Subiectul I (40 de puncte)

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 0.79 Mb.
səhifə1/30
tarix12.08.2018
ölçüsü0.79 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30

Varianta 1 Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a şti ca pe apă; a bate apa-n piuă; a da apă la moară; a fi o apă şi-un pământ; apă de ploaie; apă chioară; apă la plămâni; a căra apă cu ciurul; a trece ca gâsca prin apă; a-i lăsa gura apă;


2. Sinonime: treieră = trec, vântură, calcă; văpaie = flacără, lumină; muche = creastă, margine, pisc; brazde = unde, valuri;
3. Sens conotativ: Un val de bucurie l-a cuprins pe neaşteptate. Îşi alungă din minte umbra amintirilor urâte. Am simţit deodată un val de emoţie care m-a copleşit. Nu am nicio umbră de îndoială că va promova examenul.
4. Expresivitatea verbelor la imperfect (“păreau”, “păzeau”) denotă o acţiune incertă, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserării, când “văpaia” lunii zugrăveşte imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în poezie, transmit ideea eternizării naturii, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării, în antiteză cu efemeritatea omului, cu statutul său de muritor.
5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul nopţii;
6. Ca figură sintactică de construcţie, inversiunea este o formă de dislocare bazată pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topică inversată: “molatece valuri”, “vechea zidire”, “ a lunei văpaie”. Inversiunea eminesciană are şi rol prozodic în măsura versurilor, precum şi valoare artistică în muzicalitatea poeziei. Antepunerea epitetului are funcţie stilistică, desăvârşind ambiguizarea sintactică a textului: “în vechea zidire”; “măreaţă comoară de aur”; “negrele trestii”. (Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în variante diverse, atât în grupul nominal cât şi în grupul verbal: “A ierbii/ Molatece valuri”; “a stâncelor muche pe cer zugrăveşte”; “domnitorii ai apei acestei”. etc.);
7. Imaginarul poetic: “În lac se oglindă castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treieră cerbii.”; “Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei”.
8. Epitetul cromatic în inversiune “negrele trestii” aşezat în antiteză cu epitetul cromatic “lebede albe” conturează o imagine vizuală a lacului (motiv romantic eminescian). O altă figură de stil este metafora lunii - “comoară aprinsă”-, exprimă fascinaţia poetului faţă de astrul tutelar, ca simbol al vrăjii pe care o exercită asupra lumii. “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma” - comparaţie, sugerează imaginea ferestrelor luminate care strălucesc aidoma brumei; “Iar lebede albe din negrele trestii” - antiteză la nivelul versului, realizată prin două epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionantă a lacului luminat misterios de razele lunii.
9. Caracteristici romantice: Poezia “Diamantul nordului” face parte din lirica romantică eminesciană întrucât este descris un tablou nocturn al naturii, cu motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se îmbină cu cele auditive şi motorii. Natura reuneşte două planuri - uman-terestru şi universal-cosmic -, creând astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice sugerând elemente simbolice ale Cosmosului, luna şi cerul, se îmbină în mod armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede şi castel.
*Îmbinarea armonioasă a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stânca, “vechea zidire”, castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;
10. Prima strofă ilustrează imaginea feerică a castelului care se răsfrânge în lac, forma arhaică a verbului “se oglindă” accentuând plăsmuirea de basm conturată în incipit. Imaginarul poetic profilează un peisaj încântător, în care iarba înaltă de pe malul lacului, pe care o “treieră” cerbii (personificare), pare o prelungire fascinantă a apei, prin epitetul în inversiune “molatece valuri”. Inversiunea “vechea zidire” amplifică ancestralitatea naturii în armonie desăvârşită cu omul, prin comparaţia metaforică “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma”. Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -“se oglindă”, “treieră”, “scânteie” - permanentizează starea emoţională a eului liric, contemplarea extatică a naturii eterne.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga, “Precursorii”)

Consider că această idee filozofică enunţată de Octavian Goga exprimă adevărul artistic ce se ascunde în fiecare creaţie lirică de mare valoare.


