Expediţie studenţească la Peştera Cioclovina cu Apă
Casa de Cultură a Studenţilor din Târgu-Mureş împreună cu Asociaţia Speologică Geoda a organizat, în perioada 18-20 octombrie, expediţia geologică “Speo Fascination”. Locaţia aleasă în acest an de pasionaţii de expediţii subterane a fost Cioclovina, aflată în sistemul carstic Ponorici–Cioclovina cu Apă din Munţii Şureanu, judeţul Hunedoara. Zona este una deosebită, în care natura a creat o misterioasă lume subterană, mereu fascinantă pentru om dar în acelaşi timp ascunsă celor mulţi, pentru că necesită cunoştinţe temeinice de explorare a cavităţilor verticale şi active şi se poate face numai cu echipament adecvat de către speologi/speoturişti cu o rezistenţă fizică ridicată.
Expediţia, cea mai mare provocare de până acum. Din amabilitatea organizatorilor vă putem prezenta filmul expediţiei care a început cu adunarea în dimineaţa zilei de 18 octombrie în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Târgu-Mureş. S-au adunat aproximativ 30 de entuziaşti, studenţi şi organizatori, care au pornit pe drumul care urma să devină pentru majoritatea participanţilor cea mai mare provocare a vieţii de până acum. După un drum anevoios au ajuns la gospodăria lui Ghermanu’, gazda lor timp de trei zile. În prima zi au reuşit să cucerească Vârful Ţâfla, punct de belvedere spre toată regiunea. Seara s-a continuat cu formarea echipelor şi prezentarea fiecăreia. Profesorul de geografie Marius Cigher, preşedintele Asociaţiei Speoda, a introdus studenţii în tainele peşterilor, iar Cristian Graur, colaboratorul entuziast al acestuia a prezentat aspecte tehnice despre explorarea peşterilor. Desigur, studenţii nu ar fi studenţi dacă nu ar fi condimentat momentele libere cu cântece şi jocuri, care au avut darul de a spori buna dispoziţie a tuturor, dar şi formarea spiritului de echipă, necesar pentru explorările dificile care stăteau să înceapă. Peştera Cioclovina cu Apă. Drumul către peşteră a ridicat din start dificultăţi, trecerea repetată a apei râului, depăşirea cascadelor şi urcarea versantului uneori foarte abrupt au presupus ajutor reciproc şi muncă colectivă pentru a ajunge toţi în siguranţă. Echipaţi în gura peşterii de explorare şi trăgând adânc aer în piept au pornit către inima muntelui. Râul puternic, Ponorici, ce iese din peşteră i-a udat din primele sute de metri parcurşi, dar aerul peşterii şi adrenalina explorării i-a făcut pe toţi să uite de inconveniente. După un parcurs greoi, presărat cu căţărări pe stânci, cu treceri prin apă, treceri pe sub stânci, expediţia a ajuns într-o sală uscată, plină cu nisip fin adus de viituri. După o demonstraţie tehnică de fixare a spitului în stâncă şi de amarare în siguranţă au continuat parcursul, ajungând într-o sală plină de formaţiuni, întoarcerea făcându-se pe acelaşi traseu. Autodepăşire şi respect pentru natură. Ultima dimineaţă la Cioclovina le-a dăruit participanţilor o vreme caldă şi însorită, propice pentru a organiza în aer liber un ultim test de cunoştinţe din informaţiile primite. ”A reprezentat pentru mulţi dintre noi autodepăşire, învingerea temerilor legate de tot ce înseamnă mediul subteran, colegialitate, respect pentru natură şi pentru cei de lângă noi, un alt mod de a vedea lucrurile, un alt mod de a fi”, au concluzionat participanţii.
Dostları ilə paylaş: |