Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 34

Subiectul I (40 de puncte)

(George Coşbuc, "În miezul verii")

1. Sinonime: nesfârşită = infinită; deplin = total; linişte = tăcere; văzduh = cer

2. Rolul cratimei în versul “Dorm şi-arinii de pe maluri” este acela de a lega două cuvinte pentru a se rosti fără pauză, într-o singură silabă, păstrând totodată măsura şi ritmul versurilor.

3. Sens conotativ: *Simţea de departe căldura sufletească a mamei. *După câteva mustrări din partea părinţilor, Andrei a revenit pe calea cea bună.

4. Adverb: “Liniştea-i deplin stăpân“

5. Relaţie de opoziţie: "Niciun nor văzduhul n-are/ Foc sub el să mai ascunză;"

6. Tema: natura ; motivul: vara

7. Comparaţia "Şi e linişte pe dealuri/ Ca-ntr-o mănăstire arsă" are rolul de a accentua imaginea calmului şi a liniştii care străbate întreaga poezie. Arşiţa de pe dealuri este asemănată cu atmosfera tăcută şi relaxantă dintr-o "mănăstire arsă", unde domină tăcerea şi nemişcarea.

8. Finalul poeziei reiterează încremenirea cauzată de arşiţa verii, idee ce domină întreaga poezie. Natura este moleşită de căldura sufocantă, astfel încât pare fără viaţă, enumeraţia ”niciun nor”,”nicio pasăre”, “nicio frunză” accentuează ideea că nimic nu se clinteşte. Atmosfera este apăsătoare, nemişcarea copleşeşte întreaga fire, iar repetiţia pronumelui “niciun, nicio “ amplifică senzaţia de pustietate. Prozodic, strofa are cinci versuri, dintre care patru cu măsura de 8 silabe, iar ultimul de 4 silabe, versificaţie tipică pentru lirica lui George Coşbuc.

9. Titlul “În miezul verii“este sugestiv pentru o zi toridă de vară. Natura inertă este cuprinsă de un calm şi o linişte surprinzătoare, “e pustiu; şi nu se’ngână nicio boare”. Nimic nu se mişcă din cauza căldurii dogoritoare, nici măcar păsările nu aleargă prin văzduh. Poezia lui Coşbuc are un aspect monografic, în care sunt surprinse elemente ale satului şi dincolo de acestea, peisajul reprezentat de luncă, vale, câmp, dealuri, întreaga natură fiind toropită de căldură. Întreaga poezie este dominată de moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din "miezul verii".

10. În poezia “În miezul verii“ se manifestă lirismul obiectiv, reprezentat de verbe şi pronume la persoana a III-a singular, ceea ce argumentează absenţa directă a eului liric: "nu se'ngână", "e linişte", "dorm", "se revarsă", "să ascunză", "nu se mişcă".
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă (un fragment din "Hronicul şi cântecul vârstelor" de Lucian Blaga):

A doua zi la ora 10 mă duc la Bibliotecă. Caut. Cornelia n-a sosit încă. Mă opresc. Pornesc iar; văd la capătul celălalt destul de depărtat, o domnişoară. După mişcări, trebuie să fie Cornelia. După ce mă sărută, îşi arată îngrijorarea faţă de mine, pentru că arăt foarte rău şi încearcă să mă consoleze, amintindu-mi că în curând ne vom căsători.

Mă mir când aud această veste, însă Cornelia îmi dezvăluie motivul pentru care s-a dus la Paris: pentru a-şi îndupleca fratele, adică familia, să fie de acord cu această căsătorie. Ea este dezamăgită că n-a reuşit, fratele ei susţinând argumentul că sora lui trebuie să-şi termine studiile mai întâi. Încrâncenată, Cornelia este hotărâtă să ne căsătorim imediat ce ne vom întoarce în ţară sau imediat ce voi dori eu. Mă enervez, pentru că ea îmi spusese că pe la începutul lui septembrie va fi la Viena, însă ea se scuză într-un mod tipic feminin: croitoreasa nu-i terminase rochiile comandate şi o tot purta cu vorba. De altfel, ea era sigură că nici eu nu voi ajunge la Viena decât atunci când vor începe cursurile.

(Atenţi! Textul care precedă dialogurile este la persoana I singular, aşadar transpunerea în vorbire indirectă

păstrează persoana naratorului, adică relatarea celor discutate implică persoana I, a naratorului-personaj. -

"Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Rolul lui Titu Maiorescu în impunerea unei noi direcţii în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin referire la unul dintre studiile critice de referinţă: "O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867", "În contra direcţiei de azi în cultura română", "Comediile d-lui Caragiale", "Eminescu şi poeziile lui".

* Junimea şi Titu Maiorescu

Varianta 35

Subiectul I (40 de puncte)

(Aron Cotruş, "O, plecările, plecările…")
1. Sinonime: plecare = pornire; margine = capăt, extremitate, limitã; dorinţă = aspiraţie, năzuinţă; drum = cale, rută, traiectorie;

2. Virgulele din titlul poeziei marchează interjecţia afectivă "O" şi repetiţia "plecările, plecările", evidenţiind nostalgia eului liric şi prin punctele de suspensie din final.

3. Pronumele interogativ ce din versul „ce-mi pasã mie unde mã vor duce trenurile, navele?” introduce interogaţia retorică şi are sens emoţional, eul liric se vrea nepăsător în ceea ce priveşte cărările propriului destin, dar trăieşte intens speranţa împlinirii dorinţelor arzătoare, "de foc".

4. Expresii care sã conţinã substantivul „gând”: cãzut pe gânduri; când cu gândul n-ai gândi; a-şi lua gândul (de la ceva); a-l bate gândul, a-şi pune în gând; gând la gând;

5. Structuri lexicale care conţin imagini artistice ale zborului: „ca un stol neobosit de paseri albe”; „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi, pentru depărtări şi vecinicii, aripele!...”

6. Motivul zborului; motivul visului

7. Enumeraţia metaforică „trenurile, navele şi dorinţele” evidenţiază drumurile incerte ale destinului, nesiguranţa condiţiei poetului în lume.

8. Ultima strofă a poeziei „O, plecãrile, plecãrile” de Aron Cotruş, sugereazã ideea de desprindere spiritualã şi zborul către eliberarea interioară a sufletului. către veşnicie: „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi, pentru depãrtãri şi vecinicii, aripele!...”. Inversiunile "ieie-şi", "cruţe-şi", "scape-le", comparaţia "zborurile/ ca un stol neobosit de paseri albe" compun o invocaţie cu nuanţă profetică. Eul liric îşi asumă destinul, cu "drumurile lumii toate", simbolizat de metafora "munţii şi-apele", iar punctele de suspensie sugerează o prelungire a emoţiei, a gândului plin de speranţă şi de incertitudine totodată. Scrierea versurilor cu literă mică marchează ingambamentul, ca modalitate de versificaţie în poezia modernă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), iar versurile inegale şi monorima conferă poeziei originalitate.

9. Titlul poeziei lui Aron Cotruş (1891-1961) „O, plecãrile, plecãrile” sugereazã starea de mâhnire şi melancolie a eului poetic în năzuinţa sa de a se înălţa spiritual, de a-şi regăsi sinele prin eliberarea sufletului. Titlul este alcătuit dintr-o repetiţie a substantivului la plural "plecările" precedată de interjecţia afectivă "O" şi urmată de punctele de suspensie, ca îndemn la meditaţie asupra iluziilor, speranţelor, incertitudinilor, componente-simbol pentru destinul artistului.

10. Lirismul prezent în aceastã poezie este subiectiv, deoarece sunt prezente mãrcile lexico-gramaticale: verbe şi pronume la persoana I: „îmi pasă”, „mi”, „m-„."ale mele", adresarea directă către propriul suflet, realizată prin persoana a II-a şi vocativ: "suflete, deschide-ţi […] aripele!…"

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât ce a fost semãnat în el ar fi o copilãrie.”(Mihai Eminescu, Opera politicã).

Afirmaţia „A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât ce a fost semãnat în el ar fi o copilărie.”este adevãratã şi are legătură cu educaţia, în sprijinul cãreia aduc următoarele argumente:

Ĩn primul rând, o persoanã care se comportã necivilizat îi provoacã pe cei din jur sã se comporte la fel, atitudine susţinută şi de proverbe populare româneşti: „dupã faptã şi răsplată” sau „ce semeni aia culegi”.

Ĩn al doilea rând, educaţia primită în familie este ca un bumerang, se întoarce cu efect dublu împotriva celor care au ignorat rolul bunei creşteri. Dacă mama se poartă urât cu bunica, atunci copilul, când va ajunge la maturitate, va avea aceeaşi atitudine grosolană cu mama sa, de la care, de altfel, a luat şi exemplul acesta negativ. Sã-ţi imaginezi cã purtându-te urât cu ceilalţi, ei se vor purta frumos, este „o copilărie”, o iluzie. Egoismul, nesimţirea, nepãsarea provoacă reacţii identice din partea celorlalţi.

Un exemplu adus pentru a susţine argumentele de mai sus, este reprezentat de situaţia în care un elev are o atitudine insolentă şi dã dovadã de proastã creştere faţã de un profesor, îl determinã pe acesta sã îi scadã nota la purtare sau sã ia alte măsuri mai drastice, iar copilul respectiv nu are decât de pierdut.

Ĩn concluzie, afirmaţia lui Mihai Eminescu are aplicabilitate în multe situaţii, atât în familie cât şi în şcoală funcţionează acest adevăr evident, că dacă semeni răul, rău va ieşi deasupra, iar dacă semeni virtute, vor răsări virtuţi.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularitãţi ale comicului de situaţie într-o comedie studiatã:

* "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

* "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

VARIANTA 36

Subiectul I (40 de puncte)

(Mircea Cărtărescu, „Gemenii”)
1. Sinonime: dificil = mofturos, capricios, susceptibil, exigent, greu de mulţumit; a explora = a analiza, a cerceta, a studia, a investiga, a urmări; dispreţui = a desconsidera, a mepriza; a ignora = a omite, a neglija, a nesocoti

2. Funcţia cratimei: „ce-mi” - cratima leagă două cuvinte, pentru pronunţarea într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala "î" care lipseşte pronumelui (îmi); „ping –pong” - cratima se foloseşte pentru cuvântul compus, cu nuanţă onomatopeică.

3. Verbele la imperfect „deveneam”, „stam” sugerează starea de incertitudine, persistenţa atmosferei în care se desfăşoarăå acţiunea. Timpul imperfect exprimă o acţiune începută şi neterminată, indică un moment trecut şi aduce cititorul în timpul real deschizând o perspectivå dinspre trecut spre viitor. Imperfectul realizeazăå o lărgire a orizontului atât în plan spaţial cât şi temporal.

4. Câmp semantic: timp – „din noapte”, „noaptea”, „serii”, " toată ziua", "zilnic"

5. În enumeraţia "Deveneam un adolescent dificil, cu bizarerii şi idei absurde", epitetele au rol caracterizator: "adolescent dificil" numeşte în mod direct trăsătura de mofturos, năzuros, comunicare anevoioasă cu personajul; "idei absurde" reliefează indirect gândirea abstractă, concepţiile originale, cu totul deosebit de ceilalţi adolescenţi.

6. Teme: adolescenţa; autocunoaşterea

7. Calitatea stilului: Textul citat se încadrează în stilul beletristic, deoarece prin utilizarea imaginilor artistice şi a cuvintelor cu sens figurat se conturează· imagini plastice în conştiinţa cititorului. Figurile de stil, topica şi punctuaţia sunt relevante pentru anumite stări afective ale naratorului ce se transmit pe parcursul operei şi cititorului.

8. Cu fiecare lectură nouă, mai adaugi câteva lucruri la cele pe care le-ai învăţat; este extraordinar modul în care o carte poate schimba mentalitatea şi chiar firea unui om. Fiecare carte citită oferă o nouă perspectivă asupra vieţii, putând revoluţiona gândirea, atitudinea şi viziunea asupra existenţei, adică o nouă viaţă.

9. Personajul îşi formase o lume a lui, în care intrarea era interzisă, unde exista o barieră între el şi ceilalţi colegi, pe care îi dispreţuia şi cu care nu voia să aibă nicio legătură, simţindu-se diferit şi având alte preocupări. Tânărul adolescent simte dorinţa de a se retrage în sine, fiind plin de frământări, având o imaginaţie şi o putere de creaţie ce ating forme maxime. El se simte diferit datorită identificării spirituale cu mari poeţi europeni şi autohtoni şi se manifestă diferit, întrucât, în pauze, preferă să umple tabla cu versuri, în loc să joace ping-pong.

10. Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului-personaj (narator autodiegetic), prin naraţiunea la persoana I şi focalizare internă ("împreună cu")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă (Mihail Sebastian, „Oraşul cu salcâmi”)

Într-o zi de decembrie, cum se oprise în faţa unei librării, lui Gelu i se păru că o recunoaşte, oglindindu-se în geamul jumătate îngheţat al vitrinei, pe Adriana, trecând tocmai strada, spre celălalt trotuar. O recunoscu după mantou, căci fata îşi ascundea obrazul, voind parcă să-l evite.

Gelu o întreabă pe Adriana de ce fuge şi dacă aceasta îl ocoleşte, iar fata răspunde afirmativ.

Râse. Avea mâinile încărcate cu diverse pachete şi Gelu trebui să-i ia câteva, pentru ca să-i poată strânge stânga, pe care ea i-o întindea grăbită.

Vizibil încurcată, Adriana îi spune ceva despre un secret, dar refuză să-i dea mai multe detalii. Insistenţele lui Gelu o determină pe fată să-i reproşeze acestuia, pe un ton uşor iritat, că este indiscret. Promiţând că îi va explica mai târziu totul, fata se grăbeşte la o întâlnire importantă şi misterioasă în acelaşi timp. Curios, Gelu o întreabă cu cine, dar răspunsul devine inutil, căci, în aceeaşi clipă, Cecilia vine spre ei. Fetele schimbă un mic semn de complicitate şi Cecilia, mirată de prezenţa lui Gelu, izbucneşte în râs.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Conflictul într-o operă în proză (de factură psihologică) studiată:

* "Moara cu noroc" - nuvelă de Ioan Slavici

* În vreme de război" - nuvelă de I.L.Caragiale

* "Pădurea spânzuraţilor" - roman de Liviu Rebreanu

* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - roman de Camil Petrescu

Varianta 37

Subiectul I (40 de puncte)

(Marin Sorescu, „Am zărit lumina”)

1. Expresii/locuţiuni cu verbul "a duce": a duce tot greul; a o duce bine/rău; a-l duce mintea; a duce dorul (cuiva); a duce la bun sfârşit (ceva);

2. Sens conotativ: *Ea are un suflet cald. *Purtarea lui mi-a lăsat un gust amar.

3. Ultima interogaţie “Cum o mai duceţi cu fericirea?” se înscrie în originalitatea limbajului artistic propriu lui Marin Sorescu, în care nuanţa uşor ironică se îmbină cu o bonomie plină de delicateţe. Întrebarea banală "cum o mai duceţi" este îmbogăţită semantic prin alăturarea emoţională a cuvântului "fericire", o categorie filozofică profund umană.

4. Semnele de punctuaţie în versul: “Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.”; cele două virgule marchează vocativul şi adresarea directă către fată, "dragă", iar punctul semnifică terminarea enunţului.

5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: verbe şi pronume la persoana I singular: "Am zărit”, "m-am născut", "să văd", eu”

6. Tema iubirii; motivul luminii

7. Figura de stil din versul "Iar fata aceea, iată/ Se uită la mine cu sufletul…"; metafora "se uită la mine cu sufletul" sugerează simpatia spontană a fetei pentru eul liric, o atracţie spre comunicare, un flux afectiv sincer, neafectat. Metafora este şi o inedită şi surprinzătoare definiţie a sentimentului de dragoste pură, candidă.

8. Incipitul poeziei exprimă miracolul naşterii, "Am zărit lumina pe pământ", viziune asemănătoare cu filozofia lui Lucian Blaga (la care naşterea este "ieşirea în lumină"). Venirea pe pământ a eului liric are un scop declarat, de un umanism înduioşător, sugerând faptul că-i pasă de oameni: "Şi m-am născut şi eu/ să văd ce mai faceţi". Şirul de interogaţii retorice sunt banale, prozaice, stereotipii ale comunicării între oamenii care, în fond, sunt total dezinteresaţi de răspuns: "Sănătoşi? Voinici?/ Cum o mai duceţi cu fericirea?". De altfel, în realitatea concretă, răspunsurile sunt doar simple automatisme, lipsite de sinceritate şi conţinut, de aceea eul liric consideră că nimeni nu răspunde cu adevărat: "Mulţumesc, nu-mi răspundeţi." Adresarea directă din interogaţii, realizată prin persoana a II-a, sugerează dorinţa de comunicare a eului liric cu lumea înconjurătoare, interesul lui pentru condiţia omului în lume, idei regăsite în mai multe creaţii ale lui Marin Sorescu ("Iona").

10. Titlul “Am zărit lumina” simbolizează, în relaţie cu textul poeziei, intrarea eului liric în lumina ce călăuzeşte către viaţă, interesul său pentru condiţia omului în lume, care se bazează pe o multitudine de întrebări retorice: "Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări". Eul liric iubeşte viaţa, "îmi place aici", plină de căldură, de lumină şi de frumuseţe, este încântat de iubire, chiar dacă, uneori, ea este "amară".

10. Trăsături neomoderniste:

- metafore subtile, cu o uşoară ironie bonomă; ("se uită la mine cu sufletul")

- versuri inegale, măsură variabilă: de la 3 la 12 silabe

- absenţa rimei (rimă albă)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre iubire: "Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu - cu toată puterea şi cu toată fiinţa" (C.Brâncuşi)
Părerea mea despre afirmaţia “Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa” este că nu reflectă adevărul despre iubire.

Consider că iubirea nu cheamă iubire. Cei ce se căsătoresc din interes, de exemplu, gândind - ceea ce mulţi cred – cum că iubirea vine cu timpul şi se instalează între cei ce stau împreună, nu vor cunoaşte niciodată iubirea adevărată, ci doar o formă de ataşare, de atracţie falsă. O altă situaţie întâlnită în viaţa reală este atunci când cineva îndrăgostit puternic speră că şi persoana respectivă o să simtă, în cele din urmă, acelaşi sentiment. Niciodată nu se întâmplă astfel, aşa că iubirea nu "cheamă" iubire.

Despre a doua parte a acestei afirmaţii: “Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa”, cred că este într-un fel eronată. Atunci când iubeşti cu toată fiinţa şi cu toată puterea, simţi nevoia să fii, la rândul tău, iubit. Părerea mea este că niciun om nu ar accepta să trăiască alături de cineva care nu-i împărtăşeşte sentimentele şi că . Pe de altă parte, adevărul este că nu îţi poţi alege momentul când te îndrăgosteşti şi dacă te copleşeşte acest sentiment, cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să iubeşti cu toată fiinţa ta şi să nu îţi fie frică de acest simţământ, pentru altfel nu-ţi vei găsi niciodată sufletul pereche.

În concluzie, iubirea nu cheamă iubire, este important ca cel de care te-ai îndrăgostit să îţi împărtăşească sentimentele, însă trebuie să profiţi de orice ocazie pe care o ai de a te îndrăgosti pentru că altfel, atunci când îţi vei găsi perechea nu vei şti să o preţuieşti şi o vei pierde.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Imaginea familiei, aşa cum este ea reflectată într-o nuvelă studiată:

Varianta 38

Subiectul I (40 de puncte)

(Vasile Alecsandri, „Vânătorul”)

1. Sinonime: însoţirea = căsătoria, acompanierea; lasă = rămâne, persistă; soarbe = respiră; se ridică = se înalţă

2. În versul: "Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire, virgulele marchează apoziţia metaforică "falnic oaspe", care explică ipostaza soarelui personificat.

3. Verbe aflate în relaţie de antonimie: "se ridică" # "cade"

4.Verbul la gerunziu “admirând” ce se repeta în strofa a II-a, la începutul versurilor al doilea şi al treilea subliniază fascinaţia pe care natura o revarsă asupra eului liric, ilustrând vraja luminilor şi a umbrelor jucăuşe prin iarba şi florile din poiene: "Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeţii,/ Admirând în umbra caldă florile de prin poiene".

5. Imagini vizuale: “vânătorul pleacă grabnic la a zorilor ivire”; “Vânătorul la tulpina-i cade-n visuri iubitoare”; florile de prin poiene,/ Şi pâraie cristaline, şi vultani cu mândre pene".

6. Ritm trohaic, măsura de 16 silabe

7. Personificarea "Valuri limpede […]/ Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt o sărută" sugerează armonia dintre om şi natură, participarea afectivă a naturii în viaţa omului.

8. Ultima strofă reprezintă o imagine vizuală complexă în care sunt prezente atât elemente ale naturii, plopul “cu a lui frunză argintie” (epitet cromatic), cât şi reprezentanţi ai lumii animale (veveriţele, personificate, care râd de arma lucitoare). În strofă este prezent şi motivul visului, vânătorul fiind furat de doruri neştiute, la care cugetă aşezat lângă tulpina plopului. Frumuseţea naturii este copleşitoare, emană o vrajă atât de puternică, încât vânătorul uită cu desăvârşire scopul pentru care se afla acolo, de aceea două veveriţe se amuză privind arma care devenise inutilă.

9. Poezia aparţine genului liric deoarece modul de expunere predominant este descrierea, eul liric îşi exprimă în mod direct sentimentele, iar în fragment sunt prezente imagini vizuale şi auditive compuse prin intermediul unor figuri de stil (“Valuri limpede de aer, ca o mare nevăzută,/ Trec alin pe faţa lumii şi în treacăt o sărută”- epitete, metafore, personificare).

10. Descrierea este modul de expunere predominant în acest fragment, deoarece eul liric conturează imagini vizuale ("vultani cu mândre pene"), auditive ("mii de glasuri sunătoare"), motorii ("Vânătorul pleacă grabnic"), realizate prin figuri de stil.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrisoare despre ce înseamnă să fii onest:

Cluj- Napoca, 29.06.2007***

Dragă George,
Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta. M-am bucurat că ai câştigat olimpiada la matematică. Te felicit şi sunt sigură că vei ajunge la olimpiada internaţională. Eu îţi ţin pumnii şi-ţi doresc putere de …exerciţii.

La şcoală mă descurc bine. Colegii sunt extraordinari şi ne ajutăm reciproc, fiind în acelaşi timp şi prieteni. Ca să-ţi dai seama de relaţiile dintre noi, elevii de la Colegiul "George Coşbuc", am să-ţi relatez o situaţie petrecută de curând.

Acum ceva timp, am avut o dispută cu Andrei, colegul meu. El crede că, în viaţă, onestitatea înseamnă să fii sincer cu tine, însă nu neapărat şi cu ceilalţi din jurul tău. Mie mi s-a părut că aceasta este o viziune destul de limitată asupra onestităţii şi a respectului faţă de tine şi de ceilalţi. Eu consider că, pentru a fi onest cu tine, trebuie să fii de bună credinţă cu toţi din jurul tău. Această dispută ţine de vreo săptămână, deoarece niciunul dintre noi nu este capabil să-l convingă pe celălalt că nu are dreptate. Ceilalţi colegi s-au împărţit în grupe, în funcţie de propria opinie despre importanţa corectitudinii în comportamentul fiecărui cetăţean. L-am întrebat şi pe profesorul de filozofie şi el a spus că onestitatea este un concept filozofic complex iar acesta poate fi privit din mai multe perspective.

Tu ce părere ai? Aş fi foarte curioasă să-ţi aflu opinia.

Sper să ne vedem curând. Poate dau eu o fugă la tine, la Ploieşti şi vom putea discuta mai pe larg despre toate lucrurile, inclusiv onestitatea.
Cu drag,

Florina.

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

(Andreea Dincă)
Subiectul al II-lea - altă rezolvare

Cluj-Napoca, 29.06.2007***

Dragă George,

Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti o întâmplare recentă. Cred că ţi-l aminteşti pe colegul meu, Andrei, cel cu care am fost în parc în vacanţa trecută. Ei bine, într-o zi m-a provocat să îi spun părerea mea despre el, mai ales dacă îl consider sau nu onest.

I-am răspuns că nu şi, pentru a-mi argumenta opinia, i-am adus aminte o întâmplare din clasa a X-a când, întrebat de doamna profesoară de matematică dacă şi-a făcut tema, el a răspuns afirmativ, minţind în acest fel, numai pentru a nu încasa o nota mică. În schimb, colegul nostru Marius şi-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale şi a recunoscut că nu şi-a scris exerciţiile. Chestionat de doamna profesoară, el a mărturisit că a preferat să vizioneze derby-ul Steaua-Dinamo din seara precedentă. Cu toate că a mărturisit adevăratul motiv pentru care nu şi-a făcut tema, Marius tot a încasat nota 4, dar şi-a respectat principiile morale proprii, printre care onestitatea.

Recunosc ca nu ştiu ce aş fi făcut în locul lui: aş fi spus adevărul sau m-aş fi eschivat şi aş fi minţit numai pentru a nu lua o notă mică? Tu cum ai fi procedat, George ?

Aştept cu nerăbdare răspunsul tău.

Te îmbrăţişez,

Florina.

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.