Revista presei este realizată pe baza monitorizării

SINDICATE

CURENTUL

Sindicaliştii din cultură îl boicotează pe Iorgulescu

Sindicaliştii din cultură - artişti interpreţi, actori, bibliotecari - vor protesta pe 21 septembrie, în paralel cu manifestările de la Festivalul Enescu, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi a Sălii Palatului, cerand mărirea salariilor şi majorarea bugetului alocat culturii la 1% din PIB.

Protestele stradale vor avea loc sub forma unor spectacole susţinute de sindicalişti în faţa TNB şi a Sălii Palatului, înainte de manifestările care se vor derula în cadrul Festivalului Enescu, respectiv spectacolul Companiei de balet Bejart şi cel al London Symphony Orchestra. Principalele revendicări ale artiştilor sindicalişti sunt: majorare salarială pornind de la minimul pe economie, majorarea bugetului alocat culturii la minimum 1% din PIB, acordarea de tichete de masă, tichete de creşă, tichete cadou şi sporuri prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Sindicaliştii cer respectarea Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pentru anii 2006-2008 şi modificarea grilei de salarizare în conformitate cu realităţile existente în instituţiile de cultură. "Principala revendicare este cea de majorare salarială şi nu o acoperire a inflaţiei. Susţinem majorarea bugetului alocat culturii la minimum la 1% din PIB. Avem revendicări care privesc contractul colectiv de muncă, acordarea de tichete şi modificarea grilei de salarizare", a subliniat Leonard Pădureţ, preşedintele Federaţiei Artiştilor Interpeţi din Romania. Pe de altă parte, sindicaliştii au reclamat că ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu (foto), nu are disponibilitate pentru dialog în privinţa solicitărilor sindicaliştilor din cultură. Alexandra Crăsneanu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Bibliotecile din Romania, a anunţat că va da în judecată MCC pentru că nu respectă prevederile Contractului colectiv de muncă al bibliotecarilor. (CORNELIA POPESCU)

ALTE ŞTIRI

GÂNDUL
Sectorul 5, campion la accidente rutiere produse din vina elevilor

201 elevi au fost vinovaţi, pe parcursul anului şcolar 2006-2007, de producerea unor accidente rutiere, numai în Bucureşti. Brigada de Poliţie Rutieră (BPR) a centralizat datele adunate în perioada 15 septembrie 2006 – 18 iunie 2007, iar concluziile sunt extrem de îngrijorătoare: un copil a murit, 35 au fost răniţi grav, iar alţi 165 au fost răniţi uşor în accidentele produse din vina pietonilor cu vârste între 7 şi 18 ani.

Cum era de aşteptat, o pondere covârşitoare între cauzele de producere a acestor accidente o are traversarea prin loc nepermis (87.5%). Nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti se situează pe locul doi, dar cu numai 5,5%.

Extrem de interesantă este distribuţia pe sectoare a accidentelor produse din vina elevilor bucureşteni: deşi are o populaţie foarte numeroasă şi multe şcoli, în sectorul 6 s-au produs doar 18 din cele 201 accidente. Şi sectorul 1 stă destul de bine, cu 22 de accidente, în vreme ce în sectoarele 2, 3, 4 şi 5 bilanţul oscilează între 37 şi 44 de accidente. Campion în acest nedorit clasament este cel mai sărac sector al Bucureştiului, păstorit de primarul “care este”: 44 de accidente soldate cu 7 răniţi grav şi 37 de răniţi uşor s-au produs în sectorul 5.

Conform aceleiaşi surse, pe durata vacanţei de vară au avut loc în Bucureşti 57 de asemenea accidente, soldate cu 4 copii răniţi grav şi 54 răniţi uşor. (ADRIAN NICOLAE)

JURNALUL NAŢIONAL
Şcolile tovarăşilor

Deşi, în istoria ţării, meseriile de intelectuali cu statut precizat sunt de dată relativ recentă, lipsa de educaţie intelectuală a primilor conducători comunişti este deseori prezentată ca sursă a răului României. Conducători de mari popoare fuseseră însă mulţi oameni fără carte, ajutoare ale căpeteniilor analfabete care-au dat nume şi consistenţă epocii lor fiind scribi anonimi, cronicari ori “grămătici”.

Dar Lenin, creatorul partidului “revoluţionarilor de profesie”, îl voise alcătuit din intelectuali meniţi să insufle “conştiinţă de clasă” muncitorilor. În prima etapă a statului bolşevic, conducătorii care guvernaseră în numele “dictaturii proletariatului” sunt oameni cu şcoală. Foşti studenţi – cei mai mulţi exmatriculaţi pentru activitate politică înainte de a-şi sfârşi studiile –, avuseseră ca principale preocupări lectura, redactarea de articole şi documente de partid şi ţinerea discursurilor. Ca hobby practicau jocul de şah – “sportul minţii” – exersat în exilul din satele siberiene şi în închisori.

Sub cârma lui Stalin se ridică o nouă generaţie de lideri politici, proveniţi din “revoluţionarii de teren” care se distinseseră în campaniile războiului civil şi ale colectivizării. Recrutaţi pe baza aptitudinilor de executanţi şi organizatori zeloşi, cu “dosar sănătos”, mină convingătoare şi cursivitate în stilul “limbii de lemn”, şcolile absolvite n-aveau importanţă. Când lozinca lui Lenin “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” începuse să dea roade, s-au grăbit şi conducătorii să colecţioneze diplome.

