Subiectul I (40 de puncte)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Yüklə 0,79 Mb.
|
Subiectul al III-lea (30 de puncte) Perspectiva narativă într-un roman subiectiv studiat: *"Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război" de Camil Petrescu * "Patul lui Procust" de Camil Petrescu Varianta 39 Subiectul I (40 de puncte) (Grigore Alexandrescu, „Suferinţa”) 1. Polisemia verbului "a creşte": *Copilul ei are o condiţie fizică şi psihică foarte bună şi creşte într-un an cât alţii în doi. *După ce aluatul pentru cozonac este preparat, trebuie lăsat să crească aproximativ o oră. * Mama m-a crescut în spiritul adevărului. 2. Versul "Şi negură, şi viscol, şi cer întărâtat" - Virgulele au rolul de a separa termenii unei enumeraţii, alcătuite din elementele naturii dezlănţuite. 3. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "zi": zi de zi; de la o zi la alta; a se crăpa de ziuă; zi şi noapte; peste zi; în plină zi; zi liberă; zile fripte, a munci cu ziua 4. Conjuncţia căci din versul “Căci astfel e acum viaţa-mi osândită” are rolul de a introduce o idee explicativă, o concluzie a simţămintelor poetice exprimate anterior. 5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe la persoana I: “–mi”, “mea”, “ întâlnesc”; adresare directă prin folosirea persoanei a II-a: "te" 6. Teme: natura şi iubirea 7. Comparaţia “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând” exprimă puterea agresivă a gândurilor poetice, care se manifestă în pustiu, precum şi suferinţele provocate de neputinţa împlinirii iubirii, sentiment sugerat de metafora "valea chinuirii" ce sângerează de durere. 8. În strofa a treia a poeziei este exprimată durerea profundă a eului pentru că iubirea este departe. Versul “Încerce acum soarta să-mi crească suferirea” sugerează ideea că destinul îi este potrivnic şi, odată cu trecerea timpului, amărăciunea eului liric se amplifică. Pare că şi bestiile iadului vor să-i provoace frământări din ce în ce mai chinuitoare: “Adaoge chiar iadul şerpi, furii ce muncesc;”. Comparaţia “Durerea mea e mută ca deznădăjduirea” şi personificarea “durerea […] mută” evidenţiază o imagine dezolantă a durerii eului liric şi a pierderii speranţei de împlinire a iubirii, de a fi alături de persoana iubită. Agonia, sentimentele capătă valenţe tot mai mari, lucru reliefat prin comparaţia “Durerea mea […]/ E neagră ca şi ziua când nu te întâlnesc”. În ceea ce priveşte prozodia, măsura versurilor este de 13-14 silabe, rima încrucişată şi ritmul iambic. 9. Titlul poeziei sugerează tema dominantă şi anume suferinţa provocată de neputinţa împlinirii cuplului erotic. Titlul reprezintă un substantiv articulat, ce exprimă deznădejdea devoratoare şi adânceşte sufletul în întuneric. Suferinţa sfâşietoare este cauzată de neîmplinirea idealului de iubire şi de permanentele dezamăgiri din viaţă: “Încerce acum soarta să-mi crească suferirea;”, “o lungă agonie”, cuvinte înscrise în câmpul semantic al "suferinţei". 10. Agonia, durerea, mânia interioară provocate de imposibilitatea iubirii eului liric este în armonie cu natura dezlănţuită. Fenomenele ce pot distruge totul în calea lor - “Îmi place a naturii sălbatică mânie,/ Şi negură, şi viscol, şi cer întărâtat"-, se află în concordanţă deplină cu starea interioară devastatoare a eului liric: "Şi tot ce e de groază, ce e în armonie/ Cu focul care arde în pieptu-mi sfâşiat.” Gândurile eului liric, întunecate de suferinţa profundă, se află în căutarea unui mijloc prin care să-şi îndeplinească idealul de iubire şi să facă lunga agonie să dispară. Reacţia poetică este asemenea unui tigru care îşi caută prada: “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând”. Jertfa sângerândă intră în concordanţă cu durerea şi convulsiile din sufletul eului liric: “Şi prada îi e gata…De fulger luminată,/ Ca valea chinuirii se vede sângerând”. Poetul foloseşte elementele din natură pentru a contura mai sugestiv profunzimea şi intensitatea sentimentelor erotice.
În ceea ce priveşte iubirea mamei pentru copil, nu există devotament mai puternic, întrucât o mamă este dispusă a face orice sacrificiu pentru copilul ei, îşi dedică viaţa acestei cauze şi acestei făpturi. Deşi este o mamă foarte severă, personajul Vitoria Lipan din romanul “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, îşi creşte copiii, pe Gheorghiţă şi pe Minodora, conform tradiţiilor creştineşti, încearcă să facă ceea ce este mai bun pentru ei, îl sprijină pe Gheorghiţă în formarea personalităţii de la adolescenţă la maturitate. În al doilea rând, dacă îmi ajut prietenii apropiaţi sau pe cineva la care într-adevăr ţin, dacă sunt dispusă a face anumite sacrificii pentru respectivele persoane, împlinirea şi bucuria sufletească sunt mult mai mari decât în cazul în care mie mi se oferă un sprijin. În concluzie, devotamentul pentru o cauză sau faţă de o persoană are o semnificaţie specială, idee susţinută şi de autorul G. Ibrăileanu. Loialitatea face parte din categoria valorilor morale care ar trebui respectate de fiecare individ în parte. (Mariana Claudia Drăguţ) Subiectul al III-lea (30 de puncte) Imaginea familiei, aşa cum se reflectă într-un roman de după al Doilea Război Mondial studiat: * "Moromeţii" de Marin Preda Varianta 40 Subiectul I (40 de puncte) (Emil Brumaru, "Astenie") 1. Expresii/locuţiuni: a fi casa casă şi masa masă; a face casă bună cu cineva; casă de piatră; a fi om de casă; a fi înalt cât casa. 2. Folosirea virgulei: Ca semn de punctuaţie, virgulele din primul vers marchează o explicaţie cu nuanţă apoziţională: "Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă". 3. Sinonime: vis = reverie, contemplaţie; intrare = pătrundere, acces; fraged = delicat, fin; a înfăşura = a acoperi, a învălui. 4. Valoarea expresivă a conjuncţiei "căci" (din structura:"Căci va pleca"): Conjuncţia "căci" are valoare concluzivă, sintetizând ideile poetice exprimate în strofele anterioare. 5. Două trăsături a ale lirismului subiectiv: Folosirea pronumelor şi verbelor la persoana I: "sunt", ,,îmi lunecă”, ,,mele”, ,,o să rămân”, ,,îmi’’, ,,să surâd’’, precum şi prezenţa imperativului ,,vorbiţi”. 6. Ritmul şi măsura versului ,, Intrarea lui în vis e-ngăduită”: măsura 12 silabe, ritmul iambic 7. Epitetul în inversiune "lirica fiinţă" ilustrează sensibilitatea excesivă a sufletului poetic, sintagma poate fi considerată o sugestivă definiţie a poetului. 8. Prima strofă a poeziei exprimă starea de oboseală intensă a eului liric:,,Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă”. Neputinţa comunicării îi provoacă o stare de moliciune sugerată de comparaţia "sunt neputincios ca mătasea". Trăirea interioară este intensă, "Doar sufletul îmi lunecă prin casă", ca şi aşteptarea obositoare de revigorare a relaţiei cu lumea înconjurătoare. Mărcile lexico-gramaticale atestă lirismul subiectiv prin pronumele şi verbele de persoana I: ,,îmi", "sunt", precum şi prin imperativul "vorbiţi". Expresivitatea versurilor este ilustrată de verbele la prezentul gnomic (etern), -,,sunt neputincios”, ,,sufletul îmi lunecă”, ,,sufletul aşteaptă’’- ce ilustrează continuitatea stării de oboseală, însoţită de slăbiciune fizică ,,doar sufletul îmi lunecă prin casă”. 9. Titlul sugerează starea de oboseală intensă şi prelungită, însoţită de slăbiciune fizică, de scădere a capacităţii de receptare a lumii înconjurătoare. "Neputincios ca o mătasă", eul liric se simte lipsit de energie, "doar sufletul îmi lunecă prin casă", simptome sigure ale unei "astenii" accentuate. 10. Versul "Azi sunt neputincios ca o mătasă" este reluat şi modificat în finalul poeziei: "Azi sunt ca o mătasă". Sensul cu nuanţă negativă din prima strofă, când poetul-actant este incapabil de comunicare ("neputincios"), capătă un înţeles benefic, starea lirică sugerând delicateţe, gingăşie, împăcare cu sine.
Dragă Horaţiu, Am fost plăcut impresionată de ultima ta scrisoare şi iată că m-am hotărât şi eu să–ţi scriu pentru a-ţi povesti despre noul meu coleg de clasă, Ştefan. În primul rând, să-ţi dezvălui care a fost prima impresie , dar mai ales să-ţi relatez ce am vorbit cu el. Prima lui zi de şcoală în oraşul nostru a fost foarte agitată din cauza mutării lui la bunici şi asta l-a făcut să se simtă puţin dezamăgit. Însă, la şcoală, s-a simţit bine alături de noii colegi, a fost primit cu multă căldură, dar şi curiozitate. Sincer, la început nu mi se păruse prietenos, stătea retras şi circumspect, deoarece nu cunoştea pe nimeni, dar pe parcurs impresia mea despre el s-a schimbat. Am vorbit cu el despre hobby-urile lui, s-a comportat manierat şi a ştiut să se facă plăcut şi ascultat. După câteva zile, la ora de română am fost în aceeaşi grupă de lucru şi tema lucrării noastre, pe lângă prietenie şi relaţiile umane, a fost iubirea, temă aleasă de noi, întrucât ni s-a părut interesantă. Amândoi voiam să ne cunoaştem mai bine şi eu am început discuţia prin a-i explica ce reprezintă pentru mine iubirea, că este sentimentul cel mai înălţător pe care-l poate simţi omul. Uimit de patetismul meu, Ştefan m-a întrebat dacă sunt îndrăgostită şi vorbesc din experienţă proprie. Ei bine, Horaţiu, am simţit că mi-au luat obrajii foc şi probabil că m-am înroşit foarte tare atunci când am negat cu vehemenţă. El s-a uitat lung la mine şi apoi mi-a destăinuit că şi pentru el sentimentul de iubire este unic, dar trebuie dublat de raţiune, deoarece orice dragoste oarbă, deci nemotivată, susţinea el, nu durează prea mult. Apoi am notat câteva idei pentru lucrarea noastră de grup, dar rămăsesem amândoi cu un fior lăuntric greu de explicat. Crezi că sunt în pericol să mă îndrăgostesc? Dar el? De-abia aştept să vin la Piteşti ca să vorbim şi să-ţi povestesc ce-a mai fost...
Ioana.
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Perspectiva narativă într-un roman obiectiv studiat: * ,,Mara” de Ioan Slavici *,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu. * ,,Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu * ,,Ion” de Liviu Rebreanu * ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu * "Moromeţii" de Marin Preda Varianta 41 Subiectul I (40 de puncte) (Ana Blandiana, "Contratimp") 1. Antonime: desculţe # încălţate: *Cizmele încălţate de ea erau primite cadou. obeze # slabe: *Majoritatea fetelor şi-ar dori să fie slabe, ca să se facă manechine. 2. Formele niciun şi nici un:
3. Câmpul semantic al cărţii: "alfabetul", "unei limbi", "voi citi", "semne" 4. Familia lexicală a cuvântului "zăpadă": zăpadă, a înzăpezi, înzăpezit, înzăpezire, a deszăpezi, deszăpezit, deszăpezire. 5. Tema condiţiei poetului, motivul cărţii 6. Mărci ale eului liric - Pronume şi verbe la persoana I singular: "mă uit", „mei” , „îmi”, "nu înţeleg", "voiam", "să spun" 7. Figură de stil: „Durerea mersului” este o metaforă personificatoare şi semnifică, în viziunea poetei, durerea profundă cauzată de trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului. 8. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau interlocutorul să descopere esenţa comunicării. 9. Răspunsurile la întrebări abstracte despre harul poetic şi creaţia lirică, despre trecerea timpului vin adesea prea târziu, atunci când dezamăgirea a pus deja stăpânire pe artist şi interesul s-a diminuat vlăguit de aşteptare: "Niciun răspuns nu se naşte/ Decât când nimeni nu mai are/ Nevoie de el". Timpul capătă proporţii hiperbolizate, clipele sunt obeze şi par "ani şi anii epoci". Scepticismul poetei este accentuat în finalul poeziei de o tristeţe sfâşietoare, ultimele versuri conţinând un verdict amar, până şi întrebarea care aştepta răspunsul s-a stins: "Şi întrebarea care-l aştepta/ A murit." 10. Titlul este reprezentativ pentru întreaga poezie, deoarece poeta construieşte discursul liric pe două valenţe ale cunoaşterii, aflate în contratimp: întrebarea şi răspunsul. Din perspectivă temporală, textul liric reflectă un trecut plin de confuzii ("Mă uit în trecut şi nu înţeleg"), perioadă din care îşi aminteşte doar rănile sufleteşti, şi un prezent sumbru care exprimă eşecul definitiv în cunoaştere: răspunsul nu mai vine şi chiar întrebarea care-l aştepta a murit.
Afirmaţia "Numai cu inima poţi vedea lucrurile corect, ceea ce este esenţial este invizibil pentru ochi" este cât se poate de adevărată din punctul meu de vedere, întrucât ochii percep numai ceea ce este la suprafaţa lucrurilor sau fiinţelor, dar numai cu inima, cu un simţ aparte, poţi să "vezi" şi dincolo de aparenţe. Consider că iubirea este cel mai emoţionant şi pur sentiment existent în viaţa oricărui om şi poate apărea oricând şi la oricine, pentru că nu are limită de vârstă. Cu toate acestea, când suntem atraşi de o persoană, cred că mai întâi observăm îmbrăcămintea, ţinuta, atitudinea şi chiar capacitatea de comunicare. Foarte târziu, după trecerea unei anumite perioade, începi să simţi un flux care poate fi seducător sau, dimpotrivă, nefast. Intuiţia omului este o trăsătură foarte importantă şi cred că, de cele mai multe ori, ghidarea după instincte nu dă greş, fie că se referă la o decizie, fie că se referă la o persoană. În altă ordine de idei, oamenii s-au îndepărtat de natură, de miracolele fascinante care aduc relaxare şi emoţie estetică în sufletul oricui. De câte ori nu trecem nepăsători pe lângă un peisaj încântător, pe lângă un pom cu mugurii gata să plesnească şi ochii nu remarcă nimic?… Numai sensibilitatea inimii poate face omul să vibreze la misterele firii, să se bucure de o floare, o pasăre, un fir de iarbă… În concluzie, numai cu inima poţi pătrunde esenţa lucrurilor, acolo unde privirea nu poate ajunge.
1. Polisemia cuvântului "a întoarce": *Mâine se va întoarce de la Călăraşi. *Şi-a întors cămaşa pe dos. *Toţi cei aflaţi în curtea liceului au întors capul după Mihaela. 2. În versul: „Frunzelor, păsărilor, peştilor” virgula marchează o enumeraţie 3. Cuvinte bisilabice: „Vântul”, „frunze”, „pradă”, „icre” 4. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a lăsa": a lăsa baltă, a lăsa în pace, a lăsa în voie, a lăsa rece; 5. Imagini artistice: „arborii chirciţi de vântul fierbinte”, „stolurile de frunze” 6. Tema naturii, motivul frunzelor 7. Figură de stil: Prin folosirea comparaţiei personificatoare „ţipă ca păsările” poeta compară frunzele cu nişte stoluri de păsări, iar foşnetul acestora sunt asemănătoare ciripitului păsărelelor. 8. În ultimele trei versuri ale poeziei, poeta exprimă o idee îmbogăţită cu idei filozofice profunde privind unicitatea sufletului omenesc, ce nu se poate multiplica. Prin interjecţia afectivă „O” se sugerează miracolul pe care-l trăieşte poeta, atunci când conştientizează că sufletul, spre deosebire de trup, nu poate să lase dovezi concrete pe pământ, nu poate să nască urmaşi: „Trupul meu poate să nască urmaşi,/ Sufletul meu niciodată.” 9. Prin titlul „De ce nu m-aş întoarce printre pomi?”, Ana Blandiana exprimă dorinţa puternică de a se întoarce la origini, de a se bucura de frumuseţile naturii, creând un cadru rustic, unde frunzele personificate sunt asemenea unor stoluri şi „ţipă ca păsările”. Poeta vede natura ca pe un loc unde poate să se descarce de sentimentele apăsătoare, „unde mă pot rostogoli plângând”, predându-se deplin „frunzelor, păsărilor, peştilor”, în această "mare" minunată, care este o metaforă pentru viaţă. 10. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau interlocutorul să descopere esenţa comunicării, adică folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin utilizarea figurilor de stil, cum ar fi: metafora „stolurile de frunze”, epitete personificatoare „frunzele[..] nebune”, „soarele aspru”
Întreaga creaţie a lui Ioan Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru fericire prin iubirea de oameni, pentru păstrarea armoniei în familie, reper etic esenţial, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor. Un prim argument în susţinerea afirmaţiei lui Ioan Slavici - „Familia este temelia vieţii sociale” - ar fi faptul că familia a constituit întotdeauna un spaţiu de viaţă al împlinirii celor mai profunde aspiraţii omeneşti de fericire şi de armonie, al bucuriei de a aduce pe lume urmaşi, al clipelor fascinante petrecute alături de cei dragi. De asemenea, consider că, purtătoare a valorilor etice şi spirituale ale societăţii, familia deţine un rol important în educarea şi dezvoltarea unui copil. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament, cum ar fi respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, cumpătarea, grija faţa de lucrurile încredinţate, principii prezente şi în concepţia lui Slavici. În altă ordine de idei, întreaga societate este organizată pe familii oriunde în lume şi în orice epocă. De aceea este o legătură intrinsecă între familie şi societate, una determinând-o pe cealaltă în egală măsură. Scriitorul francez Balzac susţinea că dacă între membrii unei familii relaţiile sunt degradate, atunci întreaga societate este viciată, idee ilustrată şi de George Călinescu în romanul "Enigma Otiliei". În concluzie, argumentele aduse pledează pentru susţinerea concepţiei că familia este unul dintre factorii principali care se preocupă de educaţia omului, de împlinirea acestuia pe plan spiritual, ce exercită asupra oricărui membru o stare de bine, contribuind la succesele acestuia, atât în plan profesional cât şi sentimental. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic, ilustrat într-un roman de tip subiectiv studiat: * Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu * "Patul lui Procust" de Camil Petrescu * "Maitreyi" de Mircea Eliade Varianta nr. 43 Subiectul I (40 de puncte) (Grigore Alexandrescu, "Frumoasă e natura") 1. Sinonime: plãcut = agreabil, încântător ; neîmblânzită = neîndurãtoare, crudă; durere = chin, tristeţe, suferinţă; misteruri = enigme, taine 2. Formele niciun/nici un: *Nu a venit niciun elev la şcoalã. N-a dat niciun telefon astăzi. *Nu a cumpãrat de la magazin nici un creion, nici două. *Pentru tema la română nu ajunge nici un caiet, nici două, va trebuie să cumpăr vreo cinci caiete. 3. Sens conotativ: *Trăim abia dimineaţa iubirii noastre şi de aceea suntem atât de înflăcăraţi. *De îndatã ce s-a angajat, şi-a luat zborul din casa părintească. 4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "putere" : putere de înţelegere, putere de convingere, a fi în putere, a-i sta cuiva în putere, putere de cumpãrare, a fi la putere. 5. Tema iubirii şi a naturii, motivul visului 6. Mărci ale eului liric: “nu-mi place” –pronume; “nu cer”-verb 7. Figură de stil: "al undei murmur melodios" inversiune şi personificare, sugerând natura participativă care se emoţionează alături de eul liric la trăirea intensă a sentimentului de iubire. 8. Trăsături romantice: - natura umanizată reuneşte cele douã planuri, uman-terestru cu cel universal-cosmic: "Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa"; “iluzii îngereşti”, conturând un peisaj feeric. - intensitatea sentimentului de iubire, văzută ca miracol: "misteruri de amor" - motivul visului 9. Conjuncţia adversativã “dar” din primele douã strofe are rolul de a sublinia sentimentul îndrãgostitului şi trãsãturile persoanei iubite, care este mai presus de orice frumuseţe a lumii; "Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos" // "Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire". 10. Sugestia textului liric este ilustrată prin multitudinea figurilor de stil şi a procedeelor artistice: personificări ("al undei murmur", "vântul îţi şopteşte"), frecvenţa epitetului "dulci" ("sunt dulci ale doritei suvenire", "nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire"), metafore ("misterul de amor", "suflet pe pasurile-ţi zbor") Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ despre familie: “Deşi nu devotamentul provoacã iubirea, fiind mai degrabã un efect, el este esenţial în menţinerea neştirbitã a acesteia. În absenţa devotamentului, iubirea este expusă riscului degradãrii şi, în cele din urmã, dispariţiei.” ( Liviu Antonesei. "Despre dragoste") Afirmaţia lui Liviu Antonesei este plinã de înţelepciune. Consider cã dragostea nu apare din dorinţa de a fi devotat unei anumite persoane, dar fãrã acest devotament relaţia de iubire nu poate rezista în timp. Un prim argument în susţinerea acestei concepţii este că, atunci când iubeşti, te dăruieşti în totalitate persoanei dragi, faţă de care dovedeşti credinţă şi fidelitate. Încrederea în partener este o altă condiţie necesară în menţinerea cuplului, gelozia şi suspiciunea sunt duşmani siguri care ucid iubirea. În altă ordine de idei, devotamentul faţă de persoana iubită este o dovadă certă a dragostei pe care i-o porţi şi poate salva oricând relaţia, dacă tactul, răbdarea şi înţelegerea se manifestă cu pricepere. Un exemplu grăitor este cuplul Persida-Naţl, a cărui relaţie s-a degradat din cauza comportamentului deplasat al bărbatului şi care este salvată prin dragostea plină de îngăduinţă şi înţelepciune cu care femeia l-a înconjurat, chiar dacă i-a fost teribil de greu. În concluzie, devotamentul este esenţial în menţinerea neştirbită a sentimentului de iubire, altfel, ea se degradează şi, în cele din urmă, se stinge.
2. În structura “se sparge-n ceafa zării” cratima este utilizată pentru a ţine locul vocalei “î” şi pentru a se pronunţa într-o singură silabă, păstrând astfel măsura şi ritmul versurilor. 3. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a trece": a trece clasa; a trece cu vederea; a trece la fapte; a trece hopul 4. În poezie se manifestă prezentul gnomic (etern) pentru a sugera permanentizarea sentimentului de admiraţie a eului liric pentru veşnicia şi încremenirea naturii. 5. Imagini artistice: “Spinii pe deal sunt mari ca nişte plopi”- imagine vizuală; "au trecut leproşi cu zurgălăi"- imagine auditivă 6. Teme: natura şi timpul 7. Comparaţia “Priveliştea-i ciudată şi naivă/ Ca hărţile cu case şi copaci” sugerează imaginea copilăroasă pe care o are peisajul admirat de eul liric. Tot ceea ce se poate zări împrejur seamănă cu nişte case înconjurate de copaci, desenate parcă de un pictor naiv. 8. Ultimele şase versuri ale poeziei constituie o descriere stranie a naturii, îmbinând planul terestru cu cel cosmic: nourii au "chip de păsări" şi plutesc deasupra înalţilor plopi, iar vântul tăios "se târâie prin văi". Priveliştea bizară este "strâmbă", cerul stă "vertical", iar soarele are "chip de bubă rea". Imaginea asfinţitului din finalul poeziei este realizată printr-o metaforă personificatoare cu totul originală, soarele "se sparge-n ceafa zării, peste deal". 9. Titlul sugerează un "exerciţiu" poetic, o activitate constantă desfăşurată în scopul de a-şi forma deprinderea scrisului, de aceea imaginile par stângace, priveliştea e strâmbă, norii au chip de păsări, iar soarele este ca o bubă rea, întregul peisaj fiind realizat ca o pictură naivă, sau un desen făcut de copil. 10. Registrul stilistic este bogat şi variat, alcătuit din îmbinarea arhaismelor ("burg", "mucava") cu neologismele ("perspectivă", "vertical") şi cu cel popular ("bubă rea", "zurgălăi", "se târâie"). Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ despre educaţie: "Copilul nu datoreşte părintelui viaţa, ci creşterea" (Nicolae Iorga) Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicola Iorga şi consider că a da naştere unui copil este un miracol, dar a creşte un copil este un proces complex şi de durată, care presupune efort şi dragoste. Mai întâi, copilul nu este cel care decide venirea sa pe lume, ci părinţii lui, în consecinţă acesta nu trebuie, neapărat, să le fie recunoscător pentru viaţa pe care a primit-o. Creşterea unui copil nu înseamnă numai hrană şi îmbrăcăminte, ci presupune o relaţie spirituală profundă, o comunicare sinceră şi mai ales o atentă şi constantă preocupare pentru educaţia lui. Preceptele, sfaturile pe care părinţii le dau copiilor sădesc principii solide care formează, în cele din urmă, o personalitate puternică, un caracter viguros. Un alt argument în favoarea afirmaţiei este acela că un copil abandonat de părinţii naturali şi crescut într-o familie care l-a adoptat trebuie să fie recunoscător acesteia din urmă, care s-a preocupat de formarea personalităţii sale şi de asigurarea unui viitor în societate. În concluzie, tot ceea ce un copil poate şi trebuie să facă este reprezentat de mulţumirea acestuia faţă de părinţii care s-au străduit pentru creşterea şi educaţia lui. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Raportul realitate-ficţiune, ilustrat într-o nuvelă istorică studiată: * "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi Varianta 45 Subiectul I (40 de puncte) (Octavian Goga, "Amurg") 1. Sinonime: foaie = frunză; a curge = a cădea; noroc = şansă, izbândă; a se fărâma = a se distruge, a se zdrobi 2. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a cădea": „a cădea la examen”; „a cădea la pat”; „a-i cădea cu tronc”; „a cădea cerul pe cineva”; 3. Sens conotativ: *În amurgul vieţii oamenii devin mai înţelepţi şi mai răbdători. *Culoarea deschisă a pereţilor înveselesc încăperea. * La primit cu braţele deschise. După multe ezitări, Mihai şi-a deschis, în sfârşit, sufletul. 4. Verbele la conjunctiv exprimă dorinţa eului liric de a-şi împlini iubirea, aspiraţia către posibila fericire fiind ilustrată printr-o interogaţie retorică, în care verbele proiectează sentimentul într-un viitor nedefinit, într-un cândva nesigur: "să ne plouă", "să oprim", „să oprim căderea lor”, „să le culeagă”, „să le-mpartă”. 5. Rima încrucişată; măsura de 7-8 silabe 6. Tema iubirea, natura; motive: visul, plânsul 7. Planul interior/ planul exterior: "Amurg" poate fi considerată atât o poezie dedicată anotimpului toamna, prin cadrul exterior al naturii, dar este şi un sugestiv tablou al sufletului, un plan interior al trăirilor eului liric, care se află la răscruce, între două etape ale vieţii. În primele trei strofe predomină elementele de pastel, cu discrete sugestii pentru planul interior al trăirilor: "Frate bun mi-a fost copacul", "s-a mai dezlipit o foaie, / Mi s-a mai fărmat un vis". Dezamăgirea căderii frunzelor, este, de fapt, gustul amar al destrămării unor visuri ale sinelui poetic, pe care este nevoit să le părăsească în vara vieţii. Vânătul amurg de toamnă este sfârşitul unei perioade, iar amintirea zilelor petrecute sub ocrotirea copacului („El mi-a adumbrit, săracul, / Un noroc de două veri”) îl fac să îşi identifice destinul cu cel al mesteacănului: „ E povestea noastră-ntreagă/ Scrisă-n veştedele foi” 8. Figură de stil: Epitetul în inversiune „vânătul amurg” sugerează un asfinţit al naturii şi al vieţii la fel de trist, încărcat de regrete şi dorinţe nerealizate. 9. Strofa a patra reprezintă o adresare directă a eului liric către iubita misterioasă, pierdută. Adverbul "unde" care introduce interogaţia retorică sugerează faptul că cei doi îndrăgostiţi se despărţiseră demult. Tonul este încărcat de dorinţe, personificarea frunzelor semnificând participarea întregii naturi la suferinţa eului liric: "plânsul frunzelor". Tânjind după iubita pierdută, sinele poetic recurge la tentaţii patetice, emoţionale: "Şi cu braţele-amândouă/ Să oprim căderea lor?". Expresivitatea versurilor este dată de verbele la conjunctiv (" să ne plouă", „să culeagă”), care sugerează aspiraţia eului liric de a-şi recăpăta iubirea. Prezenţa eului liric este motivată de adresarea directă şi de mărcile lexico-gramaticale, reprezentate de pronume şi verbe la persoana I şi a II-a: „tu” , „ne” , „să ne plouă”, "să oprim". 10. Titlul poeziei, "Amurg", este semnificativ pentru tema întregii poezii, care dezvăluie sugerarea amurgului naturii şi al omului. Îmbinarea planului interior al trăirilor şi stărilor de spirit ale eului liric cu planul exterior al naturii cu imaginea toamnei se manifestă în versuri sugestive: "Zgriburind din trup se-ndoaie", "Plânsul frunzelor ce mor". Trecuta poveste de iubire umple de tristeţe sufletul îndrăgostitului, care ar dori cu patimă regăsirea fericirii de altă dată: "E povestea noastră-ntreagă / Scrisă-n veştedele foi…". Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ: „Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de copilărie” (Mihai Ralea) Sunt întru totul de acord cu această afirmaţie, deoarece, odată cu trecerea timpului ne schimbăm obiceiurile, gusturile, însă simţim mereu nevoia de a ne întoarce la copilărie, pentru că în aceea perioadă reuşeam să ne bucurăm de lucruri simple, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată inima în visurile noastre. În primul rând, copilăria este o stare spirituală de care avem nevoie la orice vârstă, o anumită candoare şi un optimism uneori inocent, cu care să trecem mai uşor peste obstacolele ivite în viaţă. Pe de altă parte, nu mereu reuşim să găsim în noi sursa bucuriei pure de altădată şi, de aceea, ne înconjurăm de copii veseli, jucăuşi, care, cu privirile lor inocente şi curioase, ne înseninează, ajutându-ne să privim mai încrezători către viitor. De altfel, Mihai Eminescu, cel care a cunoscut atât de bine tulburările sufletului omenesc, tânjea după vârsta spirituală a inocenţei într-o interogaţie retorică: "Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?". În concluzie, copilăria este o sursă de veselie, candoare şi ingenuitate de care avem nevoie la orice vârstă ca să trăim frumos, cu speranţă şi entuziasm.
2. Ca semn de ortografie, cratima desparte cuvintele în silabe/ leagă două cuvinte pronunţate fără pauză/ 3.Verbe sinonime: „priveşte” = ”te uit”, „cade” = „se cufundă” 4. Sens conotativ: *Confesându-se, Mihaela şi-a deschis o fereastră spre suflet. 5. Măsura în primul vers este de 9 silabe iar rima este încrucişată. 6. Tema iubirii şi a naturii; motivul nopţii 7. Figura de stil „apune-o mie de poveşti” este o metaforă care sugerează frumoasele poveşti de iubire ale îndrăgostiţilor, peste care apusul aşterne uitarea. 8. În poezia „Apus” de Octavian Goga, lumina provine de la „o blândă rază”, metaforă personificatoare sugerând extazul iubirii, iar întunericul, metaforizat prin expresiile: "trist apus", "asfinţit", "cade noaptea" ilustrează tristeţea eului liric pentru pierderea sentimentului erotic. Întunericul este adus de apus, care semnifică sfârşitul unui vis de iubire, cuplul fiind despărţit de multă vreme. Raza efemeră se stinge în întunericul nopţii şi, odată cu ea, iubirea se pierde în umbra trecutului, strălucirea transformându-se în obscuritate. Opoziţia dintre lumină şi întuneric sugerează zbuciumul interior al eului liric, provocat de fericire şi suferinţă totodată, ca simboluri ale adoraţiei şi pierderii iubirii. 9. Prima strofă. Incipitul poeziei este o metaforă personificatoare – „Iubirea mea-i o blândă rază”-, care construieşte un portret romantic şi idilic al sentimentului. Epitetul dublu antepus substantivului apus, „târziu şi trist”, semnifică moartea unei iubiri care aduce mâhnire în sufletul eului liric, reprezentând totodată şi ideea poetică. Sfârşitul dragostei este implacabil, lumina razei fiind efemeră şi condiţionată de apusul soarelui. Suferinţa din inima îndrăgostitului, „durerată”, luminează „umbra zilei ce s-a dus”, amintirea iubirii rămânând definitiv în trecut. 10. Titlul, format dintr-un substantiv cu sens conotativ, „Apus”, exprimă şi tema poeziei, sfârşitul unei poveşti de dragoste asemănată cu un apus. Din punct de vedere stilistic, este o metaforă care sugerează tristeţea şi melancolia poetului şi care are o varietate de conotaţii: "trist apus", "umbra zilei ce s-a dus…", "o rază care moare", "cade noaptea". Metafora personificatoare din finalul poeziei, "biata rază solitară", nu oferă îndrăgostitului nicio speranţă de revenire a iubirii, deoarece efectul razei nu este de a lumina, ci ea apune "o mie de poveşti". Subiectul al II-lea (20 de puncte) Scrisoare despre relatarea unui film: Bacău, 29 iunie 2007*** Î Dragă Alina, Nu a trecut decât o săptămână de când ai plecat la bunici, dar mie mi se pare că a trecut mult mai mult. Abia aştept să te întorci ca să vorbim despre multe nimicuri şi să ne plimbăm prin parc. Eu m-am cam plictisit fără tine şi am stat în general în casă, motiv pentru care Marian a considerat că trebuie să mergem să vedem un film. A luat el bilete şi am fost la "Apocalypto", filmul regizat de Mel Gibson. Sunt sigură că ai auzit de el. Acţiunea e plasată la sfârşitul civilizaţiei Maya descrie experienţele traumatizante prin care trece un om luat prizonier şi care încearcă să se întoarcă la familia sa. Prin incredibile răsturnări de situaţie şi energizat de dragostea pentru soţia şi copiii lui, este nevoit să ducă una dintre cele mai disperate lupte pentru supravieţuire. Din punctul meu de vedere, filmul este mult prea brutal şi violent, dar bineînţeles că Marian era foarte încântat de lumea aceea misterioasă a trecutului antic. Sunt prea multe scene sângeroase, cu sacrificii umane, torturi, lupte, vizionarea filmului fiind interzisă minorilor sub 18 ani. Trebuie să-l vezi şi tu ca să-mi spui ce părere ai şi să comentăm împreună scenele din film. Sper să-mi scrii şi tu cât mai repede, ca să-mi povesteşti cum e pe-acolo. Ce mai face fratele tău? Să-i saluţi şi pe bunicii tăi şi să le transmiţi din partea mea multă sănătate! Cu drag, Ioana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Categoria estetică a fantasticului, ilustrată într-un basm studiat: *"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă VARIANTA 47 Subiectul I (40 de puncte) (Ion Heliade Rădulescu, "Destăinuirea" - fragment, III) 1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "deget": a nu mişca un deget; a da un deget şi a lua toată mâna; a se ascunde după deget; a fi cu degetu-n gură; a-şi muşca degetele, a număra pe degete; a avea pe cineva la degetul mic; 2. Abateri de la norma literară: „subt” ; „ast” 3. Omonimia cuvântului "liră": * O liră turcească valorează 0,711 dolari americani. * Cântând la liră a vrăjit-o pentru totdeauna. 4. Vocativ: “Subt degete-mi răsună, liră, te-nfiorează“ 5. Măsura – 14 silabe ; rima – încrucişată 6. Tema: condiţia poetului în lume; misiunea operei; crezul artistic 7. Opoziţie: „loc osândit” / „raiul” 8. În cel de-al patrulea vers al ultimei strofe, metafora “aleasa frumuseţe” sugerează poezia, ca o creaţie ce îi conferă poetului aură divină, opera sa fiind "slăvită" pentru valoarea incontestabilă. 9. În a doua strofă a poeziei, eul liric compune portretul spiritual al poetului, a cărui menire este să răsune peste veacuri. Trăsăturile poetului sunt de natură romantică, hiperbolizate prin forţa excepţională a spiritului liric: când se închină, cerul coboară la el, iubirea este "flăcări", ura "detună", iar sufletul "seninul […] luminos", exagerări specifice romantismului. Întreaga poezie pledează pentru sensibilitatea artistului, a cărui operă trebuie să transmită mesaje oamenilor şi peste veacuri să aibă forţă de pătrundere în lume: "Când cântă el, s-aude, veacurile răsună;" 10. Poezia „Destăinuirea” este o artă poetică, întrucât Heliade Rădulescu transfigurează viziunea sa despre menirea artistului, care „a-nvrednicit” o „aleasă frumuseţe” prin harul său, fiind capabil ca într-un „loc osândit” să înfiinţeze „raiul”. De asemenea, o altă trăsătură a artei poetice prezentă în text se referă la misiunea creaţiei sale, cu ajutorul căreia, poate face „cerul să coboare jos” iar „veacurile să răsune”, opera transmiţând mesajul poetic generaţiilor viitoare şi înscriindu-se astfel în posteritate şi nemurire. Creaţie artistică, poezia, se particularizează printr-un limbaj propriu, cu ajutorul epitetelor („loc osândit”), comparaţiilor („Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună”), inversiunilor („aleasă frumuseţe”) şi metaforelor hiperbolice („veacurile răsună”), acestea constituind un alt argument prin care poezia "Destăinuirea" se poate defini ca artă poetică romantică. Subiectul al II-lea (20 de puncte) Text argumentativ despre voinţă: "Voinţa poate fi, mai mult decât talentul, un motiv de mândrie" (Honoré de Balzac) Honoré de Balzac exprimă ideea conform căreia atât talentul cât şi voinţa reprezintă trăsături pozitive ale caracterului nostru, în anumite cazuri cea din urmă poate fi considerată o calitate primordială şi un motiv de mândrie bine întemeiat. Eu sunt de părere că afirmaţia mai sus enunţată este întemeiată şi regăsită în viaţa reală a oricărui om. Un prim argument este susţinut de situaţia persoanelor care, deşi nu sunt talentate, excelează printr-o voinţă puternică, astfel compensând această lipsă, reuşind să aibă succese de invidiat în domeniul respectiv. În al doilea rând, voinţa este o trăsătură pozitivă superioară talentului, deoarece, spre deosebire de acesta, nu este o însuşire cu care ne naştem, ci este dezvoltată şi exersată odată cu trecerea timpului, în funcţie de caracterul şi mentalitatea fiecărui individ. Pe de altă parte, nu totdeauna reuşeşti să ai succes în orice domeniu, oricât de mare ar fi dorinţa reputaţiei. În artă, cred că este nevoie de foarte mult talent, de har ca să poţi crea un tablou, o operă literară sau muzicală, astfel încât ele să devină notorii şi să "nască" artistul, aşa cum exprimă Nichita Stănescu ("Către Galateea"). În acelaşi timp, numai talentul nu ajunge, trebuie şi multă sârguinţă, întrucât arta este rodul talentului şi al trudei, după cum ilustrează şi Tudor Arghezi în poezia "Testament". În concluzie, voinţa poate rezolva prestigiul profesional, moral, social, financiar etc., al omului, dar numai talentul poate naşte artişti. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult studiat: * Harap-Alb - ( eroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă * Spânul - (antieroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă VARIANTA 48 Subiectul I (40 de puncte) (Şt. O. Iosif – “Poezia”) 1. Polisemia cuvântului vreme : *A venit vremea sặ ne luăm “la revedere”, după ce timp de patru ani am fost ca o familie. Astăzi vremea va fi însoritặ şi cu temperaturi destul de ridicate. *Prietenia lor a durat vreme de doi ani. Pe vremea bunicilor nu existau filme horor. 2. Substantivul “Poezie” este scris cu majusculă deoarece este o personificare şi, prin aceasta, i se conferă unicitate, ca oricărui substantiv propriu. 3. Abateri de la norma limbii literare actuale: “ruini”, “diadem”, “ghitară”, "sară". 4. Linia de pauza din versul “Dormi prin ruini, drept căpătâi – ghitara” are rolul de a marca atributul apoziţional "ghitara" care explică substantivul "căpătâi", altfel spus, "ghitara" este aşezată "drept căpătâi". O altă motivaţie este aceea că linia de pauză ţine locul predicatului "ai pus". 5. În versul "Sărmană, urgisită Poezie!…", mijloacele lingvistice de realizare a subiectivităţii sunt adresarea directă prin folosirea vocativului "Poezie", precedată de enumeraţia adjectivelor "sărmană, urgisită" aflate tot în vocativ. Tonul afectiv sugerează exprimarea directă a compasiunii de care eul liric este puternic impresionat privind soarta poetului şi a poeziei. 6. Rima este îmbrăţişat·, iar măsura este de 11 silabe. 7. Stilul retoric: interogaţia retorică "În veacul nostru cine-ţi smulge-o floare?"; exclamaţia retorică "Sărmană, urgisită Poezie!…". 8. Figură·de stil: metafora “cununi nepieritoare” exprimă gloria veşnică şi nemuritoare a poeziei, manifestată din cele mai vechi timpuri, de pe vremea marilor războinici şi până astăzi. 9. Prima strofă începe cu un verb la prezentul etern (gnomic) “te văd”, urmat de o enumeraţie de substantive ce personifică Poezia care nu mai este apreciată şi preţuită de contemporani, "nu mai porţi brăţară·, / nici diadem, nici straie orbitoare…”, condiţia ei actuală fiind de cerşetoare a culturii: “Şalul vechi de cerşetoare”. Cinstirea, omagierea Poeziei, personificată subtil în ipostaza unei femei, definită prin podoabele de preţ pe care le etalează, este în antiteză cu statutul recent de cerşetoare, sugerând decăderea umanităţii, care nu mai este interesată de valorile spirituale. Conjuncţiile adversative "dar", "ci", precum şi repetiţia adverbului "nici" accentuează scepticismul eului liric privind gloria Poeziei. Metafora "Averea ta întreagă e-o ghitară" semnifică ideea că Poezia nu a încetat să "cânte", menirea ei de a transmite oamenilor emoţia ideilor lirice rămânând singura dar adevărata avere spirituală. 10. Relaţia dintre poezie şi timp: Întreaga poezie este construită pe strânsa legătură între poezie şi timp, aflate în antiteză şi într-o sugestivă viziune romantică. Astfel, imaginea despre trecut, idealizată prin preţuirea de către umanitate a valorilor spirituale, se află în antiteză cu prezentul decăzut, când superficialitatea contemporanilor este sugerată de metafora "uşi de cafenele", iar Poezia nu mai stârneşte emoţie estetică, ci doar "simţiri rebele". În perioada de glorie, Poezia desfăta zeii, în societatea actuală arta este ignorată, întrucât "epigonii" nu sunt capabili să aprecieze arta adevărată. Subiectul al II- lea (20 de puncte) Scrisoare priind relatarea unei discuţii purtate cu un coleg despre un film vizionat împreună Bacău, 29.06.2007*** Î Dragă Alina, M-am gândit să îţi scriu câteva rânduri pentru a–ţi povesti şi ţie discuţia pe care am avut-o cu un coleg din clasa vecină, în legătură cu un film american difuzat de HBO şi intitulat "Celularul". Am văzut filmul împreună, acasă la Georgeta, într-o sâmbătă după-amiază. Filmul construieşte o viziune foarte interesantă despre utilitatea unui telefon celular, dar şi consecinţele pe care le are exagerarea folosirii lui. Acţiunea se petrece la New York, oraşul nebun al americanilor. Un grup de tineri, pasionaţi de celulare, au de suferit, fiecare în alt fel, din cauza acestui hobby. Un tânăr are o afecţiune la ureche, medicii nu bănuiesc de la ce s-a produs boala. Altuia îi fusese furat celularul şi folosit într-un jaf armat. O fată îşi consuma iubirea numai la celular, întâlnirile reale cu iubitul fiind întâmplătoare. În general, orice situaţie era rezolvată la celular, comunicare între ei de asemenea. Părerea mea a fost că nu este normal ca un aparat să înlocuiască atitudinile şi sentimentele umane şi că orice exagerare atrage după sine necazuri. Traian, colegul respectiv, susţinea că acestea sunt ficţiuni proprii oricărui film, că producătorii au vrut să şocheze cu un astfel de subiect. Argumentul lui era că orice invenţie tehnologică modernă este în sprijinul omului, pentru a-i face viaţa mai comodă. Ne-a dat numeroase exemple din viaţa reală, în care celularul a fost personajul principal. Eu m-am aprins, ştii că sunt uşor colerică, şi i-am argumentat cu evidenţa că toate descoperirile au avut un procent nociv împotriva omului. De pildă, asfaltul care a înlocuit iarba, toate experienţele sofisticate care se fac au dus la degradarea mediului ambiant şi, mai nou, la pericolul încălzirii globale. Omul s-a îndepărtat de natură, de preocupări spirituale şi emoţionale şi îşi duce existenţa bazându-se din ce în ce mai mult pe aparate, pe tehnologie… Tu ce părere ai? Scrie-mi de urgenţă, ştii cât de nerăbdătoare sunt! Te sărut cu drag şi te îmbrăţişez, Ion/Ioana *** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Evoluţia conflictului într-o dramă studiată: * "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu * "Jocul ielelor" de Camil Petrescu * "Suflete tari" de Camil Petrescu * "Meşterul Manole" de Lucian Blaga * "Iona" de Marin Sorescu VARIANTA 49 Subiectul I (40 de puncte) (Ion Minulescu, “Romanţă negativă”) 1. Antonime: lucioasă # mată, opacă; împreună # separat; a coborî # a urca; simplu # complicat, complex, sofisticat 2.Ghilimele puse la sintagma "fapt divers" marchează ironia amară şi sensul conotativ al expresiei 3. Derivate ale cuvintelor "noapte" şi "alarmă": La ora opt se înnoptează. *Tusea ei este alarmantă. 4. Câmpul semantic al termenului "călătorie": “călători”, “tren”, “tichete”, “bagaj”, “a călători”, "semnal de alarmă" 5. Repetarea verbului "a fi" este o exprimare stilistică ludică, un joc de timpuri verbale, de afirmaţie şi negaţie, ca simbol al nestatorniciei şi incertitudinii iubirii, pe care îndrăgostiţii nu o pot controla: "n-a fost nimic"/ "ar fi putut să fie". Iubirea s-a sfârşit înainte să înceapă, "Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit…", totul a fost un iureş năucitor, "o scurtă nebunie", lăsând o rană care a sângerat o vreme în inima celor doi îndrăgostiţi. De altfel, se recunoaşte cu uşurinţă atitudinea de persiflarea fermecătoare ca particularitate a poeziilor erotice simboliste scrise de Ion Minulescu. 6. Tema iubirii, motivul suferinţei pentru iubire 7. Figură de stil: metafora "Lama, lucioasă, de cuţit" sugerează durerea provocată de pierderea fulgerătoare a iubirii, suferinţă asemănătoare cu o înjunghiere. De altfel, există şi o zicală populară despre chinurile iubirii: "am simţit un cuţit în inimă". 8. Ultima strofă se constituie într-o concluzie a discursului liric, "Şi-atâta tot", reiterând (reluând) primele versuri şi asigurând astfel o simetrie lirică întregii poezii: "Din ce-a putut să fie,/ N-a fost decât un searbăd început". Epitetul antepus, "searbăd", accentuează ideea că, de la început, iubirea a fost lipsită de vlagă, dulceagă, insipidă. Sensul denotativ al sintagmei "fapt divers" este de întâmplare minoră, fără importanţă, pe care presa o menţionează printr-o ştire sau un scurt articol. În sens conotativ, iubirea "celor doi călători" a fost fără substanţă, superficială, neînsemnată, asemenea unui "fapt divers". Accentul ideatic din finalul poeziei accentuează uşoara persiflare cu care este privită o dragoste care "n-a fost" şi de aceea amintirea nu mai păstrează nici detaliile de timp şi loc ale manifestării ei: "simplu «fapt divers», ce nu se ştie/ În care timp şi-n care loc s-a petrecut!…". 9. Titlul "Romanţă negativă" defineşte întreaga poezie, o creaţie sentimentală cu nuanţă elegiacă, în care emoţia se transmite cu uşurinţă cititorului, viziunea asupra iubirii trecătoare făcând parte din experienţa de viaţă a oricărui om. 10. Trăsături simboliste: - călătoria ca simbol al iubirii: cei doi îndrăgostiţi au călătorit împreună cu sentimentul iubirii, dar niciunul n-a fost pregătit pentru această relaţie, întrucât n-au avut tichete, nici bagaje, dar au avut la-ndemână "semnalul de alarmă". - muzicalitatea poeziei prin repetiţia verbului "a fi". Subiectul al II- lea (20 de puncte) Text argumentativ despre curaj: "Curajul e vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop." (Nicolae Iorga, "Cugetări") Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga: “Curajul e vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop”. În primul rând, din proprie experienţă, pot spune că fiecare dintre noi are ascunsă în sine o putere de muncă, o energie de luptă enormă, numai că ceea ce ne împiedică să o eliberăm este frica de eşec. Credeam că nu voi putea niciodată să îmi înving frica de zbor cu avionul. Dar pusă în situaţia de a călători peste ocean pentru a-mi vizita o rudă bolnavă, mi-am luat inima în dinţi şi am reuşit să îmi stăpânesc anxietatea. A fost “o chestiune” de curaj şi de voinţă. În al doilea rând, sunt cunoscute cazuri în care mamele îşi salvează copiii din situaţii neobişnuit de periculoase. Un exemplu ar fi cel în care o mamă româncă şi-a salvat fetiţa de sub roţile unei maşini, ridicând pur şi simplu vehiculul. Curajul acestei femei este un exemplu de voinţă supraomenească într-o situaţie primejdioasă, pentru un scop primordial: iubirea pentru copilul ei. În concluzie, curajul reprezintă abandonarea de sine în situaţii limită, atunci când ai cu adevărat un scop important.
1. Omonime: *I-am luat în dar un inel. *Aparatul emană unde electromagnetice. *Florin Piersic este o stea în lumea filmului românesc. *Ei, nu te-am văzut de mult! *Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei. 2. Liniile de pauză separă structura de restul poeziei, fiind o construcţie incidentă: "Dar într-o zi o fată - bat-o focul -" 3. Polisemia cuvântului "drum": *Femeia şi-a ales drumul ei în viaţă. *Drumul către Constanţa se parcurge în cel puţin trei ore. *Am de făcut un drum la Călăraşi. 4. Familia lexicală a cuvântului "fată": fetiţă, fătucă, fetişcană 5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: - verbe şi pronume la persoana I : ”am pornit”, ” am colindat”, ”mea”, "voiam", "am colindat" etc. - autoadresare prin interogaţie retorică: "-Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit / Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…" 6. Elemente de prozodie: - organizarea poeziei în catrene (strofe de patru versuri) - rima:îmbrăţişată - măsura de 10-11 silabe 7. Tema iubirii, motivul nopţii, motivul drumului 8. Figură de stil: epitetul triplu "drumuri lungi şi vechi, bătătorite" sugerează căile dificile străbătute de orice om, din orice epocă în căutarea iubirii. Aceleaşi dificultăţi ale vieţii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna le trăieşte şi eul liric. 9. Ultima strofă o poeziei reprezintă momentul întâlnirii eului liric cu iubirea, care te face să te întorci din drum şi te abate de la traiectoria ta, sinele poetic având un sentiment de regret, deoarece a renunţat la propria traiectorie în viaţa de până atunci, care, oricum, i se părea obositoare. Formula ludică a iubirii, prezentă în multe poezii erotice ale lui Minulescu, este şi aici o viziune specifică a sentimentului, iubita fiind alintată prin sintagma "bat-o focul", expresie plină de gingăşie şi haz. În finalul poeziei, autoadresarea sub forma interogaţiei retorice are nuanţă meditativă şi persiflantă totodată, eul liric întrebându-se, ca orice om, care ar fi fost soarta lui şi ce-ar fi ajuns dacă nu se îndrăgostea? Semnificaţia subtilă a iubirii este ilustrată în ultimul vers, sugerând ideea aluzivă că tot norocul vieţii lui s-a consumat atunci când a întâlnit "o fată" de care s-a îndrăgostit: "- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit/ Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…" 10. Titlul “Cântec de drum” este specific simbolismului, prin semantica muzicală a cuvântului "Cântec" şi determinantul "de drum", care sugerează apariţia iubirii în viaţa omului. Simbolul "cântec" exprimă bucuria şi muzica inimii îndrăgostite, iar simbolul "drum" semnifică existenţa umană pe pământ.
Dragă Marian, Nu ţi-am mai scris de mult, pentru că am fost extrem de ocupată în ultima parte a anului. Pe lângă pregătirile pentru bacalaureat, am desfăşurat nişte activităţi la liceu şi la Casa de Cultură din Adjud, cu prilejul integrării României în Uniunea Europeană. O mulţime de manifestări au apărut aşa, peste noapte, şi o grămadă de oportunităţi. Nu a trecut decât jumătate de an de la momentul în care am devenit un stat european şi deja se se simt multe schimbări în învăţământul universitar, prin bursele oferite cât şi dezvoltarea profesională pentru care se organizează cursuri, iar diplomele sunt recunoscute în străinătate. Toate acestea, constituie un avantaj extraordinar să poţi avea o slujbă mai bine plătită în afară. Totuşi, mă gândesc ce o să se întâmple cu ţara noastră? Toţi, tineri şi mai puţin tineri, tind să plece din ţară pentru un trai mai bun şi aşa se pierd toate şansele de a mai putea evolua România… tot ce e bun pleacă, iar la noi se va importa forţă de muncă asiatică şi vom ajunge o ţară mixtă. Oare o să ne pierdem definitiv specificul naţional, obiceiurile, tradiţiile, propria spiritualitate?… Nu ştiu ce să mai zic, sunt atâtea avantaje şi, totuşi, atâtea dezavantaje… Sunt curioasă să ştiu tu ce ai mai făcut? Cred că ai fost tot atât de ocupat, ţinând cont că anul acesta Sibiul este Capitala Culturală a Europei. Aştept să-mi scrii şi să-mi împărtăşeşti opiniile tale despre intrarea ţării noastre în U.E., precum şi noutăţi despre… cum mai stai cu dragostea?. Cu drag, Ştefana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată. Subiectul al III-lea (30 de puncte) Romanul realist obiectiv: * "Mara" de Ioan Slavici * "Ion" de Liviu Rebreanu Yüklə 0,79 Mb. Dostları ilə paylaş:
|