Subiectul I (40 de puncte)
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Yüklə 0,79 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Subiectul al III-lea (30 de puncte)
- Subiectul al II-lea (20 de puncte)
- VARIANTA 26 Subiectul I (40 de puncte)
- VARIANTA 27 Subiectul I (40 de puncte) (Nichita Stănescu, "Scrisoare medievală")
- Varianta 28 Subiectul I (40 de puncte) (Nichita Stănescu, "Lună în câmp")
Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ: “O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă” (Thomas Mann, “Casa Buddenbrook”) Sunt întru totul de acord şi susţin cu tărie afirmaţia lui Thomas Mann, aceea că “ O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă.”
Personajele dintr-un basm cult studiat: * “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă *”Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu Varianta 24 Subiectul I (40 de puncte) (Tudor Arghezi, “Toamnă de suflet”) 1. Antonime: larg # strâmte; zilele # nopţii; ieri#azi; răsună # tăcute/mute 2. Cratima ajută la păstrarea măsurii şi a ritmului, legând două cuvinte şi formând o singură silabă; totodată creează muzicalitate la nivelul versului. Semnul exclamării evidenţiază dorinţa eului liric, aceea ca „măcar un glas de goarnă” să răsune în lume. 3. Scopul: „ca să cânte” 4. Rolul stilistic al conjuncţiei „de” în cadrul celei de-a doua strofe este de a evidenţia, a sublinia dorinţa eului liric pentru viaţa, pentru manifestarea acesteia , întrucât „de”, cu valoare de „dacă”, intră în construcţii verbale aflate la modul condiţional optativ: „de-ar răsuna”, „de s-ar clăti”, verbe ce exprimă o dorinţa”. 5. Măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima încrucişată. 6. Tema: condiţia de muritor omului în lume; Tema: Timpul efemer; Motivul nopţii, al înserării 7. Metafora “cripta nopţii” ca şi comparaţia personificatoare “Zilele albe” […]/ Ca nişte bărci tăcute” simbolizează condiţia de muritor a omului, faptul că timpul se scurge ireversibil, sugerând iminenţa morţii. 8. Ultima strofă a poeziei debutează cu verbul la condiţional optativ precedat de prepoziţie, „de-aş fi”, care exprimă dorinţa eului liric de a trăi în eternitate: „De-aş fi un stei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung”. Metafora, „cioplit cu dalta-n lung”, semnifică totalitatea încercărilor la care a fost supus sinele poetic, situaţii ce i-au modelat/ erodat întreaga fiinţă – trup şi suflet, poetul autoincluzându-se, astfel, în lumea muritorilor. Metafora „stei de stâncă” poate sugera neclintirea şi tăria artistului, dar şi forţa creaţiei sale, singura pe care a slujit-o cu credinţă şi care poate fi o treaptă spre eternizare: “Cu templu în spinare, cărui slujesc de treaptă”. 9. Titlul acestei poezii, „Toamnă de suflet” scrisă de Tudor Arghezi, este o metaforă care simbolizează amărăciunea, mâhnirea ce pune stăpânire pe sufletul eului liric, aflat în toamna existenţei. Tonul elegiac sugerează ideea timpului ce se scurge ireversibil şi implacabil pentru om, pe măsură ce „zilele albe […] au început să plece,/ Ca nişte bărci tăcute”. Seara şi întunericul cuprind întreaga fire: „În şirul vieţii noastre întreg, se face seară”, imagine ce sugerează apropierea morţii. Eul liric încearcă să se mai agaţe de ultima sa speranţă, suportul religios, dar este dezolat când realizează că „straja de sus şi-a luat răgaz”. Refugiul spiritual rămâne poezia, ca templu măreţ al propriei creaţii artistice. 10. Lirismul subiectiv se realizează prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului poetic: verbe la persoana I singular „aş fi”, „aş sta”, “s-aştept”, „să ajung”, „slujesc”. Singurul pronume la persoana I este la numărul plural, “noastre” sugerează faptul că eul liric se autoinclude în omenire, prin acelaşi destin de muritor. Subiectul al II-lea (20 de puncte) Cluj-Napoca 29.06.2007 Dragă Alexandru, Iată că am ajuns la sfârşitul liceului, în perioada examenelor. N-aş fi crezut că timpul trece atât de repede… Dar încerc să nu mă stresez prea mult, ci să-mi menţin echilibrul. Şi să vezi la ce am recurs ca să mă relaxez:
Cu drag,
(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acestor manifestări”) *** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Problematica iubirii, ilustrată într-un roman obiectiv studiat: * “Enigma Otiliei” de George Călinescu
1. Sinonime: se-adumbrea = se întuneca; mat = opac; clinchet = sunet de zurgălăi, de clopoţel; stins = estompat, şters 2. Virgula marchează o enumeraţie, iar punctele de suspensie sugerează continuarea enumerării, în fantezia cititorului/poetului: “pe statui, pe cabluri, peste iarbă…” 3. Expresii/locuţiuni cu “aer”: o gură de aer; a-şi da aere; aer cald; a fi în aer; în aer liber; a pluti ceva în aer; 4. Timpurile verbale sunt imperfect şi perfect compus, ceea ce exprimă o acţiune trecută de curând, dar nefinalizată, ci prelungită, perpetuată într-o continuă emoţie cauzată de iubirea ardentă a îndrăgostiţilor: “adumbrea”, “ne sărutam”, “ne-nfăşura”, “nu ne-a lovit”. 5. Imagini auditive: “clinchet stins”, “bate-n arbori ora” 6. Tema iubirii; motivul sărutului 7. Figura de stil:”clinchet stins” metaforă şi imagine auditivă care sugerează emoţia puternică pe care o simte îndrăgostitul, la atingerea delicată a umărului, bătăile inimii amplificând fiorul lăuntric al eului liric. 8. Titlul, reprezentat printr-un substantiv articulat, “Sărutul”, defineşte sentimentul de iubire tinerească şi unicitatea experienţei pe care eul liric o trăieşte, probabil, pentru prima oară în viaţa. Chiar din prima strofă, îndrăgostitul exprimă bucuria sărutului în public, “în pieţe şi în scuaruri”, deşi cei doi îndrăgostiţi se simt singuri pe lume: “un aer mat ne-nfăşura, şi nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea”. Finalul poeziei marchează începutul iubirii intense, fericirea până la cer dă sentimentului valenţe înălţătoare: “Luceau intens, presate de un cer/ pe care-l începea iubirea noastră”. 9. Trăsături neomoderniste: - configuraţia iubirii într-un lirism pur, în care emoţia este reală, asumată de eul liric; - limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: “steaua neagră a părului tău scurt” - metaforă - ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioară, fără a se marca versurile prin majusculă (”scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite”- “Dicţionar de ştiinţe ale limbii”, Ed.Nemira) 10. Ultima strofă începe prin conjuncţia copulativă “şi”, care nu are această funcţiune, ci continuă emoţia sentimentului de iubire, care ajunge la fericire şi extaz. Martorii îndrăgostiţilor, păsările, sunt un simbol al zborului, al simţământului înălţător care atinge cerul, ca punct de plecare al iubirii: “un cer […] pe care-l începea iubirea noastră”. Enumeraţia “pe bănci/ şi pe statui, pe cabluri, peste iarbă” compune cadrul neomodernist al iubirii, în poezia anilor ‘60. Imperfectul verbelor “se coborau”, “luceau”, “începea” ilustrează expresivitatea strofei, sugerând continuitatea sentimentului de dragoste. Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ: “Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului.” (Nicolae Iorga, “Cugetări”) Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, “Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului”, ambele valenţe ale prieteniei fiind la fel de riscante Un prim argument ar fi că prietenia cu duşmanul este periculoasă, întrucât el poate afla o mulţime de intimităţi, de fapte sau atitudini personale, care ar constitui adevărate “îndrumări” pentru îndeplinirea scopului său de a-ţi face rău, atunci când se iveşte ocazia. Duşmănia prietenului este chiar mai primejdioasă, deoarece el îţi cunoaşte cel mai bine slăbiciunile, punctele vulnerabile, secretele şi este, de asemenea, ultima persoană de la care te-ai aştepta să te lovească, de unde rezultă că el te poate doborî cel mai uşor. În ambele cazuri, relaţia presupune ipocrizie: duşmanul se preface că-ţi este prieten şi te distruge după ce îţi află slăbiciunile, iar prietenul devenit duşman simulează sinceritatea pentru a-ţi “adormi” bănuielile. Putem lua un exemplu din literatură, pe Ion, care se împrieteneşte cu George Bulbuc doar pentru a ajunge la Florica, ceea ce duce la un destin nefericit pentru amândoi. În concluzie, raţiunea trebuie să domine orice relaţie, fie de duşmănie, fie de prietenie, ca să poţi discerne adevărul despre fiecare dintre cei ce vor să pară apropiaţi. În viaţă, să nu uiţi nicicând proverbul popular:“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur”. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Particularităţile de realizare a unui personaj comic dintr-o operă literară studiată: * Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale * Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale * Zoe Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale * Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale *Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale * Rică Venturiano - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale VARIANTA 26 Subiectul I (40 de puncte) (Nichita Stănescu, "Cu colţul inimii") 1. Sinonime: miraj = iluzie, închipuire, nălucire; întregi = compleţi, integrali, 2. Punctul, ca semn de ortografie, se foloseşte după majoritatea abrevierilor, după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea iniţială a cuvântului. (DOOM-2): Scrisoarea Băncii era datată 23 ian. a.c. şi mă anunţa că sunt restantă cu plata ratelor. Virgula, ca semn de ortografie, se foloseşte în interiorul locuţiunilor adverbiale, între interjecţii identice, între cuvinte care se repetă. (DOOM-2): Cu chiu, cu vai mi-a înapoiat volumul pe care i-l împrumutasem anul trecut. Pupăza şi-a anunţat zgomotos prezenţa: cioc, cioc, cioc. Speram că doar, doar îl voi îndupleca. 3. Expresii/ locuţiuni cu "a intra": a intra la apă, a intra în vorbă cu cineva; a intra în bucluc; a intra în vigoare; a intra în joc; a intra în voie cuiva; a intra la facultate; 4.Polisemia cuvântului "perdea": Fata s-a ascuns repede după perdea, dar tot am zărit-o. În ultima vreme, bancurile fără perdea au luat amploare. O perdea de fum acoperea peisajul. 5. Figuri de stil: "colţul inimii noastre" - metaforă; "albe spume" - epitet în inversiune; "mării [...] albastre" - epitet cromatic; 6. Mărcile lexico-gramaticale care atestă prezenţa eului liric şi, deci, existenţa în text a lirismului subiectiv (reflexiv) sunt verbele şi pronumele la persoana I plural: "suntem", "noastre" şi interjecţia cu valoare afectivă, "O". 7. Tema: misiunea artistului în lume; motive: cuvântul, ochiul; 8. Enumeraţia “suntem aici/ în viaţă întregi şi în lucrare” are rolul de a eterniza prezenţa românilor pe aceste meleaguri, care sunt nemuritori prin ceea ce înfăptuiesc mereu, idee ilustrată prin verbul la persoana I plural "suntem" şi substantivul "în viaţă". 9. Caracteristici ale neomodernismului: - limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: "cuvinte scrise cu colţul inimii noastre" - metaforă - ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira) 10. Ultima strofă a poeziei începe cu o conjuncţie adversativă "Însă", care accentuează valoarea spirituală a românilor. Enumeraţia compune ideea că existăm dintotdeauna şi mereu pe aceste meleaguri, într-o unitate naţională şi un devotament patriotic ce definesc specificul acestui popor: "Însă pentru cei ce suntem aici/ în viaţă, întregi şi în lucrare". Forţa cuvântului, care în concepţia lui Nichita Stănescu are materialitate, este tăios, are "lamă de brici", dar şi tandru şi miraculos: "intrând în miracol, cu tandră mirare". Verbul "suntem" la prezentul gnomic şi gerunziul "intrând" constituie expresia certă a continuităţii românilor în patria lor.
Continuarea unui dialog pe tema prieteniei ["- Alexandre, spune-mi, te rog, ce părere ai despre alegerea prietenilor? Trebuie să-mi aleg prieteni dintre bătrâni sau dintre cei tineri? - Cred că e bine să ii şi printre unii şi printre alţii. Iată ce spunea G.Călinescu, în Cronica optimistului: «Bătrânii au experienţă, respect de trecut şi de tot ce este măreţ, cruţare faţă de semeni, statornicie, fiindcă ei înşişi au învăţat a preţui legământul trainic între oameni. Însă, dacă stai numai între bătrâni, îmbătrâneşti. Ei se tem de tot ce-i nou, sau de frica de a nu-şi pierde liniştea, se dau cu vremurile noi prea impulsiv şi nesincer. Tinerii sunt entuziaşti, iubitori de omul cu înţelepciune, dar câteodată sunt necumpătaţi şi pre orgolioşi."] - Să ştii că are dreptate Călinescu, spune Mihai, după o scurtă pauză. - Bineînţeles! E bine să înveţi în viaţă şi de la tineri şi de la bătrâni. Uite, eu de exemplu, ştii câte pilde care şi-au dovedit eficienţa mi-a spus bunicul? Cu toate acestea, noi intrăm în relaţie mai ales cu tineri de vârsta noastră şi tocmai de aceea am rămas uimit că, aplicând învăţăturile bunicului, am rezolvat adesea neînţelegeri sau chiar conflicte. Răbdarea şi tactul sunt cele două arme care înving orice controversă. Pe de altă parte, bunicul nu înţelege de ce stau eu ore întregi cu ochii în ecranul calculatorului. Lui nu i se pare nimic interesant, ba consideră că este dăunător pentru ochi şi pentru şablonizarea creierelor. - Da, dar tinerii sunt nerăbdători, vulcanici, impulsivi. Vezi, tu, Alexandru, eu mă simt mai aproape de cei tineri pentru că învaţă repede tot ce este nou, pentru că, după cum spunea o personalitate americană, "dacă tot aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu aşteaptă". Ei sunt şi foarte buni prieteni, săritori, idealişti, dar tot atât de adevărat este faptul că sunt şi invidioşi, prea orgolioşi şi adesea răutăcioşi. - Mihai, până la urmă, prietenia nu ţine neapărat de vârstă, ci de asemănarea firilor, a concepţiilor, a preocupărilor şi mai ales deschiderea făţişă în comunicare. Minciuna, fie ea şi prin omisiune, nu are ce căuta într-o prietenie. - Ai dreptate, Alexandru! Uită-te la noi, suntem prieteni de la patru ani… Au trecut 15 ani! - O prietenie ca a noastră nu se stinge niciodată, întrucât temelia ei este solidă prin sinceritate şi loialitate, conchide Alexandru. Şi cei doi prieteni îşi bat palmele, gest familiar care le confirmă trăinicia relaţiei.
2. În versul “Noi suntem, iubito, aceiaşi”, virgula are rolul de a marca vocativul substantivului “ iubito”; 3. Sens diferit: Imediat ce ajung acasă îmi schimb hainele. *Pentru o familie săracă, este dificil să aibă o gură în plus la masă. *S-a schimbat de haine imediat ce a ajuns acasă. Mihai striga la mine, dar când a apărut mama a schimbat imediat tonul. 4. Tipul de acord identificat în versurile “Domneşte pe-aici violetul, tăcerea, cleiul tâmplăresc…” este acordul prin atracţie, justificat prin faptul că fiecare dintre aceste substantive stăpâneşte pe rând natura, astfel încât verbul “ a domni” este atribuit fiecăruia dintre ele. 5. Câmpul semantic al "comunicării": “cuvintele”, "limbi romane", “guri” 6. Tema: iubirea, motivul: cuvântul material 7. Repetiţia exclamaţiei retorice "oh, da" sugerează necesitatea eului liric de a-şi "întări" sentimentele şi ideile, lumea sa sufletească evidenţiază extazul iubirii. 8. Prin titlul poeziei “Scrisoare medievală” este evidenţiata indirect concepţia literară a lui Nichita Stănescu, şi anume aceea a materialităţii cuvântului. Aici cuvântul sugerează eternitate, el dăinuie în timp, capătă valenţe pline de încărcătură emoţională şi prin el se transmit stări, trăiri,sentimente, emoţii. Pe de altă parte, forma epistolară a confesiunii accentuează subiectivismul creaţiei şi totodată mărturisirea sentimentului de iubire care însufleţeşte cuplul. 9. Trăsături neomoderniste: *Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira) * Cuvântul are materialitate, forţă şi sursă de comunicare erotică: “ Ducem cuvintele acestei limbi romane” 10. Ultimele şapte versuri încep cu o confesiune la persoana I plural, care sugerează împlinirea cuplului erotic, unit şi statornic: "Noi suntem, iubito, aceiaşi". Vocativul "iubito", exclamaţia afectivă şi retorică "oh, da" amplifică emoţia intensă a iubirii şi proiectează îndrăgostiţii în lumea spirituală a perechilor: "unu cu unu,/ pom cu pom, iarbă cu iarbă, /piatră cu piatră". De altfel, ca şi în alte poezii stănesciene, eul liric reordonează Universul după legile iubirii, perceput ca o călătorie în lumea sufletească a îndrăgostiţilor. Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ: “A recunoaşte meritul pe jumătate e a nu-l recunoaşte deloc” (Camil Petrescu) În opinia mea afirmaţia lui Camil Petrescu este cât se poate de adevărată, deoarece întotdeauna meritul cuiva care a dus la bun sfârşit o muncă, un fapt, trebuie să primească încununarea cu aprecierea binemeritată. Victoria omului într-un demers, într-o activitate trebuie neapărat răsplătită prin recunoaştere şi preţuire. După cum se ştie, nici un lucru nu e uşor de realizat în viaţă, de aceea atunci când o persoană reuşeşte să ajungă la performanţe, la finalizarea cu succes a unui fapt de care depind mai mulţi oameni, trebuie făcut cunoscut acest succes. Indiferent care este mobilul care l-a impulsionat în realizarea scopului, reuşita presupune trudă, efort, concentrare, inspiraţie, talent, timp şi, nu în cele din urmă, pasiune. De aceea, izbânda trebuie să fie recunoscută întotdeauna, să fie apreciată creaţia şi munca depusă. Un alt argument ar fi acela că, odată cu satisfacţia succesului preţuit de ceilalţi, se naşte ambiţia de a încerca să faci ceva şi mai deosebit, îţi pui toată energia şi mintea în slujba următoarei realizări, ceea ce duce, în cele din urmă, la progresul societăţii. În altă ordine de idei, meritul recunoscut pe jumătate atrage după sine dezamăgirea, care duce la renunţarea de a mai face efort, la sentimentul de inutilitate a strădaniei, pasiunii şi omul munceşte, de aici înainte, fără tragere de inimă. În concluzie, un merit se cuvine să fie mereu recunoscut în deplinătatea lui, omul care a reuşit să realizeze ceva cu totul special trebuie apreciat, respectat şi încurajat să continue în activitatea sa, ambiţionând să se autodepăşească. Aşadar, afirmaţia lui Camil Petrescu îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Particularităţile de realizare a unui personaj de nuvelă psihologică studiată: * Ghiţă - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici * Lică - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici * Stavrache - nuvela psihologică "În vreme de război" de I.L.Caragiale Varianta 28 Subiectul I (40 de puncte) (Nichita Stănescu, "Lună în câmp")
- arc: Naşii lui Bogdan i-au făcut cadou de ziua lui un arc şi săgeţi de jucărie. *La geometrie , problema este cu un arc de cerc. *Arcul este un dispozitiv în formă de spirală folosit pentru amortizarea şocului. Antonime: - stângă dreaptă *Ion şi-a fracturat mâna dreaptă încercând să se caţere în copac. - suind coborând *Coborând scările, mi-am amintit că uitasem actele acasă.
9. Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira) 10. Ultima strofă a poeziei potenţează iubirea eului liric, iar pronumele personal "Eu" accentuează atitudinea îndrăgostitului, care-şi priveşte iubita în ochi atât de adânc, încât în jur se estompează conturul obiectelor: "Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii". Iubirea capătă valenţe cosmice, luna se oglindeşte în ochii fetei, a cărei forţă de atracţie este atât de mare, încât ar putea strivi în gene astrul şi îndrăgostitul deopotrivă. Poezia se încheie simetric, imaginea braţului stâng care întoarce chipul iubitei sugerează locul inimii, al sentimentului de dragoste. Expresivitatea verbelor la prezentul gnomic reflectă continuitatea şi permanentizarea sentimentului de iubire: "(te) privesc", "(se) şterg", "(mă) răsfrâng", "ţi-l întorn". Verbele la condiţional optativ şi la conjunctiv la persoana a II-a singular exprimă o eventualitate cu care forţa sentimentului ar putea strivi totul în jur: "ai putea", "să striveşti". Subiectul al II-lea (20 de puncte) Continuarea unui dialog pe tema egalităţii ["- Bogdane, tu spui că numai în prietenia adevărată există egalitate şi îţi dau dreptate. Dar nu cumva restrângi înţelesul cuvântului egalitate? - Sigur că nu, Andrei! Pot fi egali, de exemplu, tatăl cu fiul sau profesorul cu elevul său? Eşti de acord cu mine?"] - Pot fi egali din punct de vedere teoretic, dar practic este mai greu, având în vedere că tatăl şi profesorul au deja o experienţă de viaţă care le oferă un ascendent intelectual şi moral asupra fiului/ elevului. Apoi, mi este un aspect: atât fiul cât şi elevul trebuie să acorde un respect real, bazat pe sentimentul recunoştinţei pentru contribuţia pe care fiecare dintre ei o are în educaţia şi evoluţia ta către maturitate. -Adevărat, Bogdane. Dar despre egalitatea între soţi ce spui? - Eu consider că între un bărbat şi o femeie trebuie să fie egalitate. Nu femeia "să stea la cratiţă", cum se spune, iar bărbatul să se ocupe numai de carieră. - Da, iar discriminarea asta are loc şi la locul de muncă. Femeile, de obicei, primesc un salariu mai mic decât bărbaţii şi nu sunt lăsate să urce pe scara ierarhică. - Se spune că ne naştem egali, cu aceleaşi date de inteligenţă, de simţire, cu aceeaşi capacitate sentimentală. Dar eu nu sunt de acord cu asta. Tu ce părere ai, Alexandru? - Într-o oarecare măsură sunt de acord cu tine, având în vedere că această egalitate socială este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: mediul ambiant în care ne naştem, situaţia financiară etc., dar suntem egali sau cel puţin aşa ar trebui să fim în faţa legii. - Da, aşa e, tocmai de aceea simbolul dreptăţii este zeiţa legată la ochi, ţinând în mână o balanţă.. - Asta poate însemna şi că justiţia este oarbă… - Dar chiar asta înseamnă! Dacă e oarbă nu se lasă influenţată de înfăţişarea celor aflaţi în conflict, ci judecă numai faptele. Adică, aşa ar trebui să fie…. - Hai, că a suna de intrare! Subiectul al III-lea (30 de puncte) Condiţia ţăranului, aşa cum este ea ilustrată într-o operă epică studiată:
Yüklə 0,79 Mb. Dostları ilə paylaş:
|