După spusele fostului prim-ministru Ion Gheorghe Maurer, Ceauşescu îi atrăsese simpatia şi preţuirea când venise la el să se plângă că Gheorghiu-Dej nu-i dă răgazul dorit să se ocupe de învăţătură. Comentându-i relatarea, fostul şef de cabinet al lui Gheorghiu-

Dej plasează rădăcinile întâmplării într-o hotărâre adoptată la începutul deceniului al şaptelea, care stipula că doar oamenii sub 40 de ani pot urma cursurile învăţământului superior. Ceilalţi nu mai meritau “investiţia statului”, nerambursabilă până la pensie. Pentru “cadrele CC” se aprobaseră însă fonduri pentru profesorii aduşi la “locul de muncă” al studenţilor patru zile din săptămână, câte patru ore pe zi. Aşa şi-a luat diploma de inginer şi şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, muncitor la Griviţa când intrase în anticamera primului om al ţării. La cei cu funcţii şi mai înalte, universitarii veneau să-i mediteze acasă. După cum observase Suzana Andreiaş, menajera soţilor Ceauşescu, profesorii “stăteau” două-trei ceasuri, după cum fixau “studenţii” programul. Cine şi cum îi plătea nu ştie, dar, sigur trecută la capitolul “munci obşteşti”, truda universitarilor va fi fost răsplătită în servicii şi relaţii mai preţioase decât banii acelor vremi. Nicolae “învăţa politică”, Lenuţa, chimie şi aveau, ca orice şcolar, cărţi şi caiete în învelitori albastre de hârtie, cu etichete. Cum făcuseră şi alţi “tovarăşi conducători”, din patru clase săriseră direct în facultate, deşi, după spusele aceleiaşi menajere, mai tipicara Lenuţa făcuse rost şi de o diplomă de liceu.

Tinerii “promiţători” fuseseră însă trimişi la Moscova în primii ani după luarea puterii. Printre primii, fetele lui Dej care, exmatriculate ca “fiice de comunist” din gimnaziu, absolviseră şcoala evreiască din Galaţi. Tanţi, fiica mai mare, face studii inginereşti şi e numită imediat la catedră în Politehnica din Bucureşti. Alintata Lica refuză să se supună însă rigorilor învăţământului economic, detestă frigul moscovit şi sobrietatea căminului studenţesc, astfel că, spre supărarea tatălui ei, “fuge acasă”.

După naţionalizarea proprietăţilor private, pentru cetăţeanul român, facultatea e marca apartenenţei la elită. Iar pentru fiii protejaţilor regimului se găseau soluţii de a întoarce regulamentele examenelor şi cifrele de plan ale învăţământului superior în favoarea lor. “Într-o zi – povesteşte fostul şef de cabinet al lui Dej –, avocatul vâlcean Nache Simionescu (implicat în evadarea din lagărul de la Tg. Jiu) a venit să anunţe că-şi depune carnetul de partid pe motiv că «nu-l ajută cu nimic». Fiul său «reuşise fără loc» (cum se spunea distins în epocă) la ştiinţe economice. Adică linia admişilor era cu 19 inşi deasupra băiatului”. “Cum ştiam că Gheorghiu-Dej mai salvase asemenea situaţii”, povesteşte Sfetcu, i-a prezentat cazul. Chemat de Dej, Gaston Marin, preşedintele CSP, a “suplimentat prin plan de stat” locurile admişilor la ASE cu încă 20, a întocmit act normativ, iar tatălui i s-a comunicat bucuria. “O bucurie – a comentat Dej – de care vor beneficia încă 19 tineri care se vor trezi studenţi fără să ştie cui datorează admiterea în facultate”. Schimbase adică şi “planul” şi “legea” pentru “bucuria” protejatului său.

“Îmi amintesc cazul lui Stelian Moraru, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, om trecut bine de 50 de ani şi care de trei ani se menţinea student în anul întâi la Institutul Politehnic. «Până când Stelian Moraru va termina facultatea, va trebui să iasă la pensie, a comentat Gheorghiu-Dej. De ce să se zbuciume atât? La cei în vârstă, nu văd la ce trebuie diploma. Poate ca s-o aibă la înmormântare, să vadă lumea că îngroapă un inginer. Ia să ne vedem de treabă!»“ Paul Sfetcu, 2000

(LAVINIA BETEA)

REALITATEA ROMÂNEASCĂ
Adio, tichete de masa pentru bugetari!

Reprezentantii Ministerului Muncii vor propune Guvernului ca institutiile publice sa nu mai acorde angajatilor tichete de masa in 2008. Scopul masurii este acela de a mentine cheltuielile bugetare la un nivel care sa permita respectarea angajamentelor interne si internationale, inclusiv in ceea ce priveste deficitul bugetar. Potrivit unor surse ministeriale citate de Mediafax, eliminarea tichetelor de masa va fi prezentata Guvernului sub forma unei ordonante de urgenta privind cheltuielile de personal. Proiectul de act normativ, care contine o serie de reglementari si in domeniul asigurarilor de sanatate, este semnat de ministrul Muncii, Paul Pacuraru (foto), si ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, fiind deja avizat de ministrul Economiei si Finantelor si de cel al Justitiei. In septembrie, valoarea nominala a tichetului de masa a fost majorata de la 7,41 lei la 7,56 lei, printr-un ordin al ministrului Muncii. Aproximativ doua milioane de salariati beneficiaza in prezent de tichete de masa, iar costurile generate de acordarea acestor tichete sunt suportate in totalitate de catre angajator. (ANDREEA ŞTEFAN)

S.C. FOCUS IMAGE

Bucureşti, Str. Maşina de Pâine 6, sector 2

E-mail: [e-mail]