Relația dintre inteligență, personalitate, schizotipie dimensională și creativitatea de proces în rândul adulților tineri

Dr. Marius M. Stanciu

Relația dintre inteligență, personalitate, schizotipie dimensională și creativitatea de proces în rândul adulților tineri.

4.2.1. Fundal teoretic

Probele de inventivitate (eng. insight) reprezintă o dezvoltare timpurie din cadrul psihologiei creativității, anticipând cu mai bine de trei decenii modelul SOI al lui Guilford (1967) sau cunoscutele baterii elaborate de Wallach și Kogan (1965) sau Torrance (1974). Cu toate acestea, ele au primit şi continuă să primească o atenţie redusă chiar și în volumele comprehensive dedicate recenziei literaturii de specialitate (e.g. Kaufman & Sternberg, 2010; Sternberg, 1999). Principalele motive aflate în spatele fenomenului țin de eterogentitatea lor, natura ambiguă a însăşi noţiunii de iluminare (Chu & MacGregor, 2011), dar şi de caracterul convergent al gândirii pe care îl presupun. Spre deosebire de testele de gândire divergentă care sunt utilizate adesea în cercetare, în cadrul probelor de inventivitate subiectul nu trebuie să elaboreze o listă cât mai vastă de răspunsuri posibile, ci să se decidă asupra uneia, cel mult două soluţii pentru o problemă vag formulată ce necesită adoptarea unei perspective neconvenţionale sau originale de lucru (vezi Anexa 2).

În mod tradiţional, probele de inventivitate sunt grupate în trei categorii în funcţie de sfera abilităţilor pe care ele le implică¹ (Dow & Mayer, 2004; Gilhooly & Murphy, 2005). Aceste categorii sunt: matematice, verbale şi spaţiale. Problema celor nouă puncte (Loyd, 1916), cea a ţarcului de porci (Isaac & Just, 1995; Gilhooly & Murphy, 2005) sau cunoscuta problemă a radiaţiei dezvoltată de Karl Duncker (Duncker, 1945; Gick & Holyoak, 1980) reprezintă probe de natură pur spaţială. Problema clepsidrei (Sternberg & Davidson, 1982) sau cea a nuferilor (Weisberg, 1995, p. 191), pe de altă parte, aparțin categoriei problemelor matematice de inventivitate. O clasificare mai recentă și mai utilă, însă, împarte aceste probe în sarcini de iluminare pură şi sarcini hibrid (Weisberg, 1995), doar ultimele putând fi rezolvate printr-un proces de încercare şi eroare. Mai articulat, prima clasă nu are niciun algoritm clar de rezolvare, soluţia venind pur şi simplu în mintea subiectului în mod spontan și în absenţa unui proces conştient prealabil de elaborare. În contrast, cea de-a doua clasă de probleme conţine sarcini ce pot fi rezolvate în mai multe moduri, subiectul putând ajunge la soluția corectă prin simpla încercare a diferitelor variante imaginate.

Indiferent de natura lor, problemele de inventivitate sunt rareori utilizate ca instrumente de măsurare a potenţialului creativ al unei persoane. Astfel, până acum, cel puțin, ele au fost folosite în cadrul literaturii în principal pentru a cerceta anumite aspecte ale rezolvării de probleme, cum ar fi importanța indiciilor (Ormerod, MacGregor & Chronicle, 2002), a analogiilor (Gick & Holyoak, 1980), a instruirii (Ahmed & Patrick, 2006; Chrysikou, 2006; Cunningham & MacGregor, 2008; Dow & Mayer, 2004) sau a verbalizării (Fleck & Weisberg, 2004), ci nu pentru a investiga propriu-zis procesul de creație. Pe cale de consecință, diferenţele individuale implicate în rezvolvarea acestor sarcini sunt slab cercetate, neexistând un volum mare de studii publicate pe această temă (dar vezi Ansburg, 2000). Cercetarea de faţă doreşte să remedieze situația menționată, utilizând probele de inventivitate ca instrument de măsurare a creativităţii de proces, investigând concomitent importanța inteligenţei fluide şi a trăsăturilor de personalitate în planul rezolvării acestei clase de probleme. Astfel, se doreşte nu doar elaborarea unui model de regresie care evidenţiază cei mai importanţi predictori ai inventivității, ci şi cercetarea legăturii existente între acest construct şi schizotipia dimensională (Claridge, 1997; Claridge & Beech, 1995), presupusă a facilita ideaţia şi explorarea originală a problemelor.

Într-un studiu anterior consacrat ariei vizate, Karimi et al. (2007) au raportat performanțe sporite ale subiecţilor cu trăsături schizotipale pronunțate de personalitate în rezolvarea probelor de iluminare. Cercetarea acestora autori, însă, a folosit nu doar un număr mic de probleme, ci și un eșantion academic de volum relativ redus (<200). Mai mult decât atât, cercetătorii au utilizat versiunea germană a SPQ (Raine, 1991) pentru a evalua schizotipia, chestionarul în cauza fiind elaborat după criteriile DSM-III-R, ci nu în acord cu o conceptualizare dimensională a patologiei specifice. În măsura în care O-LIFE (Mason et al., 1995) are la bază modelul complet dimensional al schizotipiei (Claridge, 1997) și este centrat asupra personalității, ci nu asupra sindromului sau a simptomelor (Joseph & Peters, 1995), credem că el reprezintă un instrument mult mai adecvat cercetării nomotetice a trăsăturilor clinice în cadrul eșantioanelor preponderent normale. În completare, el transcede limitările manualului de diagnostic, a patra sa scală (impulsivitate nonconformistă), preocupată de comportamente și manifestări antisociale, lărgind în mod substanțial conceptul de “predispoziție spre psihoză”.

În ultimă instanță, deși probele de inventivitate pot fi criticate pe aceleași motive de validitate predictivă, ecologică și de construct ca și sarcinile de gândire divergentă (Zeng, Proctor, & Salvendy, 2011), ele reușesc totuși să adreseze componenta evaluativă a procesului de creație pe care acestea din urmă o ignoră (Runco, 1991a, p. 312). Întrucât anumite domenii precum știința sau ingineria presupun nu doar generarea unui volum mare de idei, ci și eliminarea progresivă a lor pentru a decide în final asupra variantei optime, tindem să credem că problemele de iluminare implică mecanisme cognitive angrenate și de cercetători sau savanți în demersurile lor epistemice. În virtutea acestei presupuneri, ne așteptăm ca trăsături pronunțate de schizotipie să nu fie predictori buni ai performanțelor la aceste probe, în ciuda anumitor rezultate publicate în literatură conform cărora simptomele “negative” ale constructului sunt mai des întâlnite în rândul matematicienilor decât în rândul populației generale (Nettle, 2006).

4.2.2. Obiective și ipoteze

Obiective:

(1) Evidențierea legăturii existente între inteligență și creativitatea de proces.

(2) Cercetarea influenței factorilor de personalitate Big Five (Costa & McCrae, 1992) și a schizotipiei dimensionale (Claridge, 1997) în rezolvarea problemelor de inventivitate.

(3) Elaborarea unui model de regresie liniară pentru creativitatea de proces, având ca predictori inteligența, factorii de personalitate Big Five și schizotipia dimensională.

Ipoteze

În acest studiu se anticipează că:

H1:Va exista o legătură semnificativă pozitivă între inteligenţă şi inventivitate.

H2:Va exista o legătură semnificativă pozitivă între experienţe neobişnuite şi inventivitate.

H3:Va exista o legătură semnificativă pozitivă între introversie şi anhedonie şi inventivitate.

H4:Va exista o legătură semnificativă negativă între dezorganizare cognitivă şi creativitate².

H5:Va exista o legătură semnificativă pozitivă între impulsivitate nonconformistă şi creativitate.

H6: Va exista o legătură semnificativă pozitivă între deschidere şi inventivitate.

H7: Va exista o legătură semnificativă negativă între conştiinciozitate şi inventivitate.

4.2.3. Metode și proceduri

Proiectul cercetării:
Proiectul cercetării a fost unul de tip corelaţional, dorindu-se elaborarea unui model de regresie a creativității de proces, evaluată prin intermediul unui instrument propriu. Predictorii luaţi în vedere au fost reprezentaţi de variabile socio-demografice (i.e. gen, vârstă), inteligenţă fluidă şi factori de personalitate.
Variabile:
Variabilele predictor au fost: (1) inteligența fluidă (scor Raven APM); (2) cei cinci mari factori de personalitate din modelul Big Five: nevrotism, extraversie, deschidere, agreabilitate și conștiinciozitate; (3) cele patru aspecte ale schizotipiei dimensionale conform O-LIFE: experiențe neobișnuite, dezorganizare cognitivă, introversie și anhedonie și impulsivitate nonconformistă; (4) vârstă; și (5) sex.

Variabila dependentă a fost reprezentată de creativitatea de proces, evaluată prin intermediul probelor de inventivitate (Anexa 2).

Instrumente:
Inteligenţa fluidă (gf)
Pentru evaluarea inteligenţei fluide a subiecţilor s-a optat pentru Matricile Progresive Avansate Raven (APM), instrumentul fiind în prezent nu doar cel mai des utilizat şi popular test de inteligenţă administrat copiilor şi adulţilor (Kaplan & Saccuzzo, 2009, pp. 325-327), ci şi unul dintre cele mai eficiente astfel de probe. Proprietăţile sale psihometrice sunt exemplare, el înregistrând o “încărcare g” ridicată, cu valori în jurul cifrei de .80 (Jensen, 1998, pp. 36-39, pp. 89-90; Jensen 2002). Testul iniţial, cel al Matricilor Progresive Standard, a fost conceput în 1936 (Raven, 1936) şi a fost publicat pentru prima oară în 1938, fiind urmat în 1947 de apariţia Matricilor Progresive Color. Din nevoia de a folosi o versiune mai dificilă şi de a obţine, prin urmare, o discriminare mai bună în rândul persoanelor cu un coeficient de inteligenţă superior, în decursul anilor ’40 a fost elaborată forma Avansată a testului (48 de itemi). Versiunea definitivă, de uz general, a apărut abia în 1962, cuprinzând tot 48 de itemi, dar prezentaţi în două serii (setul I – 12 itemi şi setul II -36). Din cei 48 de itemi iniţiali ai setului secund, 12 au fost eliminaţi în baza analizelor efectuate de A.R Forbes şi H.G. Bevans întrucât ei nu aduceau contribuţii relevante la distribuţia scorurilor.
Trăsături de personalitate
Pentru evaluarea factorilor de personalitate a fost folosită forma scurtă, tradusă şi validată în mod oficial în limba română de către Test Central a chestionarului Big Five, NEO-FFI (Costa & McCrae, 1992).
Schizotipie dimensională
Pentru evaluarea schizotipiei dimensionale (Claridge, 1997) s-a optat pentru chestionarul Oxford-Liverpool Inventory of Feelings and Experiences - O-LIFE (Mason et al., 1995), acesta fiind tradus şi adaptat din limba engleză. O descriere a întregii proceduri poate fi găsită în secţiunea 4.1. (studiu de adaptare şi validare). Format din 104 itemi grupaţi în patru subscale (experienţe neobişnuite, dezorganizare cognitivă, anhedonie şi introversie şi impulsivitate nonconformistă), O-LIFE este în prezent poate cel mai des utilizat chestionar dimensional de schizotipie, înfăţişând proprietăţi psihometrice exemplare (Burch et al., 1998: Mason et al., 1995).

O-LIFE a fost construit în baza unei analize factoriale duble (exploratorii și confirmatorii) efectuată asupra mai multor scale dedicate evaluării predispozițiilor psihotice (Mason et al., 1995). Dimensiunile instrumentului urmează îndeaproape modelul cu trei factori al schizofreniei care adaugă dezorganizarea cognitivă la dimensiunile “pozitive” și “negative” ale afecțiunii (Dembińska-Krajewska & Rybakowski, 2014). Chestionarul, însă, include de asemenea și componenta impulsivității nonconformiste, oferind o înțelegere mai vastă conceptului de tulburare psihotică (Mason & Claridge, 2006). Prima scală, experiențe neobișnuite (UnExp – 30 de itemi), descrie manifestări moderate sau subclinice legate de simptomele pozitive ale psihozelor. Ea conține itemi ce privesc prezența halucinațiilor, a iluziilor sau a credințelor iraționale. A doua scală, dezorganizare cognitivă (CogDis – 24 de itemi), reflectă tulburările de gândire manifestate în cadrul psihozelor. Itemii săi descriu obstrucții cognitive și deficite de atenție care pot sau nu conduce la probleme de anxietate socială. Introversia și anhedonia (IntAn – 27 de itemi) reprezintă cea de-a treia scală a instrumentului. Factorul descrie semiologia negativă a psihozelor. În mod consonant, itemii scalei sunt legați de absența plăcerii și tendințe spre izolare socială. Ultimul factor, impulsivitate nonconformistă (ImpNon – 23 de itemi), corespunde unei înțelegeri mai largi date constructului de psihoză. Astfel, el conține itemi ce portretizează comportamente antisociale și excentrice, dar și o lipsă pronunțată de autocontrol.

Creativitatea de proces (inventivitate)
Pentru măsurarea creativităţii de proces a fost utilizat un instrument propriu format din zece probe de inventivitate grupate în trei categorii: spaţiale (4 probleme), verbale (3 probleme) şi matematice (3 probleme). Iniţial, un număr de 15 probleme au fost extrase aleator din cadrul literaturii (Gilhooly & Murphy, 2005), pretestarea instrumentului eliminând cinci dintre acestea. Criteriile de selecţie au fost reprezentate de notorietatea probelor, nivelul de dificultate şi caracterul lipsit de ambiguitate al cerinţelor enunţate. În completare, bateria (vezi Anexa 2) a fost mai întâi administrată unui eşantion format din 83 de studenţi din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, verificându-se consistenţa sa internă (α=.72 pe eşantionul de pretest). Proprietățile înregistrate în cadrul eșantionului de cercetare au fost similare (α=.71).
Participanţi:
Eșantionul final a cuprins 229 de subiecți (188 de sex feminin și 41 de sex masculin) selecționați aleator din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, secția de Automatică și cea de Chimie a Politehnicii București. Nouă participanţi au fost eliminați din cadrul studiului întrucât ei nu au furnizat date complete la cel puțin unul din instrumentele folosite. Vârsta subiecților a fost cuprinsă între 18 și 27 de ani (M=21.07; DS=2.07).
Procedură:
Înainte de a completa instrumentele, subiecții au fost înștiințați că participarea lor este una pur voluntară, aflată sub anonimat. Pentru desăvârșirea sarcinilor primite ei au fost recompensaţi fie cu credite, fie cu o sumă modică (i.e. echivalentul a 3$ în moneda naţională). Toate datele privind natura şi scopul cercetării au fost prezentate în cadrul consimţământului informat. La final, după completarea chestionarelor şi rezolvarea problemelor prezentate, subiecţii au fost felicitaţi şi informaţi că pot solicita rezultatele dacă doresc acest lucru.

Testarea a durat în medie 100 de minute, toți participanți fiind cronometrați în timpul rezolvării testului de inteligență (40 de minute) și a problemelor de inventivitate (30 de minute). Evaluarea s-a realizat în grupuri restrânse de 20-30 de persoane, într-un mediu liniştit, în intervalul orar 10:00-18:00.

4.2.4. Rezultate

4.2.4.1. Statistici descriptive şi corelaţii

Întrucât multe din scorurile înregistrate de subiecți nu au respectat o distribuție normală, s-a optat pentru utilizarea coeficientului Spearman rho în vederea aprecierii corelațiilor semnificative. Tabelul 4.2.2. comprimă într-o manieră sintetică cele mai relevante legături găsite. Denumirea problemelor folosite, împreună cu sursa lor, natura și procentul subiecților care le-au rezolvat este oferită în Tabelul 4.2.1. Pentru o descriere detaliată a sarcinilor vezi Anexa 2.

TABEL. 4.2.1. Probleme de inventivitate și procentul rezolvării

Problema (tip)	Sursa	Procent rezolvări
Problema radiației (pur).	Duncker, 1945; Gick & Holyoak, 1980.	4.4%
Țarcul de porci (hibrid).	Isaac & Just, 1995; Gilhooly & Murphy, 2005	40.6%
Problema celor nouă puncte (hibrid).	Loyd, 1916.	41.5%
Triunghiul (hibrid).	DeBono, 1969; Dow & Mayer, 2004; Gilhooly & Murphy, 2005.	45.4%
Prizonierul (pur)	Ansburg & Dominowski, 2000, p. 57.	19.7%
Vânzătorul de antichități (pur)	Metcalfe, 1986.	13.5%
Magicianul (pur)	Ansburg & Dominowski, 2000, p. 57.	25.8%
Negustorul de cai (hibrid).	Maier & Solem, 1952.	31.4%
Clepsidrele (hibrid).	Sternberg & Davidson, 1982	25.8%
Nuferii (pur).	Weisberg, 1995, p. 191	24.5%

O corelaţie pozitivă moderată a fost înregistrată între inteligenţă fluidă şi inventivitate (scorurile înregistrate de subiecţi la probele de iluminare/insight), susţinând H1 (rho=.48, p < .01). Corelaţia s-a păstrat şi atunci când scorurile au fost despărţite în două, în clasa problemelor pure şi a celor hibride de inventivitate. Datele sugerează că inteligenţa corelează mai mult cu capacitatea de a rezolva probleme slab definite prin încercare şi eroare (rho=.44, p < .01), decât cu “iluminarea pură” (rho=.35, p < .01).

Ipoteza H5 a fost de asemenea susţinută de datele colectate, manifestându-se o corelaţie pozitivă între impulsivitate noncoformistă şi scorurile înregistrate de subiecţi la probele de insight (rho=.24, p < .01). La fel ca şi în cazul inteligenţei, dimensiunea impulsivităţii corelează mai puternic cu scorurile înregistrate la problemele hibride (rho=.26, p < .01), decât cu cele obţinute la probele pure (rho=.13, p < .05). Datele, pe de altă parte, nu susţin existenţa unei legături relevante între experienţe neobişnuite, dezorganizare cognitivă, introversie şi anhedonie şi inventivitate, fiind nevoiţi să respingem astfel H2, H3 și H4.

Ipotezele H6 şi H7 s-au verificat parţial, datele indicând o legătura semnificativă pozitivă de mărime redusă între deschidere şi inventivitate (rho=.16, p < .05), respectiv o legătură semnificativă negativă între conştiinciozitate şi performanţa înregistrată la probele administrate (rho=-.16, p < .05). Impactul negativ al conştiinciozităţii se manifestă cu precădere în planul performanţei la probele pure de inventivitate (rho=-.19, p < .01), relaţia în cauză fiind absentă în rândul celor hibride. În contrast, deschiderea pare să coreleze cu ambele, chiar dacă mărimea coeficienţilor este una extrem de redusă.

4.2.4.2. Regresii liniare multiple

Drept predictori ai creativității de proces (inventivitatea) am introdus 12 variabile: inteligența fluidă (scorul la RAPM), cei cinci factori de personalitate Big Five (nevrotism, extraversie, deschidere, agreabilitate și conștiinciozitate), dimensiunile schizotipiei conform O-LIFE (experiențe neobișnuite, dezorganizare cognitivă, introversie și anhedonie, impulsivitate nonconformistă), vârsta și sexul subiecților. Deşi modelul a fost găsit semnificativ (F=11.186, p < .01), probleme ce ţin de multicoliniaritate ne-au determinat să renunţăm la variabilele nevrotism şi dezorganizare cognitivă (VIF=2.91, respectiv VIF=3,46) înainte de a continua procesul. Doar inteligenţa, vârsta, sexul şi impulsivitatea nonconformistă prezic într-o manieră consistentă inventivitatea. Niciun factor Big Five sau altă dimensiune a schizotipiei dimensionale nu prezic mai bine scorurile totale înregistrate de subiecţi la probele de inventivitate administrate. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul versiunii cu şase factori O-LIFE rezultat în urma analizei factoriale exploratorii din studiul I.

TABEL 4.2.3. Predictori ai creativității de proces (inventivitate) în regresia liniară multiplă

Trăsătură predictor	Creativitate de proces (inventivitate)	Probe pure (inventivitate)	Probe hibrid (inventivitate)
Gen	-,156 (.009)	-,233 (,000)	-,064 (n.s.)
Vârstă	+,142 (.021)	+,134 (.037)	+,116 (n.s.)
Inteligența	+,375 (.000)	+,266 (,000)	+,373 (,000)
Exraversie	+,116 (n.s.)	+,110 (n.s.)	+,096 (n.s.)
Deschidere	+,078 (n.s.)	+,108 (n.s.)	+,038(n.s.)
Agreabilitate	+,054 (n.s.)	+,079 (n.s.)	+,024 (n.s.)
Conștiinciozitate	-,118 (n.s)	-,199 (,004)	-,032 (n.s.)
Experiențe neobișnuite	-,028 (n.s.)	+,045 (n.s.)	-,076 (n.s.)
Introversie și anhedonie	+,007 (n.s.)	+,083 (n.s.),	-,051 (n.s.)
Impulsivitate nonconformistă	+,207 (.005)	+,050 (n.s.)	+,278 (,000)

Coeficienți beta standardizați (și nivele de semnificație).
Atunci când performanța subiecților este descompusă în planul probelor pure și a celor hibride de iluminare, doar inteligența fluidă rămâne un predictor constant. Mai articulat, impulsivitatea nonconformistă prezice cu succes doar scorul înregistrat în cadrul problemelor ce pot fi rezolvate printr-un proces de încercare și eroare, dar nu și reușita la probele pure. Predictori adecvați pentru această performanță sunt doar inteligența, genul, vârsta și conștiinciozitatea, cea din urmă având un impact negativ. În dorința de a distila relațiile și a înțelege mai bine influența genului asupra inventivității, am rulat în final o regresie ierarhică, ținând progresiv constante unele din variabile. Înainte de a prezenta în mod detaliat rezultatele, o discuție pe marginea relației dintre simptomele “pozitive” ale schizotipiei și inventivitate se recomandă de la sine.

		1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13
1	Gen	1
2	Vârstă	-,289^**	1
3	Raven APM	-,314^**	,279^**	1
4	Probe de inventivitate	-,297^**	,208^**	,468^**	1
5	Nevrotism	,329^**	-,108	-,109	-,085	1
6	Extraversie	-,057	-,111	-,016	,079	-,471^**	1
7	Deschidere	,015	,066	,045	,168^*	-,038	,083	1
8	Agreabilitate	,059	-,066	-0,64	-0,54	-,114	,100	-,006	1
9	Conştiinciozitate	,049	,039	-,106	-,168^*	-,388^**	,358^**	-,074	,208^**	1
10	Experienţe neobişnuite	,055	-,126	-,170^*	-,021	,186^**	,001	,188^**	-,167^*	-,179^**	1
11	Dezorganizare cognitivă	,219^**	-,109	-,119	-,034	,726^**	-,407^**	,000	-,160^*	-,471^**	,402^**	1
12	Introversie şi anhedonie	-,146^*	,055	,045	-,004	,280^**	-,451^**	-,019	-,279^**	-,178^**	,069	,364^**	1
13	Impulsivitate nonconformistă	-,069	-,183^**	,095	,245^**	,142^*	,041	,239^**	-,380**	-,384^**	,382^**	,387^**	,119	1
Notă: *p<0.05; **p<0.01 N=229

Tabel 4.2.2. Corelaţiile Spearman rho între scorurile APM, scorurile înregistrate la probele de inventivitate, dimensiunile Big Five și cele ale O-LIFE

În cadrul literaturii, anumiți autori au sugerat că legătura dintre trăsăturile clinice de personalitate și creativitate nu este una liniară, ci una de natură parabolică. Astfel, există pe de-o parte savanți ce consideră că avem la îndemână suficiente date pentru a conchide că nivele ridicate și scăzute de manifestări subclinice conduc la performanțe creative scăzute (Abraham, 2013; Richards et al., 1988), dar și rezultate ce merg exact în direcția inversă (e.g. Stoneham & Coughtrey, 2009). Dacă relația este într-adevăr una parabolică, atunci un model liniar ar fi profund inadecvat. După cum reiese din simpla observație a graficelor de împrăștiere, însă, nu pare să existe de fapt nicio relație între dimensiuni ale schizotipiei ca experiențe neobișnuite sau dezorganizare cognitivă și inventivitate. Analize de estimare folosind software-ul statistic SPSS (v.17.0) pentru Windows au arătat că nici modelul liniar (R²<.001, F=.09, p > .05) și nici cel pătratic (R²=.005, F=.614, p > .05) nu surprind relaţia existentă între experiențe neobișnuite și scorurile obținute de subiecți la probele de iluminare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul dimensiunii dezorganizare cognitivă (R²=.001, F=.531, p > .05, respectiv R²<.006, F=.668, p > .05). În contrast, prezentăm în figura 4.2.2. relaţia grafică surprinsă între inteligenţă şi inventivitate.

FIGURA 4.2.1. Grafice de împrăştiere între dimensiunile O-LIFE şi inventivitate

FIGURA 4.2.2. Grafic al relaţiei liniare dintre inteligenţa fluidă (scor RAPM) şi inventivitate


FIGURA 4.2.3. Densitatea rezolvării problemelor de inventivitate – segregare pe sexe.

Pentru a verifica veridicitatea modelului de regresie găsit - având ca predictori finali genul, vârsta, inteligenţa şi impulsivitatea nonconformistă - am investigat presupunerile fundamentale din spatele regresiei liniare. Testul potrivirii (lack-of-fit) a confirmat asumpţia de liniaritate a relaţiei dintre variabile (F(203,21)=1.532, p=.125), la un p >. 05 fiind susţinută ipoteza de nul că “un model liniar este adecvat datelor”. Ce-a de-a doua presupunere, a independenţei erorilor, a fost de asemenea confirmată (Durbin-Watson = 1.655 ∈ [1.5,3]). Analiza distanţelor Mahalanobis şi Cook nu a relevat prezenţa unor puncte de date extreme, iar normalitatea reziduurilor a fost şi ea respectată (KS > .05). În completare, nicio sursă de multicoliniaritate nu a fost detectată.

Pentru a evalua măsura în care vârsta şi sexul afectează modelul predictiv al inventivităţii, am rulat o regresie ierarhică cercetând modificările aduse de fiecare variabilă în parte. Datele au arătat că ambele modele (CI şi impulsivitate nonconformistă, respectiv CI-impulsivitate nonconformistă-gen-vârstă) sunt adecvate (p < .001) şi, deşi aportul explicativ al variabilei vârstă este mic (.014 în termeni de varianţă explicată), el nu este totuși neglijabil. Astfel, atât vârsta cât şi genul au contribuţii explicative statistic semnificative peste nivelul variabilelor reprezentate de inteligenţă şi impulsivitate nonconformistă, acest fapt sugerând existenţa unor diferenţe individuale ce transced legăturile interne dintre predictori. Oferim mai jos, în Tabelul 4.2.4., datele relevate privind modelele investigate:
TABEL 4.2.4. Modele de regresie liniară evaluate pentru predicţia inventivităţii

Model	R	R^2 ajustat	Modificare R^2	Modificare Sig. F
1	.516^a	.263	.267	.000
2	.558^b	.305	.044	.000
3	.587^c	.335	.033	.001
4	.599^d	.347	.014	.026

1. 
   Predictori: (constantă), CI (Raven APM).
   
2. 
   Predictori: (constantă), CI (Raven APM), Impulsivitate nonconformistă.
   
3. 
   Predictori: (constantă), CI (Raven APM). Impulsivitate nonconformistă, Gen.
   
4. 
   Predictori: (constantă), CI (Raven APM), Impulsivitate nonconformistă, Gen, Vârstă.
   

4.2.5. Discuţii

Existenţa unor legături între trăsăturile schizotipiei pozitive şi creativitate a fost adesea subliniată în literatura de specialitate (e.g. Burch et al., 2006; Folley & Park, Kinney et al., 2000; Tsakanikos & Claridge, 2005). Constructul creativităţii, pe de altă parte, a fost aproape întotdeauna evaluat prin intermediul unor teste de gândire divergentă (GD) şi nu prin intermediul unor probe de inventivitate cum se întâmplă în cazul prezentului studiu. Dacă aceste probe măsoară sau nu o formă de creativitate rămâne o întrebare deschisă, cu atât mai complicată cu cât relaţia dintre iluminare şi creativitate este una greu de descifrat (Chu & MacGregor, 2011).

Într-una din puţinele cercetări consacrate rolului shizotipiei şi al diferenţelor individuale în planul rezolvării problemelor de inventivitate, Karimi et al. (2007) au găsit constructul relevant la nivel de performanţă. Demersul de faţă combate parțial rezultatele amintite, subliniind faptul că nu experienţele neobişnuite, ci impulsivitatea nonconformistă contribuie în mod semnificativ la rezolvarea sarcinilor analitice care necesită cel puţin un dram de creativitate. Demn de precizat, din cele patru subscale ale O-LIFE, impulsivitatea este singura care nu reprezintă o dimensiune specifică schizotipiei, ea privind de fapt comportamente antisociale și o pronunțată lipsă de autocontrol.

Rolul deosebit al inteligenţei şi al vârstei, coroborat cu lipsa de importanţă a unor trăsături de personalitate cum este deschiderea sau extraversia, sugerează că problemele de inventivitate diferă în mod substanţial de sarcinile uzuale de gândire divergentă. Întrucât acestea din urmă pun mai mult accentul pe fluxul ideativ al persoanelor decât pe eliminarea adecvată a ideilor în vederea selectării variantei optime (Silvia, 2008; Silvia et al., 2008), faptul că deschiderea nu determină performanţe ridicate la astfel de probe nu reprezintă un fapt surprinzător.

Influenţa impulsivităţii noncoformiste în rezolvarea problemelor de inventivitate poate fi explicată din mai multe perspective. Poate cea mai adecvată poziţie, însă, vizează felul în care persoanele care înregistrează scoruri ridicate la această subscală sunt mai puţin predispuse decât altele spre a încerca în zadar să confrunte probele dintr-o perspectivă standard (i.e. asemeni unor probleme clasice, analitice, rezolvabile prin intermediul unor algoritmi). De asemenea, această trăsătură de personalitate poate determina un subiect să încerce variante noi, neortodoxe, care se pot dovedi în final fecunde pentru finalizarea sarcinii.

În cadrul eşantionului testat, cel puţin, impulsivitatea nonconformistă a corelat pozitiv cu scorurile înregistrate de participanți la probele hibride de inventivitate dar nu şi cu scorurile obţinute la probele de iluminare pură. Distincţia este relevantă întrucât prima categorie de probleme poate fi abordată cu succes printr-o strategie de tipul încercare şi eroare atâta vreme cât subiectul nu capitulează în faţa demersurilor eşuate. În contrast, inteligenţa a corelat pozitiv cu scorurile obținute la ambele categorii de probleme. Situaţia sugerează faptul că subiecţii care au înregistrat valori ridicate pe subscala impulsivităţii nonconformiste nu sunt neapărat mai inventivi, cât mai dispuşi să încerce variante noi şi originale în condiţiile în care drumurile standard se arată vădit incompatibile cu sarcina dată.

Influența vârstei în planul performanței, pe de altă parte, este mai greu de explicat. Înainte de a desfășura cercetarea au luat toate măsurile posibile pentru a ne asigura că niciun participant nu a mai văzut vreodată vreuna din probele instrumentului dezvoltat și nu cunoaște, prin urmare, rezolvarea acestora. Totuși, este imposibil de apreciat dacă toți subiecții au fost onești sau nu. Explicația conform căreia influența variabilei vârstă se manifestă prin cea a inteligenței este insuficientă în cadrul prezentei cercetări întrucât modelele de regresie ierarhică au arătat că această variabilă are forța explicativă peste modelul de bază care include doar inteligența și impulsivitatea. Mai mult decât atât, relația nuanțată ar fi chiar îngreunată de variabila impulsivitate, care corelază negativ cu cea a vârstei. O posibilă explicație, bineînțeles, ar fi că persoanele mai în vârstă au ajuns să se desprindă cu timpul de maniera standard în care educația formală îndeamnă elevii să abordeze problemele, fie ele abstracte sau deosebit de concrete. De asemenea, este complet posibil ca și experiența de viață a acestor indivizi să își spună cuvântul, ei fiind familiarizați cu probleme neclare, slab definite, care se apropie de structura sarcinilor incluse în probele de inventivitate administrate.

În ultima instanță, cercetarea de față subliniază existența unei diferențe semnificative prezente între măsurile divergente ale creativității și cele convergente. Din punct de vedere ecologic, problemele de inventivitate aproximează mai degrabă sarcinile confruntate de un cercetător sau inginer decât cele confruntate de un pictor, romancier sau poet. Poate tocmai din această cauză trăsături de personalitate ca deschiderea nu au forța predictivă notabilă, în ciuda manierei consistente în care ea prezice cu succes performanța la probelor GD (e.g. Feist, 1998; Feist, 1999). În completare, datele colectate explică de asemenea și de ce în unele arii persoanele creative își lasă amprenta adesea la maturitate, după 30 de ani, ci nu în adolescență. Relația negativă existentă între impulsivitate și vârstă (rho= -.183, p < .001) indică un schimb dinamic complex între diversele arii ale cogniției umane - schimb al cărei finalitate poate concomitent spori, cât și îngrădi inventivitatea.

Studiul, desigur, suferă și de o serie considerabilă de neajunsuri ce nu pot fi neglijate. Pentru simplificarea lecturii, acestea pot fi grupate în trei categorii, după cum urmează:

1. 
   Neajunsuri metodologice – deşi instrumentele utilizate au avut proprietăţi psihometrice adecvate, natura dificilă a probelor, cât şi distorsiunile inevitabile manifestate în selectarea lor reprezintă fără îndoială un impediment în direcţia expansiunii orizonturilor noastre epistemice. Pentru corectarea acestei situaţii, studiile viitoare vor trebui să mărească numărul problemelor administrate, sporind diversitatea lor şi asigurând o consistenţă internă chiar mai bună a instrumentelor dezvoltate. De asemenea, includerea unor probe mai uşoare se poate dovedi a fi o decizie fecundă, eliminându-se astfel problema distribuţiei asimetrice pozitive a scorurilor rezultate.
   
2. 
   Neajunsuri legate de eşantion – mărimea relativ redusă a eşantionului (i.e. 229), dar şi omogenitatea acestuia manifestată în planul unor variabile ca educaţia, etnia, statutul social sau religia participanţilor, reprezintă fără îndoială neajunsuri importante. Pentru asigurarea unei validităţii externe cât mai bune se recomandă creşterea eterogenităţii eşantionului testat, nu în ultimul rând pentru a elucida relaţia semnificativă găsită între vârstă şi performanţa înregistrată în cadrul probelor de inventivitate. În final, menţinerea unor proporţii egale între sexe este de asemenea imperios necesară.
   
3. 
   Neajunsuri legate de controlul unor variabile – deşi am încercat să minimizăm efectul nefericit al unor variabile exogene, rămâne deschisă întotdeana problema controlului adecvat al acestora. În mod esențial, este dezirabilă elaborarea unor procedee de filtrare mai severe prin intermediul cărora să fie excluşi din studiu participanţii care sunt familiarizaţi cu unele din problemele prezentate. În al doilea rând, studiile viitoare vor trebui să ia în calcul şi contextul în care se produce testarea, uniformizând nu doar ora şi spaţiul în care aceasta se desfăşoară, ci şi starea de spirit a subiecţilor.
   

1^ De fapt, analizele de tip cluster (Dow & Mayer, 2004) au relevat patru mari categorii de probleme de inventivitate: verbale, matematice, spaţiale şi o combinaţie spaţial-lingvistică.Din motive de simplitate, totuși, s-a optat pentru clasificarea probelor în doar trei categorii.

2^ Deși această ipoteză poate părea nefondată, cu atât mai mult cu cât ea a fost deja verificată în alte studii (e.g. Nettle & Clegg, 2006), am inclus-o în cercetare pentru a aprecia plauzibilitatea teoriei dezinhibării corticale.