1/2/23, 9(47 PM
Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate | Contributors
Page 23 of 47
https://www.contributors.ro/razboiul-de-105-ani-al-moscovei-cu-lumea-si-de-ce-a-venit-timpul-aterizarii-la-realitate/
de care suferă armata rusă, ceea ce indirect confirmă pierderile mari suferite de
efectivele angajate la 24 februarie 2022 împotriva Ucrainei, (2) încrâncenarea
conducerii de la Kremlin în a menține ficțiunea oficială a „operațiunii militare
speciale”, respectiv de a face tot posibilul pentru a nega faptul că Rusia se află
în război, mai exact într-unul de agresiune, (3) teama regimului că o
recunoaștere oficială a stării de război urmată de mobilizarea generală ar putea
conduce la o explozie socială necontrolabilă, teamă justificată, având în vedere
reacțiile care au urmat mobilizării „parțiale” şi efectele migraționiste ale
acesteia, şi (4) capacitatea limitată a armatei ruse de a gestiona mobilizări de
masă, fie ele şi „parțiale”, în condițiile în care baza de mobilizare a URSS nu
mai există, iar corupția din ultimii 30 de ani a făcut ravagii inclusiv în sectoarele
logistice şi de înzestrare ale armatei.
Chiar şi fără o mobilizare generală, ținta presupusă a mobilizării „parțiale” de
300.000 de rezerviști, a generat deja efecte colaterale severe în Rusia. Încă
dinainte de a fi fost clar dacă autoritățile civile şi militare din Rusia vor reuși să
atingă această țintă, aproape 350.000 de bărbați ruși şi-au părăsit în grabă țara,
200.000 spre Kazahstan, iar restul, în părți aproape egale, spre Georgia şi
Finlanda (UE). Aceștia s-au adăugat sutelor de mii care au părăsit Rusia în
primele luni de război, convinși fiind că momentul mobilizării va veni şi nedorind
să-şi asume vreun risc. În condițiile în care mai puțin de un sfert dintre ruși au
pașapoarte, se poate estima că alte sute de mii de bărbați ruși mobilizabili se
ascund în interiorul Rusiei, la rude sau prieteni, după ce şi-au părăsit domiciliile
legale şi locurile de muncă, pentru a scăpa de mobilizare. Impactul acestor
fluxuri umane asupra economiei şi societății Rusiei se va resimți puternic în
2023, mai ales că mobilizarea decretată de V. Putin a lovit ca o secure în zona
cea mai subțire a piramidei populației Rusiei, respectiv în generațiile născute
între 1991–2000, deceniul „kleptocraţiei dezorganizate”, care au fost numeric
cele mai mici din istoria țării.
Dimensiunea foarte redusă a populației
Dostları ilə paylaş: