Varianta 55 Limba română
Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Philippide, “Desen murdar”)
1. Sinonime: nelinişte = îngrijorare, teamă; des = înnorat, dens; mohorât = trist, sumbru; veşnicie = eternitate
2. Cratima în structura “Şi-mprăştie” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză, înlocuieşte vocala iniţială “î” şi păstrează măsura şi ritmul versurilor
3. Expresii/ locuţiuni cu termenul “drum”: a ieşi în drum, drum lung, a avea drum de făcut; peste drum; a rămâne pe drumuri; a apuca pe alt drum; a-şi face un drum în viaţă; a da drumul cuiva; a ieşi în drum; drum de fier;
4. Adverbul “mărunt” este un epitet care descrie căderea ninsorii în fapt de seară, contribuind şi la conturarea imaginii vizuale.
5. Imagini artistice: “Un croncănit răzleţ răsună crunt” - imagine auditivă; “Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”- imagine vizuală
6. Tema naturii, motive: seara, solitudinea
7. Figură de stil: epitetul şi personificarea “cerul des îngenuncheat” descrie un cer de iarnă înnorat, apăsător, care cade parcă pe pământ, sugerând starea de tristeţe, melancolie şi solitudine a eului liric.
8. Ultima strofă descrie o imagine dezolantă a naturii, metafora “văzduhu-n zdrenţe atârnă pe câmpie” ilustrând starea deprimată a eului liric, tristeţea lui sfâşietoare. Personificarea dâmbului care-şi încruntă sprânceana uneşte planul exterior al naturii cu cel interior al simţirii poetice. Imaginea dezolantă a trecerii timpului este realizată prin scrierea cuvântului cu literă mare, ceea ce denotă o umanizare dureroasă a timpului personificat, care “păşeşte strâmb” prin noroiul existenţei, peste care “vântul suflă veşnicie”. Astfel, se ilustrează absenţa oricărei speranţe, a găsirii unei soluţii de supravieţuire spirituală a eului liric, stare ilustrată şi prin prezenţa semnului exclamării din finalul poeziei. În ultimul catren al poeziei, măsura versurilor este de 10-11 silabe, iar rima este încrucişată.
8. Titlul este o metaforă, care sugerează un tablou ambiguu, într-o oare care măsură chiar grotesc, prin alăturarea termenilor: substantivul “desen” ce poate reprezenta creaţia, arta, frumuseţea, puritatea şi epitetul “murdar”, semnificând “noroi”, “zdrenţe”, scrum”. Imaginea este aceea a “cerului mohorât”, “strivit în pumni de nouri”. Copacul, element întâlnit deseori în creaţia lui Eminescu, simbol al iubirii, eternităţii, mlădios şi graţios este prezentat de Al. Philippide ca un “biet copac” cu “trupul frânt şi crengile vâlvoi”. Văzduhului i se atribuie metafora “zdrenţe-atârnă”, iar colina e personificată, fiind asemuită cu o “sprânceană” ce se încruntă, prezentând astfel urâţenia şi ura naturii. În acest cadru, “vântul suflă veşnicie”, iar timpul nu-şi urmează drumul său firesc, păşind strâmb prin noroiul care-l încetineşte.
10. Trăsături ale descrierii:
- prezenţa imaginilor artistice: imagini vizuale (”Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”); imagini auditive (”Un croncănit răzleţ răsună crunt”);
- prezenţa figurilor de stil: epitet în inversiune (”vânăt giulgi”); personificări (”cerul des/ Îngenunchează”), metafore (”giulgi de scrum”)
- conturarea unui peisaj de toamnă, dezolant: “Un biet copac se clatină răzleţ/ Cu trupul frânt şi crengile vâlvoi” cu trimiteri către sentimentele de tristeţe, melancolie ale eului liric;
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Altă pâine cumpără banul muncit şi altă pâine fură banul şiret.” (Tudor Arghezi, “Pravilă de morală practică”)
Încă din cele mai vechi timpuri banul a dat naştere la multe conflicte, divergenţe şi au constituit un mod de diferenţiere atât a lucrurilor materiale cât şi a oamenilor.
Totul depinde însă de mentalitatea fiecăruia şi de prisma prin care te uiţi la viaţă, fiecare om având propriile criterii de clasificare a valorilor. Pot spune că sunt de acord cu afirmaţia “Altă pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”, deoarece fac parte dintre cei care pun preţ pe valoarea morală şi nu pe cea oferită de bani. Este destul de greu să îţi menţii această convingere, având în vedere societatea nedreaptă, lipsită de reguli, o lume în care puterea banului are ultimul cuvânt, decide valori şi competenţe. Totuşi, continui să cred că adevărata valoare umană nu este cea pe care banul o oferă, din simplul motiv că banul în sine s-a devalorizat, uneori galopant, pe parcursul timpului.
De aceea cred că nu merită “să furi” banul, indiferent de situaţie, pentru că, pe lângă faptul că este un act imoral, nu vei obţine o satisfacţie sufletească, ci dimpotrivă. Oricare ar fi comportamentul celor din jur, trebuie să ai personalitate şi să nu te laşi influenţat ori tentat de tot felul de atracţii. Este adevărat că pare mai simplu să furi şi să te bucuri de confortul oferit de bani, însă, cel puţin din punctul meu de vedere, gradul de satisfacţie oferit de banul muncit este mai mare, deoarece este important să ai conştiinţa împăcată.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Arghezi: “Altă pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi ale basmului cult, prin referire la o operă studiată:
* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
Varianta 56 Limba română
Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Philippide, “Stil”)
1. Omonimia cuvântului „lac”: *În fiecare seară se adunau pe malul lacului la poveşti. *Şi-a cumpărat geacă şi geantă de lac, de culoare maro. *Pentru a termina definitiv repararea casei, mai trebuie doar să dea cu lac parchetul. *Mi-am cumpărat un lac de unghii incolor.
2. Cratima este folosită în structura „mă-ndemni” pentru a pronunţa cele două cuvinte fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale „î”, precum şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor.
3. Expresii/locuţiuni: vorbă de duh, vorbă lungă, vorbe în vânt, a sta de vorbă, a duce cu vorba (pe cineva); a pune o vorbă bună; a purta vorba; a nu sufla o vorbă
4. Valoarea expresivă “cât” şi “câtă”, în versul “Cât pământ ne desparte acum şi câte gări”. Cele două adjective pronominale nehotărâte sunt mărci ale superlativului absolut şi sugerează distanţa enormă dintre cei doi îndrăgostiţi, „cât pământ ne desparte acum şi câte gări”.
5. Imagini artistice: „De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală; “Amintirea cu miros de colb pătrunde-n nări” - imagine olfactivă; “Pe apă vântul trece cu foşnet de mătăsuri” - imagine auditivă
6. Tema iubirii; motivul amintirii
7. Figură de stil: metafora personificatoare „Nemărginirea gâtu-şi întinde între noi” sugerează îndepărtarea spirituală şi de comunicare tot mai mare şi iremediabilă între cei doi îndrăgostiţi.
8. Ultimele patru versuri constituie o adresare directă iubitei imaginare, căreia eul liric îi transmite “nepregătite vorbe” prin care îi restituie “gândul” pe care aceasta ar mai putea să-l păstreze pentru el. Destrămarea cuplului este evidentă şi reliefată prin înapoierea sentimentelor ce le-au simţit cândva. Îndrăgostitul îi restituie iubitei amintirile „îţi dau înapoi gândul din marginea pădurii” şi iubirea ce i-a purtat-o „şi sufletul pe care, zălog, ţi l-am păstrat”. Reiterarea ultimului vers este un laitmotiv, care exprimă ideea că despărţirea este plasată în acelaşi loc unde îndrăgostiţii s-au întâlnit prima oară, fiind şi singurele elemente ce au rămas neschimbate şi eterne „Castelul e istoric şi lacul e pătrat”.
9. Titlul poeziei. Cuvântul stil înseamnă un mod de exprimare, o atitudine care particularizează o persoană. Titlul poeziei ilustrează sensul conotativ al termenului şi semnifică stilul personal al eului liric de a compune un cadru natural exterior şi unul interior, al sentimentelor, sugerând percepţia cu totul particulară a pierderii iubirii, toată gama de stări dureroase ce se manifestă în consecinţă.
10. Trăsături ale descrierii:
- cadrul natural realizat prin imagini artistice: “Pe apă vântul trece cu foşnet de mătăsuri” - imagine auditivă; “De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală; “Amintirea-i cu miros de colb şi de gunoi” - imagine olfactivă
- prezenţa figurilor de stil: epitete cromatice „stâlpi rumeni”, metafora personificatoare “Cerul cu mâini crăpate de vânt”
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Scrisoare despre impactul telefoniei mobile asupra vieţii de zi cu zi:
Timişoara, 22 mai 2007***
Dragă George,
Vreau să îţi spun că sunt foarte fericită. Ieri am primit cadou un nou telefon mobil. Este din ultima generaţie 3G, aşa că de acum încolo ne va fi mult mai uşor să comunicăm. Cred că trebuie să îi mulţumim celui care a inventat telefonia mobilă, deoarece ne-a uşurat foarte mult viaţa, făcând comunicarea mult mai rapidă şi, în acelaşi timp, ne ajută să economisim timp şi bani.
Consider că este mult mai rapid şi mai ieftin să îţi trimit un SMS ca să aflu ce mai faci, decât să îţi scriu în fiecare zi câte o scrisoare. Astfel, pot primi mai repede şi răspunsul tău.
Nici cu pozele nu va mai fi o problemă. Există MMS-ul şi astfel vom putea vedea mai repede pozele făcute în diferite situaţii şi locuri în care am fost.
Această invenţie va micşora distanţa dintre Timişoara şi Brăila, ne va face comunicarea şi schimbul de informaţii mult mai uşor.
Şi atunci, poţi să mă întrebi de ce îţi scriu şi nu-ţi trimit SMS-uri, BIP-uri etc.? Pentru că abia aştept activarea cartelei pentru a putea vorbi cu tine.
Cu drag,
Dorin/Dorina Teodorescu
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Categoria estetică a fantasticului ilustrată într-o nuvelă fantastică studiată:
* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La hanul lui Mânjoală” de I.L.Caragiale
* “La ţigănci” de Mircea Eliade
Vaanta 57 Subiectul I (40 de puncte)
(Radu Stanca, “Floarea-soarelui”)
1. Sinonime: făptură = fiinţă; descătuşând = eliberând; trudiţi = muciţi, obosiţi; frenetică = exaltată, nestăpânită, entuziastă;
2. Sens conotativ al cuvintelor “noapte” şi “raze”: *În ziua secerişului, sătenii s-au trezit cu noaptea în cap. *Când i-a zâmbit, o rază de speranţă s-a ivit în sufletul tinerei fete.
3. Rolul cratimei în sructurile “mă-nvârt” şi “floarea-soarelui”:
*în prima structură, cratima leagă două cuvinte pentru a le pronunţa fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale “î” şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor;
*în structura a doua, cratima se foloseşte pentru scrierea corectă a unui cuvânt compus.
4. Câmpul semantic al “luminii”: strălucitoare, răsari, raze, soare.
5. Mărci lexico-gramaticale ale eului liric:
- pronumele la persoana I singular: mă, mi-, eu, mei, imi, -mi, mele
- verbe la persoana I: -nvârt, aplec, stau, ridic, simt.
- adresarea directă prin :
- pronume de persoana a II-a : ta, tu, tine
- verbe la persoana a II-a: trimiţi, apui, răsai
6. Tema iubirii, motivul solitudinii.
7. Măsura versurilor este de 10-11 silabe . Rima în prima strofă este îmbrăţişată iar în următoarele trei strofe este încrucişată.
8. Figură de stil: Personificarea “zarea călătoare” ilustrează efemeritatea sentimentului de iubire. Poetul caută iubirea, iar când o găseşte realizează că acesta trecător, întrucât dispare precum “zarea călătoare”, iar eul liric se simte trist şi dezamăgit până când sentimentul înălţător apare din nou.
9. Ultimele două strofe sugerează revenirea speranţei pentru a trăi o nouă iubire, metafora soarelui sugerând lumina şi strălucirea acestui sentiment. Iubita este fiinţa care readuce în inima eului liric dragostea, acea “frenetică substanţă” ce constituie esenţa vieţii, exprimând certitudinea fericirii viitoare: “simt”. “Câmpul plin” este metafora pentru sufletul poetului în care se iveşte o “harnică speranţă”- personificare ce exprimă nădejdea că va regăsi fericirea pierdută. Iubirea îi dă poetului forţa creatoare, ilustrată prin metafora ”florile fiinţei mele”, revigorându-i întregul trup, care începe să pulseze sub acţiunea sentimentului ce-i “urcă prin arterele rebele”. Catrenul are măsura de 10-11 silabe şi rima încrucişată.
10. Titlul poeziei ilustrează dependenţa eului liric de iubire, prin sensul conotativ pe care-l are substantivul compus “floarea-soarelui”. Sufletul poetului, asemenea plantei care se roteşte după soare, “floarea-soarelui”, este în continuă căutare a iubirii care îl încălzeşte, îi dă strălucire, viaţă şi, mai presus de toate, puterea de a rodi, de a-şi desăvârşi opera sub razele binefăcătoare ce-i mângâie sufletul. Eul liric este sortit să caute şi să descopere acest sentiment fără de care nu ar putea crea, întrucât o floare fără lumină şi fără soare nu poate rodi, ci se veştejeşte şi moare.
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi.” (Nicolae Iorga)
Pentru societate, adevărul, la fel ca majoritatea valorilor morale, a pălit de-a lungul timpului, devenind fad, lipsit de substanţă şi a căpătat un înţeles abstract. Refuzând adevărul, întrucât “a refuza” este mai uşor decât“ a înţelege”, oamenii s-au afundat treptat în propria plasă ţesută din ipoteze şi minciuni. Însă, adevărul nu a dispărut, el le-a fost dăruit oamenilor de către Creator, iar pentru a-l redescoperi, aceştia ar trebui să caute adânc în sufletele lor, deoarece, după cum afirmă şi Nicolae Iorga, “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi”. În sprijinul acestei afirmaţii, aduc următoarele argumente:
Pentru început, consider că primul pas în aflarea adevărului este ca oamenii să realizeze că ei înşişi trăiesc în minciună. Spre exemplu, Iisus i-a învaţat pe semenii săi că religia nu înseamnă credinţă şi că templul nu este un lăcaş construit de mâini omeneşti, ci însuşi sufletul omenesc în care El a aprins lumânarea credinţei. Înşelată de puterea banului, societatea a înlocuit adevăratul templu cu biserica - o instituţie care încă din cele mai vechi timpuri s-a dovedit a fi o afacere profitabilă în cadrul căreia iertarea păcatelor este vândută “credincioşilor” contra unei sume de bani, viaţa veşnică putând fi, de asemenea, cumpărată. Afundându-se treptat în minciuni, oamenii au înlocuit legea iubirii şi a iertării aproapelui cu practicarea de ritualuri religioase, deseori plictisitoare, cu predici monotone şi greoaie, pe care mulţi nici nu se mai obosesc să le înţeleagă, minţindu-se pe sine că mergând la biserică au credinţă şi că oricum, ântuirea le va fi dată gratuit.
În al doilea rând, cred că ceea ce le lipseşte oamenilor este însăşi dorinţa de a găsi adevărul pur, aşa cum le-a fost dat. ocietatea se amăgeşte în continuare, imaginându-şi un Iisus mitic care va sosi călare pe un nor şi o va mântui fără să merite, şi care nu va ţine seama de greşelile comise de aceasta. Aşa că oamenii, refuzând adevărul şi idolatrizând banul, au creat un sistem în care domneşte suspiciunea, ura şi teama de a nu pierde agoniseala de-o viaţă - teamă nejustificată, întrucât oricine ştie că dincolo de moarte, sărac şi bogat, bolnav şi sănătos, sunt egali în faţa lui Dumnezeu şi judecaţi după greşelile săvârşite.
În concluzie, sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui N. Iorga şi cred că dacă oamenii şi-ar dori cu adevărat să iasă din rutina vieţii cotidiene , renunţând la haina de formalităţi pe care o poartă, ar redescoperi adevărul pur - chintesenţa vieţii, aşa cum le-a fost dăruit la facere.
(Velicu Raluca)
SUBIECTUL AL II-LEA - altă propunere de rezolvare
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, aceea ca “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi”.
În primul rând, se ştie că, uneori, «adevărul doare», cum spune un proverb cunoscut. De aceea, multe soţii, bănuind că partenerii lor le înşală, preferă să rămână în întuneric, nici să confirme şi nici să infirme presupunerea, mergând după principiul «ceea ce nu ştii nu te poate răni».
Ca al doilea argument, aduc în atenţie o întâmplare perfect reală. Maria, o elevă silitoare la un prestigios liceu din capitală, s-a apucat să fumeze pentru a intra în grupul elevilor populari din clasa ei. Este zărită într-un bar, practicându-şi noul obicei, de o vecină care decide să îi povestească totul mamei fetei. Aceasta din urmă nici nu a vrut să audă de aşa ceva, a negat totul cu vehemenţă, susţinând că fata ei este un înger, aşadar nu poate fuma. Un contrariată, vecina i-a propus mamei să se ducă în barul X şi să se convingă singură. Au urmat saluturile politicoase şi despărţirea.
Mama a rămas în dubiu: să aibă încredere în Maria, sau chiar să se ducă în acel bar pentru a vedea cu ochii ei? Până la urmă, a decis să nu acţioneze în niciun fel, nici măcar să o interogheze pe Maria. I-a fost mai comod să nu se implice, să păstreze imaginea perfectă pe care o avea despre copilul ei, pentru că altfel ar fi trebuit să ia măsuri şi acest fapt i-ar fi creat un disconfort.
În concluzie, câteodată, atunci când ne e frică de ce vom descoperi, preferăm să rămânem în întuneric, deoarece este un efort să vrei să ştii adevărul.
(Alina Neacşu)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Direcţia modernistă promovată de Eugen Lovinescu în cultura română, ilustrând-o cu un text narativ adecvat: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu*Enigma Otiliei” de George Călinescu
Dostları ilə paylaş: |