În anul 2017, Tribunalul Ilfov înregistrează, de asemenea, cel mai mare volum de activitate, dacă ne raportăm, atât, la numărul de judecători din schemă, cât şi la numărul de judecători care şi-au desfăşurat efectiv activitatea. Astfel, în anul de referinţă anterior menţionat, volumul de activitate la total dosare/judecător schemă este de 657,1 cauze, iar la dosare rulate/judecător schemă este de 1009,4 cauze, faţă de media înregistrată la nivel naţional de 451,2 total dosare/judecător schemă, respectiv 615,8 dosare rulate/judecător schemă. În ceea ce priveşte volumul de activitate determinat în funcţie de judecătorii care şi-au desfăşurat activitatea efectiv, se constată că Tribunalul Ilfov are repartizat pe judecător efectiv un număr total de dosare de 1201,5, iar un magistrat din cadrul acestui tribunal a rulat un număr de 1845,7 dosare, faţă de media la nivel naţional de 549,2 total dosare/judecător efectiv, respectiv 749,5 dosare rulate/judecător efectiv.
Principalele cauze care au determinat menţinerea Tribunalului Ilfov şi în anul 2017, pe primul loc în ceea ce priveşte volumul de activitate sunt: creşterea constantă, în anii precedenţi a numărului de dosare nou-intrate, coroborată cu lipsa de personal, care a avut ca efect, pe de o parte creşterea stocului de dosare de la an la an iar, pe de altă parte, menţinerea unei încărcături mari determinată de dosarele nou-intrate ce se repartizează unui număr subdimensionat de judecători.
Este adevărat că în urma demersurilor efectuate de către conducerea administrativ – judiciară a Tribunalului Ilfov, în anul 2016, schema de personal a acestui tribunal a crescut la 32 posturi, însă în cursul anului 2017, numărul efectiv de judecător nu s-a modificat semnificativ faţă de anul precedent, în sensul că în perioada ianuarie – iunie la Tribunalul Ilfov şi-au desfăşurat activitatea 17 magistraţi, iar în perioada iulie – decembrie 2017 – 18 magistraţi, ca urmare a aprobării cereri de transfer formulată de domnul judecător Vasile Bozeşan.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că şi în ceea ce priveşte încărcătura pe schemă, Tribunalul Ilfov se află pe primul loc, astfel că şi în condiţiile unei scheme complete acest tribunal înregistrează un volum de activitate peste media naţională.
Comparativ cu celelalte tribunale aflate în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se constată faptul că Tribunalul Ilfov este al doilea tribunal din raza Curţii în ceea ce priveşte numărul cauzelor nou – intrate, precum şi numărul cauzelor rulate, după Tribunalul Bucureşti.
În tabelul de mai jos sunt redate datele statistice privind tribunalele din raza Curţii de Apel Bucureşti.
Tribunalul
|
Nr. judecători schemă
|
Nr. judecători efectiv
|
Stoc dosare
|
Dosare nou intrate
|
Total dosare
|
Dosare rulate
|
Dosare soluţionate
|
Bucureşti
|
262
|
206,1
|
56.464
|
86.188
|
142.652
|
197.407
|
79.274
|
Ilfov
|
32
|
17,5
|
9.148
|
11.879
|
21.027
|
32.300
|
10.990
|
Giurgiu
|
22
|
15.4
|
4.636
|
5.787
|
10.423
|
15.643
|
6.094
|
Teleorman
|
21
|
15,8
|
1.789
|
5.260
|
7.048
|
9.760
|
4.940
|
Ialomiţa
|
18
|
15,1
|
1.232
|
4.358
|
5.590
|
7.361
|
4.340
|
Călăraşi
|
19
|
17,4
|
1.089
|
3.950
|
5.039
|
6.638
|
3.688
|
Din punct de vedere grafic situaţia este redată mai jos:
I.2.3 Încărcătura pe judecător la judecătoriile arondate
a). JUDECĂTORIA BUFTEA
Nr.
crt.
|
Numele şi prenumele judecătorului
|
Nr. de şed. la care a participat
|
Nr. de şedinţe conduse
|
Dosare rulate
|
Dosare soluţio-nate
|
Hotărâri redactate
|
Hotărâri redactate peste termenul legal
|
Obser-vaţii
|
1
|
AXINTE ROXANA ADRIANA
|
Penal
|
23
|
23
|
1.203
|
676
|
650
|
22
|
|
2
|
ANTOFIE MARCELA
|
Civil
|
41
|
41
|
1.879
|
1.257
|
1.094
|
113
|
|
3
|
BĂLAN CRISTIAN
|
Penal
|
30
|
30
|
331
|
244
|
244
|
0
|
13.02.2017-31.12.2017
|
Civil
|
3
|
3
|
650
|
412
|
0
|
7
|
01.01.2017 – 13.02.2017
|
Total
|
33
|
33
|
981
|
656
|
244
|
7
|
|
4
|
BUTALIU TIBERIU CLAUDIU
|
Civil
|
28
|
28
|
2.018
|
1.195
|
1.135
|
68
|
|
5
|
BURCEA ANDREEA LAURA
|
Civil
|
39
|
39
|
1.414
|
1.032
|
976
|
51
|
|
6
|
BUŞU RAMONA
|
Civil
|
13
|
13
|
971
|
557
|
0
|
0
|
01.01.2017-01.06.2017
|
7
|
COJOCARU ADRIAN
|
Civil
|
39
|
39
|
1.786
|
1.152
|
1.135
|
20
|
|
8
|
CRISTE MONICA
|
Civil
|
22
|
22
|
767
|
532
|
524
|
8
|
|
9
|
CUCEA ANA MARIA
|
Civil
|
14
|
14
|
245
|
213
|
211
|
0
|
24.07.2017 – 31.12.2017
|
10
|
DARI CONSTANTIN IOAN
|
Civil
|
44
|
44
|
1.752
|
1.256
|
1.108
|
113
|
06.02.2017-31.12.2017
|
11
|
DIMOFTE IONELA TATIANA
|
Civil
|
43
|
43
|
1.558
|
1.151
|
1.143
|
1
|
|
12
|
DINU ALEXANDRU
|
Civil
|
41
|
41
|
1.678
|
1.174
|
977
|
148
|
|
13
|
DRAGOMIR VALENTIN
|
Civil
|
9
|
9
|
242
|
218
|
208
|
2
|
24.07.2017-31.12.2017
|
14
|
FLOREA ILEANA MARIA
|
Civil
|
18
|
18
|
1.402
|
661
|
255
|
249
|
|
15
|
GHIHANIŞ ALINA
|
Civil
|
37
|
37
|
1.835
|
1.282
|
1.224
|
65
|
|
16
|
GEANĂ IRINA
|
Civil
|
2
|
2
|
112
|
111
|
111
|
0
|
01.01.2017-01.02.2017
|
17
|
ILIE CRISTIAN RĂZVAN
|
Penal
|
20
|
20
|
898
|
624
|
586
|
25
|
|
18
|
IORDĂCHESCU ELISABETA MIHAELA
|
Civil
|
39
|
39
|
1748
|
1213
|
1.189
|
6
|
|
19
|
LAYET CARMEN MIHAELA
|
Penal
|
9
|
9
|
348
|
188
|
181
|
9
|
01.09.2017-31.12.2017
|
20
|
MORCOV CRISTIANA
|
Civil
|
42
|
42
|
2.008
|
1.300
|
1.189
|
82
|
|
21
|
NIŢĂ FLORIN ARINEL
|
Civil
|
13
|
13
|
318
|
229
|
200
|
16
|
24.07.2017-31.12.2017
|
22
|
PĂDURARIU NICOLETA
|
Civil
|
32
|
32
|
1.487
|
1.167
|
0
|
0
|
|
23
|
PETER RUXANDRA
|
Civil
|
2
|
2
|
122
|
123
|
123
|
0
|
01.01.2017-01.02.2017
|
24
|
ROMAN LAVINIA CALINA
|
Civil
|
28
|
28
|
1.779
|
1.193
|
1.185
|
9
|
|
25
|
RUJAN CONSTATIN ALEXANDRU
|
Civil
|
46
|
46
|
1.668
|
1.288
|
0
|
0
|
06.02.2017-31.12.2017
|
26
|
STOICA CRISTINA
|
Civil
|
11
|
11
|
240
|
215
|
213
|
0
|
24.07.2017 -31.12.2017
|
27
|
TACHE MĂDĂLINA
|
Civil
|
10
|
10
|
223
|
191
|
179
|
5
|
|
28
|
TĂŞCAN ADRIANA
|
Civil
|
28
|
28
|
1.790
|
1.201
|
1.121
|
75
|
|
29
|
TOMA STERICĂ DAN
|
Penal
|
16
|
16
|
731
|
437
|
0
|
74
|
01.01.2017-01.09.2017
|
Total judecătorie
|
|
742
|
742
|
33.203
|
22.492
|
17.161
|
1168
|
|
La Judecătoria Buftea, în anul 2017, raportat la numărul cauzelor rulate, se evidenţiază, în materie penală, doamna judecător Axinte Roxana Adriana care a rulat 1.203 dosare, urmată de domnul judecător Ilie Răzvan Cristian, pe completul căruia au fost rulate un număr de 898 dosare.
În materiile non-penale se evidenţiază domnul judecător Butaliu Tiberiu Claudiu care a rulat un număr de 2.018 cauze, urmat de doamna judecător Morcov Cristina cu 2.008 cauze rulate.
Potrivit datelor statistice comunicate la nivel naţional, la Judecătoria Buftea, încărcătura raportat la numărul judecătorilor se prezintă astfel:
|
Stoc+ dosare nou intrate
|
Număr de judecă-
tori, conform schemei
|
Număr de judecă-
tori efectiv
|
Încărcătura pe judecător/schemă
|
Încărcătura pe judecător/efectiv
|
Raportat la total dosare
|
Raportat la total dosare
|
2017
|
29.007
|
29
|
21,9
|
1.000,2
|
1.324,5
|
b). JUDECĂTORIA CORNETU
Nr.
crt.
|
Numele şi prenumele judecătorului
|
Nr. de şed. la care a participat
|
Nr. de şedinţe conduse
|
Dosare rulate
|
Dosare soluţio-nate
|
Hotărâri redactate
|
Hotărâri redactate peste termenul legal
|
Obser-vaţii
|
JUDECĂTORIA CORNETU
|
1
|
BĂRĂSCU MARIA VIRGINIA
|
penal
|
27
|
27
|
692
|
438
|
438
|
0
|
63,29
|
civil
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Total
|
27
|
27
|
692
|
438
|
438
|
0
|
63,29
|
2
|
DASCĂLU LIVIŞOR
|
penal
|
33
|
33
|
1129
|
743
|
741
|
2
|
65,81
|
civil
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Total
|
33
|
33
|
1129
|
743
|
741
|
2
|
65,81
|
3
|
MIREA DRAGOŞ VALENTIN
|
penal
|
28
|
28
|
1083
|
627
|
625
|
2
|
57,89
|
civil
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Total
|
28
|
28
|
1083
|
627
|
625
|
2
|
57,89
|
4
|
NICOLAE GEORGE OCTAVIAN
|
penal
|
29
|
29
|
1089
|
672
|
672
|
0
|
61,70
|
civil
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
Total
|
29
|
29
|
1089
|
672
|
672
|
0
|
61,70
|
5
|
BOGEA MIHAELA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
22
|
22
|
2353
|
1307
|
1305
|
2
|
55,54
|
Total
|
22
|
22
|
2353
|
1307
|
1305
|
2
|
55,54
|
6
|
BUDEI OANA CLAUDIA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
22
|
22
|
2075
|
1195
|
1165
|
30
|
57,59
|
Total
|
22
|
22
|
2075
|
1195
|
1165
|
30
|
57,59
|
7
|
CĂLIN ADRIAN CRISTIAN
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
11
|
11
|
1029
|
621
|
621
|
0
|
60,34
|
Total
|
11
|
11
|
1029
|
621
|
621
|
0
|
60,34
|
8
|
DAMASCHIN ENIKO
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
21
|
21
|
2151
|
1284
|
1241
|
43
|
59,69
|
Total
|
21
|
21
|
2151
|
1284
|
1241
|
43
|
59,69
|
9
|
DAVIDOIU MONICA ELENA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
23
|
23
|
2170
|
1239
|
1239
|
0
|
57,09
|
Total
|
23
|
23
|
2170
|
1239
|
1239
|
0
|
57,09
|
10
|
DURDEA LUCIAN
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
20
|
20
|
2080
|
1260
|
1129
|
131
|
60,57
|
Total
|
20
|
20
|
2080
|
1260
|
1129
|
131
|
60,57
|
11
|
FILIPESCU ANCA LAVINIA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
22
|
22
|
2242
|
1239
|
1164
|
75
|
55,26
|
Total
|
22
|
22
|
2242
|
1239
|
1164
|
75
|
55,26
|
12
|
GOCIU MARIAN
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
civil
|
42
|
42
|
2281
|
1492
|
1450
|
42
|
65,40
|
Total
|
42
|
42
|
2281
|
1492
|
1450
|
42
|
65,40
|
13
|
MARIN VASILE BOGDAN
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
civil
|
22
|
22
|
2039
|
1253
|
1122
|
131
|
61,45
|
Total
|
22
|
22
|
2039
|
1253
|
1122
|
131
|
61,45
|
14
|
MARIN CORNEL
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
10
|
10
|
547
|
489
|
489
|
0
|
89,39
|
Total
|
10
|
10
|
547
|
489
|
489
|
0
|
89,39
|
15
|
STOIAN IRINA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
civil
|
9
|
9
|
878
|
556
|
545
|
11
|
63,32
|
Total
|
9
|
9
|
878
|
556
|
545
|
11
|
63,32
|
16
|
SÎRBU CALIN TEODOR
|
penal
|
3
|
3
|
130
|
56
|
56
|
0
|
43,07
|
civil
|
33
|
33
|
1770
|
1230
|
1145
|
85
|
69,49
|
Total
|
36
|
36
|
1900
|
1286
|
1201
|
85
|
67,68
|
17
|
VASILACHE ALINA
|
penal
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
civil
|
3
|
3
|
170
|
169
|
169
|
0
|
99,41
|
Total
|
3
|
3
|
170
|
169
|
169
|
0
|
99,41
|
Total judecătoria Cornetu
|
|
380
|
380
|
25908
|
15870
|
15316
|
554
|
61,25
|
În ceea ce priveşte magistraţii Judecătoriei Cornetu se observă că în materie penală doamna judecător Bărăscu Maria Virginia a rulat cel mai mare număr de dosare, respectiv 692 cauze, iar în materiile non-penale se evidenţiază doamna judecător Bogea Mihaela care a rulat 2.353 cauze, urmată de domnul judecător Gociu Marian, care a rulat 2.281 cauze şi doamna judecător Filipescu Anca Lavinia cu 2.242 cauze.
Raportat la datele comunicate la nivel naţional, încărcătura pe judecător schemă şi efectiv, se prezintă astfel:
|
Stoc+ dosare nou intrate
|
Număr de judecă-
tori, conform schemei
|
Număr de judecă-
tori efectiv
|
Încărcătura pe judecător/schemă
|
Încărcătura pe judecător/efectiv
|
Raportat la total dosare
|
Raportat la total dosare
|
2017
|
21.815
|
16
|
14,1
|
1363,4
|
1.547,2
|
Concluzionând, în anul 2017, volumul de activitate, stabilit la numărul judecătorilor din schemă, respectiv la numărul de judecători care şi-au desfăşurat efectiv activitatea, al Judecătoria Cornetu este mai mare decât volumul de activitate al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Buftea, raportat la aceleaşi date.
Prin raportare la datele comunicate de Consiliului Superior al Magistraturii, se constată că atât Judecătoria Cornetu, cât şi Judecătoria Buftea au înregistrat în anul de referinţă o încărcătură pe schemă, respectiv judecător efectiv, mai mare decât media la nivel naţional.
Astfel, Judecătoria Buftea a înregistrat o încărcătură determinată de numărul total al cauzelor (stoc şi intrate), prin raportare la numărul judecătorilor din schemă de 1.000,2 dosare, iar prin raportare la numărul efectiv de judecători de 1324,5 cauze, iar Judecătoria Cornetu, prin raportare la aceleaşi date, a înregistrat o încărcătură de 1363,4 dosare/judecător schemă, respectiv 1547,2 dosare/judecător efectiv, faţă de media existentă la nivel naţional, de 869,5 total dosare/judecător schemă, respectiv 1119,1 total dosare/judecător efectiv.
I.3. – Indicatori de eficienţă
I.3.1 Indicatori de eficienţi înregistraţi la Tribunalul Ilfov
Prin Hotărârea nr. 1305 din 09 decembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat Raportul grupului de lucru privind eficienţa activităţii instanţelor de judecată. Potrivit celor reţinute de Consiliul Superior al Magistraturii, în considerentele hotărârii adoptate, pentru a evalua eficienţa şi performanţa instanţelor este nevoie de un set de indicatori. Au fost identificaţi cinci indicatori de performanţă, care combinaţi dau o imagine asupra eficienţei instanţei şi anume:
Rata de soluţionare a dosarelor - E01;
Stocul de dosare mai vechi de un an – E02;
Ponderea dosarelor închise într-un an – E03;
Durata medie de soluţionate – E04 şi
Redactări peste termen legal – E05.
Aceşti indicatori sunt determinaţi pe baza datelor furnizate de aplicaţia STATIS, care centralizează datele generate de aplicaţia ECRIS.
În continuarea, vom reda cei cinci indicatori, generaţi de aplicaţia STATIS, cu privire la activitatea Tribunalului Ilfov.
Indicatorul privind rata de soluţionare a dosarelor – E01
Acest indicator se determină prin raportarea numărului dosarelor soluţionate la numărul dosarelor nou-intrare. Rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate - reprezintă raportul dintre dosarele nou intrate în perioada de referinţă şi dosarele finalizate în aceeaşi perioadă de referinţă. Exprimat procentual rata de soluţionare a dosarelor este de 77% (10.991 dosare soluţionate din 11.878 dosare intrate). Se observă că materia Contencios administrativ şi fiscal şi materia insolvenţei au obţinut la acest indicativ calificativul – Foarte eficient, cu o operativitate de 105,0 %, respectiv 132,2%. Materia penal a obţinut calificativul Suficient – cu o operativitate de 99,3 %, pentru ca celelalte materii să obţină calificativul ineficient.
În concluzie, în perioada de referinţă, Tribunalul Ilfov a obţinut la indicator – rata de soluţionare al dosarelor gradul „SATISFĂCĂTOR”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători.
Obţinerea acestui calificativ s-a datorat unor cauze obiective, cum ar fi: creşterea volumului de activitate şi a complexităţii cauzelor, precum şi ritmului de soluţionare al dosarelor, având în vedere durata termenului de recomandare, durata procedurii prealabile, precum şi faptul că deşi s-a parcurs procedura prealabilă, acesta nu exclude, în faza judecăţii, necesitatea administrării de probe specifice cauzei şi stadiului procesual. Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm că acest indicator este influenţat de numărul dosarelor închise, întrucât aplicaţia consideră o cauză soluţionată la momentul închiderii documentului final şi nu la momentul stabilirii soluţiei.
B. Indicatorul privind stocul de dosare mai vechi de un an – E02
Acest indicator măsoară ponderea dosarelor mai vechi de un an înregistrat la sfârşitul perioadei de referinţă, iar la nivelul Tribunalului Ilfov acesta are gradul – Eficient. La determinarea acestui indicator s-a avut în vedere numărul total al dosarelor rămase în stoc – 10.034, din care 728 dosare mai vechi de un an, respectiv 6 luni, pentru dosarele cu stadiul procesual recurs.
Pe materii, se observă că materiile asigurări sociale, litigii de muncă, penal şi proprietate intelectuală au obţinute calificativul Foarte eficient, la acest indicator, pentru ca celelalte materii, cu excepţia insolvenţei, să obţină calificativul Eficient.
Trebuie menţionat faptul că materia insolvenţei a obţinut calificativul ineficient dat fiind specificul acestei materii, procedura care trebuie urmată pentru soluţionarea cauzei, termenele ce se acordă în aceste cauze, factori ce determină o durată mai mare de soluţionarea a dosarelor în această materie.
-
Indicatorul privind ponderea dosarelor închise – E03
Acest indicator se determină raportând numărului dosarelor soluţionate şi închise în mai puţin de un an de la data înregistrării, respectiv 7.107 cauze, la numărul total de dosare soluţionate în anul de referinţă, de 10.991 cauze, reprezentând un procent de 64,7%, valoare ce încadrează Tribunalului Ilfov, la acest indicator, la gradul de eficienţă „INEFICIENT”.
Se constată că materiile penal şi minori şi familie au înregistrat la acest indicator – gradul Foarte eficient, iar materiile contencios administrativ şi fiscal şi insolvenţă – gradul Eficient, pentru ca celelalte materii să înregistreze gradul – Ineficient.
Trebuie menţionat că şi determinarea acestui indicator este în strânsă legătură cu indicatorul Hotărâri redactate peste termenul legal, având în vedere că aplicaţia ECRIS, consideră dosarul soluţionat din punct de vedere statistic la momentul închiderii şi nu la momentul stabilirii soluţiei. Astfel că, chiar dacă dosarul a fost soluţionat într-un interval mai mic de un an de la data înregistrări, neredactarea acestuia în interiorul acestui interval, duce la neevidenţierea cauzei în cadrul acestui indicator.
-
Indicatorul privind durata medie de soluţionare a cauzelor – E04:
Cu o durată medie de soluţionare a cauzelor de 3,1 luni în materie penală şi 10,3 luni, în materiile non-penale, Tribunalul Ilfov a obţinut la acest indicator de performanţă, calificativul Foarte Eficient.
După cum se observă grafic, Tribunalul Ilfov a înregistrat, cu mici excepţii (contencios administrativ şi fiscal şi proprietate intelectuală), în aproape toate materiile, gradul Foarte eficient.
Dostları ilə paylaş: |