Rolul literaturii in perioada pasoptista

Definitie - Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor.
Reprezentanti

Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.
Cronologie

Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade:

Prepasoptismul (1830 -1840)

Pasoptismul (1840 -1860)

Postpasoptismul (1860 - 1870)
Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi:

1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu

1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi

1864 Apare universitatea Bucuresti

1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi

1829 Apar primele ziare romanesti:
Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe

Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca

Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si literature
Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare:

1840 Dacia literara

1844 Propasirea

1855 Romania literara
Fundarea speciilor

Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga.
Afirmarea romantismului
In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel incat el ajunge si in tarile romane sub o forma moderata insa, fiind mai ale un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari.
Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.

Poezia pasoptista – prezentare generala
Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul “Introductie” din primul numar al revistei Dacia literara, in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate si unire ce animau sufletele romanilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor.

Ceea ce ii uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentii nationale, pentru dreptate sociala.
Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimare directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat; cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revolutiei etc.

Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitatea moravurilesocietatii,condamnand cu fermitate abuzurile si nedreptatile manifestate in epoca.
Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitorii devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationale.

Rolul literaturii in perioada pasoptista
Revolutia de la 1848 a fost un eveniment exceptional in dezvoltarea civilizatiei, a culturii si a literaturii romane ,adevarata placa turnanta a destinului nostru istoric,care a preluat un spirit al veacului, o tendinta generala existenta in aproape tot spatiul european, dar care are si o motivatitie interioara dintre cele mai profunde, cu multiple radacini strabatand secolele.
Literatura romana de la 1848 nu poate fi corect privita si incadrata decat in contextul mai larg al modernizarii societatii si culturii romanesti,proces latent care devine vizibil dupa Revolutia lui Tudor si mai ales dupa 1830,cand apar factori istorici de precipitare:schimbarea raporturile Tarilor Romane cu Imperiul Otoman dupa pacea de la Adrianopole din 1829, reaparitia domnilor pamanteni, inceputul destramarii structurilor semi-feudale, un contact mai strans cu Europa,o alta dinamica a sferelor de interese ale marilor puteri,etc.



Procesul cultural din primele patru decenii ale secolului trecut s-a dezvoltat vertiginos, acum fiind epoca intemeierii institutiilor nationale(scoala,presa,teatrul,etc.) si a aparitiei personalitatilor(Gheorghe Asachi,Gheorghe Lazar,Dinicu Golescu),oameni ai timpurilor noi.
Programa culturala pasoptista evidentiaza doua lucruri:efervescenta epocii si faptul ca in fruntea initiativelor de tot felul intalnim aceiasi oameni,toti mai in varsta,cei mai multi tineri.Alcatuiesc impreuna o generatie- generatia pasoptista-cea mai unitara din istoria culturii romanesti. Cei mai cunoscuti reprezentanti ai generatiei pasoptiste sunt:Nicolae Balcescu,Ion Ghica,Cezar Boliac,Dimitrie Bolintineanu,Vasile Alecsandri,Mihail Kogalniceanu,Costache Negruzzi,etc.
Ei au creat o literatura cu trasaturi distincte,punand practic temeliile literaturii noastre moderne.



Trasaturile literaturii pasoptiste
Cea dintai trasatura este autohtonismul si faptul ca nu trebuie sa surprinda, aflandu-se intr-o fireasca legatura de circulatie a ideilor cu umanismul si iluminismul,care au pornit si ele de la aceleasi elemente de identificare a spiritualitatii romanesti. Cel dintai reper al acestei trasaturi este motivul etno-genezei,pe care vechii carturari il afirmasera pentru trezirea constiintei nationale,iar coriferii Scolii Ardelene ca argument al marilor revendicari romanesti din Transilvania.Orgoliul latinitatii si mitul intoarcerii la originile de mult uitate impregneaza ideologia si literatura pasoptista,uneori in exces,ceea ce il face pe Kogalniceanu sa denunte “romano-mania” unora.Teme,motive,viziuni ale trecutului daco-romanic,personaje istorice sau mitologice din acelasi trecut,etc,patrund in epoca pasoptismului,dandu-I o nota specifica,inexistenta in alte literaturi.



Si interesul pentru istoria nationala este tot caracteristica a autohtonismului,pentru ca,la romani,aceasta tema are o specificatie mai aprte:”Pentru noi-scria patetic Gheorghe Baritiu-fara istoria nationala nu e mantuita”,iar Kogalniceanu adauga dintr-o alta perspectiva:”ea ne leaga de vecie”,”ne arata ce-am fost,de unde venim,ce suntem si,ca regula de trei,ne descopera si numarul necunoscut:ce avem sa fim!”. Temele inspirate din istoria poporului roman sunt atat de frecvente,incat au dat literaturii de la 1848 un relief deosebit,specificacitatea de care avea atata nevoie in certificarea originalitatii ei. Valorificarea subiectelor istorice a dus si la primele izbanzi artistice din epoca:”Alexandru Lapusneanul”,de Negruzzi,”Legendele istorice” de Bolintineanu,etc.

Aceste trasaturi reprezinta semnele de marca,de configurare a unui univers artistic prin care scriitorii de la 1848 au incercat sa se sincronizeze cu veacul fara sa se lepede de sentimentul identitatii lor nationale.
Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez.
Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor.
Intelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor.In perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura romana cunoaste o dezvoltare apreciabila .
Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala.
Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant.
Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor.
B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii.
Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, „romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale…”1. Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii „vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare” 2.
* Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta „doua varste”4 ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. Heliade-Radulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei nationale.
Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu5 : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa „mai putin individualizata national” si, cea de a doua, in care „reflectarea specificului autohton devine orientare programatica”. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria.
Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B. Tincu: „Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national”6 . Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale.
Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: „Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul […] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!”. Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului “Daciei literare”, dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala.
Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste.
A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor.
Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din “Ruinurile Targovistii” transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul.
B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul
romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de „un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului”7. Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea.
Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi.


* Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva “Daciei literare”.

trecute.
Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara, stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele – izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic. Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste, revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele.

III Dacia Literara

Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez.
Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor.
Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala.