Subiectul I (40 de puncte)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care aparţin unui roman obiectiv studiat:

Felix şi Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
Mara şi Persida - “Mara” de Ioan Slavici

Varianta 18 Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmpul semantic al timpului: “ceas”, “veac”, “univers”, “nicicând”, târziul
2. Virgulele din prima strofă· marchează o enumeraţie de substantive: “hotare, veac, tărâm”.
3. Sinonime: umblăm = mergem, ne deplasăm; cer = boltă; cumpănim = cântărim, chibzuim; nicicând = niciodată
4. Omonimia cuvântului cer: Ỉn urma avionului a rămas pe cer doar un nor de fum. Îi cer cartea astăzi, la şcoală.
5. Tema naturii; tema condiţiei omului în lume/ motivul aştrilor;
6. Prezenţa eului liric: pronumele la persoana I plural:”noi”, “ne” şi verbe la persoana I plural: ”umblăm”, “suntem”, “pierdem”
7. Versul “Hotare, veac, tărâm s-au şters” reprezintă o enumeraţie metaforică pentru trecerea ireversibilă a timpului şi nemărginirea spaţiului.
8. Cuvintele “cer” şi “pământ” din strofa a II-a se află în relaţii de opoziţie, sugerând elementele esenţiale care compun Universul, un plan terestru şi un plan cosmic: “tot ce sub noi era pământ” […] “Un cer deasupra ne-a rămas”.
9. Penultima strofă a poeziei începe cu o metaforă sugestivă pentru dorinţele omului, fascinat de evenimente cosmice misterioase, cum este căderea stelelor, despre care mitologia populară spune că se întâmplă ceva important celui care vede acest fenomen: “Vreo stea când cade din tării,/ fără să vrei, spre ea te ţii”. De altfel, adresarea directă la persoana a II-a singular are nuanţă sentenţioasă. Aspiraţiile înalte ale omului îl determină să facă eforturi deosebite ca să prindă steaua strălucitoare, însă numai imaginea îţi rămâne, imposibilitatea realizării idealului dă o notă elegiacă poeziei: “şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi,/ Lucirea numai i-o cuprinzi”. Rima este împerecheată, măsura versurilor este de 8 silabe.
10. Expresivitatea se defineşte prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. Prezentul gnomic al verbelor exprimă o acţiune continuă, permanentizarea stărilor eului liric: “umblăm”, “suntem”, “pierdem”, “mergem”, “cade” etc., îmbinat cu timpul trecut ,”era” şi “a rămas”, care sugerează absenţa oricărei finalizări a stării de prăbuşire, de confuzie existenţială. Conjunctivul verbelor “să vrei”, “s-o prinzi”, “să nu ne-ajungă” exprimă năzuinţa de izbândi, însă totul rămâne la stadiul de dorinţă, fără o certitudine a finalizării.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Sibiu, 29.06.2007*** Î

Dragă Rareş,

Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti cele petrecute la festivitatea de împlinire a o sută de ani de la înfiinţarea şcolii noastre, Liceul Teoretic “Emil Cioran”, mândria Clujului.

Pregătirile au început cu două săptămâni înainte, pentru a fi siguri că totul va ieşi perfect în acest moment unic pentru noi toţi, elevi şi profesori. Fiecare clasă şi fiecare elev trebuia să participe efectiv la sărbătoarea liceului, aşa că imaginaţia şi-a spus cuvântul, pe toţi ne-a cuprins o frenezie fără margini. S-au organizat scenete ancorate în vremea de demult, de la începutul secolului al XX-lea, am imaginat costume, dialoguri şi relaţii comportamentale din epocă. Alţii au cântat un repertoriu din vremea aceea, însă eu m-am implicat în organizarea festivităţii ca atare. Am conceput invitaţiile pentru oficialităţi şi foşti absolvenţi şi am ajutat la crearea discursului pe care trebuia să-l ţină şeful de promoţie din anul acesta, care este coleg de clasă cu mine.
În ziua cea mare totul era pregătit ca la carte. Ghirlandele de flori, baloanele şi pancartele cu cele mai surprinzătoare texte de bun-venit au fost atracţia principala pentru cei care ni s-au alăturat la această “seculară” sărbătoare.
În final, s-au oferit coroniţe şi diplome elevilor merituoşi, iar medalia omagială a fost înmânată invitaţilor. Toţi aveau în privire o încântare nemărginită şi o bucurie greu de controlat.
Să ştii că unul dintre absolvenţii liceului nostru, promoţia 1981 este profesor de matematică la un liceu din Sibiu, dar nu la tine la şcoală. Când ne vom întâlni am să-ţi arăt diploma pe care am primit-o şi de care sunt foarte mândru.

Cu drag,
Alexandru/ Alexandra

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Aspecte ale fantasticului într-o nuvelă studiată:

* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La ţigănci” de Mircea Eliade

Varianta 19 Subiectul I (40 de puncte)

1. Antonime: crispate = destinse, relaxate; strălucit = tern, opac; înfăşoară = desfăşoară, desface; îmbelşugat = sărăcăcios, sterp;

2.Virgula din primul vers marchează stilistic o enumeraţie. Cea de-a doua virgulă este o respiraţie în interiorul versului şi o licenţă poetică, întrucât desparte subiectul multiplu de predicat. Cele două puncte atrag atenţia asupra explicaţiei sub forma descrierii prin imagini vizuale. Virgula din finalul celui de-al treilea vers desparte regenta de subordonată şi marchează un accent ideatic de natură concesivă. Punctele de suspensie din finalul strofei sugerează o stare meditativă, o permanentizare a ideii în viziunea eului liric.
3. Sens conotativ: În neguri de trecut, Ştefan cel Mare trăieşte prin faptele de vitejie.
Mă copleşesc nouri de melancolie.
4. Schimbarea categoriei gramaticale: “De-un strălucit albastru viziunea lui e plină”
5. Imagini artistice ale copacului: “mii de crengi crispate”, “casca lui de frunze”, “rod îmbelşugat”
6. Figură de stil: Personificarea copacului, căruia i se atribuie trăsături umane: “hipnotizat”, “ar vrea/ Să sfarăme”, “să bea”
7. Lirism obiectiv: Pronumele şi verbele la persoana a III-a singular: “ar vrea “, “să bea”, “nu-i goneşte”,”lui”, “îl înfăşoară”.
8. Poezia “Copacul” de Ion Barbu este un sonet, poezie cu formă fixă în care ultimele două strofe sunt terţete. Secvenţa lirică începe cu o conjuncţie adversativă, care aşază în relaţii de opoziţie ipostaza anterioară a copacului cu aceea din finalul poeziei. Toamna, definită prin epitetul augmentativ în inversiune “augusta toamnă”, înfăşoară copacul în culorile apusului de soare, iar copacul se pleacă recunoscător sub greutatea roadelor, ocrotite de “casca lui de frunze”. Echilibrul universal este asigurat de legile nescrise ale existenţei, epitetul în inversiune “obşteasca armonie” asigurând lumii împăcarea cu sine şi gratitudinea pentru “rod îmbelşugat: “În toamna lui, copacul se-nclină către glie”.
9. Titlul format din substantivul comun, articulat “Copacul” metaforizează poetul, artistul, omul creator de frumos, care, asemenea copacului, rezistă tuturor vicisitudinilor vremii şi reuşeşte să aibă “rod îmbelşugat”. Poezia redă, prin imaginarul artistic specific barbilian, soarta oarecum blestemată a artistului care, aflat în toamna vieţii, a creat roade bogate, acestea putând fi opera artistică.
10. Descrierea - ca mod de expunere în creaţiile lirice:
* imagini artistice: vizuale (”Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat”);
* figuri de stil: personificarea (vezi pct.6), epitete în inversiune: “limpedea lumină”, “umeda perdea”, “obşteasca armonie”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat.” (Valeriu Branişte)

Sunt perfect de acord cu afirmaţia lui Valeriu Branişte, aceea că “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat”.
Ca prim argument, menţionez faptul că educaţia primară a copilului este făcută de părinţii acestuia, care trebuie să imprime în mentalitatea micuţului normele de conduită valabile în societate şi să îi insufle concepţia de bun cetăţean. Dacă acestea nu sunt înfăptuite până la o anumită vârstă, de regulă până la 7 ani, copilul nu va mai recepta cu uşurinţă faptele şi atitudinile din jur şi va avea o gândire confuză sau săracă.
În al doilea rând, este cunoscut şi demonstrat ştiinţific faptul că majoritatea infractorilor şi a delincvenţilor juvenili provin din familii dezbinate sau cu grave probleme comportamentale, cum ar fi consumul abuziv de alcool şi de substanţe ilegale (droguri), violenţă fizică şi verbală, boli psihice etc. De aceea, statul încearcă să îndepărteze copii abuzaţi din căminul lor şi să îi plaseze în grija unor asistenţi maternali sau chiar să fie propuşi spre adopţie, dacă părinţii lor decad din drepturi. Aceste măsuri sunt considerate şanse reale pentru micuţii năpăstuiţi să se integreze în societate şi să fie ţinuţi departe de ilegalităţi.
În concluzie, viaţa de familie armonioasă oferă societăţii cetăţeni cu simţ civic şi comportament social adecvat.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică, prin referire la o operă epică sau dramatică:

* Alexandru Lăpuşneanul” - nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
* Răzvan - drama istorică romantică “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Varianta 20 Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: posomorâtă = tristă; întocmire = înfăptuire, alcătuire; renunţare = abandon; necuprinsă = nemărginită, imensă
2. Liniile de pauză din primul vers al ultimei strofe marchează o metaforă explicativă pentru imaginea apei, prin apoziţia
“-Şerpuitoare formă veşnic vie -”.
3. Câmpul semantic al naturii: câmpie, stânci, mări, apă;
4. Meteorologii anunţă o vreme caldă, cu puţine precipitaţii.
Vremea rochiilor cu crinolină a trecut de mult.
5. Imagini artistice dinamice: imaginea munţilor:”un braţ semeţ au repezit spre fire”; imaginea apei: “şuvoiul apei neîncăpătoare/-şerpuitoare formă veşnic vie-”
6.Versul ”Un braţ semeţ au repezit spre tine” reprezintă o imagine vizuala ce simbolizează importanţa pe care aceştia o au în natură, naşterea geologică fiind “un spasm încremenit” cu trăinicie eternă “de granit”.
7. Figură de stil: inversiuneametaforică “vasta strălucire” accentuează imensitatea srălucirii naturii şi asigură realizarea rimei îmbrăţişate a poeziei.
8. Aparţinând etapei parnasiene a creaţiei lui Ion Barbu, poezia „Munţii” are o structură fixă, specifică sonetului, în care eul liric transfigurează prin intermediul imaginarului poetic viziunea sa despre natura impunătoare. Se manifestă aici lirismul obiectiv, prin care se construieşte un joc al formei şi al imaginii: forma munţilor care se înalţă semeţi şi repeziţi, imaginile stâncilor şi ale apei care îşi fac loc printre stâncile munţilor şi şerpuiesc prin câmpii pentru a ajunge la punctul de vărsare “către mări odihnitoare”.
9. Trăsături ale descrierii:
- figuri de stil: personificări (”dorul lor nebiruit/ Îl logodi cu vasta strălucire”)
- imagini vizuale: “Şuvoiul apei neîncăpătoare”.
10. sugestia este dată de bogăţia procedeelor artistice: imaginile vizuale (”Şuvoiul apei neîncăpătoare”) şi de figurile de stil: epitete (”braţ semeţ”,”şerpuitoarea formă”, “mări odihnitoare”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007 (localitatea nu este specificată în cerinţă) ***

Dragii mei bunici,

Încep prin a vă mulţumi pentru cadoul trimis care îmi este de foarte mare folos. Nici nu mă aşteptam să primesc atâtea cadouri. Îmi pare foarte rău că nu aţi putut sa fiţi cu mine într-o zi atât de importantă , însă am înţeles că o să ne vedem cât de curând.

Am avut parte de cea mai frumoasă aniversare. Pe lângă felicitările, cadourile şi urările din partea celor dragi, am avut parte şi de o incredibilă surpriză din partea colegilor, care mi-au pregătit o petrecere-surpriză.
Totul a inceput cu un telefon misterios de la o colegă, prin care mă ruga să merg până la ea, sub pretextul că a lipsit de la şcoală şi are nevoie de caietele mele, însă când am ajuns la scara blocului, am văzut că era intuneric peste tot. Acest fapt mi-a trezit mici bănuieli că se întâmpla ceva neobişnuit. Ezitând, m-am îndreptat spre uşa ei, am bătut încet când, deodată, uşa se s-a deschis brusc şi o explozie de artificii a luminat un tort enorm, iar treizeci de copii au început să câte „La mulţi ani”. Petrecerea a durat până dimineaţa pentru că atmosfera a fost prietenoasă şi veselă.
Abia astept să vă văd şi să vă povestesc şi celelalte intâmplări incredibile ce au avut loc în ultima perioadă, de când nu ne-am întâlnit.
Cu dragoste,
nepotul/nepoata voastră iubitoare,
Tudor/ Teodora
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Tema familiei într-un roman de până la al Doilea Război Mondial:

* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Ion” de Liviu Rebreanu

Varianta 21 Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi - “Poetului necunoscut”)

1.Sinonime: beznă = întuneric; taine = secrete; deşertăciune = zădărnicie, nimicnicie; scânteiere = lumină

2. Semnele de punctuaţie din ultima strofă:
- prima virgulă coordonează adversativ două propoziţii;
- a doua virgulă marchează coordonarea disjunctivă, a doua propoziţie, eliptică de predicat, începând cu “sau”;
- punctul marchează încheierea frazei (enunţului)
3. Omonimia cuvântului “cer”: *Un cer albastru-vineţiu se întrevede printre nori. *Aş vrea să-i cer mamei un cadou mai special.
4. Rima împerecheată, măsura de 13-14 silabe
5. Utilizarea persoanei a II-a pronominale şi verbale: Verbele şi pronumele la persoana a II a atestă adresarea directă a eului liric către poetul necunoscut, către poetul-simbol al artistului, definind lirismul subiectiv.
6. Motivul visului, tema condiţiei poetului/artistului în lume
7. Semnificaţia unei figuri de stil din prima strofă: Metafora “altarului visat” ilustrează aspiraţia oricărui poet de a realiza o operă unică, ideală prin valoare artistică, prezenţa substantivului “altar” conferind creaţiei valenţe sacre.
8. Comentarea ultimei strofe: Poezia „Poetului necunoscut” este o artă poetică a lui Tudor Arghezi, prin care se evidenţiază atotputernicia cuvântului în Univers. În concepţia lirică a poetului, cuvântul este omnipotent şi încărcat cu forţă creatoare pentru revigorare spirituală:„ai să umbli prin suflete-n cuvinte”. Prin metafora blestemului -„s-asculţi de el (blestemul)”-, eul liric sugerează ideea că patima creaţiei este înrădăcinată în fiinţa poetului, fiind atras structural şi în mod decisiv de puterea cuvântului care „leagă şi dezleagă” orice. Harul artistic are origini divine, este statornicit “din veac în veac” în inima poetului şi constituie pentru el viaţa însăşi. Prin lirismul subiectiv, reprezentat de adresarea directă (pronume la persoana a II a ) autorul dă poeziei un ton sentenţios, dar şi prevenitor despre condiţia artistului în lume. Prozodia se înscrie în modernism: versurile sunt inegale, măsura este variabilă, iar rima împerecheată.
9. Titlul „Poetului necunoscut” certifică faptul că această creaţie lirică este o artă poetică, fiind totodată o adresare directă către oricare împătimit al scrisului, sugerat de epitetul “necunoscut”. Titlul are şi nuanţă sentenţioasă, eul liric dă sfaturi unui interlocutor imaginar, care ar putea fi propriul eu creator, propria nelinişte provocată de atotputernicia Cuvântului.
10. Expresivitatea poeziei este dată de folosirea verbelor la conjunctiv şi viitor, care exprimă patima creaţiei şi o proiectează într-un timp nedefinit, neidentificat, permanentizând-o, iar imperativul „să n-ai deşertăciune”, la forma negativă, dă poeziei un ton familiar, stabilind o legătură intimă între generaţii de poeţi, prin condiţia comună pe care o au artiştii în Univers.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi”(Mihai Eminescu, “Opera politică”)

Afirmaţia „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi” are valabilitate şi în societatea de astăzi, în sprijinul acestei opinii aduc următoarele argumente:
În primul rând, în orice anunţ de angajare se specifică faptul că de la viitorul angajat se cere neapărat „dorinţa de muncă”. Cei care nu au chef să trudească nu sunt nici măcar invitaţi la interviu.
Un alt argument adus în favoarea acestei afirmaţii este faptul că cei mai săraci oameni sunt cei leneşi, cei cărora nu le place munca şi nu pot păstra niciun serviciu, oricât de puţin solicitante ar fi îndatoririle lui ca angajat.
În ultimă instanţă, evidenţiez ideea că, într-o lume atât de modernizată , tehnologizată, unde roboţii iau locul oamenilor în fabrici, uzine etc, omul trebuie să înveţe să-şi schimbe orizontul, să înveţe noi îndeletniciri pentru a putea să-şi găsească un alt loc de muncă, or, cei leneşi nu au nicio şansă de a trăi decent, de a-şi întreţine familia. Cei mai mulţi dau vina pe neşansă, dar “norocul şi-l face omul” prin strădanie, inventivitate şi dorinţă de progres.
Având în vedere cele afirmate mai sus, nu pot concluziona decât că Eminescu a exprimat una dintre cele mai profunde observaţii privind societatea din orice timp şi anume că „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru cei leneşi”, afirmaţie demonstrată prin argumentele expuse.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Modalităţile de construcţie a unui personaj dramatic, prin referire la un text studiat:

* Răzvan - drama “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

* Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
*Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
*Gelu Ruscanu - drama “Jocul ielelor” de Camil Petrescu
*Iona - drama “Iona” de Marin Sorescu

Varianta 22 Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi - “Despărţire”)

1. Antonime: sonoră = tăcută; veche = nouă; plecarea = sosirea; jalea = bucuria, veselia

2. Cratima leagă două cuvinte, cu scopul de a se rosti două silabe în loc de trei, păstrând astfel măsura şi ritmul versului
3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “casă”: casă de piatră; om de casă; a face casă bună cu cineva; casă de cultură;
4. Câmp semantic: oră, secundă, cadran, limbile, ceasul, vremea, ornic
5. Imagini vizuale cromatice: “gara cenuşie”; “cade-n geam zăpada”; “palidul cadran”
6. Tema iubirii; tema timpului; motivul despărţirii
7. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale care confirmă prezenţa eului liric în poezie: verbe şi pronume la persoana I : “am plecat”, “am auzit”, “ne”, “noastră”; adresarea directă prin pronume şi verbe la persoana a II-a singular: “tale”, “ai simţit”, “ai împăcat”, “visezi”, “ai stat”, “tu”.
8. Figura de stil: “noiembre prelungă şi sonoră” - epitet dublu - simbolizează eternizarea stării de melancolie a celor doi îndrăgostiţi (”amândoi”) pentru trecerea timpului şi neputinţa împlinirii iubirii,
9. Ultima strofă a poeziei începe cu o interogaţie retorică, prin care eul liric sugerează trecerea timpului, care ar fi putu vindeca suferinţa iubirii sau ar fi putut-o amplifica. Următoarele trei versuri se constituie într-o amplă interogaţie retorică şi adresarea directă prin verbe şi pronume la persoana a II-a: “visezi”, “ta”, “tu”, “ai stat”, “s-asculţi”. Eul liric imaginează starea de nelinişte a iubitei care suferă pentru dragostea pierdută, la care ea visează în ceasul înserării. Imaginea vizuală “cade-n geam zăpada” şi imaginea auditivă “bătaia s-asculţi” amplifică starea de sugerează “răceala” interioară şi bătăile inimii care tânjeşte după iubire.
10. Titlul este exprimat printr-un substantiv nearticulat “Despărţire”, prin care Arghezi sugerează starea de nefericire, de deprimare manifestată în orice situaţie a unui cuplu care se destramă. Semantica acestui cuvânt sugerează şi intervalul de timp când doi îndrăgostiţi stau despărţiţi, sens justificat prin bogăţia câmpului semantic al “timpului”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Timişoara, 29.06.2007***

Dragă Alin,

Mă bucur nespus că mi-am făcut puţin timp pentru a-ţi scrie câteva rânduri, să-ţi povestesc ce-am mai făcut în ultimul timp. După cum ştii şi tu pe propria piele, este un an greu în care trebuie să facem eforturi foarte mari pentru un viitor mai sigur, însă totdeauna se impune şi puţină recreere, că altfel cedezi nervos. Relaxarea mea a constat în participarea la festivitatea organizată cu prilejul centenarului liceului nostru. A fost un eveniment spectaculos, prin care s-a evidenţiat atât spiritul naţional al românilor, cât şi spiritul european pe care încercăm să-l adoptăm cu brio.

Cu siguranţă, ai fi fost încântat să participi la o astfel de manifestare, unde atmosfera plină de culoare, cântec şi voie bună ne-a emoţionat atât de mult, încât am uitat şi de examenele ce se întrevăd din ce în ce mai aproape. Colegii mei au organizat un concurs de cultură generală, cu întrebări distincte despre istoria liceului, la care răspunsurile spontane şi pline de vitalitate au stârnit ropote de aplauze.
Sărbătorirea liceului a căpătat perenitate prin participarea numeroasă şi prin implicarea emoţională a tuturor invitaţilor. Poate că am fost cam patetică, însă, crede-mă, că şi tu ai fi rămas impresionat de măreţia festivităţii.
Abia aştept să ne relaxăm după examene şi să mergem într-o excursie la munte, ca în alte vacanţe.

Te îmbrăţişez cu drag,

Sorin/Sorina

(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acordat”)

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Problematica iubirii, ilustrată într-un roman subiectiv studiat:

* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - de Camil Petrescu
* “Maitreyi” de Mircea Eliade
* “Nuntă în cer” de Mircea Eliade

Varianta 23 Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi, “Heruvim bolnav”)

1. Expresii/locuţiuni: e strigător la cer; diferenţă ca de la cer la pământ; a ajunge în cer; a face gaură-n cer; e picat din cer; nedreptate strigătoare la cer;

2. Prin eliminarea ultimei virgule din versul “Nămoluri fierte, grele, de asfalt”, ar rezulta că substantivul “de asfalt”, prin schimbarea funcţiei sintactice din atribut în complement, ar restrânge enumeraţia la doi termeni în loc de trei, apoi s-ar modifica şi sensul comunicării, înţelegându-se că nămolurile ar conţine asfalt.
3. Sens conotativ: *Discursul despre pericolul de a consuma droguri n-a dat roade. *Bunicii mei au casa în capul satului.
4. Câmp semantic “înger”: “fericirile”, “cerul”, “Tăria”
5. Adverbul “mai” este folosit în versul “îngerul meu îşi mai aduce-aminte” pentru a exprima ideea că îngerul păstrează amintirea timp îndelungat.
6. Tema sacrului; motivul îngerului
7. Comparaţia “Cerul la gust i-ajunge ca un blid/ Cu laptele amar şi agurid” sugerează ideea că relaţia omului cu Divinitatea s-a degradat, existând pericolul desacralizării lumii.
mariana
8. Ultimele două versuri. Conjuncţia “căci”, cu sens concluziv şi explicativ, sugerează o consecinţă cutremurătoare a întregii idei poetice, aceea a pericolului desacralizării lumii. În contact cu oamenii, îngerul se molipseşte de relele acestora şi nu-şi mai găseşte locul în cer (“oriunde capul caută să-şi puie/ Locu-i spinos şi iarba face cuie”). Bolnav de monotonie şi de tare umane, îngerul devine total dezinteresat de viaţă şi de culoare (“ Livada, câmpul şi-au pierdut şi floarea/ şi roadele şi frunza şi culoarea”), chinuit de “buba pământească” apărută pe “trupu-i alb” ca simptom ameninţător pentru desacralizarea omenirii.
9. Titlul “Heruvim bolnav” sugerează pericolul care pândeşte omenirea şi anume acela de a-şi pierde spiritualitatea, întrucât heruvimul este îngerul aşezat de Divinitate să vegheze cărarea ce duce la pomul vieţii. Aşadar, dacă heruvimul care ocroteşte omenirea de păcate s-a contaminat de “boală”, el devine neputincios în faţa relelor care “încolţesc” şi sunt pe cale să evolueze în lume.
10. Trăsături moderniste:
- intelectualizarea poeziei – viziunea filozofică a raportului spiritual dintre om şi Divinitate (demitizare)
- limbajul artistic original: estetica urâtului realizat prin relaţii de opoziţie - “Livada, câmpul […]floarea” în opoziţie cu “Apele negre […] Nămoluri fierte, grele”; “trupu-i alb” în opoziţie cu “o bună pământească”.