Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate

identificării corecte a „Federației” Ruse de astăzi, de către mediile politice,
analitice, academice, media etc. occidentale, ca ultimul imperiu colonial
multinațional de sorginte europeană, care nu doar se agață cu disperare de
acest statut, dar a lansat şi un război clasic de cucerire a unui stat căruia îi
refuză, deschis şi de la cel mai înalt nivel, dreptul la existență independentă şi
suveranitate statală (emblematic în acest sens a fost articolul „Despre unitatea
istorică a rușilor şi ucrainenilor”, publicat de V. Putin la 12 iulie 2021, un
vestitor propagandistic al iminenței războiului, rareori analizat însă din
acest unghi – una dintre puținele excepții fiind Atlantic Council, care a văzut
corect în articol un „revelator al ambițiilor imperiale” ale Moscovei). 

---

1/2/23, 9(47 PM
Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate | Contributors
Page 18 of 47
https://www.contributors.ro/razboiul-de-105-ani-al-moscovei-cu-lumea-si-de-ce-a-venit-timpul-aterizarii-la-realitate/
În cazul cancelariilor occidentale, această timiditate de raportare la Rusia în
cheie anticolonialistă şi antiimperialistă poate fi parțial înțeleasă: în afară de
propria istorie colonială, complicată, în cazul unora dintre aceste state,
dezmembrarea fostelor imperii coloniale europene, spaniol, portughez, olandez,
german, belgian, francez şi britanic nu a lăsat în urmă, în statele independente
succesoare din Africa, Asia sau America de Sud, nici silozuri cu rachete
balistice intercontinentale cu ogive nucleare, nici alte mii de arme nucleare
stocate prin depozite mai mult sau mai puțin cunoscute. Din acest punct de
vedere, cel al gestionării riscului de proliferare necontrolabilă a arsenalului
nuclear rusesc (sau a unei părți a acestuia), o anumită prudență în a „lovi”
propagandistic în „pântecele moale al Moscovei”, ca ripostă la dezinformarea
sistemică practicată de Kremlin, cu argumentele antiimperialismului şi
anticolonialismului, este până la un punct de înțeles.
La nivelurile societăților civile (ONG-uri, think tank–uri etc.), mediilor academice
şi universitare, şi mass media, care nu poartă răspunderea directă a
deciziilor politice şi militare, timiditatea este însă mai puțin comprehensibilă.
Direcția principală a dezbaterilor, mesajelor şi narațiunilor generale în aceste
medii este una de evitare a oricărei asocieri între critica imperialismelor şi
colonialismelor din istoria europeană modernă (într-adevăr criticabile şi
condamnabile postum, cu condiția respectării adevărului istoric şi evitării forțării
unor concluzii motivate de ideologii actuale şi care riscă alterarea rezilienței
mecanismelor democratice occidentale) şi acest ultim tip de imperialism şi
colonialism, european şi el dar contemporan, care acționează acum „la vedere”,
sub ochii întregii lumi, respectiv cel al Rusiei în Ucraina. Dispensa