Produsele provin de ia fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia, aparţinând omului de afaceri Nelu Hânţar, şi ar fi trebuit tocate, dar în final au ajuns la doi metri sub pământ ■ Până să descopere această groapă de gunoi ilegală, autorităţile au avut nevoie de aproape o săptămână
Malul râului Suceava, în zona Slobozia, din comuna Grăniceşti, a devenit un imens depozit clandestin de curele uzate şi deşeuri de anvelope. Acestea au fost aduse şi îngropate în urmă cu circa două săptămâni de către muncitorii Supermag Imperial, firmă care se ocupă cu reşapat cauciucurile şi care creează constant probleme, în special pe linie de protecţia mediului.
Ultima ispravă a fost scoasă la lumină ieri, după mai multe încercări ale reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu de a lămuri lucrurile.
Totul a plecat de la mai multe sesizări venite din partea' localnicilor, care s-au plâns că sunt efectiv sufocaţi de norii imenşi de fum care ieşeau pe furnalele societăţii Supermag Imperial după ce anvelopele care trebuiau tocate erau arse. „Au fost oameni la poartă la ei la fabrică şi l-au rugat pe patron să nu mai pună cauciuc pe foc, dar le-a râs în nas şi a spus că pune peleţi pe foc, dar fumul negru ajungea la un kilometru şi ceva", a arătat un sătean din Grăniceşti. În urma acestor sesizări, Garda de Mediu Suceava a aplicat o amendă de 50.000 de lei, care a şi fost plătită de reprezentanţii firmei de reşapat cauciucuri.
Ulterior, sătenii din Slobozia au reclamat că praful de anvelope din fabrică, dar şi alte deşeuri au fost duse şi îngropate undeva pe malul râului Suceava. Sesizarea a venit încă de săptămâna trecută, iar prima încercare de a descoperi locul depozitului clandestin a avut loc luni.
Pentru a demonstra autorităţilor că deşeurile sunt îngropate pe malul râului Suceava, mai mulţi oameni din Slobozia s-au oferit voluntari şi au început să sape singuri.
„Autorităţile statului ar trebui să ia măsuri şi să ne protejeze, dar nu se ia nici o măsură, şi asta ne doare cel mai tare. Nu este logic şi normal ce s-a întâmplat. Nimeni nu vrea să sape, pentru că aici sunt zeci de tone de deşeuri îngropate", a spus indignat un bărbat din Slobozia. Un alt sătean a explicat şi cum s-au derulat operaţiunile ilegale care au implicat transportul deşeurilor de la fabrica de reşapat cauciucuri pe malul râului Suceava. „Săptămâna trecută au cărat vreo două zile şi le-au îngropat cu wolla", a dezvăluit Petru Hapiuc.
Dostları ilə paylaş: |