Primăria comunei Stoeneşti din judeţul Argeş a găzduit ieri, 14 octombrie, întâlnirea dintre preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. A fost semnat protocolul de colaborare pe mai multe domenii ce vizează întocmirea de proiecte cu finanţare europeană pentru exerciţiul 2014–2020. La eveniment au mai participat primarul comunei Stoeneşti, Marin Ion, şi directori din cadrul celor două consilii judeţene. Preşedintele CJD a subliniat importanţa colaborării dintre Dâmboviţa şi Argeş, în direcţia întocmirii proiectelor, obţinerea finanţării şi realizarea unor investiţii de care să se bucure comunităţile celor două judeţe: „Este important că am făcut aceşti paşi concreţi şi sunt convins că vom găsi şi soluţiile de finanţare: fonduri europene, fonduri guvernamentale şi fonduri de la cele două consilii judeţene. Sunt proiecte care se vor duce chiar şi după anul 2020. Important este să existe un început şi o continuitate. (…) Vor avea prioritate la finanţare acele proiecte care tind să rezolve problemele din mai multe unităţi administrativ teritoriale mari, cum sunt judeţele, acele proiecte care dezvoltă zone ţinând de mai multe regiuni de dezvoltare economică şi, sigur, proiectele care, pe lângă infrastructură, asigură dezvoltarea economică, realizarea unor facilităţi de ordin social. Pornind de la aceste premise, Consiliile Judeţene Argeş şi Dâmboviţa au convenit să acţioneze împreună pe mai multe proiecte de interes comun pentru locuitorii celor două judeţe”. Colaborare pe 7 domenii de interes comun Protocolul de colaborare vizează şapte domenii de interes, evidenţiate în cadrul întâlnirii de preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: „Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Leaota - acces, eleborare planuri de urbanism zonal, infrastructură - acest proiect este unul care nu se poate realiza decât în condiţiile accesării unor fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020; reabilitarea, modernizarea drumurilor de legătură dintre cele două judeţe; gestionarea integrată a cursurilor de apă din bazinul Argeş–Vedea, regularizări, protecţii la inundaţii; dezvoltarea pomiculturii prin sprijinirea Institutului Naţional de Cercetare Pomicolă Mărăcineni - Argeş şi a Staţiunii Pomicole Voineşti - Dâmboviţa; sprijinirea învăţământului superior cu accent pe întărirea cercetării şi inovării, există universitate şi în Târgovişte şi în Pite şti; conurbaţia Bucureşti-Titu-Găeşti-Topoloveni-Piteşti, sunt locatităţi cu potenţial de creştere economică important; promovarea unor trasee turistice”. Președintele Consiliul Județean Argeș: „Regiunea începe să funcționeze” După cum a precizat şi preşedintele CJ Argeş, protocolul de parteneriat va fi supus dezbaterii şi aprobării celor două consilii judeţene: „Suntem în faza instituţională, de a crea condiţiile de lucru şi, după aceea, departamentele tehnice de la cele două consilii judeţene vor intra într-o colaborare ceva mai aplicată. Pentru a pune în funcţiune un proiect cum este Leaota, durează cam între 3 şi 5 ani. Nu-i vorba că batem palma azi şi mâine se fac proiectele. Va trebui perseverenţă din partea celor două consilii. (...) Vom face o prioritizare a obiectivelor care deocamdată sunt domenii, iar în funcţie de şansa obţinerii finanţării, vom întocmi proiectele. Protocolul semnat astăzi (n.r. – ieri) se va transforma în hotărâri ale celor două consilii judeţene, iar proiectele europene se vor întocmi în comun. Regiunea începe aşadar să funcţioneze”. / Jurnal de Dambovita, http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol--dambovi-539-a-537-i-arge-537-proiecte-comune-de-dezvoltare,18467.html
Acţiunile de depoluare continuă!
Acţiunile de depoluare a rîului Teleorman, în zona satului Mareş, au continuat şi ieri. Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş - Vedea au supravegheat acţiunea de ecologizare pe care angajaţii Conpet au desfăşurat-o alături de firma specializată de depoluare. Pînă ieri la prînz, au fost vidanjaţi şi transportaţi în staţia Poiana Lacului aproximativ 7 mc de apă cu ţiţei. Au fost recuperate în saci de plastic 150 kg de vegetaţie îmbibată cu ţiţei. De asemenea, au început lucrările de curăţare a canalului în zona proprietăţii private şi a albiei rîului Teleorman din amonte spre aval şi a fost împrăştiat material absorbant curat. Reamintim că autorităţile au fost în alertă! Totul, după ce, luni seara, a fost anunţată poluarea de pe rîul Teleorman. Ajunşi la locul cu pricina, şi-au dat seama că vinovaţi sînt hoţii de produse petroliere. Conducta magistrală fusese înţepată. Astfel, printr-o instalaţie artizanală, făptaşii reuşeau să sustragă ţiţei. Oamenii legii sînt acum pe urmele autorilor, a căror imaginaţie pare să nu aibă limite. / Curierul Zilei, http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51841&Itemid=374
Eforturi pentru ecologizarea zonei poluate la Albota
În precedenta ediţie a ziarului nostru relatam că, luni noapte, în comuna Albota s-a produs o poluare cu petrol. Circa 800 litri de produs scurs pe Valea Mareş au afectat aproximativ un kilometru din cursul râului Teleorman şi 50 mp teren agricol. Totul a pornit de la o instalaţie artizanală înţepată în magistrala de transport aparţinând CONPET SA Ploieşti, prin care se fura ţiţei. În acest context a fost oprită pomparea, iar echipe ale firmei ploieştene şi ale Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) au intervenit cu rânduri repetate de baraje şi materiale absorbante pentru limitarea şi diminuarea efectelor poluării. Ieri, Dumitru Ciobanu, directorul ABAAV, ne-a informat că acţiunile pentru depoluarea apelor râului Teleorman erau în plină desfăşurare. “La această dată, spunea directorul Ciobanu, se acţionează în zona satului Mareş, atât pe Valea Mareş, cât şi pe cursul râului Teleorman. Specialiştii noştri supraveghează activitatea de ecologizare a zonei, pe care angajaţii CONPET o desfăşoară împreună cu o firmă specializată în depoluare din Constanţa. Până acum au fost vidanjaţi şi transportaţi la staţia de neutralizare din Poiana Lacului aproximativ 7 mc de apă cu ţiţei şi au fost recuperate în saci de plastic 150 kg de vegetaţie îmbibată cu produs petrolier. În paralel, au început lucrările de curăţire a canalului din zona proprietăţii private unde a fost depistată scurgerea de ţiţei, precum şi a albiei râului Teleorman spre aval. Totodată, a fost împrăştiat material absorbant curat, nu s-au înregistrat irizaţii de petrol şi sperăm ca, în urma eforturilor depuse de echipele de intervenţie, situaţia să revină la normal în cel mai scurt timp.” Potrivit procedurilor prevăzute în astfel de situaţii, chiar dacă poluarea nu a fost de proporţii, după ce locul va fi curăţat, va fi adus pământ fertil, care va fi aşternut pe întreaga porţiune afectată în vederea refacerii solului şi a florei. / Argesul, http://ziarulargesul.ro/20197-eforturi-pentru-ecologizarea-zonei-poluate-la-albota.html