Subiectul I (40 de puncte)

Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: străvezie = diafană, transparentă, palidă; umbra = fantasma; noianul = abisul, imensitatea, adâncul; zadarnic = inutil
2. Rolul virgulei în versul: “Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump”:
- marchează vocativul “iubite înger scump”;
- marchează cezura (pauză ritmică în interiorul versului, pe care-l desparte în două emistihuri, pentru a susţine cadenţa poeziei)
3. Sens conotativ: În vis mi-a apărut un înger. Sens denotativ: Tânărul este slab de înger.
4. Expresii/locuţiuni: a fi cu inima împăcată; a avea inimă de piatră; a nu avea pe cineva la inimă; a-i râde inima; a muri de inimă rea;
5. Tema iubirii; tema timpului; motivul visului
6. Poezia este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular, definind lirismul subiectiv. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene, această creaţie exprimă nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: “În trista amintire a visului frumos…”.
7. Figură de stil: “iubite înger scump” – „iubite” adjectiv cu tentă de vocativ care denotă aproprierea afectivă a invocaţiei, „înger” fiind o metaforă hiperbolizantă, în final epitetul “scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţea divină a femeii.
8. Trăsături romantice:
- iubirea neîmplinită;
- iubita-înger;
- motivul visului;
- nefericirea îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii;
- dezamăgirea eului liric, aflat mereu în căutarea idealului de iubire
9. Titlul reprezintă o revelare a motivului trecerii timpului, amintirile aduse din valurile vremii impresionează prin pregnanţa detaliilor, sunt dulci ca spuma valurilor, dar cu timpul îşi diminuează din amplitudine şi se pierd în marea prezentului. Punctele de suspensie sugerează nostalgia eului liric pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: “Zadarnic după umbra ta dulce le întind: / Din valurile vremii nu pot să te cuprind”.
10. În prima strofă este evidenţiat sentimentul însingurării poetului, al îndepărtării de iubire, prin evocarea timpului care a trecut implacabil. Eul liric aspiră către o iubire ideală, atitudinea poetică ilustrând dorinţa îndrăgostitului de a trăi pe deplin sentimentul de iubire. Ca în majoritatea poeziilor erotice eminesciene, eul liric realizează un scurt dar sugestiv portret al iubitei, folosind epitete şi comparaţii: “braţele de marmur”, părul lung, bălai”, “faţa străvezie ca faţa albei ceri”, “zâmbetul […] dulce”. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită: “Femeie între stele şi stea între femei”. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: “Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. Este prezent şi epitetul „dulce” specific poeziei eminesciene. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are: „părul lung, bălai:, „faţa străvezie”, „zâmbetul dulce”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Buşteni, 29.06.2007***

Dragă George ,

Ce rău îmi pare că nu ai venit şi tu cu părinţii în excursie la Buşteni. Aici totul este minunat, pur şi simplu fascinant: aerul este atât de curat , iar peste tot unde îţi arunci ochi zăreşti numai peisaje de un verde reconfortant,. Am chiuit atât de tare încât a reverberat până departe sunetul entuziasmului meu nestăpânit.
Uite, de pildă, ieri am făcut o scurtă plimbare cu părinţii pe munte. Am rămas fără cuvinte, deoarece am luat-o pe nişte poteci ce păreau a fi neumblate. Cum le urcam de zor le vedeam cum se împletesc înspre vârful muntelui, iar când am ajuns acolo după două ore de mers încontinuu nu-mi venea să cred ochilor cât de frumoasă era panorama întregii zone. Erau în apropiere câteva piscuri mai înalte dar golaşe, dar încercând să trec de cealaltă parte a muntelui am rămas înmărmurită deoarece erau numai hăuri. Ameţeam numai că mă uitam, aşa că am renunţat imediat la intenţia de a înainta. Imaginea ce se ivea în faţa ochilor era de o sălbăticie nemaivăzută, iar în drumul nostru înspre casă am văzut şi două căprioare care păşteau liniştite în apropierea unei oglinzi de apă. A fost într-adevăr o zi minunată !
Sunt atât de emoţionată şi de surescitată, încât, cu toată oboseala, am vrut să-ţi scriu imediat, ca să-ţi transmit şi ţie o părticică din extraordinarele senzaţii pe care le-am încercat astăzi.
Te îmbrăţişez cu drag,
Vasile/ Vasilica

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Forme de manifestare ale dramaturgiei în teatrul modern, ilustrate într-o operă studiată:

* “Jocul ielelor” de Camil Petresci
* “Iona” de Marian Sorescu

Varianta 7

Subiectul I (40 de puncte)

1.Sinonime: zâmbet – surâs; palidă – galbenă, decolorată; demon – diavol, ispită; fidel – credincios

2. Cratima are rolul:
- de a lega două cuvinte care să formeze o singură silabă: “pe-al meu”
-de a păstra măsura şi ritmul la nivelul strofei,
- creează muzicalitate în cadrul versului.
3. Sens conotativ: Toată iarna am dus dorul cireşelor. Taina glasului şoptit mi-a strecurat un fior în suflet.
4. Expresii/ locuţiuni: din tot sufletul; a prinde suflet; om fără (cu) suflet; a avea ceva pe suflet; a-şi trage sufletul; a-i veni sufletul la loc;
5. Tema iubirii; motivul visului;
6. Portretul iubitei: „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;
7. În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora „Eşti demon, copilă”, prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare […] făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare”.
8. Titlul poeziei „Înger de pază”, scrisă de Mihai Eminescu, constituie o metaforă pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „încins cu o haină de umbre şi raze”: „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază”. Percepută iniţial ca o făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.
9. Trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil - comparaţie („vedeam ca-n vis”), metafore („haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”), epitete („palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”), precum şi crearea expresivităţii prin verbele la conjunctiv („să pot recunoaşte”), ce exprimă o dorinţă a eului poetic, înscriu poezia în romantism.
10. Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ cu determinant dublu: “copilă cuprinsă de dor şi de taină”. Sugerarea păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la persoana a II-a singular (”te văzui”) şi vocativul “copilă”. Verbele la imperfect („veghea”, „vedeam”), ce semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.
Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”. (Ioan Slavici – Educaţia raţională)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Ioan Slavici exprimată în „Educaţia raţională” şi anume că „menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”.

Înainte de toate, şcoala trebuie să pregătească tinerii şi copiii pentru viaţă, ca aceştia să poată face faţă tuturor încercărilor care le pot apărea în timp. Copilul trebuie învăţat să gândească şi să aplice în viaţă ceea ce asimilează pe băncile şcolii, altfel întreaga muncă depusă devine inutilă.
În altă ordine de idei, copilul trebuie să conştientizeze faptul că viaţa e imprevizibilă, nu se întâmplă totul ca la carte, pot exista situaţii în care deciziile luate să fie greşite. Şi trebuie trase învăţăminte de pe urma acestor greşeli pentru a nu le repeta.
Cu alte cuvinte, trebuie să fii chibzuit în a învăţa, dar şi în a aplica cele asimilate. Până la urma, viaţa e ea însăşi o şcoală pe care trebuie să învăţăm să o parcurgem şi să o absolvim cu succes.
În concluzie, trebuie ca mereu să existe o interdependenţă între noţiuni şi practică, între teoria abstractă şi viaţa concretă, întrucât tot ceea ce înveţi trebuie să-ţi folosească, într-un fel sau altul, în viaţa reală.

Subiectul al III-lea (30 de puncte

Rolul naratorului într-o povestire:
Narator-personaj: “Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu
Narator obiectiv: “Lostriţa” de Vasile Voiculescu

Varianta 8

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: mutra = faţa, chipul; pana = condeiul; incultă – ignorantă, neinstruită, necultivată, stângace; imobilă – stabilă, neclintită.

2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul celui de al treilea vers al primei strofe îndeamnă la meditaţie asupra superficialităţii societăţii contemporane poetului, unde toţi infatuaţii poartă măşti, încercând să pară altceva decât sunt.
3. Sens conotativ: A întârziat pentru că a rămas în pană de bani. Şi în situaţia aceasta s-a dovedit un om de paie.
4. Expresii cu substantivul “nas”: a fi cu nasul pe sus; a-şi lua nasul la purtare; a-i da peste nas; a da nas în nas cu cineva; a strâmba din nas; a nu fi de nasul cuiva; a avea nas fin;
5. Motive romantice:
- motivul creaţiei poetice (”Un vers încerc cu pana mea incultă”, “condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă”)
- motivul amintirii (”albumul”, “trecutele petreceri”)
6. Inversiuni: “în care toţi pe sus îşi poartă nasul”; “trecutele petreceri”
7. Metafora “pana mea incultă” din strofa a doua a poeziei sugerează nesiguranţa eului liric în procesul creaţiei, lipsa de inspiraţie cauzată de ipocrizia ostentativă a contemporanilor. Trăind într-o lume superficială (“Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”), poetul încearcă, timid şi nesigur, să se întoarcă la valorile eterne şi sa creeze artă.
8. Reluat în incipitul poeziei sub forma unei interogaţii retorice, titlul “Albumul” ilustrează un “Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul”. Societatea este alcătuită din personaje superficiale la care importante sunt aparenţele, din caractere artificiale imortalizate în album. Eul liric îi priveşte distant, ca şi când ar privi o fotografie, observându-i cu superioritatea omului de geniu.

9. Trăsături romantice:

- ironia romantică (”În care toţi pe sus îşi poartă nasul,/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”)
- superioritatea omului de geniu aflat în antiteză cu societatea superficială (”Privind în vrav prostia imobilă”.)
10. Incipitul poeziei este o interogaţie retorică, încărcată de ironie şi urmată de o explicaţie plină de sarcasm despre lumea cuprinsă într-un album cu fotografii. Societatea este văzută ca un bal mascat, în care toţi încearcă să-şi ascundă, în spatele măştilor, adevărata faţă şi gândurile. Toţi sunt infatuaţi, “pe sus îşi poartă nasul”, vor să pară altceva, disimulându-se pe sine până în momentul în care nu mai ştiu nici ei cine sunt cu adevărat. .Eul liric priveşte din afară, cu luciditatea şi distanţarea omului de geniu această lume artificială şi făţarnică, în care “toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă”. Ironia romantică specific eminesciană conturează imaginea unei societăţi superficiale, lipsite de educaţie şi pline de grandomanie, ilustrată prin îmbinarea locuţiunii verbale populare “pe sus îşi poartă nasul” cu verbul neologic “disimulându-şi” lângă care poetul plasează cu sarcasm substantivul “mutra”, toate acestea sugerând dispreţul rece şi tăios al eului liric.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Luncani***

Dragă Monica,

După mai multe peripeţii, am ajuns cu bine în satul Luncani, care se află situat în Câmpia Dunării. Aici locuiesc bunicii mei, pe care nu i-am mai văzut de anul trecut. M-am bucurat să văd că sunt neschimbaţi şi la fel de plini de energie. Atunci când am sosit, bunicul m-a întâmpinat la poartă, unde mă aştepta de vreo două ceasuri, iar bunica aranja o masă întinsă, în care se vedea belşugul ca urmare a hărniciei lor.
A doua zi am plecat prin sat, unde am multe cunoştinţe, întrucât am venit aici în fiecare vacanţă. Îmi plac foarte mult luncanii, pentru că sunt oameni veseli, deschişi şi harnici. Trăiesc în legea lor, răspund prompt la toate îndatoririle civice, de aceea satul arată cu totul deosebit, este curat şi plin de flori. În aer pluteşte mereu o adiere de miresme, trandafirii şi crinii parfumează întreaga comunitate. Poate că şi florile îi determină să fie atât de prietenoşi. Parcă şi eu, când sunt aici, devin mai conciliant, mă cuprinde o relaxare binecuvântată şi simt că iubesc mai mult oamenii.
Abia aştept să vii aici ca să te relaxezi şi să te refaci după oboseala unui an de muncă. De altfel, bunicii mă întreabă mereu când soseşti, pentru că le este foarte dor de tine.

Te îmbrăţişez cu drag şi de-abia aştept să ne revedem,

Daniel/ Daniela

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Tema cuplului într-un roman obiectiv:
* Felix Sima şi Otilia Mărculescu - romanul “Enigma Otiliei” de George Călinescu

Varianta 9

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sens denotativ- “teiul”; Sens conotativ- “floare”.

2. Rolul cratimei din versul “Şi trimit cuvinte-n vânt” este de a păstra măsura versurilor, ritmul şi muzicalitatea poeziei. Cratima leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2) şi marchează absenţa vocalei “î”: “cuvinte-n”;
3. Polisemia cuvântului “floare”: Floarea preferată a mamei s-a uscat. Mi-am cumpărat o fustă cu flori mari pe poale. Iarna a pictat flori de gheaţă pe geamuri. Mărul din spatele casei a dat în floare.
4. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin
- pronume la persoana I sing.: “eu”, “mă” şi verbe la persoana I singular: “trec”, “nu mă uit”, “încep”, “trimit”;
- adresarea directă, prin prezenţa pronumelor şi verbelor la persoanei a II-a singular: “tu”, “şopteşti”, “duci cu tine”, “smulgi”, “tale”, “ştii”.
5.Imaginarul poetic romantic: “floarea ţărmului”, “vis nebun”, “izvor de cânturi dulci”.
6. Tema iubirii; motivele romantice: izvorul, teiul, visul.
7. Metafora personificatoare “izvor de cânturi dulci” compune o imagine auditivă şi sugerează ideea că şoapta izvorului este asemenea unor vorbe dulci, îmbietoare şi tainice de iubire. Această metaforă, este alcătuită din termeni specific eminescieni, motivul romantic “izvor” şi epitetul “(cânturi) dulci”.
8. Ultima strofă a poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu începe cu motivul romantic al visului, epitetul personificator “Vis nebun” sugerând faptul că iubirea este un sentiment efemer, idee exprimată prin metafora “florii”: “Floarea cade, rece cântu-i”. Speranţa revigorării iubirii s-a stins, inversiunea “deşarte vorbe!” şi semnul exclamării ilustrând disperarea eului liric care suferă pentru iubirea pierdută. Certitudinea eului liric este singulară, el îşi doreşte să se poată elibera de chinurile sentimentului, idee exprimată printr-o exclamaţie retorică: “Şi eu ştiu numai atâta/ C-aş dori odat’să mântui!”. În ceea ce priveşte prozodia, strofa este un catren, măsura versurilor este de 8 silabe, iar ritmul este trohaic.
9. Versurile “Scrisă-i soarta mea în creţii/ Întristatei mele frunţi” exprimă condiţia omului de geniu, căruia îi sunt hărăzite suferinţa şi tristeţea pentru neputinţa de a-şi împlini idealurile înalte. Soarta nefericită a geniului este ilustrată prin imaginea vizuală a ridurilor de pe fruntea plină de gânduri profunde, de idei superioare, sugerând totodată curgerea implacabilă a timpului.
10. Expresivitatea poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu este susţinută de verbele aflate la timpul prezent: “şopteşti”, “smulgi”, “duci”, “trece”, “nu spun”, “încep”, care relevă o continuă stare de agonie, întrucât moartea este inevitabilă, omul este efemer în raport cu eternitatea naturii, prezente în poezie prin “izvor”, “munţi”. Această permanentizare a sentimentelor eului liric: “Scrisă-i soarta mea în creţii / Întristatei mele frunţi”, este accentuată de verbele la gerunziu: “repezind”, vâjâind”. Viaţa omului este limitată, verbele ce intră în componenţa expresivităţii poeziei având rolul de a introduce într-un timp continuu, de a permanentiza sentimentele de tristeţe, de agonie ale eului liric, fără să se întrevadă o finalizare a acestei stări.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi.” (Marin Preda, “Creaţie şi morală”)

Sunt întru totul de acord cu ceea ce afirmă scriitorul Marin Preda, în lucrarea “Creaţie şi morală”: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”, întrucât însufleţirea are o importanţă deosebită atunci când omul se află la început de drum în ceea ce priveşte împlinirea unui ideal, a unei dorinţe, a unor planuri.

În primul rând, entuziasmul este un real impuls atunci când se începe o afacere, o nouă formă de învăţământ ori un alt serviciu. Personal, elanul mă stimulează foarte bine, mă ajută să continui ceea ce am început, să-mi doresc îndeplinirea scopului ales, deşi, pe parcurs, pot să fie diverse piedici. Consider că pentru a avea parte de rezultatele dorite în încercarea de a realiza un ideal, este nevoie de o sclipire cât de mică de exaltare, de pasiune. Prin urmare, entuziasmul poate suplini lipsa de experienţă şi este o stare absolut necesară pentru victoria finală.
Probabil că mulţi oameni de ştiinţă nu ar fi reuşit să facă atâtea descoperiri dacă nu simţeau avânt şi fervoare în munca de cercetare, actorii nu ar fi atât de expresivi şi de talentaţi dacă n-ar fi dominaţi de pasiune, de înflăcărare în misiunea artistică.
În concluzie, “entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”, deoarece, în viaţă, este nevoie de pasiune, de impulsuri, de exaltare, de avânt ori de câte ori îţi propui să faci ceva important pentru tine, pentru ceilalţi.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale basmului cult
* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Varianta 10

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: crudă = nemiloasă, feroce, chinuitoare

(a) fermeca = a vrăji, a fascina, a seduce, a subjuga
2. Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic şi semnifică melancolia eului liric, îndemnul spre meditaţie.
3. Polisemia verbului “a ridica”: *Copilul a fost ridicat în braţe când a început să plângă. *Rezultatul obţinut de Elena nu se ridică la aşteptările doamnei profesoare.
4. Imaginarul poetic: “Îmbătrânit e sufletul din mine/ Ca un bordei pustiu în iarnă grea”, “de-aş ave lacrimi, plânge de-aş putea”
5. Prezenţa eului liric:
- pronume la persoana I singular: “eu”, “din mine”, “mea”, “de mine”;
- verbe la persoana I singular: “aş avé”, “aş puté”, “(mă) furişez”, “nu pot”;
- adresare directă prin pronume şi verb la persoana a II-a singular: “te-ai dus”;
- vocativ: “O, tinereţă, tinereţea mea!”
6. Tema timpului; motivul umbrei, motivul suspinelor
7. Valoarea expresivă a repetării verbului “a afla” în versurile: “Durerea ce mai crudă, cea mai mare/ Aflând o formă, află uşurare”: Expresivitatea este dată de modurile şi timpurile verbului “a afla” şi de reiterarea lui în acelaşi vers. Gerunziul “aflând” şi prezentul gnomic “află” exprimă perpetuarea ideii că, dacă ştii sursa durerii, oricât de profundă ar fi aceasta, suferinţa se diminuează prin certitudinea sentimentului.
8. Versul “ O, tinereţe, tinereţea mea!” exprimă o puternică stare emoţională, de nostalgie după tinereţea pierdută, sentiment sugerat prin interjecţia afectivă “O”, prin vocativul personificat şi repetiţia “tinereţă, tinereţea mea!”. Versul este o invocaţie retorică, marcată de semnul exclamării.
9) Titlul semnifică atitudinea eului liric privind îmbătrânirea sufletului, tristeţea pentru trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului, iar punctele de suspensie sugerează nostalgia după vârsta tinereţii.
10) Expresivitatea acestea poeziei sporeşte emoţia prin marca lirismului subiectiv manifestat în toată poezia, prin prezenţa verbelor şi pronumelor la persoana I : “din mine”, “tinereţea mea”, “eu”, “mă furişez”, precum şi prin adresarea directă, la persoana a II-a singular, sub forma unei exclamaţii retorice.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Nu căuta să fii admirat, ci crezut.” (Tudor Vianu)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Tudor Vianu că este mai bine să fii crezut pentru ceea ce eşti decât admirat, fără argumente solide. Eu consider că orice relaţie între două persoane, indiferent de felul ei, trebuie să se bazeze pe încredere şi nu pe admiraţie.

Un prim argument ar fi, că admiraţia este o reacţie provocată de aspecte superficiale, care ţine mai ales de succesul pe care cineva îl are în societate ca persoană publică. Nu poţi cunoaşte caracterul unei astfel de persoane şi te amăgeşti că poţi avea încredere în ceea ce spune ori face, fără să ai în vedere că respectivul joacă un rol în ochii celorlalţi. Unii se comportă într-un fel sau altul numai pentru a impresiona, lucru care poate dăuna personalităţii şi poate deturna părerea celorlalţi de la adevărata fire.
Pe de altă parte, încrederea este un sentiment profund, care se formează în timp şi pe baza unor fapte, concepţii ori atitudini convingătoare ale cuiva care doreşte să fie privit ca un om pe care te poţi bizui totdeauna. După cum se ştie, o persoană de încredere poate dobândi prieteni adevăraţi mai repede şi de asemenea, la rândul ei se poate bucura de ajutor la nevoie.
În concluzie, având parte de încrederea celor din jur este un avantaj mai mare decât obţinerea admiraţiei.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile nuvelei istorice:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

Varianta 11

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: a creşte = a evolua, a spori; rece = indiferentă, nepăsătoare;

2. Linia de pauză în versul „De-a ta privire – şi un suflet – unul” are rol explicativ, profunzimea simţirii, poetul accentuează unicitatea sentimentului de iubire.
3. Polisemia cuvântului “a trece”:
- Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.
- Mihaela trece în fiecare zi pe la bunica ei.
4. Imaginarul poetic: „Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe de persoana I: „îmi” , „-mi”, “mine”, “rămân” şi adresare directă la persoana a II-a: “zâmbeşti”, “ce-ţi pasă?”;
6. Tema iubirii, motivul suferinţei;
7. Repetiţia interogaţiei “ce-ţi pasă?” amplifică nepăsarea iubitei, care-i provoacă îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare.
8. Ultima strofă reia interogaţia retorică din ultimul vers al primei strofe, fiind repetată şi în finalul poeziei: “Ce-ţi pasă?”. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea ideală este în antiteză cu nepăsarea iubitei, a cărei atitudine este definită prin epitete sugestiv, “zâmbet luciu”, “priviri streine”. Ea face parte din lumea oamenilor de rând, incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare, ipostază ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia: “Cu priviri streine/ Ca toată lumea treci pe lângă mine”.
9. Titlul poeziei, reluat în incipit, sugerează fericirea extatică de care omul de geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. Repetiţia verbului “zâmbeşti-zâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală, iar atitudinea hiperbolizată a iubitei capătă dimensiuni cosmice: “Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”.
10. Expresivitatea poeziei este susţinută de adresarea directă prin verbele la persoana a II-a şi de interogaţiile retorice, imaginând sentimentul de iubire ce se manifestă între cei doi îndrăgostiţi: “îmi zâmbeşti”, “ce-ţi pasă”, “nu vrei”, “treci”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Textul argumentativ: “Este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” (Ovidiu)

Într-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.

Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint. Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre binele tău şi al celorlalţi.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile nuvelei psihologice
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici;
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale.