara şi economia a fost inundată de banii Statelor Unite, iar asta a ascuns deficienţe structurale. Autorităţile, fără preocuparea pentru finanţare, nu au făcut reforme structurale profunde.

În medie, Turcia a avut o creştere de 5% pe an timp de un deceniu, între 2002 şi 2012. Însă economia sa, spun experţii, este dezechilibrată: Turcia atrage turişti (36 de milioane au fost în 2012), are o bază manufacturieră bine poziţionată pentru exporturi, un sector agricol de 62 de miliarde de dolari, o tradiţie în comerţ şi ambiţia de a deveni un hub energetic, economia se bazează încă pe consumul intern, iar consumul a crescut, pe măsură ce economiile au scăzut, este o analiză a Foreign Policy din primăvara acestui an.

Totuşi, toţi economiştii sunt de acord în a remarca succesul economic al Turciei în comparaţie cu ţările din sudul Europei şi, evident, al celor din Orientul Apropiat. berd estima că în 2014 economia turcă va creşte cu 3,6%, mai puţin decât erau aşteptările, dar mai mult decât ale celor ale vecinilor. Iar poziţia geografică şi uniunea valamă cu UE sunt avantaje competitive de neignorat.

De altfel, obiectivul premierului Erdogan este unul ambiţios: să facă din Turcia o mare naţiune şi o mare putere.  “Secolul XXI va fi secolul Turciei, acesta este obiectivul guvernului”, a spus prim ministrul la un moment dat.

Regimul autoritarist Erdogan, cu risc de radicalizare

Problema ar putea fi una politică. În ultimul an şi jumătate, Recep Tayyip Erdogan i-a îngrijorat pe prietenii şi aliaţii săi occidentali. “Turcia ar trebui să fie un partener important al SUA într-o perioadă de mare instabilitate într-o regiune-cheie a lumii. Tendinţele autoritariste ale premierului îngreunează teribil situaţia”, a afirmat Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia, citat de The Economist.

Prim-ministrul turc a atras atenţia în ultima vreme prin emiterea mai multor legi făcute în aşa fel încât să îi ofere protecţie lui şi aliaţilor săi într-un scandal de corupţie care a izbucnit la finalul anului trecut şi care este considerat de analiştii din Turcia drept cel mai mare din istoria ţării.

În decembrie 2013, poliţia a percheziţionat reşedintele mai multor minmiştri şi ale fiilor acestora, după ce au fost făcute publice înregistrări care demonstrau implicarea lor în acte de corupţie. Mai mult, legăturile duceau la premier şi la unul dintre fiii acestuia.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat judecători, procurori şi poliţişti că ar fi fabricat aceste înregistrări şi că este o nouă încercare a liderului opoziţiei Fetullah Gulen, un cleric sunnit aflat în exil în SUA, de a destabiliza puterea de la Ankara.

Iar pentru a pune piedici anchetei, premierul a concediat sau transferat sute de magistraţi şi poliţişti. Mai apoi a emis legislaţie care să pună sub un control guvernamental mai sever puterea judecătorească şi serviciile de informaţii şi a luat o serie de măsuri care au limitat libertatea presei şi a internetului. Temporar, a interzis Twitter în Turcia şi a ameninţat că va face inaccesibile reţelele de socializare.

Criticile interne şi internaţionale nu au avut ecou la premierul turc. Şi nu este pentru prima dată. Nici în cazul reprimării protestatarilor din parcul Ghezi, de vara trecută. O mişcare începută de tineri cu viziuni ecologiste, care s-au împotrivit demolării unui parc din Istanbul pentru a se construi pe locul acestuia un centru comercial, s-a transformat într-o revoltă care a polarizat cel mai important oraş al Turciei.

Argumentul premierului Erdogan a fost mereu susţinerea populară de care se bucură: atâta vreme cât votanţii îl sprijină, are dreptul să facă ce vrea, în ciuda opoziţiei, protestatarilor, judecătorilor şi procurorilor, sau a Europei.

Iar testul suprem au fost alegerile locale care au avut loc în Turcia în primăvară. Rezultatul acestora a întărit argumentaţia prim ministrului: 46% dintre turci au votat în favoarea partidului său.

Acest rezultat bun şi plasarea lui în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit celor mai recente sondaje , la mare distanţă faţă de posibili contracandidaţi nu mai lasă loc de interpretări, iar analiştii sunt siguri că Recep Tayyip Erdogan va deveni primul preşeinte ales direct de cetăţeni al Turciei.

Dansul pe sârmă cu Rusia: dependență energetică și competiție regională

Criza din Ucraina şi anexarea Crimeei de către Rusia a pus Turcia într-o poziţie diplomatică sensibilă, susţin analiştii specializaţi în politica turcă. În balanţă se află angajamentele internaţionale şi parteneriatul cu aliaţii occidentali şi, pe de altă parte, relaţia economică şi politică pe care o are cu Moscova.

Turcia trebuie să îi susţină pe tătarii din Crimeea – care sunt împotriva ocupaţiei ruse. Iar Moscova a dat deja semne de bunăvoinţă: un decret din luna aprilie îi reabilizeată pe tătarii persecutaţi în perioada sovietică şi promite o „renaştere naţională, culturală şi spirituală” a grupurilor minoritare din Crimeea. În plus, companiei Turkish Airways i-a fost permisă reluarea zborurilor în Crimeea din luna iunie.

Moscova are mijloc de presiune asupra Turciei gazele naturale. În 2013, 60% din importurile sale de gaz au fost din Rusia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Iar in viitorul apropiat, spun experţii, această dependenţă va continua.

Totuşi, Turcia îşi propune să devină un hub energetic. Criza din Ucraina a încurajat UE să caute moduri de reducere a dependenţei faţă de Rusia, iar Ankara are oportunitatea de a-şi extinde rolul ca ţară de tranzit.

Un proiet recent care se va materializa este TAP, care va traversa Tucia şi va transporta 16 miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan spre Europa. Iar alte proiecte ar putea apărea, dacă Turcia îşi joacă bine cărţile.