Este evident faptul că o poezie, dincolo de frumuseţea exterioară reprezentată prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor, transmite subtil diverse concepţii, sentimente, idei, stări, viziuni ale poetului. Rolul creaţiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie să emoţioneze, să impresioneze pe cel ce le citeşte, având o încărcătură emoţională, spirituală. De altfel, Titu Maiorescu afirma că poezia trebuie să îndeplinească două “condiţiuni”, una materială şi alta ideală, având rolul să “deştepte” imagini sensibile în fantezia cititorului.
În altă ordine de idei, poeziile devin creaţii artistice în adevăratul sens al cuvântului când, după ce au fost citite, stăruiesc în mintea cititorului prin profunzimea, delicateţea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel, aşa cum susţine şi Octavian Goga, adevărata poezie există, în sensul spiritual, abia în momentul în care îi sunt pătrunse tainele şi înţelesurile, reuşind să impresioneze mai mult decât nişte versuri iscusit alese.
Creaţia lirică de mare valoare intelectuală capătă importanţă prin mesajului înălţător, frumos şi pur, el însuşi ca idee sau sentiment, astfel că adevărata artă este transmiterea unor gânduri de mare profunzime într-o formă personală de către fiecare poet în parte.
În concluzie, susţin că însemnătatea unei creaţii lirice este dată de “puterea” pe care o are asupra cititorului, de timpul – mai scurt sau mai lung – de dăinuire în gândurile sale.
(Luiza Anghel)
****************
*altă rezolvare
[”Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie” (Octavian Goga, “Precursorii”)
Consider că afirmaţia lui Goga este foarte sugestivă în ceea ce priveşte efectul pe care “adevăratele poezii” îl au asupra cititorului.
În primul rând, rolul poeziei este acela de a emoţiona, valenţa sentimentală a acestei creaţii artistice fiind transmisă în mod miraculos cititorului, care receptează afectiv nu numai starea eului liric, ci şi substanţa ideatică pe care acesta o comunică. O creaţie lirică valoroasă prelungeşte freamătul lăuntric şi după ce a fost parcurs textul poetic, determinând cititorul să mediteze asupra conţinutului ideatic, să simtă şi după aceea emoţia estetică.
În susţinerea acestei aserţiuni, mărturisesc impactul emoţional pe care l-a avut asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulată atât de sugestiv, “Echerul”, pe care am reţinut-o fără să-mi propun neapărat asta, ci mi s-a imprimat în minte şi în suflet cu mare uşurinţă, aproape fără să-mi dau seama.
În altă ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresionează cititorul, ci numai acelea care insuflă stări emoţionale şi idei interesante, adică numai cele care creează o conexiune spirituală între actanţii comunicării poetice.
În concluzie, doar “adevăratele poezii” stârnesc reacţii afective puternice şi uneori neaşteptate asupra cititorului, percepţii senzoriale care durează şi după parcurgerea textului.]

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)Particularităţi ale nuvelei psihologice:


* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
“În vreme de război” de I.L.Caragiale.

Varianta 2


Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a trece drumul; a trece de partea cuiva; a trece peste ceva; a trece la dezbateri; a trece sub tăcere; a trece în revistă; a trece peste greutăţi; a trece clasa; a trece prin foc şi sabie;


2. Punctele de suspensie îndeamnă la meditaţie, sugerând totodată o puternică încărcătură emoţională a eului liric.
3. Sens conotativ: * Când s-a uitat la mine, avea fulger în priviri. * În ochii ei înlăcrimaţi sclipeau stele multicolore.
4. Expresivitatea verbelor la modul conjunctiv evidenţiază năzuinţa eului liric de a-şi împlini idealul poetic, stare care se perpetuează la nesfârşit, fără să se întrevadă înfăptuirea dorinţei: “să-ngăduie”, “s-audă”, “s-asculte”, “să moară”.
5. Tema condiţiei poetului în lume; motivul solitudinii;
6. Prezenţa eului liric: pronumele de persoana I singular:“m-”, “-mi”, “mele”, “mea”; verbe la persoana I singular: “am închinat”, “să trec”;
7. Sentimentul dominant: tristeţe, pesimism, suferinţă, scepticism, deprimare;
8. Primele patru versuri sunt străbătute de o tristeţe sfâşietoare, de o stare pesimistă a eului liric, exprimată prin lirism subiectiv şi evidenţiată chiar din incipit: “Pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. Seria comparaţiilor din următoarele două versuri reliefează concepţia filozofică potrivit căreia în lume predomină răul, eul liric simţindu-se neînsemnat, confuz şi nesigur, lipsit de apărare şi stabilitate: “Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos”. Eul liric s-a închinat cu evlavie “ca magul la soare şi la stele” pentru a i se îngădui pătrunderea în “vecinicul repaos”. Epitetul în inversiune “vecinicul repaos” are valenţe metaforice, sugerând moartea, ca singură cale spre eternitate.
9. Figură de stil: epitetul “glasu-i singuratec” sugerează starea de solitudine a poetului într-o societate meschină, care nu-i înţelege aspiraţiile spirituale; metafora “o boabă e de spumă” sugerează efemeritatea poetului în lume;
10. Titlul “Pierdut în suferinţă” sugerează chinul lăuntric, starea de deznădejde profundă a eului liric, provocate de sentimentul izolării şi solitudinii în lume, tristeţea sfâşietoare pentru condiţia de muritor, pentru că se simte condamnat la anonimat. Alcătuit dintr-un adjectiv metaforic -”pierdut”- semnifică faptul că sinele poetic este copleşit de frământări lăuntrice, de “suferinţă”, punctele de suspensie prelungind starea de tristeţe şi de meditaţie asupra condiţiei artistului în lume.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Constanţa***

Dragă Mihai,

Încă o dată regret că nu ai înclinaţii pentru cel mai inteligent sport din câte există, şahul, pentru că ai fi avut astfel prilejul să te bucuri împreună cu mine de excursia oferită de organizatori pentru toţi participanţii la concursul internaţional de şah de la Constanţa. Nici nu bănuiam că Delta Dunării este un adevărat paradis, unde strălucirea sălciilor aurii ce cresc pe grinduri m-a emoţionat nespus. Peisajul rezervaţiei naturale este unic, mai ales în amurg, atunci când lumina difuză plăsmuieşte o atmosferă misterioasă prin imaginile feerice de basm, care-ţi dau impresia de “altă lume”, de ceva ireal. Tot acum am văzut pentru prima oară egrete, iar silueta lor elegantă mi-a produs o emoţie cu totul aparte.
Ceea ce m-a făcut să fiu mândru că trăiesc pe aceste meleaguri a fost faptul că toţi concurenţii veniţi din alte ţări au fost de-a dreptul încântaţi de sălbăticia naturii, iar uimirea lor s-a manifestat prin reacţii pline de entuziasm. Am făcut numeroase fotografii şi de-abia aştept să le comentăm împreună săptămâna viitoare, când ne vom revedea. De altfel, m-am împrietenit cu un japonez şi cu un francez, ceea ce-mi dă prilejul să exersez nu numai limba engleză ci şi limba franceză.
Până când ne vom întâlni, te rog să transmiţi prietenilor noştri urările mele de bine, iar ţie îţi doresc distracţie plăcută la concert.
Cu prietenie,
Sorin/Sorina Mardare
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Trăsături ale romanului obiectiv de tip balzacian
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu

Varianta 3


Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “pasc”:


*Ciobanii pasc oile pe câmp. (a păstori, a păzi)
*Oile pasc pe izlazul de la marginea satului. (a se hrăni, rupând cu gura iarba, plantele).
[Sens figurat: În viaţă necazurile te pasc de pretutindeni.]
2 . Cratima: în versul “Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
- leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “Una-i”;
- marchează absenţa vocalei “î”: “lumea-nchipuirii”;
- are rol prozodic, acela de a păstra măsura versurilor;
3. Lipsa acordului articolului posesiv la atributul substantival genitival contribuie la păstrarea ritmului (piciorul metric) şi a măsurii în versificaţie; poate fi şi o licenţă poetică motivată de acordul prin atracţie, adică articolul posesiv se acordă cu substantivul cel mai apropiat, “visării”.
4. Efect expresiv: Repetiţia adverbului “unde” construieşte enumerarea simbolică a locurilor care compun spaţiul terestru al naturii (”unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri”; “Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină”), cu puternice reverberaţii spirituale în simţirea eului liric (”Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,/Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.”). Efectul expresiv al repetiţiei este susţinut, de asemenea, de valenţa divină a revelaţiei eului liric (”sfinţii”) privind iminenţa morţii/ condiţia sa de muritor.
5. Cele patru structuri care evidenţiază reveria eminesciana în text:
“Turma visurilor mele”
“pe-a visării lucii valuri”
“lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
“lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur”
6. Elemente de prozodie:
- strofe de şase versuri (sextine);
- rima împerecheată alternează cu cea îmbrăţişată;
- măsura versurilor este de 15-16 silabe;
7. Prezenţa eului liric este argumentată de următoarele mărci lexico-gramaticale:
- prezenţa pronumelui de persoana I singular “mele”; “eu”;
- prezenţa verbelor la persoana I singular “(le) pasc”
- adresarea directă prin:*utilizarea pronumelui de persoana a II-a singular: “tu” (vocativ), “te”;
- adresarea directă prin prezenţa verbelor la persoana a II-a singular: “Mergi” (imperativ) şi “cerci”, “(s-o-) ntocmeşti”;
8. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă, a cărei interpretare specific eminesciană implică reflectarea sensibilă a iubirii şi a morţii, prin funcţia expresivă şi estetică a imaginilor vizual-cromatice: strălucirea aurului (”oi de aur”, “flori de aur”) sugerează extazul spiritual al eului liric şi perfecţiunea naturii interioare/exterioare; argintiul lunii armonizează motivele cosmice (soarele şi stelele) sugerând feeria şi candoarea emoţiei lirice (”luna argintie […] basmele copile cresc”); “laur verde” ilustrează victoria speranţei pusă în antiteză cu structurile “ramurile negre” şi “moartea cu-aripi negre” care trimite către prăbuşire spirituală, către moarte.
9. Comentarea versurilor:“Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,/ Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,/ Când în straturi luminoase basmele copile cresc.”
Versurile de mai sus sugerează ideea unui univers magic, în care se păstrează candoarea şi strălucirea spirituală a basmelor. Astru tutelar în lirica eminesciană, “luna argintie” (epitet cromatic) are puteri supranaturale asupra lumii, iar prin comparaţia cu soarele “palid dulce” îşi extinde vraja şi în timpul zilei, prin inversiunea “a stelelor ninsoare”. Luna, noaptea, stelele sunt motive recurente în poezia eminesciană, evidenţiind apartenenţa la romantism. Astfel, tabloul naturii este unul nocturn, învăluit în mister, luminat doar de aştrii cereşti ale căror “straturi luminoase” creează cadrul propice pentru starea extatică de visare.
10. Antiteza din ultima strofă aşază în opoziţie (contrast) lumea imaginară a fericirii, “lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”, cu lumea reală “lumea cea aievea, unde cu sudori muncit”, sugerând contradicţia extaz-nefericire. Opoziţia în repetiţie a pronumelor nehotărâte “Una - Alta” ilustrează imposibilitatea împlinirii aspiraţiilor de fericire într-o lume pragmatică, în care se manifestă nepăsarea acerbă faţă de superioritatea gândirii: “Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” (G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii).

Sunt de acord cu afirmaţia lui George Călinescu privind indulgenţa şcolară care, dacă este prea multă, duce la scăderea valorilor umane. Formarea personalităţii şi a culturii individului se pregăteşte încă din perioada şcolii.


Un prim argument este imprimarea ideii că, în lipsa unei educaţii corespunzătoare, omul nu se poate afirma în totalitate, ceea ce duce la diminuarea valorilor sale spirituale. Cu alte cuvinte, la vârsta adolescenţei, se poate imprima cu uşurinţă o întreagă paletă de trăsături caracteriale şi de comportament, iar prin pregătirea continuă şi serioasă se poate forma şi o cultură generală solidă. De aceea, exigenţa profesorilor este esenţială pentru fiecare dintre noi, corectitudinea notării şi conştientizarea permanentă a elevului privind nivelul de pregătire la care se află constituie principalele pârghii pentru formarea acestuia atât caracterial cât şi spiritual. Elevul trebuie să fie mereu impulsionat de către cadrele didactice, dar totdeauna să existe stimuli diversificaţi dar cu acelaşi scop: educarea în mod eficient şi reliefarea eventualelor talente sau valori. De pildă, atunci când un profesor acordă note mari, fără acoperire în cunoştinţele elevului, se produce o adevărată “inflaţie de valori”, întrucât se uniformizează, prin diminuare, competenţele fiecăruia. Astfel, în absenţa unor imbolduri corecte, şansele de eşec ale individului se măresc considerabil, el neavând o direcţie stabilă şi nici posibilitatea de a judeca în mod raţional deciziile majore ce au să-i schimbe cursul vieţii.
Prin urmare, afirmaţia “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” conform căreia severitatea şcolară, în scop instructiv-educativ este necesară în stabilirea unei direcţii către găsirea identităţii de sine şi formarea personalităţii în plan spiritual şi cultural, are o baza bine întemeiată, reprezentând un adevăr universal-valabil.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Instanţele comunicării narative dintr-o povestire studiată:
* Povestirile volumului “Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi vă recomandăm “Fântâna dintre plopi”.
* “Lostriţa” de Vasile Voiculescu - povestire fantastică.

Varianta 4


SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sintagma “deolaltă amândoi” pare a fi un pleonasm, întrucât cele două cuvinte sunt apropiate ca sens. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi, imposibilitatea împlinirii cuplului erotic: “tot mai departe, deolaltă amândoi”.


2. În versul “Departe doară luna cea galbenă - o pată”, linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia explicativă “o pată”, referitoare la “luna cea galbenă”. Linia de pauză are rol stilistic, deoarece atrage atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric, marcând totodată intonaţia deosebită ce exprimă admiraţia. Linia de pauză poate fi pusă aici şi înaintea unei comparaţii asindetice (care nu e introdusă prin adverbul “ca” - cf. “IOOP” - Academia Română).
3. Sinonime: tot = întreg, mult, continuu; un pâlc = un stol; pierzându-se = depărtându-se, dispărând; suferitoare = triste, chinuitoare;
4. Sens denotativ: Îmi place să mă dau pe gheaţă iarna.
Sens conotativ: El are o inimă de gheaţă şi de aceea a rămas fără prieteni.
5. Figuri de stil:
*“Oceanul cel de gheaţă” – metaforă ce simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric.
*“luna cea galbenă” – epitet cromatic, ce ilustrează tristeţea astrului tutelar, ca martor tăcut al iubirii pierdute.
6. Mărci lexico-gramaticale:
- verbe şi pronume la persoana întâi: “noi”, “mi-aduc aminte”, “mi-apare”, “mă –ntunec”, “îngheţ”;
- vocativul “iubito”;
- adresarea directă - prezenţa persoanei a II-a singular: “tu”, “te pierzi”.
7. Versurile sunt lungi, având măsura de 13-14 silabe şi rima împerecheată.
8. Caracteristici ale poezie romantice:
- tema iubirii;
- sentimente romantice ale eului liric: nefericire, tristeţe, melancolie provocate de imposibilitatea iubirii;
- spaţiul cosmic este simbolizat prin cadrul nocturn, în care luna şi stelele sunt motive romantice
- contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberaţii în sensibilitatea eului liric.
9. Titlul “De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdută. Vocativul “iubito” constituie tânjirea disperată a eului liric, iar punctele de suspensie prelungesc, parcă, într-un timp nedefinit, sentimentul de melancolie. Structura “de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii, neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”.
Fără iubită, eul liric se simte “din ce în ce mai singur”. Iubirea lor este neîmplinită şi se eternizează prin starea de dorinţă.
10. Incipitul poeziei reia titlul, “De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului liric la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii poetice, simbolizat prin metafora “oceanul cel de gheaţă” care-i chinuie sufletul. Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic “bolta aurie”, este imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea, ca simbol al deznădejdii. Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de tristeţe, ipostază exprimată prin epitetul cromatic “luna cea galbenă” şi prin apoziţia explicativă “o pată”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Pârâul Rece, 29.06. 2007 ***

Dragă Carmina,

Mă aflu în tabăra de la Pârâul Rece, unde îmi petrec o săptămână din vacanţa de vară, împreună cu un grup de colegi. Totul aici este minunat, vremea este superbă şi am parte de relaxarea mult dorită.
Programul nostru îmbină divertismentul cu normele riguroase pe care trebuie să le respectăm. Profesorii sunt toleranţi şi ne implică în activităţi ludice plăcute şi interesante. Ieri am organizat un picnic la poalele muntelui. şi a fost cu adevărat încântător. Mi-am făcut mai mulţi prieteni din oraşe diferite şi mi-aş dori foarte mult să păstrez legătura cu ei şi să-i invit la noi la Bucureşti, ca să-i cunoşti şi tu.
Pe lângă atâtea lucruri frumoase, să ştii că există şi dificultăţi. Cel mai greu îmi este cu trezitul matinal, dar sper că mă voi obişnui şi cu acest impediment. Ţi-aduci aminte că atunci când eram mici ne trezeam cu noaptea în cap, ca să ne ducem la grădiniţă şi să ne jucăm împreună?
Tu ce mai faci? Ce noutăţi s-au petrecut în grupul nostru?
Abia aştept să ne vedem şi să-ţi povestesc în amănunt programul taberei şi câteva mici secrete.

Te îmbrăţişez cu drag şi cu prietenie necondiţionată,


George/ Georgiana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj principal dintr-un roman subiectiv:


* Ştefan Gheorghidiu (”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu)
* George Demetru Ladima (”Patul lui Procust” de Camil Petrescu)
* Allan (”Maitreyi” de Mircea Eliade)

Varianta 5



Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: viaţă = trai; clipă = moment, secundă; etern = veşnic; zâmbitoare = surâzătoare, ademenitoare;
2. Cratima în versul: „ Vedea-vor ochii-mi încã-o datã oare”. Prima cratimă realizează inversiunea verbală la viitor “vedea-vor”, următoarele două cratime leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “ochii-mi”, “încă-o dată”. Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor , iar stilistic, redã muzicalitatea poeziei.
3. Sens conotativ: S-a trezit cu noaptea-n cap. (ndată ce razele soarelui se ivirã, micuţa Elena fãcu ochi.
4. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „viaţã”: cu preţul vieţii; plin de viaţã; când ţi-e viaţa mai dragã; a fi între viaţã şi moarte;
5. Imagini artistice ale iubitei: “Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!-”; “Tu, blond noroc al unui vis deşert”.
6. Tema iubirii/ motivul visului;
7. Figura de stil: “Amar etern” este epitetul unui adjectiv substantivizat şi exprimă starea de profundă tristeţe provocată de care are rolul de a evidenţia starea de tristeţe profundã provocatã de eşecul în dragoste, regretul amar că iubita l-a părăsit.
8. Strofa a doua începe cu o exclamaţie retorică a eului liric - “De ce în noapte glasul tãu îngheaţã!”-, cu nuanţă de adresare directă către iubita care nu-i mai este alături. Următoarele versuri se constituie într-o amplă şi patetică interogaţie retorică, din care se desprinde starea de tristeţe profundă care îl macinã. Adresarea directă este evidenţiată afectiv de vocativul urmat de un epitet caracterizator: “- femeie zâmbitoare”. Inversiunea „vedea-vor” are rol de a menţine rima şi ritmul poeziei, iar cratima din structura „ochii-mi” are rolul de a menţine mãsura versului. Eul liric contureazã succint dar sugestiv portretul iubitei prin epitete - „Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!”-, exprimând nostalgia după iubirea pierdută, iar timpul petrecut împreună este comprimat la “o clipă”. Starea meditativã a poetului este datã de construcţia la viitor: „vedea-vor”, melancolia fiind sugeratã de verbul la trecut „a fost”.
Limbajul artistic este specific eminescian, expresiv nu numai prin podoabe stilistice, ci şi prin valorificarea limbii la nivel sintactic, folosind inversiuni : „vedea-vor”, „frumosul trup”.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mãrcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „să strâng”, „-mi”.
9. Semnificaţia titlului: Ca majoritatea sonetelor eminesciene, titlul preia incipitul poeziei şi este alcătuit dintr-un verb la gerunziu, “gândind”,care exprimă permanentizarea acţiunii şi pronumele de persoana a II-a “la tine”, numind persoana asupra căreia se răsfrânge sentimentul de iubire.
10. Trăsături romantice:
* tema iubirii neîmplinite
*motivul visului
*nefericirea eului liric din cauza imposibilităţii realizării cuplului erotic
* stări interioare de o sensibilitate excesivă
*prezenţa unor procedee artistice şi figuri de stil tipic romantice: interogaţia/exclamaţia retorică; epitetele care compun portretul iubitei

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text de tip argumentativ: “Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.” (Nicolae Iorga, Cugetãri).
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele argumente:
Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.
Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas perfect valabil proverbul “cei şapte ani de acasă”. Şcoala întregeşte paleta complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru societate.
Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total ineficiente.
În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care fiecare om îl are în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste:
*Mara - “Mara” de Ioan Slavici
*Vitoria - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
*Ion - “Ion” de Liviu Rebreanu
* Apostol Bologa - “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
*Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia Mărculescu, Stănică Raţiu (alte personaje) - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
*Ilie Moromete - “Moromeţii” de Marin Preda

VARIANTA 6



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə