Războiul gunoaielor continuă



Yüklə 74,7 Kb.
tarix30.07.2018
ölçüsü74,7 Kb.
#64180

22 august 2007


Atac

Războiul gunoaielor continuă
Din cauza războiului dintre primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, şi REBU, aproximativ 800 de salariaţi ai societăţii de salubrizare riscă să rămână fără slujbă. Potrivit preşedintelui Sindicatului „Solidaritatea“ din firma REBU, Adrian State, mai mult de jumătate din tot personalul societăţii va rămâne fără un loc de muncă dacă REBU nu va mai face curăţenie în sectorul 1. Cu toate că societatea se mai ocupă şi de curăţenia stradală şi amenăjări în sectoarele 4 şi 5, la sectorul 1 avea cel mai mult de lucru. Liderul sindical consideră că singurii care au de suferit sunt oamenii care câştigă un ban cinstit şi susţine că scandalul are la origine conflictul politic generat de faptul că cele două persoane implicate fac parte din partide diferite (Andrei Chiliman - PNL şi Mircea Raicu - PD). Nemulţumiţi de faptul că decizia primarului Andrei Chiliman de a rezilia contractul de salubrizare cu firma REBU îi va lăsa fără slujbe, angajaţii companiei au organizat un protest în faţa punctului de lucru din sectorul 1, în noaptea de luni spre marţi. De asemenea, liderii sindicali din cadrul societăţii de salubrizare au anunţat că, începând de mâine, aproximativ 250 de angajaţi ai REBU vor picheta Primăria Sectorului 1, între orele 8.00 şi 11.00. Reprezentantul Sindicatului „Solidaritatea“ din firma REBU, Adrian State, a declarat că, în cursul zilei de azi, va obţine de la Primăria Capitalei aprobarea pentru pichetarea primăriei, pe o perioadă de două săptămâni.

În replică, primarul Andrei Chiliman, consideră că nemulţumirea acestora trebuie să se îndrepte către conducerea companiei, care a asigurat un management defectuos al firmei. Mai mult, Chiliman susţine că lucrătorii de la REBU, care vor rămâne fără slujbă, se pot adresa Administraţei Domeniului Public (ADP) din sectorul 1, pentru a se angaja în această instituţie în care există locuri de muncă vacante.

Contactat de reporterii ATAC, şeful serviciului de resurse umane din cadrul ADP sector 1, a declarat că într-adevăr „avem aproximativ 80 de locuri libere de drumari, horticultori şi floricultoripeisajiş ti, pe care nu avem solicitări de angajare pentru că e muncă în aer liber, iar salariile sunt destul de mici, ajungând la circa 500 - 600 de lei cu orele suplimentare“. Ceea ce înseamnă, după un calcul foarte simplu, de 10 ori mai puţine locuri de muncă disponibile, faţă de numărul lucrătorilor care vor fi disponibilizaţi. Porivit liderului de sindicat, salariul mediu al unui muncitor de la REBU este de aproximativ 500 de lei, la care se adaugă un procent de 40%, care reprezintă sporurile şi plata orelor suplimentare.

În timp ce conducerea REBU şi primarul sectorului 1 se „războiesc“ în mass-media şi în instanţe, în prag de caniculă, gunoaiele zac în grămezi pe străzile sectorului 1. Medicii atrag atenţia că depozitarea acestor gunoaie menajere în cantităţi mari în locurile publice riscă să se transforme în focare de infecţie pentru populaţie. Pot să apară boli transmisibile, începând cu cele diareice şi până la hepatitele virale, sau boli cu transmitere prin animale sau insecte.

Şi Garda de Mediu s-a autosesizat în acest caz. Comisarii de mediu au mers ieri pe teren pentru a cerceta dacă, într-adevăr, angajaţii REBU au răsturnat coşurile de gunoi pe străzi, aşa cum susţine primarul Andrei Chiliman. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Mediu, Dan Fiţa, dacă se va dovedi că aşa s-a întâmplat, „societatea de salubrizare riscă o amendă de până la un miliard de lei vechi“. Din cauza reziduurilor menajere lăsate pe străzi, „pentru că primăria este cea care răspunde de curăţenia din sector, şi Primăria Sectorului 1 riscă o amendă de până la 500 de milioane de lei vechi“, ne-a declarat Dan Fiţa.

Până la soluţionarea conflictului, Primarul Capitalei, Adriean Videanu, consideră că Primarul sectorului 1 „a luat o decizie administrativă iresponsabilă care pune în pericol sănătatea populaţiei“. Videanu a afirmat că, începând de azi, REBU va ridica gunoaiele din sectorul 1. „Voi da ordin ca REBU să intre şi să facă curăţenie. Nu-mi pot permite să atentez la sănătatea cetăţenilor“, susţine edilul Capitalei. Mai mult decât atât, Adriean Videanu a amendat aseară Primăria Sectorului 1 cu suma de 110.000 de lei, pentru periclitarea sănătăţii cetăţenilor. De asemenea, societatea de salubrizare Romprest, care a încheiat un contract cu Primăria Sectorului 1 pentru curăţenie, a fost amendată cu 100.000 de lei, din cauza faptului că nu are autorizaţia primarului general pentru a-şi desfăşura activitatea în Bucureşti.




Mii de şcoli, fără autorizaţie sanitară


Deşi începerea noului an şcolar se apropie vertiginos, peste 35% dintre unităţile de învăţământ la nivelul întregii ţări îşi vor începe activitatea fără autorizaţii igienico-sanitare de funcţionare. În timp ce autorităţile se laudă cu infuzia de fonduri pentru reabilitarea şcolilor, mii de elevi vor fi nevoiţi să înveţe în condiţii mai mult decât precare.

În vreme ce ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, visează să introducă reţele de Internet în toate şcolile sau camere de supraveghere, astfel încât părinţii să îşi monitorizeze copiii, mii de şcoli aproape că stau să cadă. Situaţia dezastruoasă în care se găseşte o bună parte a şcolilor din România se perpetuează de la an la an, în ciuda investiţiilor masive pentru infrastructură.

La fel ca în anii trecuţi, sute de elevi vor fi nevoiţi să îndure aceleaşi condiţii precare: fie nu au unde să se spele pe mâini la şcoală, din cauză că lipseşte apa curentă, fie merg la toalete insalubre improvizate în curtea şcolii din pricina faptului că nu există instalaţii sanitare şi canalizare, fie că îşi vor face lecţiile în frig. Sau, pur şi simplu nu au unde să meargă la şcoală pentru că pereţii stau să cadă ori şcolile au fost retrocedate în natură foştilor proprietari. „Dacă luăm în considerare datele pe care le avem până în acest moment, aproximativ 35% dintre şcoli nu au autorizaţii sanitare de funcţionare, din cauza lipsei canalizării, a apei curente sau din cauza construcţiilor foarte vechi“, ne-au declarat reprezentanţ ii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). „Inspectorii au început controalele în unităţile şcolare, însă o situaţie clară a condiţiilor igienicosanitare şi a autorizaţiilor de funcţionare pentru şcolile şi liceele din toată ţara o vom avea cel mai devreme la sfârşitul lunii august“, ne-a declarat Cristian Alexandrescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

Pentru starea actuală a unităţilor şcolare şi pentru întârzierea reparaţiilor, MECT dă vina pe autorităţile locale, plângându-se de lipsa de iniţiativă a acestora. Reprezentanţii MECT susţin că, spre deosebire de anii precendenţi, când problema era lipsa banilor, anul acesta Guvernul şi Ministerul Educaţiei au alocat pentru infrastructura şcolară sume substanţiale, de peste 1.500 de milioane de lei, primăriilor şi consiliilor locale. Reparaţiile şcolilor sunt blocate din cauza faptului că în multe localităţi, autorităţile locale au întârziat procedurile pentru demararea lucrărilor, sau nu au folosit deloc aceşti bani, susţin reprezentanţ ii ministerului.

Potrivit biroului de presă al MECT, „banii care nu au fost folosiţi pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii curente şi capitale şi investiţii din şcoli, vor fi retraşi de minister şi redistribuiţi către şcolile unde au fost utilizaţi şi unde mai este nevoie“.

În timp ce Ministerul Educaţiei acuză consiliile locale de neutilizare a banilor, primarii susţin că noul sistem de alocare a fondurilor pentru reabilitarea şcolilor le dă bătăi de cap. Aceştia spun că nu au putut folosi fondurile din cauza faptului că hotărârea de guvern prin care au fost alocaţi banii pentru şcoli a fost adoptată foarte târziu, iar banii nu au sosit în teritoriu. De asemenea, documentaţia care trebuie să treacă prin MECT şi prin inspectoratele şcolare judeţene a făcut ca întârzierea să se prelungească. De aceea, o parte dintre directorii unităţilor de învăţământ a fost nevoită să se descurce cu fonduri proprii.

În timp ce Ministerul şi autorităţile locale dau vina unii pe alţii, elevii şi profesorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolilor sunt cei care suportă repercusiunile. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) spun că nu sunt de acord cu retragerea şi redistribuirea fondurilor alocate de la bugetul de stat care nu au fost folosite pentru lucrările de reparaţii din şcoli, pentru că neimplicarea autorităţilor administraţiei publice locale în demararea acestor acţiuni sau lipsa de interes a inspectoratelor şcolare nu trebuie să se repercuteze asupra unităţilor de învăţă- mânt şi a elevilor.

De aceea, FSLI solicită ministerului Educaţiei să se implice activ pentru ca fondurile alocate să fie utilizate conform destinaţiei stabilite prin hotărâri de Guvern şi şcolile să fie renovate până la începerea anului şcolar şi nu să caute soluţii pentru retragerea sau redistribuirea acestora. De asemenea, ei cer sancţionarea celor vinovaţi de crearea acestei situaţii.

Dacă unele judeţe stau ceva mai bine la capitolul reparaţii, sunt şi câteva în care situaţia este jalnică. De exemplu, în judeţul Vaslui peste jumătate dintre unităţile de învăţământ nu sunt autorizate sanitar pentru noul an şcolar din cauza condiţiilor necorespunzătoare în care îşi desfăşoară activitatea. Din cele 859 de grădiniţe, şcoli şi licee care funcţionează pe teritoriul judeţului, doar 324 deţin avizul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Vaslui emis în cursul anului trecut şi a cărei valabilitate expiră la sfârşitul acestei luni. Inspectorii locali susţin că nici în viitor nu există premize de a se îmbunătăţi, pentru că şcolile şi grădiniţele se vor încadra în normele impuse de autorităţile sanitare abia când se vor demola toate unităţile vechi şi locul lor vor fi luate de altele noi. „Până atunci, mulţi elevi vor mai învăţa încă în săli de clasă cu lut pe jos sau vor fi nevoiţi să vină cu sticluţa de apă de acasă“, a declarat Gheorghe Cârjă, inspectorul general al ISJ Vaslui. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în judeţul Bacău, unde dintre cele 579 unităţi de învăţământ, 317 şcoli şi gradiniţe nu îndeplinesc condiţiile pentru autorizare, majoritatea fiind din mediul rural. Dintre acestea, 62 de şcoli nu dispun de apă potabilă, 88 sunt în stare de degradare, 76 au grupuri sanitare improprii. În judeţul Olt starea şcolilor este şi mai rea, peste 60% din acestea nu deţin autorizaţii sanitare de funcţionare, potrivit directorului adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Olt, Marinela Madan. Reprezentanţii MECT spun că situaţii similare sunt întâlnite şi în judeţele Tulcea, Mehedinţi, Neamţ, Giurgiu sau Teleorman.

În vreme ce în provincie se întâlnesc frecvent aceste situaţii, la majoritatea unităţilor şcolare din Bucureşti se fac lucrări de consolidare, hidroizolare şi de înlocuire a mobilierului sanitar din grupurile sanitare. Spre exemplu, în sectorul 2 din Capitală, care are cea mai mare reţea de învăţământ din Bucureşti, „peste 96% din unităţile de învăţământ au autorizaţii de funcţionare, iar până la 15 septembrie, absolut toate unităţile din sector vor îndeplini condiţiile de func- ţionare“, potrivit inspectorului şef al ISMB, Mihaela Ciho. Conform primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, până la începerea anului şcolar, se va încheia şi procesul de reabilitare a sistemului de încălzire la toate unităţile şcolare, iar începând cu 1 septembrie se vor face noi înscrieri pentru aproximativ 260 de preşcolari, pentru că au fost suplimentate locurile la grădiniţe, prin construirea unor corpuri noi de clădire.


500 de corturi pentru caniculă

Din cauza temperaturilor caniculare care se vor înregistra în Bucureşti şi în alte 25 de judeţe, în următoarele două zile, autorităţile locale vor înfiinţa peste 500 de puncte de prim-ajutor. Acestea vor fi dotate cu stocuri de apă potabilă şi personal medical specializat. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a recomandat populaţiei să nu se expună la soare în intervalul orar 11.00- 17.00, şi a anunţat redeschiderea liniei de telefon gratuită pentru informaţii privind autoprotecţia în caz de caniculă.



Adevarul
Centrul Capitalei, fără coşuri de gunoi
Bucureştenii care au trecut ieri pe Bulevardul Magheru au fost nevoiţi să uite de bunele maniere. În lipsa coşurilor de gunoi ridicate de REBU, oamenii nu au avut unde să arunce resturile.

O imagine dezolantă trona ieri în buricul Bucureştiului. Pe stâlpi, doar capacele verzi mai aminteau că acolo fuseseră coşuri de gunoi, iar din loc în loc, câţiva saci cu resturi menajere se rezemau de clădiri. Astfel, scandalul dintre edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, şi firma de salubritate REBU, care a acţionat pe raza acestui sector, s-a văzut în stradă. Trecătorii erau dezorientaţi, neştiind unde să arunce sticlele goale sau pungile.

Cu toate acestea, curăţenie s-a făcut prin unele zone ale sectorului. Edilul Chiliman spune că salubritatea a fost asigurată de către firma Romprest, cea despre care primarul Capitalei, Adriean Videanu, susţine că nu are licenţă de a opera în Bucureşti. Tot Romprest va instala până la sfârşitul acestei săptămâni şi coşuri de gunoi pe bulevarde, a mai zis Chiliman.

Cu gunoiul în buzunar Până atunci, oamenii se simt victime ale unei dispute politice. "Să vrei să păstrezi curat şi nu ai cum. Vreau să arunc punga de covrigi şi nu am unde. Nu e normal să merg cu punga îngrămădită în buzunar până dau de un coş", a spus Mirel Crăciun (38 de ani), inginer din sectorul 3. Unii bucureşteni consideră că tot acest război nu face decât să strice şi mai tare imaginea Capitalei.

"Cu coşurile astea demontate, Bucureştiul arată de parcă ar fi bombardat. Primarul ar fi trebuit să termine contractul cu REBU când ar fi luat o altă firmă", s-a plâns şi Mariana Popescu (54 de ani), farmacistă din sectorul 1.

Curăţenie de ochii lumii Dacă în centru, Primăria Sectorului 1 a reuşit să ţină mizeria sub control, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în zonele lăturalnice. Pe strada Gheorghe Manu, sacii stăteau aliniaţi în jurul stâlpilor, unde până zilele trecute fuseseră coşuri de gunoi. În Piaţa Matache, unde primarul Chiliman spune că duminică seară spre luni cei de la REBU au aruncat saci cu mizerie, ieri, la prânz, situaţia nu se schimbase. Saci plini cu resturi menajere zăceau pe trotuare şi în parcarea pieţei.

"E un dezastru aici. Ieri (luni-n.r.) era o mizerie de nedescris de la gunoaiele aruncate lângă piaţă şi mirosea îngrozitor, iar azi (ieri-n.r.) e la fel. Şi pe Berzei, unde locuiesc eu, nu au făcut nimic", se plânge Dumitru Duţă (54 de ani), vânzător. Pentru mizeria din zonă, Andrei Chiliman dă vina tot pe REBU, precizând că firma de salubritate nu a încheiat contracte cu locuitorii din zona Pieţei Matache, Berzei, Buzeşti şi Popa Tatu şi că oamenii aduc gunoiul menajer în stradă, motiv pentru care la orice oră sunt saci aruncaţi pe trotuare.

În locul celor de la REBU, în zona Matache, curăţenia o fac angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP). Ieri, primarul Videanu a amendat Primăria Sectorului 1 şi firma Romprest cu 100.000 de lei fiecare pentru nerespectarea legii salubrizării. Mai mult, edilul-şef a anunţat aseară că va dispune ca, în lipsa unei reacţii pozitive din partea lui Chiliman, REBU "să intre în sectorul 1 şi să facă curăţenie".

Compact
Circ acvatic in Piata Moghioros
SPECTACOL - Cel mai mare circ acvatic din lume se da in spectacol la Bucuresti. De astazi si pana pe 10 septembrie, "Acquatico Bellucci" si-a mutat cortul in Piata Moghioros. Artisti acrobati scoliti in Italia vor surprinde publicul cu spectaculoase exercitii aeriene si acvatice. Spectacolul dureaza o ora si 45 de minute si se joaca de doua ori pe zi, de la ora 18.00 si de la ora 20.15. Un bilet costa 25 de lei pentru adulti si 20 de lei pentru
copii.

Prima parte este rezervata numerelor artistice. Acrobatii au pregatit miscari de hula-hop (jonglerii cu cercuri), dar si un numar de esarfe aeriene la o inaltime de 11,5 metri. In a doua parte a show-ului, spectatorii vor face cunostinta cu animale acvatice: rechini, pinguini, pelicani, crocodili, serpi, broaste testoase uriase, hipopotami, iguane, foci.

"Toate aceste minunatii acvatice sunt dresate sa faca un adevarat show. Canta si danseaza pe ritmul ropotelor de aplauze", ne-a dezvaluit Mihai Ghencea, reprezentant pentru Romania al Circului "Acquatico Bellucci".

Circul a fost infiintat de familia italiana Bellucci, acrobati de renume mondial care au facut istorie in domeniu si care si-au propus sa mentina traditia, formand tineri acrobati. Din spectacol nu vor lipsi clovnii, trapezistii, jongleurii, animalele salbatice.



Se schimba buletinele

Sectorul 6 De la inceputul acestui an, prin birourile de evidenta a persoanei din cadrul Serviciului de Evidenta a Persoanei au fost eliberate 23.658 carti de identitate si 3.192 de pasapoarte. Pentru oricare tip de cerere este obligatorie prezenta titularului actului de proprietate. Programul de lucru cu publicul este: biroul 2 - Sectia 21, Militari: primiri documente - miercuri, intre orele 14.00 - 18.00 si joi intre 8.30 - 13.00; biroul 3 - Sectia 22, Drumul Taberei: primiri documente - luni, intre orele 14.00 - 18.00, si marti intre 8.30 - 13.00.




Ajutoare sociale

Sectorul 2 Primaria ofera servicii sociale si socio-medicale la domiciliu. Prin intermediul proiectului "Ambulanta Sociala", asistentii sociali incearca sa previna marginalizarea si excluziunea sociala a persoanelor si familiilor aflate in situatie de risc social.

Se intoarce canicula

Temperaturile in capitala, dar si in partea de sud a tarii vor depasi din nou 35 de grade Celsius. Canicula nu ii mai surprinde, de aceasta data, pe reprezentantii primariilor, care au fost avertizati ca trebuie sa ia masuri de protejare a populatiei. De astazi, mercurul termometrelor va trece de 35 de grade Celsius.

COD GALBEN - Ministerul Internelor si Reformei Administrative a anuntat, ieri, ca in 25 de judete si in Bucuresti se vor inregistra temperaturi de peste 35 de grade Celsius. In Bucuresti, Prefectura a cerut primariilor de sector sa instaleze puncte de prim-ajutor si sa distribuie apa. De astazi si pana vineri, temperaturile vor urca pana la 36-37 de grade Celsius. A fost redeschisa linia de telefon gratuita (0800.800.187) pentru informatii privind autoprotectia in caz de canicula. Toti primarii de sector au luat masuri speciale. Cei care vor trece prin sectorul 3 vor putea sa bea apa proaspata gratuit, iar cei cu probleme de sanatate isi vor putea masura tensiunea. Centrele de prim-ajutor au fost infiintate in zonele: Baba Novac-Rucar, Bd. Theodor Pallady, str. Istriei, Bd. Liviu Rebreanu-Titan. De asemenea, apa plata va fi distribuita gratuit in pietele din sector.

In sectorul 4 au fost ridicate cinci corturi pentru acordarea de prim-ajutor. Acestea sunt in zonele: Parcul Tineretului (intrarea dinspre Bd. Sincai), Piata Sudului, statia Metrou Brancoveanu, Piata Progresul, si Piata Unirii. In jurul fiecarui cort a fost identificata cate o incapere cu aer conditionat, apa si asistenta medicala. Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat ca temperaturile vor fi caniculare, de 35-36 de grade Celsius, in mai multe regiuni ale tarii.

 Curentul

Personalul asimilat din MJ, dintr-un concediu în altul

Funcţionarii publici cu statut special, adică personalul asimilat din Ministerul Justiţiei (MJ), se bucură acum, datorită ministrului Tudor Chiuariu, de un statut oarecum privilegiat. Şi asta pentru că, potrivit Monitorului Oficial din 20 august, aceşti funcţionari s-au mai ales cu o primă de concediu şi cateva zile în plus de "învoire", pe banul contribuabilului, desigur. Aceste zile de concediu sunt luate în funcţie de examenele pe care personajele în cauză le susţin, chiar dacă, potrivit unor surse judiciare, printre ei se numără şi şoferii şi femeile de serviciu.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei (MJ), adică funcţionarii publici cu statut special, se bucură de cateva modificări în materie de concedii, dar şi de indemnizaţii. Astfel, din Monitorul Oficial din 20 august aflăm că buzunarul acestor funcţionari se va îngroşa, înainte de a intra în concediu de odihnă, cu o primă ce valorează nici mai mult nici mai puţin decat un salariu brut lunar. Şi pentru a nu se speti prea tare şi cu munca şi cu învăţatul, prin noul Ordin aprobat de ministrul "justiţiar" Tudor Chiuariu, personalul asimiliat se va bucura de 30 de zile de concediu plătit pentru susţinerea examenului de capacitate. Făcută probabil sub conceptul "pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese", următoarea reglementare mai acordă acestui personal asimilat dreptul la concedii plătite de cel mult 10 zile lucrătoare pentru fiecare examen într-un an, în plus faţă de cele menţionate de reglementarea anterioară, şi pentru participarea la concursul de admitere la doctorat, susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată, sustinerea examenului de promovare în funcţii de execuţie. Însă cireaşa de pe tort încununează munca acestor funcţionari, astfel că li se mai acordă încă cinci zile plătite de concediu (înainte erau doar trei) - în afara celui de odihnă - dacă "moare pisica", adică în cazul unor evenimente familiale. Paradoxul e că, potrivit unor surse juridice, acest personal asimilat este reprezentat de la femei de serviciu pană la şoferi, şi este în număr foarte mare.






Cronica Romana

Gunoiul din sectorul 1 provoaca scandal si noaptea
Ioana Sarbu

Angajatii REBU au facut o noapte alba si au protestat in fata punctului de lucru din sectorul 1, nemultumiti ca nu sunt lasati sa munceasca. Sindicalistii spun ca au venit la tura de lucru, insa nu au ce munci pentru ca Primaria Sectorului 1 a anuntat rezilierea contractului cu firma de salubrizare. Liderul gunoierilor, Adrian State, a declarat ca nemultumirea gunoierilor „este maxima”, deoarece nu exista niciun motiv pentru ca Primaria Sectorului 1 sa renunte la contractul cu REBU. Mai mult, de joi, timp de 2 saptamani, angajatii REBU vor picheta Primaria Sectorului 1. Chiar daca sefii REBU spun ca nu a fost reziliat contractul cu Primaria Sectorului 1, cosurile de gunoi din tot sectorul au fost demontate inca de duminica, iar resturile alimentare au fost imprastiate pe strazi. De cine, nu se stie. “Domnul Chiliman e un mincinos. Noi am ridicat cosurile in prezenta politiei acum doua zile. Vom face si o plangere penala privind acest prejudiciu”, a precizat Mircea Raicu, director general REBU. Garda de Mediu s-a autosesizat in acest caz si va amenda primaria sectorului 1 cu 500 de milioane de lei vechi, firma de saluibrizare risca o amenda de un miliard, daca se va dovedi ca a aruncat gunoaiele pe strazi. Firma de salubrizare REBU curata sectorul 1, inca din 1997. Firma are in Sectorul 1 al Capitalei 800 de angajati si 53 de utilaje de salubrizare, care lucreaza in trei schimburi.





Se pregateste Guvernul de noi proteste?

Sindicalistii din invatamant cer Executivului negocieri privind cresterea salariilor
Ioana Sarbu

Reprezentantii Federatiei Educatiei Nationale (FEN) au cerut ieri, pentru a doua oara, Guvernului Romaniei inceperea negocierilor pentru stabilirea cresterilor salariale pentru 2008 precum si pentru rezolvarea problemelor care creeaza discriminare in sistem. Chiar daca sindicalistii din invatamant au primit asigurarea de la Ministerul Educatiei ca in cel mai scurt timp posibil vor incepe discutiile intre o comisie interministeriala si reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant, pana la ora actuala nu au fost invitati la nicio intalnire. Si nici nu e de mirare. “Ca de obicei, distanta dintre declaratiile facute si realitate este enorma. Orice intarziere in demararea acestor negocieri, precum si actiunile urmatoare vor trebui asumate in totalitate de catre Guvernul Romaniei si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului”, a declarat Catalin Croitoru, presedintele FEN. Inca de la inceputul acestei luni, Federatia a solicitat inceperea discutiilor pentru stabilirea cresterilor salariale din 2008 si pentru rezolvarea celor celor doua probleme legate de salarizarea personalului din invatamant care creeaza discriminari. Potrivit sindicalistilor trebuie luata in discutie, in principal, legea care a modificat OUG 11/2007 si care prevede majorarea salariilor cu 10 la suta peste procentul stabilit de Executiv doar pentru personalul didactic din invatamantul preuniversitar cu gradul didactic I, creand astfel o discriminare salariala intre angajatii de la catedra. O alta problema ridicata de reprezentantii federatiilor din invatamant este cea referitoare la norma didactica de predare pentru educatoare, invatatori si institutori stabilita la 18 ore. Legea pentru modificarea Statutului Personalului Didactic, adoptata de Parlament si contestata la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) de Guvern, nu se mai poate aplica din cauza deciziei CCR.







Romanii se asteapta la pensii de peste 1000 de euro
Romanii se asteapta la pensii de peste 1.000 de euro dupa implementarea sistemului de pensii private, releva un sondaj online realizat de site-ul www.pensieprivata.info. Conform sondajului, la care au participat 120 de respondenti, asteptarile cu privire la valoarea pensiei (de stat plus privata) dupa atingerea varstei de pensionare sunt foarte ridicate - 36 la suta dintre cei care au raspuns estimeaza un nivel peste 1.000 de euro, 15 la suta peste 800 de euro, 16 la suta peste 600 de euro, iar 16 la suta peste 400 de euro. Numai 17 la suta dintre respondenti sunt pesimisti si estimeaza o pensie de numai 200 de euro. Cu siguranta asteptarile respondentilor sunt nerealiste. Mai ales in conditiile in care valoarea medie a pensiei pentru primul trimestru 2007 este de 356 lei, iar salariul mediul brut in iunie a fost de 1.377 lei.

Gandul

Videanu face curăţenie cu forţa în sectorul liberalului Chiliman

Războiul PNL-PD pe salubritate a înecat în gunoaie sectorul 1 al Capitalei. În acest timp, angajaţii firmei REBU, rămaşi fără serviciu, pichetează primăria de sector, iar primarii Andrei Chiliman şi Adriean Videanu se bat în comunicate. În ciuda mizeriei de pe străzi, Chiliman îi asigură pe cetăţeni că în cel mai scurt timp se va face curăţenie, se vor monta coşuri stradale, iar populaţia va primi saci de plastic pentru colectarea deşeurilor menajere. Pe muncitorii  de la REBU, rămaşi şomeri în urma rezilierii contractului de salubrizare cu firma REBU, edilul de la sectorul1 i-a “invitat“ să se angajeze la A.D.P.-ul de sector, precizând că “nu s-au terminat gunoaiele din Bucureşti, aşa că au mult de muncă”.




La rândul său, după ce a expus patru motive pentru care suspendarea unilaterală a contractului cu REBU atrage sancţiuni contravenţionale civile şi penale, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, i-a adresat o somaţie publică primarului Chiliman. Potrivit acesteia, în termen de 24 de ore, primarul Chiliman trebuie să intre în legalitate în asigurarea serviciului public de salubrizare. Răspunsul lui Chiliman a venit tot printr-un comunicat în care se precizează, printre altele, că “nu putem intra în legalitate în termen de 24 de ore, pentru simplul motiv că ne aflăm în perfectă legalitate, singura instituţie care nu se află în legalitate fiind Primăria Municipiului Bucureşti, deoarece a încheiat cu SC REBU SA un aşa-zis act adiţional fară a mai avea calitatea de parte în contractul iniţial”.

În timp ce edilii se bat în comunicate, în sectorul 1 al Capitalei n-ai unde să arunci nici măcar un bilet de tramvai folosit sau ambalajul de la o îngheţată. De pe stâlpi au fost adunate toate coşurile pentru gunoaie, iar dintre blocuri - containerele. În locul lor nu s-a pus nici măcar un sac de plastic, motiv pentru care resturile menajere urât mirositoare sunt împrăştiate de haitele de câini. Mai mult, din cele două firme de salubrizare desemnate să înlocuiască activitatea SC REBU SA, numai una s-a arătat dispusă să asigure jumătate din curăţenia sectorului 1. Indiferent de motivele care l-au determinat  pe primarul Chiliman să rezilieze contractul cu REBU, acesta ar fi avut obligaţia să asigure curăţenia sectorului chiar din momentul ruperii contractului.

Acum, după ce timp de patru zile gunoaiele au zăcut pe străzi, Garda de Mediu s-a autosesizat şi va amenda Primăria sectorului 1 cu 500 de milioane de lei vechi. În cazul în care se va dovedi că REBU a aruncat resturile menajere pe domeniul public, Garda de Mediu o va amenda cu un miliard de lei vechi. Şi Primăria Capitalei este decisă să intervină pentru salubrizarea sectorului 1 al Capitalei.

Viceprimarul general al Capitalei, Răzvan Murgeanu, ne-a declarat că “termenul de 24 de ore dat de primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a expirat şi cum mâine (astăzi-n.r.) avem cod portocaliu, vom intra chiar din această noapte să strângem gunoaiele din sectorul 1 al Capitalei. Nu putem să ignorăm la ce pericol  sunt expuşi locuitorii sectorului dacă-I lăsăm cu gunoaiele pe caniculă”.  

Ultima oră




Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, l-a amendat pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, cu 110.000 RON. Sancţiunea a fost aplicată în baza legii salubrizării şi cea a mediului. Din ordinul primarului general, firma REBU a intrat în Sectorul 1, aseară, pentru a strânge gunoaiele de pe străzi. Adriean Videanu i-a trimis şi o adresă ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în care îl atenţionează că primarul Chiliman reprezintă un pericol pentru sănătatea locuitorilor din Sectorul 1 al Capitalei. (M.M.)

Primăria lui Boc n-a cheltuit nici un leu din cele 109 miliarde destinate şcolilor

Călin Platon, subperfect de Cluj, a contabilizat situaţia şcolilor din judeţ şi şi-a pus mâinile în cap. Din cei aproape 500 de miliarde de lei alocaţi începând din martie renovării, reabilitării, igienizării şi reparării şcolilor, judeţul a cheltuit puţin peste 9 la sută. Platon s-a declarat “side­rat” de această situaţie, mai ales că în urma controalelor a constatat că un sfert din cele 528 de şcoli ale ju­deţului nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. În acelaşi timp, 409 dintre ele sunt încălzite cu sobe, 201 folosesc apă din fântână, iar 247 au wc-uri în curte.

 “Asta deşi prin HG 300, 454, 617 şi 919 au fost alocaţi foarte mulţi bani. Dar s-au cheltuit 4,1 milioane lei, ceea ce înseamnă 9,6 la sută”, a afirmat Platon. Proporţia invocată de subprefect este mare, dacă o comparăm cu cea din Cluj-Napoca. Potrivit subprefectului, această primă­rie a primit 109 miliarde de lei pentru diverse lucrări, dar nu a cheltuit nici un leu. Întrebat dacă este posibil ca să se fi demarat procedurile, dar să nu se fi cheltuit bani, Platon a răspuns că lucrările, de la studii de fezabilitate la execuţia propriu zisă, se fac gradual, prin urmare se decontează tot astfel.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Raimonda Boian, ne-a dat explicaţii: “Nu poţi înainta spre decont decât când ai ce, ai procesele-verbale de recepţie. Apoi, nu a fost timp fizic. Nu poţi în două luni să orga­nizezi totul şi să şi termini lucrările. În plus, e greu să găseşti constructori”, a spus Boian. Subprefectul i-a convocat azi pe toţi primarii la şedinţă, pentru a auzi care sunt motivele pentru care s-au mişcat atât de greu. “Vom analiza de ce atâta delăsare. Dacă banii nu se cheltuie, evident că se vor reîntoarce la bugetul de stat”, a precizat subprefectul.



Gardianul

Cristian Adomnitei: «La Ministerul Educatiei si Cercetarii este o mare inertie»

Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a fost pentru o zi directorul ziarului „Gardianul“. Demnitarul a considerat ca in institutia pe care o gestioneaza „este o mare inertie“.
In privinta reabilitarii scolilor, primaria, care refuza sa inceapa o lucrare cu bani de la bugetul propriu, va pierde si finantele care urmeaza sa vina de la Invatamant. Copilul retras de la o scoala, la solicitarea parintelui, va pleca cu intreaga finantare de la stat catre unitatea de invatamant primitoare. Consiliul de administratie dintr-o institutie scolara va fi reprezentat in proportie de 60% de profesori.

Directorul ziarului “Gardianul” a fost pentru o zi ministrul educatiei si cercetarii, Cristian Adomnitei. Profitand de ocazie, demnitarul s-a aratat nemultumit de institutia pe care o conduce: “In Ministerul Educatiei exista o mare inertie. Toata lumea se ghideaza dupa vechile reglementari legislative, nu se adapteaza la nou”. In privinta reabilitarii scolilor, primaria, care refuza sa inceapa o lucrare cu bani de la bugetul propriu, va pierde si finantele care urmeaza sa vina de la Invatamant. Consiliul de administratie dintr-o institutie scolara va fi reprezentata in proportie de 60% de profesori si 40% de autoritatile locale si parinti. Copilul retras de la o scoala va pleca cu intreaga finantare de la stat catre acea unitate de invatamant aleasa de parinte. In administrarea scolii, “primarii vor avea o mare putere”. Invatamantul obligatoriu va incepe de la 0 ani.



In problema administrarii invatamantului din Romania, Cristian Adomnitei s-a aratat nemultumit de activitatea institutiei pe care o gestioneaza. “In Ministerul Educatiei exista o mare inertie. Multa lume respinge ideile novatoare si, din aceasta cauza, am decis ca de astazi sa-i trimit pe toti directorii de departamente in munti, la Sinaia, pentru a definitiva pachetul legislativ atat pentru invatamantul preuniversitar, cat si pentru cel superior. Apoi, luni ne vom intalni cu toti presedintii de comisii, vom definitiva textele de lege, astfel incat, la inceputul lui septembrie, documentele sa se afle la Parlament”. Marea nemultumire a ministrului a fost legata de proiectul privind Legea invatamantului superior care, initial, fara nicio modificare dupa modelul Miclea si Hardau, a fost inaintata spre dezbatere. “Acum, comisiile de specialitate au reanalizat textul si l-au adus aproape de forma finala. Mai este de lucrat pe textul legii privind invatamantul preuniversitar. Asa dupa cum bine a observat «Gardianul», am schimbat denumirea de invatamant preuniversitar in aceea de invatamant scolar. Am gasit cu totii ca fiind oportuna aceasta titulatura, si eu am fost de acord, deoarece, cand spui «preuniversitar», acesta te duce cu gandul la obligativitatea invatamantului pentru universitate. Nu, educatia obligatorie inseamna, in primul rand, integrare profesionala si sociala”, a mai precizat ministrul Adomnitei.

«In Calarasi si Giurgiu, niste netrebnici»
In privinta reabilitarii scolilor si cheltuirii banilor, Cristian Adomnitei a fost foarte transant: “Am avut o interventie acum doua zile la Cluj, cand am afirmat ca multi primari si directori de unitati de invatamant nu stiu sa se gospodareasca. Starea cea mai jalnica se regaseste in judetele Calarasi, Giurgiu si Gorj, niste netrebnici, care au cheltuit pana la aceasta ora intre 5 si 7 la suta dintr-o finantare alocata pentru reparatii de 12,44% din intreaga suma destinata invatamantului. Putina lume stie ca pentru repararea si intretinerea scolilor exista doua surse de finantare. Una de la bugetul ministerului si cealalta de la bugetul local. Normal este ca, pana cand vin banii de la minister, autoritatea locala sa foloseasca bugetul propriu, cel putin pentru inceperea lucrarilor. Oricum, cheltuielile ar urma sa fie recuperate ulterior. Insa, multe consilii locale nu au inteles acest lucru sau au refuzat s-o faca. Prin urmare, banii necheltuiti pana la 1 octombrie, promit, vor fi retrasi si redistribuiti primarilor gospodari pentru a incheia lucrarile incepute”.

Titularizarea se va face in scoli
O alta preocupare a ministrului educatiei este legata de problema asigurarii calitatii in unitatile de invatamant preuniversitar si de crestere a competitivitatii intre scoli. “Asadar, daca o scoala se dovedeste incapabila sa asigure o buna calitate in procesul de invatamant, atunci parintele va avea dreptul sa-si retraga copilul si sa-l inscrie la unitatea cu performante. Numai ca scolile trebuie sa inteleaga ca o asemenea retragere inseamna si retragerea finantarii de la stat. Chiar daca nu are spatiu, scoala cautata nu poate refuza primirea, deoarece copilul vine cu o finantare suplimentara. In aceste conditii, solutia de asigurare a spatiului este rezolvabila prin inchirierea de spatii de la scolile care au pierdut elevii”, a precizat Adomnitei. Totodata, potrivit autonomiei, profesorii nu vor mai sustine concurs de titularizare la inspectorate, ci chiar la scolile unde vor sa lucreze. Examenul se va sustine in fata consiliului de administratie. “In acest sens, am hotarat ca in acest consiliu, 60% sa fie reprezentat de cadre didactice si 40% de autoritatile locale si parinti. Primarii vor avea o mai mare putere in ceea ce priveste administrarea problemelor scolare pe plan local”, a mai adaugat ministrul.
Facultatea
ramåne gratuita
pentru cei merituosi
Ministrul educatiei a aflat cu stupoare ca, in China, pentru ocuparea unui loc intr-o facultate se plateste taxa. “Este adevarat, una simbolica, de cativa dolari, dar se plateste. Noi nu o sa renuntam la gratuitate. Un loc finantat de la stat a fost ocupat de un tanar care a muncit, pe meritul lui. Credem ca nu este corect sa-i luam acest drept. Statul ii finanteaza pe cei mai buni la invatatura. Si, daca tanarul pleaca in strainatate, noi nu putem sa-l oprim si nici sa-i solicitam banii inapoi. Care stat occidental cere banii inapoi unui specialist care vrea sa lucreze in Romania, de exemplu?”, a concluzionat ministrul Adomnitei.

Invatamant obligatoriu de la 0 ani

“Pe segmentul Educatie timpurie intentionez sa introduc invatamantul obligatoriu de la 0 la 3 ani. Acest lucru nu depinde numai de Ministerul Educatiei, ci si de alti factori responsabili, in primul rand de catre Ministerul Sanatatii. Sa nu va imaginati ca este vorba de ore de predare, de educatie, ci de asigurarea unei asistente specializate, astfel incat copiii sa fie sub un permanent control medical si social. Sunt convins ca se vor gasi surse de finantare pentru acest deziderat”, a precizat ministrul Cristian Adomnitei.

Alexandru Calmåcu

Jurnalul National

După gratii de la 13 ani


2007 08 22| de Miruna Pasa Petru, Violeta Fotache

CODUL PENAL MACOVEI - Copii, feriţi-vă de peripeţiile lui Ion Creangă!


 

Proiectul de Cod Penal elaborat de echipa fostului ministru al Justiţiei, lansat în dezbatere publică, aduce şi alte surprize pe lângă cea privind legitima apărare. Una dintre ele vă poate atinge direct copiii. Fiii şi fiicele voastre pot fi pedepsiţi penal nu de la 14 ani, cum spune legea în vigoare, ci cu un an mai devreme.



În conferinţa de presă organizată la 2 martie a.c., Monica Macovei, pe atunci doamna ministru de Justiţie, prezenta inovaţiile aduse în propriul proiect de Cod Penal. Aceasta trecea însă sub tăcere cel puţin două asemenea noutăţi, teme de interes general, care impuneau informarea publică: legitima apărare şi înăsprirea legii penale faţă de minori.

PATRU SITUAŢII. În Titlul cu dispoziţii referitoare la minori, proiectul stabileşte negru pe alb că fiii şi fiicele dumneavoastră pot răspunde penal începând de la vârsta de 13 ani. Practic, faţă de legislaţia actuală, vârsta la care se prezumă că un copil ar putea avea discernământ (în sens juridic) a fost coborâtă cu un an. Creatorii noului text de lege au prevăzut ca regulă de bază sancţionarea neprivativă de libertate pentru minorii infractori. Totuşi, copiii cu vârste între 13 şi 18 ani pot ajunge şi “după gratii”, adică într-un centru educativ sau într-unul de detenţie. Există patru situaţii în care aceştia pot fi închişi, potrivit articolului 115 din proiect: dacă au comis o infracţiune pedepsită de lege cu închisoarea de 10 ani sau mai mare; dacă sunt judecaţi pentru mai multe infracţiuni care prin natura, gravitatea, numărul sau frecvenţa lor arată gradul de periculozitate al minorului; dacă au mai săvârşit o infracţiune pentru care au primit o măsură educativă pe care au executat-o înainte de a doua faptă penală şi dacă infracţiunea pe care au comis-o a fost săvârşită prin ameninţări sau violenţe, ori dacă a produs decesul unei persoane. 

DACĂ FURI PUPĂZA DIN TEI... Ce înseamnă asta pe înţelesul tuturor? Spre exemplu, copilul dumneavoastră de 13 ani fură cireşe din pomul vecinului, precum Ion Creangă în copilărie. Sau pupăza din tei. Vecinul face plângere şi, după un proces, copilul este pedepsit cu o măsură educativă neprivativă de libertate (exemple: consemnarea la sfârşit de săptămână sau asistarea zilnică). După ce a executat-o, minorul dumneavoastră năbădăios mai pofteşte o dată la cireşele vecinului ori la pupăza din tei şi... gata pocinogul. Din nou plângere, din nou proces, numai că acum copilul dumneavoastră e deja “recidivist”, aşa că el poate să primească o sancţiune privativă de libertate. Un alt exemplu, apropo de infracţiunea cu ameninţări şi violenţe, ar putea fi o bătaie în curtea şcolii. Vă puteţi imagina uşor motivele puerile de la care poate izbucni o încăierare în toată regula între nişte elevi de clasa a VII-a. Doar cu toţii am fost elevi şi ne-am luat, poate, la harţă de la un meci de fotbal ori de la un simplu şotron. În funcţie de cât de tare l-a supărat pe judecător furtul de cireşe ori bătaia din curtea şcolii, copilul poate fi internat fie într-un centru educativ, pe o perioadă de la unu la trei ani, fie într-un centru de detenţie, pe o perioadă între doi şi cinci ani. 

PE CE BAZĂ? Am încercat să obţinem argumentele care au generat această modificare aspră pentru copiii români, de la reprezentantul Ministerului Justiţiei, secretarul de stat Katalin Kibedi. S-au făcut studii psihologice, sociologice, criminologice care demonstrează că minorii pot avea “discernământ penal” de la vârsta de 13 ani? Credem că toată lumea vrea să ştie nu doar dacă o asemenea măsură este întemeiată, ci şi dacă ea este benefică.

DISCRIMINARE. De parcă nu era destulă “incriminarea” de la 13 ani, legea mai face şi diferenţieri între copiii pedepsiţi, în funcţie de conturile părinţilor. Să luăm ca exemplu cazul aplicării măsurii de consemn al minorului la sfârşit de săptămână. Noul text stabileşte că acest consemn impune copilului obligaţia de a nu părăsi “locuinţa” în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o perioadă între 4 şi 12 săptămâni, în afară de cazul în care în această perioadă are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă. Termenul de “locuinţă” devine relativ în cazul în care copilul locuieşte cu părinţii, iar părinţii au mai multe case. Astfel, pentru fapte similare, un copil poate fi consemnat într-un simplu apartament, iar un altul în cele şapte case ale părinţilor.

Unde sunt studiile justificative?

Aceasta este întrebarea pe care o ridică şi preşedintele Fundaţiei pentru Societate Deschisă, Renate Weber. “Singura întrebare pe care o am eu de pus aici se referă la studiile care au fost făcute şi care ne demonstrează că asta va fi bine. Există vreun studiu făcut care să ne demonstreze că un minor de 13 ani are discernământul necesar înţelegerii gravităţii faptelor pe care le face, că sunt infracţiuni, şi de a înţelege nu doar cât sunt ele de grave, ci şi consecinţele în raport cu victimele şi chiar cu el însuşi? Că aici nu e vorba doar despre a realiza că faci bine sau rău, ci să înţelegi întreg contextul răului tău, cât este de mare şi ce consecinţe pot avea în ceea ce te priveşte. Dacă nu există aceste studii, mi-e teamă că măsurile sunt un pic hazardate. În general, toată legislaţia noastră cu privire la minori mi se pare incoerentă, nu are în vedere binele copilului. Pur şi simplu nu ştim să elaborăm politici publice. Dacă vrem ca măsurile acestea să fie eficiente, trebuie să pregătim şi să avem tot personalul acela auxiliar de care e nevoie, altfel, avem doar prevederi pe hârtie. În practică, şi părinţii, şi copiii, şi societatea în ansamblu vor suferi”, ne-a declarat Renate Weber.




Evenimentul Zilei
Canicula reinstaleaza corturile cu apa
22 August 2007

Avertizarea de cod galben, emisa pentru perioada 22-24 august, vizeaza si Capitala.

 
Prefectura Bucuresti ii avertizeaza pe cetateni sa nu se aventureze in oras intre orele 11.00 si 17.00, sa bea, in medie, trei litri de lichide zilnic, sa evite sa consume alcool si sa-si protejeze corpul si capul de soare, atunci cand ies afara.

Nu toate primariile de sector si-au reinfiintat corturile de prim ajutor. Singurele care s-au conformat inca de ieri au fost primariile sectoarelor 3 si 4.

Cinci corturi vor sta la dispozitia populatiei in sectorul 4, in Parcul Tineretului, Piata Sudului, la statia  de metrou Brancoveanu, in Piata Progresul si in Piata Unirii. Pe langa acestea, primaria a mai instituit 13 puncte de prim ajutor, care vor functiona zilnic, de la 12.00 la 18.00, in mai multe institutii: Primaria Sectorului 4, Farmacia Dona, de pe Bd. Tineretului, Mc Donald’s de la Brancoveanu.

In sectorul 3 se va distribui apa in 15 puncte, situate in pietele Traian, Salajan, Trapezului, Vitan, Bobocica, Minis, Ramnicu Sarat, 23 August, Ozana, Complex „Al. Moruzzi”, Iosif Albu si in centrele de Informare ale cetatenilor.


Ziua


Profesorii vor negocieri cu Guvernul








Federatia Educatiei Nationale (FEN) a cerut, pentru a doua oara, Guvernului inceperea negocierilor pentru stabilirea cresterilor salariale pentru 2008, precum si pentru rezolvarea problemelor care creeaza discriminare in sistem. "Cu toate ca am primit un raspuns de la Ministerul Educatiei, prin care ne asigurau ca, in cel mai scurt timp posibil, vor incepe discutiile intre o comisie interministeriala si reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant, pana la ora actuala, nu am fost invitati la nici o intalnire", a declarat presedintele FEN, Catalin Croitoru, citat de Rompres. El afirma ca orice intarziere in initierea acestor negocieri, precum si actiunile urmatoare vor trebui asumate in totalitate de catre Executiv si Ministerul Educatiei. FEN a cerut, inca de la inceputul lunii august, inceperea discutiilor pentru stabilirea cresterilor salariale din 2008 si pentru rezolvarea celor doua probleme legate de salarizarea personalului din invatamant. Potrivit sursei citate, legea care prevede majorarea salariilor cu 10% peste procentul stabilit de executiv doar pentru personalul didactic din invatamantul preuniversitar cu gradul didactic I "creeaza discriminare salariala intre angajatii de la catedra". A doua problema reclamata de FEN este legata de norma didactica de predare pentru educatoare, invatatori si institutori stabilita la 18 ore. (M.S.)

Yüklə 74,7 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin