Romania curtea de apel constanţA

20. Prescripţia dreptului la acţiune din perspectiva dispoziţiilor art. 283 alin.1 lit. A Codul muncii.

Comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, nu are semnificaţia luării la cunoştinţă prin orice mod, ci a remiterii efective a acesteia.
S.C. T.T. a declarat recurs la 10.09.2009 împotriva sentinţei civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Constanţa şi împotriva încheierii de şedinţă din 29.04.2009, pe care le-a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt, prin contestaţiile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 18.12.2008, contestatorii A.V.G. şi A.N. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC T.T. SRL Constanţa, anularea deciziilor de încetare a contractelor de muncă nr. 2627/28.11.2008 şi 2630/28.11.2008 emise de intimată, reintegrarea în funcţiile deţinute anterior, plata tuturor drepturilor salariale şi celorlalte drepturi de care au fost lipsiţi de la data desfacerii contractelor şi până la efectiva reintegrare inclusiv pentru perioada 07.11.2008-28.11.2008 în care ambii contestatori au avut contractele de muncă suspendate conform art. 52 (2) c.m pe perioada cercetării disciplinare şi cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că la data de 28.10.2008 şeful serviciului resurse umane M.F. a chemat toţi şoferii din unitate solicitîndu-le demisiile, situaţie în care salariaţii şoferi au mers la ITM şi li s-a spus că nu este bine să prezinte demisiile pentru că nu mai beneficiază de şomaj, astfel că un grup de salariaţi a chemat televiziunea Neptun.

După acest incident, intimata a desfăcut contractele de muncă disciplinar, ilegal cît timp ambii contestatori doar au asistat cînd colegii lor au avut discuţii cu reprezentanţii presei şi când s-au plâns de neajunsurile din unitate, colegi care nici nu au fost sancţionaţi disciplinar.

De asemenea, individualizarea sancţiunii s-a făcut eronat deoarece intimata a amplificat fapta contestatorilor care nu au participat la acele discuţii deşi erau direct interesaţi, fiind şi ei vizaţi pentru disponibilizare şi îi interesa modalitatea de soluţionare a situaţiei.

În convocatorul pentru cercetarea disciplinară s-a menţionat că fapta imputată constă în defăimarea societăţii , încălcarea unor sarcini de serviciu .

Referitor la defăimarea societăţii, s-a arătat că articolul din presă constă în relatarea obligării unui număr de 50 salariaţi care şi-au dat demisia şi că oamenii sunt disperaţi pentru că nu pot beneficia de şomaj, conducerea intimatei refuzând să stea de vorbă cu salariaţii sau cu presa, ori nu se poate prevala conducerea de propria incorectitudine, reprezentanţii intimatei fiind cei care au declanşat conflictul declarând că salariaţii mai trebuie să vină la muncă doar să-şi depună demisiile.

Contestatorul A.V.G. se afla în concediu legal de odihnă la momentul desfacerii contractului său de muncă, respectiv în perioada 27.10.2008 - 17.11.2008, fiind suspendate raporturile de muncă, contestatorul nu mai avea obligaţia respectării regulamentului intern şi CCM la nivelul intimatei astfel că fapta imputată nu are legătură cu serviciul.

Se susţine că în privinţa sa concedierea a fost premeditată, deoarece se reţine în decizia contestată că a părăsit locul de muncă fără aprobarea şefului direct, că şi-a neglijat sarcinile de serviciu, fapte străine de contestatorul care nu se afla la muncă.

În cazul contestatorului A.N. pentru că mai are de activat circa un an până la pensie, beneficiază de protecţie, la data de 03.11.2008 i s-a comunicat că are dreptul să stea la muncă 4 ore după care să-şi caute alt loc de muncă pentru că maşina pe care lucrase iniţial fusese repartizată altui coleg.

Pentru că poarta era închisă datorită presei prezente, contestatorul a sărit gardul, iar această faptă nu este suficientă pentru o asemenea sancţiune disciplinară, contestatorul neavând legătură cu grupul care a dat declaraţii considerate defăimătoare.

Anexat contestaţiei se depun deciziile contestate şi dovezile de convocare la cercetarea disciplinară.

Intimata, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul la contestaţie, deoarece contestatorii nu au semnat cererea ci avocatul ales ,iar pe fond se solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă potrivit art. 47 C. pr. Civ., neexistînd coparticipare procesuală. Ulterior, la data de 11.03.2009, intimata faţă de depunerea contractului de asistenţă juridică a avocatului ales şi semnarea contestaţiei de către contestatori, a renunţat la această excepţie.

Pe fondul contestaţiei intimata a arătat că la data de 30.10.2008 s-a luat decizia de reorganizare a activităţii, reorganizare care afecta 17 persoane, printre care doar A.V.G.

Ca urmare a acestei decizii de reorganizare, la data de 03.11.2008 şeful serviciului resurse umane la intrarea în incintă a fost agresat de un grup de 15-20 salariaţi printre care şi contestatorii, nemulţumiţi că societatea intra în faliment şi că nu mai aveau altă posibilitate de angajare, situaţie în care şeful a încercat să el explice că nu era vorba de falimentul societăţii, dar nu a reuşit şi a fost salvat de către ceilalţi angajaţi din depozitul central.

În acest timp, una din persoanele din grupul agresiv a chemat presa –Televiziunea Neptun, reporterii au ajuns la depozit în jurul orei 12,30, solicitând grupului de salariaţi din care făceau parte şi contestatorii, în scopul accentuării dramatismului, să declare că poarta, deşi era închisă pentru lucrări de betonare, a fost închisă pentru a limita dreptul salariaţilor la mişcare şi accesul la muncă.

Declaraţii au dat în acest sens toţi salariaţii din grup inclusiv contestatorii, şi tot la îndemnul reporterilor, salariaţii au escaladat gardul din interior spre exterior, dând declaraţii în sensul că intimata este în incapacitate de plată şi toţi cei 50 de salariaţi au fost forţaţi să-şi dea demisia.

Urmare a interviurilor, timp de 2 săptămâni au scăzut livrările de marfă, cumpărări de marfă la un preţ mai mare şi cu plata în avans, cauzând o pierdere de circa 1.200.000 USD.

Intimata a susţinut că nu a existat premeditare deoarece anterior desfacerii contractelor de muncă, prin adresa din data de 24.11.2008 serviciul resurse umane îi informa asupra soluţiei luate ca urmare a cercetării disciplinare prealabile de către administratorul intimatei, informare obligatorie şi înregistrată la ITM Constanţa.

Referitor la cazul contestatorului A.V.G. s-a arătat că acesta se afla în concediul legal de odihnă, dar suspendarea raporturilor de muncă nu este aplicabilă nefiind nici una din situaţiile prevăzute de art. 49-54 codul muncii, şi chiar dacă era aplicabilă vreuna din aceste situaţii, contestatorul ar fi rămas în continuare sub incidenţa prevederilor regulamentului intern şi CCM.

Pe lângă faptele reţinute în decizie, contestatorului i s-au mai reţinut şi alte fapte – comiterea sau incitarea la orice acte care tulbură armonia salariaţilor, recurgerea la violenţe de natură să producă accidente, provocarea perturbării programului de lucru prin producerea sau declanşarea de greve, atitudinea jignitoare în relaţiile de serviciu, rezolvarea unui diferend personal pe teritoriul intimatei, fapte pe care contestatorul nu le-a contestat.

În cazul contestatorului A.N., intimata a arătat că au existat mai multe motive de concediere disciplinară, dar în contestaţie face vorbire de doar unul dintre ele, fără referire la celelalte, care constă în transmiterea de informaţii legate de activitatea societăţii către persoane străine, discuţii de grup şi neglijarea sarcinilor de serviciu –art. 33 alin. 8 şi 17 din regulament şi comiterea sau incitarea la orice acte ce tulbură armonia salariaţilor, recurgerea la violenţe de natură să producă accidente umane sau tehnice – art. 33 alin. 8 din regulament, provocarea perturbării programului de lucru prin producerea sau declanşarea de greve fără a încerca rezolvarea conflictului de muncă pe căi paşnice şi legale – art. 33 alin. 19 din regulament, atitudine jignitoare în relaţiile de serviciu, rezolvarea unui diferend de ordin personal pe teritoriul societăţii - art. 33 alin. 22 din regulament.

S-a invocat de asemenea încălcarea disp. art. 33 din regulament care prevede că salariaţii au interdicţie în ceea ce priveşte transmiterea de informaţii persoanelor străine de societate – abatere care se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Contestatorii au contestat şi decizia nr. 2444/10.11.2008 prin care intimata a dispus modificarea salariului ambilor contestatori de la 1.200 lei la 648 lei.

Intimata a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de faptul că s-a depăşit termenul de 30 zile prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. a din codul muncii, fără a solicita repunerea în termen.

Intimata a formulat de asemenea cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea contestatorilor la plata sumelor de 3.600 lei reprezentând diferenţa de salariu dintre ultimul salariu stabilit de către părţi prin acte adiţionale, respectiv cel cu nr. 2.

Prin sentinţa civilă nr.649/14.05.2009, Tribunalul Constanţa a admis în parte contestaţiile formulate de reclamanţii A.V.G. şi A.N. în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL.

A anulat deciziile nr.2627/28.11.2008 şi 2630/28.11.2008 emise de intimat.

A dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile deţinute anterior emiterii deciziilor.

A obligat intimata către contestatori la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 07.11.2008 si până la efectiva reintegrare.

A respins ca nefondată excepţia prescrierii dreptului la acţiune referitor la contestarea deciziei nr.2444/10.11.2008.

A admis contestaţia împotriva deciziei nr.2444/10.11.2008 în privinţa contestatorilor.

A respins ca nefondată cererea reconvenţională.

A obligat intimata către contestatori la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prioritar instanţa a analizat prescrierea dreptului la acţiune pentru capătul de cerere ce vizează contestarea deciziei de modificare a salariilor, constatând că singura dovadă de comunicare a acestei decizii este data de 01.04.2009, termenul de judecată la care intimata a înmânat contestatorilor şi această decizie pe lângă celelalte documente ce au stat la baza emiterii deciziilor de concediere.

În aceste împrejurări, termenul de 30 zile este respectat, excepţia fiind respinsă cu această motivaţie.

Pe fondul contestaţiei, referitor la deciziile de concediere, s-au constatat următoarele:

Pentru ambii contestatori au fost reţinute drept abateri disciplinare grave care au condus la desfacerea contractelor individuale de muncă mai multe fapte respectiv părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului direct – art.33 alin. 1.1 din regulamentul intern.

Această faptă nu este dovedită de intimată , nici declaraţiile martorilor audiaţi – C.I. şi C.A. la cererea sa nu confirmă acest lucru.

Sub aspectul părăsirii locului de muncă pentru a desfăşura aceste fapte , se reţine că în realitate, contestatorul A.V. nici nu se afla în timpul serviciului, fiind în concediu, dovada fiind adresa nr. 2251/24.10.2008, pentru perioada 27.10 -17.11.2008, deci, cu atât mai mult în privinţa sa nu se poate reţine comiterea acestei abateri iar A.N., se afla în incinta societăţii ca şi ceilalţi angajaţi.

Primul martor a relatat că în dimineaţa zilei de 03.11.2008 orele 7,30 în calitate de ofiţer IPS, C.I. a fost chemat de directorul de producţie şi i s-a spus că sunt pregătite lucrările de betonare la poarta 1, să lipească afiş prin care să îndrume accesul autovehiculelor pe la poarta 2, afiş care a fost plasat pe la orele 8,30, situaţie în care prima maşină a intrat în unitate pe la orele 11- oră până la care nu se turnase beton, dar a doua zi martorul a constatat că se turnase beton la poarta 1.

În jurul orei 10 directorul l-a chemat şi l-a anunţat că a venit o echipă de televiziune, ocazie cu care martorul a văzut la poarta 1 un grup de 6-7 salariaţi, unii dintre ei discutând cu membrii echipei.

A.N. a sărit gardul în exteriorul societăţii la fel ca şi ceilalţi salariaţi ,poarta fiind închisă în cursul dimineţii pretext fiind lucrările de betonare, efectuate în acea zi, dar martorul nu l-a văzut să fi discutat cu echipa de reporteri, iar pe A.V. martorul nici nu l-a observat în zonă.

Martorul C.A. a relatat că în calitate de şef de tură, în ziua de 03.11.2008 a văzut în curtea societăţii circa 10-15 salariaţi pe la orele 09-10, nemulţumiţi de restructurările ce urmau, reclamanţii aflându-se printre aceştia, agresiune asupra numitului N.F. a exercitat alt salariat, nu contestatorii.

Nici acest martor nu confirmă instigarea salariaţilor de către contestatori la agresarea numitului N. şi nici darea de interviuri de către aceştia-faptă încadrată în art. 18 şi 19 din regulament.

Ca urmare, fapta de alăturare a contestatorilor altor salariaţi care au blocat accesul numitului N.F. în societate, crearea de tensiuni, agitaţie, ameninţări la adresa acestui angajat, încercarea de agresare fizică, nu se confirmă.

Singura faptă care se poate reţine în sarcina contestatorului A.N. este escaladarea gardului societăţii, dar aceasta s-a datorat închiderii porţii 1, unde era prezentă o echipă TV Neptun care filma, astfel că accesul urma să se realizeze pe la poarta 2, dar aceasta nu este de o asemenea gravitate încât să conducă la desfacerea contractului de muncă, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de codul muncii.

S-a reţinut de asemenea în sarcina contestatorilor participarea la interviuri denigratoare la adresa societăţii, transmiterea de informaţii legate de activitatea societăţii către persoane străine acesteia - art. 33 alin. 8 şi alin. 22, însă aceiaşi martori audiaţi relatează că cei doi contestatori se aflau în grupul de salariaţi care au discutat cu operatorii de TV, însă nu i-au văzut dând interviuri, transmiţând informaţii legate de activitatea societăţii.

Atitudinea jignitoare reţinută drept abatere – art. 33 alin. 22 din regulament, constă în realitate în nemulţumirea manifestată de contestator şi ceilalţi salariaţi referitor la activitatea viitoare proprie lor, respectiv la disponibilizările salariaţilor, printre cei vizaţi fiind şi cei doi contestatori.

Din toate aceste considerente, s-a apreciaat că nu se regăsesc întrunite condiţiile cumulative care definesc răspunderea disciplinară, însăşi faptele reţinute, prevăzute de regulamentul intern al societăţii nu se dovedesc, astfel că în absenţa faptei care să poată fi calificată drept abatere în accepţiunea codului muncii, răspunderea disciplinară nu operează.

Astfel, s-au admis contestaţiile formulate şi pe cale de consecinţă, s-au anulat deciziile emise şi s-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile deţinute anterior, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite, de la data de 07.11.2008 până la efectiva reintegrare.

Referitor la decizia nr. 2444/2008 contestată, pe fondul cauzei, s-a constatat că prin aceasta angajatorul a dispus unilateral modificarea unuia dintre elementele esenţiale ale contractului individual de muncă respectiv salariul, ceea ce nu se poate efectua fără acordul salariatului – art. 41 codul muncii iar în cazul în care angajatorul procedează la reducerea, ca în speţă a salariului salariatului, fără acordul acestuia, sancţiunea este nulitatea acestei măsuri.

Ca procedură de urmat în cazul în care angajatorul are iniţiativa modificării elementelor contractului, îi revine obligaţia de informare anterioară a salariatului referitor la aceste element ce va suferi modificări, încheierea unui act adiţional la contractul de muncă, ceea ce nu s-a realizat în speţă.

Comunicarea acestei modificări s-a făcut în timpul derulării litigiului, dată de la care salariaţii au luat la cunoştinţă despre acest aspect şi au contestat măsura în termen legal, fapt pentru care pe fondul pretenţiei contestatorilor, decizia de modificare a salariului, deşi priveşte mai mulţi salariaţi, a fost anulată parţial, doar în privinţa contestatorilor, pentru restul salariaţilor, producându-şi efectele.

În privinţa cererii reconvenţionale a intimatei, s-a constatat că se solicită restituirea de către contestatori a unor sume de bani ce reprezintă diferenţe de salariu conform ultimelor acte adiţionale. Faţă de modalitatea de soluţionare a capătului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizării contestatorilor, rezolvarea acestor pretenţii este strâns legată, derivată din acesta în sensul că, nefiind legală decizia de modificare a salariului, nu poate constitui temei nici pentru restituirea sumelor astfel obţinute de salariaţi.

Ca urmare, pretenţiile din cererea reconvenţională a intimatei au fost respinse ca nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatori, reprezentând onorarii de avocat.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele:

1. Cererea prin care reclamanţii şi-au modificat acţiunea la data de 01.04.2009 a fost formulată cu depăşirea primei zile de înfăţişare calculată la data de 28.01.2009.

Deşi instanţa a reţinut corect că este o modificare a acţiunii, a respins apărările intimatei, cu motivarea că această modificare a fost făcută în termen, deşi documentele care atestau modificarea unilaterală a salariului reclamanţilor au fost comunicate reclamanţilor la 28.01.2009. În aceste condiţii, prima zi de înfăţişare putea fi considerată data de 18.02.2009 şi nu 01.04.2009.

1. 
   Pe cale de excepţie a fost invocată prescripţia dreptului material la actiune a reclamanţilor, de a formula contestaţia împotriva deciziei nr. 2444/10.11.2008, întrucât aceasta a fost fost formulată cu depaşirea termenului de 30 zile prev. de art. 283 alin.1 lit. a din Codul muncii. Au învederat că reclamanţii au cunoscut cuantumul salariului şi nu l-au contestat încă din data de 15.12.2008 când şi-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2008.
   

În mod eronat, a respins tribunalul această excepţie cu motivarea că decizia a fost înmânată contestatorilor la 01.04.2009, în condiţiile în care aceasta a fost comunicată în şedinţă la termenul din 28.01.2009, însă reclamanţii au ales să îşi modifice acţiunea la 01.04.2009, în afara perioadei de 30 de zile stabil. de art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

3. Pe fondul cauzei, recurenţii au modificat sentinţa pentru următoarele motive: societatea a luat decizia la 30.10.2008 de a reorganiza activitatea care urma să afecteze 17 persoane, dintre care numai unul dintre reclamanţi era afectat şi anume Albu Vili Gabriel.

În urma acestei decizii, la 03.11.2008 orele 11:30, în timp ce şeful serviciului resurse umane se îndrepta către maşina societăţii, un grup de 15-20 persoane, printre care şi reclamanţii l-au agresat, situaţia devenind conflictuală.

Reclamantul A.V.G. a confirmat, prin răspunsurile la interogatoriu, că a fost în grupul de persoane, dar că nu l-a agresat pe şeful serviciului de resurse umane.

Cu această ocazie, unul dintre salariaţi a chemat televiziunea Neptun cu pretextul că societatea a închis poarta, în acest interviu au apărut şi reclamanţii.

Motivul real al închiderii porţii nr. 1 a fost acela determinat de efectuarea unor lucrări de betonare iar salariaţii au fost îndrumaţi spre poarta nr.2 aflată la 50-60 metri distanţă. Cu toate acestea, salariaţii au preferat să escaladeze poarta 1 şi să facă afirmaţii denigratoare la adresa societăţii în cadrul interviului televizat, împrejurare de natură să afecteze activitatea economică a societăţii.

Afirmaţia reclamanţilor potrivit căreia conducerea societăţii a refuzat să stea de vorbă cu salariaţii nu este reală întrucât este de notorietate că administratorul societăţii trecea zilnic de cel puţin doua ori prin depozitele din Constanţa şi cunoştea foarte bine fiecare salariat în parte.

În urma interviurilor formulate de angajaţi printre care se aflau şi reclamanţii, livrările de marfă au scăzut de la 1200-1500 tone/zi la 200-400 tone/zi ceea ce a dus la o pierdere a societăţii de circa 1.200 000 USD.

Referitor la susţinerile reclamanţilor conform cărora societatea nu a respectat criteriile de individualizare a sancţiunilor disciplinare acestea urmează a fi respinsă întrucât cercetarea s-a desfăşurat pentru toţi participanţii la acele evenimente iar măsurile propuse de comisia de cercetare disciplinară au fost individualizate după gravitatea faptelor.

În privinţa reclamantului A.V.G., se susţine că acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 27.10.2008-17.11.2008, iar fapta imputată nu are legătură cu raporturile de muncă, contractul de muncă fiind suspendat acesta nu poate răspunde disciplinar.

Susţinerea este eronată, contractul de muncă nu se suspendă pe perioada concediului de odihnă, iar în această perioadă subzista interdicţia pentru salariaţi de a transmite informaţii legate de societate în conformitate cu art. 55 din Regulamentul Intern.

Mai mult, acesta se face vinovat de încălcarea disp. art. 33 alin. 19, art. 33 alin. 18 şi art. 33 alin. 22 din regulament.

În cazul lui A.N., acesta nu era afectat de decizia de reorganizare a societăţii, astfel că urmează a fi înlăturate ca neadevărate afirmaţiile potrivit cu care şeful de coloană i-a comunicat că ar urma să fie disponibilizat.

Şi acest reclamant face vorbire numai de unul dintre motivele care au stat la baza răspunderii disciplinare (părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului direct - art. 33 alin. 1.1 .din Regulamentul Intern), fără a formula apărări cu privire la celelalte motive care au stat la baza deciziei contestate.

Reclamantul se face vinovat de încălcarea disp. art. 33 din Regulamentul Intern, sancţiunea fiind prevăzută de art. 55 din regulament.

Respectarea normelor de disciplină a muncii constituie o condiţie esenţială pentru desfăşurarea normală a raporturilor de muncă. Ea generează obligaţia salariatului de a respecta normele de disciplină a muncii, atât cele prevăzute în acte normative cât şi cele prevăzute în contractele colective de muncă, în contractele individuale de muncă.

Subordonarea ierarhică conferă angajatorului dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare în situaţia în care acestea încalcă normele de disciplina muncii.

Art. 257 din Codul muncii instituie obligativitatea pentru angajator, de a întocmi regulamentul intern, ale cărui norme trebuie respectate de toţi salariaţii.

În acest context, dacă în derularea raportului de muncă salariatul a săvârşit o faptă calificată de angajator ca fiind gravă, sancţiunea aplicată va fi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, deoarece conform Regulamentului Intern, pentru acea faptă, angajatorul stabilise aplicarea sancţiunii mai sus menţionate.

Instanţa nu poate (în virtutea principiului relativităţii efectelor contractului) interveni, în situaţia în care fapta a fost calificată “abatere gravă“ prin normele interne; ea are această posibilitate, numai dacă fapta săvârşită nu este calificată, potrivit reglementărilor interne.

În drept au fost invocate disp. art. 304¹ C. pr. civ.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentinţa din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente:

1. Referitor la modificarea cererii de chemare în judecată, Curtea are în

vedere următoarele:

La data de 28.01.2009 pârâtul a depus întâmpinarea şi un set de înscrisuri în susţinerea apărărilor, sens în care s-a acordat termen de judecată la 18.02.2009.

La termenul de judecată din 18.02.2009, cauza s-a amânat faţă de cererea motivată depusă de apărătorul intimaţilor, dar şi pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul de chemare în judecată, excepţie invocată prin întâmpinare de pârât, sens în care s-a acordat termen de judecată la 11.03.2009.

La termenul de judecată pârâta a învederat că excepţia invocată nu este aceea a lipsei dovezii calităţii de reprezentant ci excepţia nulităţii cererii faţă de nesemnarea acesteia de către reclamanţi, precizând totodată că nu insistă în excepţia lipsei calităţii de reprezentant, dar întrucât cererea a fost semnată de reclamanţi nu mai insistă în această excepţie şi s-a acordat termen de judecată la 01.04.2009 pentru administrarea de probe.

La termenul de judecată din 01.04.2009, prin notele de şedinţă depuse de reclamant, Tribunalul a observat că aceasta reprezintă o modificare a acţiunii, însă reclamantul prin apărător a învederat că modificarea a intervenit în urma comunicării setului de înscrisuri din partea pârâtei.

Într-adevăr, la 01.04.2009, reclamanţii prin avocat au solicitat Tribunalului să oblige pe pârât să depună la dosar actele adiţionale la contractul individual de muncă prin care s-a diminuat salariul, conform deciziei nr. 2444/10.11.2008 necomunicată până la 01.04.2008.

A susţinut totodată că în eventualitatea în care asemenea decizie există înţelege să invoce excepţia nulităţii acesteia datorită modificării unilaterale a contractului individual de muncă.

În urma verificării setului de înscrisuri, depuse la 01.04.2008, observăm că printre acestea se află şi decizia 2444/10.11.2008 prin care s-a diminuat salariul de bază pentru cei doi reclamanţi la un cuantum de 648 lei lunar, fără a fi fost însoţită de o dovadă de comunicare, care să ateste împrejurarea că reclamanţii ar fi luat cunoştinţă de existenţa acesteia la o dată anterioară.

Iată deci că în lumina disp. art.139 C. pr. civ., Tribunalul a hotărât judicios că există o modificare a acţiunii la 01.04.2009, dar aceasta se datorează setului de înscrisuri depuse de pârât prin avocat, astfel că nu se poate vorbi de acceptarea modificării cu depăşirea primei zi de înfăţişare, astfel cum este ea definită de textul de lege mai sus indicat.

2. Relativ la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune din perspectiva disp. art. 283 alin.1 lit. A din Codul muncii, Curtea reţine următoarele: art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii Curtea reţine următoarele;

Art. 283 alin.1 lit.a din Codul muncii dispune: “Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.”

Esenţială în calcularea termenului este dovada comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Recurenta nu se află în posesia unei asemenea dovezi, însă învederează că a comunicat verbal tuturor angajaţilor, inclusiv reclamanţilor, şi că oricum la 15.12.2008 când şi-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie, salariaţii au observat salariul diminuat.

În aceste condiţii, susţine recurenta, calculul termenului de 30 de zile trebuia să se facă prin raportare la data de 15.12.2008.

Critica excede dispoziţiei legale invocată chiar de către recurenţi, textul de lege nefiind susceptibil de interpretări în sensul că legiuitorul prevede şi în mod explicit necesitatea comunicării deciziei unilaterale a angajatorului.

Comunicarea deciziei nu are semnificaţia luării la cunoştinţă prin orice mod ci al remiterii efective a actului unilateral prin care se aduce atingere elementelor contractului individual de muncă.

Raţiunea unei comunicări efective a actului emis de către angajator este aceea de a asigura posibilitatea contestării acestuia de către salariatul nemulţumit de modificările aduse.

De asemenea nici faptul de a fi încasat un salariu diminuat nu are semnificaţia luării la cunoştinţă de existenţa unei decizii emisă în acest scop de către angajator.

Drept urmare Tribunalul a apreciat în mod just în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, referitor la decizia nr. 2444 din 10.11.2008 raportat şi la împrejurarea că în setul de înscrisuri depus la 28.01.2009 nu s-a regăsit şi această decizie.

Pe fondul cauzei, Curtea are în vedere următoarele:

Referitor la A.N., se arată că acesta a fost concediat cu data de 28.11.2008 pe motive disciplinare pentru încălcarea disp. art. 33 alin.1.1 (părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului direct), alin. 8, (transmiterea de informaţii legate de activitatea societăţii către persoane străine de societate); alin. 17 (discuţii în grup şi neglijarea sarcinilor de serviciu), alin. 18 (comiterea de acte sau incitarea la orice acte ce tulbură armonia salariaţilor, recurgând la violenţe de natură să producă accidente umane sau tehnice); alin. 19 (provocarea perturbării programului de muncă); alin. 22 (atitudini jignitoare în relaţiile de serviciu).

În vederea dovedirii existenţei acestor abateri, au fost audiaţi martorii: G.I., C.A., P.G. şi I.I.

Referitor la reclamantul A.N., G.I. a declarat că l-a văzut sărind gardul în exterior la fel ca alţi salariaţi, dar nu l-a văzut să vorbească cu reporterii, nici să vocifereze la adresa vreunui membru al conducerii, ci doar a fost filmat făcând parte din grup fără să se manifeste în nici un fel.

Martorul C.A. a arătat, de asemenea, că reclamantul nu l-a agresat pe N.F. şi nici nu a mers la el în birou.

A arătat că l-a văzut sărind gardul, dar mulţi salariaţi au procedat în acelaşi fel. A declarat că reclamantul doar a asistat la cele întâmplate, nu l-a agresat pe N.F., nu a dat interviu la TV Neptun, şi nu era în stare de ebrietate.

Aceleaşi aspecte le-a relatat şi martorul P.G., cât şi martorul I.I.

În aceste circumstanţe, nicio faptă dintre cele indicate, ca abateri disciplinare nu poate fi reţinută în sarcina lui A.N., decât aceea de escaladare a gardului, faptă cu privire la care Tribunalul a apreciat în mod just că nu poate fi de o asemenea gravitate încât să atragă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Fără a se aduce atingere dreptului angajatorului de a aplica sancţiunile disciplinare după gravitatea faptei săvârşite, nu se poate contesta dreptul instanţei de judecată de a cenzura măsurile luate de angajator, în caz contrar, rolul instanţei de judecată ar fi acela al unui arbitru, ceea ce ar crea iluzoriu dreptul de acces la o instanţă de judecată pentru salariatul care apreciază că a fost sancţionat pe nedrept de către patronat.

Judecata efectivă nu înseamnă o analiză a cercetării disciplinare efectuată de angajator, urmată de confirmarea sau infirmarea acesteia de către instanţă, ci de o analiză nemijlocită a tuturor probatoriilor, întrucât instanţa de judecată este aceea care trebuie să îşi formeze convingerea cu privire la gravitatea faptelor imputate salariatului de natură să atragă aplicarea celei mai aspre dintre sancţiuni, cum este aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

În privinţa reclamantului A.V., Curtea are în vedere următoarele:

La data producerii incidentului din 3.11.2008, acesta se afla în concediu de odihnă.

În privinţa acestuia, comisia de cercetare a reţinut încălcarea disp. art. 33 alin 1.1. (părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului direct; alin. 8, alin. 17, alin. 18, alin. 19, alin.22).

Este neîndoielnic faptul că acesta nu se poate face culpabil de părăsirea locului de muncă de vreme ce se afla în concediu, iar în privinţa celorlalte fapte reţinute (similare cu cele ale lui A.N.), martorii audiaţi în cauză au arătat că nu a participat la agresarea nici unei persoane, nu a dat interviuri împotriva societăţii, nu a perturbat programul de lucru, tocmai pentru că se afla în concediu de odihnă.

Tribunalul a analizat în mod obiectiv probatoriile administrate şi cu privire la acest reclamant, reţinând în mod just că nici acesta nu a săvârşit fapte de natură a atrage aplicarea sancţiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de muncă.

Este de necontestat ca acesta a fost şi el prezent când a filmat televiziunea TV Neptun, dar nu a avut nici o manifestare exterioară, de natura celor enumerate de angajator în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.

Nici o conexiune nu se poate face între interviurile acordate de alţi angajaţi şi faptele imputate acestora, în măsură să atragă consecinţe economice de natura celor afirmate de recurenţi, referitoare la reducerea cantităţii de marfă livrată.

Oricum asemenea critici exced faptele imputate prin deciziile de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

În aceste împrejurări se confirmă susţinerea reclamanţilor că sancţiunea aplicată este rezultatul nerespectării criteriilor de individualizare a sancţiunilor disciplinare.

Nu se poate contesta faptul că respectarea normelor de disciplină a muncii constituie o condiţie esenţială pentru desfăşurarea normală a raporturilor de muncă şi că subordonarea ierarhică specifică raportului de muncă conferă angajatorului dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor care încalcă normele de disciplină a muncii, dar acest atribut nu are semnificaţia unei atitudini suverane din partea angajatorului, actele emise de către acesta fiind supuse controlului judecătoresc, în modalitatea prevăzută de codul muncii, atunci când acestea prevăd raporturi juridice de muncă de natura celor existente în cauză.

Chiar dacă atributul angajatorului este acela de a aprecia de la caz la caz gravitatea abaterii săvârşite nu se poate contesta menirea instanţei de judecată de a analiza legalitatea şi temeinicia deciziilor adoptate de acesta.

Se reţine astfel că în mod just a respins Tribunalul Constanţa atât apărările formulate de recurentul pârât cât şi cererea reconvenţională având ca obiect obligarea fiecărui reclamant la plata sumei de 3600 lei faţă de modalitatea de soluţionare a capătului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizării contestatorilor, rezolvarea acestei pretenţii fiind strâns legată, derivată din acesta.

Pe cale de consecinţă Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta către intimaţi la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Decizia civilă nr. 704/CM/24.11.2009

Dosar nr. 11322/118/2008